luni, 30 ianuarie 2012

CITITI SI MINUNATI-VA CE POATE DEBITA MINTEA UNUI OM, DACA POATE FI NUMIT ASA.





FEDERAŢIA ASOCIAŢIILOR DE
PENSIONARI DIN SISTEMUL PUBLIC
Piteşti, Pasaj Teiuleanu, Bl.48, Sc. C, Demisol, Jud. Argeş
Tel. 0248/224131;
Mobil. 0766691922; 0723/693528; 0744/645897.
E - mail : stanescu_tudorache@yahoo.com ;

Nr. 3 din 25 ianuarie 2012

Comunicat de Presă
Federaţia Asociaţiilor de Pensionari din Sistemul Public, nu poate tolera acţiunile destabilizatoare, pe cât de nejustificate pe atât de periculoase ale iresponsabililor ce conduc acel sindicat al cadrelor militare disponibilizate. Am fost la o Televiziune cu aceşti neicanimeni, dispunând de cunoştinţe amestecate, netemeinice. Nu-i de mirare că, poate, de aceea, au şi fost disponibilizati! Probabil se pricep la ceva la care eu n-am realizat!
Totuşi, nu cred ca Dogaru să fie chiar atât de redus, să nu priceapă că recalcularea pensiilor i-a favorizat pe militari, aducându-le un plus la pensie nesperat de 25% - 50% , tocmai datorită împărţirii punctajului total realizat la 20 şi nu la 25 sau la 30, cum rigoarea legală o cerea. Materialele, reiterate mai jos, stau mărturie bunei noastre intenţii de ai trezii la chestiune!
Omul, sigur, joacă altă carte! Trebuie să suporte şi consecinţe pe măsură! Aşa este normal! Poate nu are încă certificat de revoluţionar şi probabil doreşte! Sau, poate doreşte altfel de certificat?
Totuşi le sugerez indivizilor să studieze temeinic cele de mai jos! Eu am răbdare cu ei, şi îi iert, dar dacă nici de această dată nu se pun la punct, îi voi trata ca pe oligofreni!

PRESEDINTE EXECUTIV
ING: TUDORACHE STANESCU
Piteşti, 25 ianuarie 2012, ora 0,28.

Nr. 6 din 2 martie 2011.
SCRISOARE DESCHISĂ
Poporului român, minţit de haita de derbedei din trusturile de mass-media, încăpute pe mâinile marilor distrugători de ţară şi de neam, axa Patriciu-Vântu-Voiculescu.


Spre ştiinţă :
- Preşedintelui României, Domnului Traian Băsescu;
- Primului-ministru şi Preşedintelui PD-L, Domnului Emil Boc.
- Parlamentului României, Domnilor Preşedinţi: Mircea Geoană şi Roberta Anastase;
- Avocatului Poporului (Ombudsmanului din Romania);
- Curţii Constituţionale;
- Ministrului Finanţelor;
- Ministrului Muncii;
- Mass-mediei Române şi Europene;
- Confederaţiilor Sindicale: Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, Frăţia etc.;
- Tuturor partidelor politice de pe eşichierul politic al ţării;
- Cetăţenilor români de bună credinţă;
- Parlamentarilor români din Parlamentul European;
- Excelenţei Sale Domnului Ambasador al S.U.A. la Bucureşti.

Români,
Pe cuprinsul prezentei, în calitate de Preşedinte Executiv al Federaţiei de Pensionari din Sistemul Public, mă voi referi, în special, la mobilul scandalului ivit de apariţia legii nr. 263 / 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care, în principal, readuce dreptatea existentă până la 1 aprilie 2001, anume de a se calcula pensia tuturor românilor după acelaşi principiu de calcul, principiu întrerupt de apariţia legii nr. 164 / 2001 privind sistemul pensiilor militare, o lege criminală care, pe lângă faptul că reduce vârsta de pensionare a cadrelor militare, de la 60 de ani la 55 de ani, mai inventează o noua metodă de calcul al cuantumului pensiei, în antiteză cu aceea inserată în legea nr.19 / 2000 privind sistemul public de pensii. Am spus în antiteză pentru că, odată aplicată, a dus la o creştere, peste noapte, a pensiilor militare de circa 2,5 ori, fără precedent în istoria României. Acum, după aproape zece ani, se restabileşte cât de cât un echilibru între pensiile civile şi cele militare. Am zis “cât de cât” pentru că militarii sunt mult favorizaţi de micşorarea ilegală, zic eu, a stagiului de cotizare de la 30 sau 25 de ani, la 20 de ani.
Am spus-o de mai multe ori şi o mai spun şi acum, “ bestiile, probabil mituite - căci prea sunt turbate !! - de tripleta marilor moguli, menţionaţi mai sus, colportează, colportează, colportează”! Eu le spun acestor nemernici, căci aşa cum este promovată legea 263 / 2010, pensionarii securişti, militari, miliţieni, poliţişti, gardieni din închisorile de exterminare comuniste etc., care au vechime completă, nu au cum pierde sume semnificative la recalcularea pensiilor, tocmai datorită presiunii făcută de ministrul Apărării Naţionale, D-l Gabriel Oprea, de a se adopta un stagiu de cotizare convenţional, unic pentru toţi militarii, femei şi bărbaţi, de 20 de ani, faţă de stagiul de cotizare real, care depinde de data de ieşire la pensie, astfel :
1. Pentru perioada de timp de până la 30 iunie 1977 – 25 ani – vezi decretele 293 / 1959 şi 141 / 1967;
2. Pentru perioada de timp de la 1 iulie 1977 până la 31 martie 2001 – 30 ani bărbaţii şi 25 ani femeile – vezi decretul 214 / 1977;
3. Pentru perioada de timp de la 1 aprilie 2001 până la 31 iulie 2007 - 30 ani bărbaţii şi 25 ani femeile – vezi legea 164 / 2001;
4. Pentru perioada de timp de la 1 august 2007 până la 31 decembrie 2010 – vezi OUG 77 / 2007, aprobată cu legea 14 / 2008 – 25 ani, atât bărbaţii cât şi femeile.
Deci, în loc să se facă recalcularea pensiilor militare – aşa cum s-a procedat la pensionarii civili, la recalcularea din anul 2005 – uzitându-se stagiile de cotizare relatate amănunţit mai sus, s-a adoptat un stagiu de cotizare convenţional, ales ad-hoc, în mod ilegal, zic eu, S-a ajuns la acest stagiu de cotizare convenţional, probabil, prin simulări de recalculări succesive având drept ţintă menţinerea, în general, a cuantumului actual al pensiilor.
Dacă cele trei partide, cu acţiuni de-a dreptul antistatale – PSD, PNL şi PC – acorda sprijin Guvernului în Parlament, pentru promovarea unei legi drepte, nu se mai ajungea la acest mizerabil compromis de a se apela la stagiul de cotizare convenţional de 20 de ani.
Eu nu glumesc când afirm că voi cere insistent instituţiilor statului de drept - atunci când va exista statul de drept ( !! ) – să-şi facă datoria şi să desfăşoare, în regim de urgenţă, acţiuni penale împotriva celor ce au falimentat această ţară, promovând, în stil mafiot, legi aiuristice de salarizare şi de pensionare, numai pentru anumite categorii socio-profesionale. Astfel, de necrezut, s-a mers până acolo încât, peste noapte, au crescut pensiile acestora de 2 – 15 ori, sau chiar mai mult. Acum mai există încă pensii nejustificate de 37.000 Roni, cum nu există nicăieri în lume, şi cei ce au muncit din greu mor de foame! Beneficiarii acestor fărădelegi reclamă apoi, în nemernicia lor, că sunt drepturi câştigate.
Iresponsabilii, care jelesc o eventuală scădere a actualului cuantum al pensiilor militare –mai corect spus o încercare de reaşezare a acestuia pe baze reale – dacă au bărbăţie, ar trebui să accepte o confruntare tete-a-tete cu subsemnatul, în faţa camerelor de luat vederi, la ore de maximă audienţă, pentru a încerca să-şi susţină aberaţiile!
Marele mogul, senatorul Dan Voiculescu, a introdus în Parlament o iniţiativă legislativă menită să elimine pensiile speciale neruşinate, cred că prin anul 2009. Fiind în emisiune cu Dânsul la Antena 3, emisiune moderată de Dana Grecu şi Radu Tudor, am explicat că numai pentru pensionarii civili, gestionaţi de L 19 / 2000, se poate aplica iniţiativa Sa legislativă. Pentru pensionarii militari - am menţionat eu atunci, înainte de a se elimina pensiile speciale neruşinate civile, cu excepţia pensiilor speciale ale magistraţilor, salvate datorită intervenţiei hilare a Curţii Constituţionale, după noi complet aiuristică, care necesită a fi urgent corectată, altfel lăsăm să fie încălcat brutal acquis-ul comunitar, mai rău decât o ţară cu organizare tribală; de neacceptat - trebuie să se elaboreze noi legi care să înlocuiască legile existente de pensionare pentru cadrele militare şi de poliţie, anume L 164 / 2001 şi L 179 / 2004. Sincer să fiu, am apreciat, la superlativ, gestul Său! Mărturisesc că m-a cucerit atunci şi mă gândeam chiar, ca Preşedinte Executiv de mare federaţie de pensionari, să sprijin PC în alegeri, pentru a mi se realiza efectiv dezideratele pentru care militam neîntrerupt din primăvara lui 2004. Ulterior am realizat că totul fusese regizat, pentru a se putea realiza capital electoral pentru Dânsul şi pentru partidul său de buzunar. Dintr-un prezumtiv distrugător de pensii speciale neruşinate, mogulul Dan Voiculescu a devenit, ceea ce a fost în fapt din totdeauna, un fanatic sprijinitor al acestora! “ Antenele “ sale, cu moderatori, în majoritate lichele, sprijină la modul de neînchipuit, menţinerea tuturor privilegiilor obţinute prin legi departe de a fi corecte, principiale, formulate în spiritual Constituţiei, al acquis-ului comunitar, şi nu în ultimul rând, departe de a se respecta principiile, ceea ce generic se denumesc “ Dreptul Internaţional al Drepturilor Omului”.
Ceea ce se întâmplă acum la posturile de televiziune gestionate de marii moguli, denotă irefutabil caracterul jalnic al majorităţii cadrelor militare. Toţi cei care am făcut armata cunoaştem, general vorbind, nivelul modest de cunoştinţe generale al cadrelor militare - să uzitez o formulare eufemistică! Mai ales cei care am făcut armata prin anii “50! Şi numai dacă spunem că la şcoala de ofiţeri erau admişi numai cei cu dosar de cadre „corespunzător” şi că acolo mergeau numai după ce picau examenul de admitere la facultate, e suficient să realizăm de ce cadrele ofiţereşti au căzut cu brio examenul ce trebuia să oglindească gradul pregătirii lor militare, examenul dat la învălmăşeala din 1989. Ei nu au cu ce se lăuda decât cu rolul lor de „ şef de echipă” la diverse munci civile, mai mult sau mai puţin onorabile. Pardon, unii dintre ei au şi alte “merite”, - luând probabil chiar linia de ochire - în decembrie 1989. Acele bestii criminale cer suprapensii acum de la victime, sau de la rudele victimelor de atunci, şi nu numai de atunci, ci din toată perioada de teroare comunistă.
Aşa fiind, pe bună dreptate, apare întrebarea: ce mai doresc aceste elemente zgomotoase, care se comportă ca ultimele jigodii ? Sunt ei atât de retardaţi încât să nu priceapă că ei, acum, beneficiază de un regim de recalculare a pensiile cu mult mai avantajos decât civilii, în anul 2005, adică acei care au fost întotdeauna singurii creatori de bunuri materiale şi spirituale!
Nu pot să-i înţeleg pe unii indivizi de notorietate, care se complac de a se comporta într-un fel ce-i descalifică ca oameni, prin debitarea unor logici de subsol în apărarea pensiilor neruşinate destinate celor mai nepregătite categorii socio-profesionale ale societăţii noastre, de unde au provenit cei mai periculoşi criminali ai României din perioada postbelică şi post-revolutionară. Îmi permit să-i nominalizez pe câţiva dintre indivizii de notorietate de care aminteam mai sus, ce-mi vin acum în minte. Ordinea este aleatorie, aşa că rog să fiu scuzat pentru că nu am posibilitatea de a trece decât un singur nume pe primul loc ( !! ) : Victor Ciorbea; Alexandru Atanasiu-PSD; Adrian Năstase; Crin Antonescu; Victor Ponta; Daniel Constantin; Mircea Badea; Adrian Cioroianu; Ion Iliescu, Adrian Severin; Mircea Diaconu; Ludovic Orban; Bogdan Ciucă; Dan Voiculescu; Victor Ciutacu; Mugur Ciuvică; Valentin Stan; Monica Tatoiu; Mariana Câmpeanu; Oana Stancu; Cătălin Striblea; Adrian Ursu; Mihai Gâdea; Emil Hurezeanu; Sorin Roşca Stănescu; Mircea Dinescu; Mircea Geoană; Titus Corlăţean; Norica Nicolai; Renate Weber; Gabi Firea; Bogdan Hossu; Ion Mircea Paşcu; Stelian Tănase; Lucian Bolcaş; Teodor Meleşcanu; Varujan Vosganian; Pavel Abraham, Ioan Ghişe, Radu Soviani, Sergiu Andon, Ionel Blănculescu, Petre Roman, Radu Tudor, Dana Grecu, Corina Dragotescu, Răzvan Dumitrescu, C .T. Popescu, Cristian Adomniţei, Victor Socaciu, Vadim Tudor, Emil Constantinescu, Olguţa Vasilescu etc.
Este de neacceptat ca dintr-un fond unic de pensii să se alimenteze pensii calculate privilegiat. Şi aceasta pentru cei care nu au contribuit la pensie, la pensionare au primit salarii compensatorii chiar de miliarde, au fost pensionaţi, de regulă, la vârste ridicole, iar de la 1 aprilie 2001 până în prezent au beneficiat de pensii neruşinate etc Pentru a nu risca să obosesc pe cei care doresc să-mi urmărească prezenta expunere, mă opresc aici, nu fără a anexa un “ Comunicat de Presă “, al meu, din data de 11 aprilie 2010, pentru completarea celor de mai sus, şi pentru a se demonstra veridicitatea celor afirmate şi susţinute cu multă tenacitate de mine, în nume propriu, sau în numele federaţiei ce o reprezint.
Cu deosebită consideraţie,
PREŞEDINTE EXECUTIV

ING. TUDORACHE STĂNESCU
ANEXĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Federaţia Asociaţiilor de Pensionari din Sistemul Public (FAPSP), atrage atenţia oamenilor cinstiţi din întreaga ţară că cele două partide – PSD şi PNL – ce constituie AXA RĂULUI continuă să-şi coroboreze acţiunile criminale îndreptate desăvârşirii distrugerii ţării prin menţinerea marilor privilegii şi marilor discriminări în societatea românească.
Pentru a limita spaţiul de desfăşurare a prezentului material, punctual vă facem cunoscut următoarele:
1. Derbedeii, pe care nu mai trebuie să-i considerăm români, trebuie să cunoască, înainte de a se îndobitocii definitiv, că întotdeauna, în vremuri aşezate, nu pot exista cetăţeni decât egali în drepturi, fiind excluse privilegiile şi discriminările de orice fel. Ceea ce susţine procurorul nematurizat ajuns şef de şatră, şi nu numai el, de a se impozita progresiv pensiile neruşinate denotă că aserţiunea foarte des rostită de distinse personalităţi, anume că astăzi în România categoria socio-profesională cea mai puţin pregătită profesional, cea mai coruptă şi totodată, paradoxal, cea mai bine remunerată de societate este cea de magistrat, este perfect justificată. Explicaţia poate fi aceea că, întotdeauna Facultatea de Drept a fost uşor accesată de zoaia societăţii, atât în perioada comunistă cât şi după. Poţi fi jurist analfabet că doar nu se dărâmă blocul construit sau nu moare pacientul, precum în situaţia inginerilor sau medicilor. Asta nu înseamnă că nu trebuie se ne facem datoria de ai atenţiona pe aceşti cvasijurişti de a pune mâna pe carte pentru a nu mai intoxica societatea cu inepţii greu de imaginat şi de ingurgitat. Nu este de neglijat faptul de a se menţiona că oricând aceste specimene certate cu buna-creştere şi cu buna-credinţă pot fi acuzate de sperjur. Le recomand, pentru a evita a se mai penibiliza, că, în materie de pensii nu pot avea nici o apreciere din partea cunoscătorilor, fără a studia măcar următoarele legi şi decrete de lege :
- Legile : 27 / 1966; 3 / 1977; 19 / 2000; 164 / 2001; 179 / 2004;
- Decretele lege: 141 / 1967; 214 / 1977.
De asemenea, ar trebui să studieze, cu pixul în mână, memoriile anexate la prezentul material. Numai aşa acest gunoi social, această zoaie a societăţii, ridicată la conducerea ţării de către torentele învolburate ale aglomeraţiei din 1989, se poate, cât de cât, să se trezească la realitate.
Este foarte grav că televiziunile mogulilor, îndeosebi REALITATEA TV şi ANTENA 3, se pretează la jigodisme greu de imaginat. Aceste forme ale mass-mediei au obligaţia să funcţioneze în spiritul de dreptate şi să invite în emisiuni persoane pregătite, astfel să se echilibreze ceea ce se cheamă partea pro şi partea contra. În acest sens le cer acestor televiziuni să mă invite pentru a putea fi acoperit şi domeniul pensiilor sistemului public, aspru discriminat acum. Le ofer acestor posturi de TV ocazia să mă „desfiinţeze”, să-şi aducă împotrivă-mi “artileria grea”. Abia aştept !!!
Cum poţi apare pe un post TV fără a fi cât de cât pe probleme? Numai pentru că te poţi numi analog ciuvicilor, că poţi transpira ca un rinocer sau că îţi aduci argumentaţia în studio numai cu leptopul şi nu cu scăfârlia?

2. Moderatori de condiţie morală discutabilă, chiar dacă privind pregătirea intelectuală ar putea realiza lucruri satisfăcătoare, se pretează să se penibilizeze - probabil blidul cu linte este de vină – încercând să ne convingă că marii criminali ai neamului şi nu numai, gestionaţi de legile speciale de pensionare, nu au voie să aibă pensii de 500 – 600 lei lunar, precum cei care au lucrat 35 – 40 de ani pentru a împinge societatea înainte.
Dacă au pretenţia că sunt cât de cât făpturi înzestrate cu un dram de inteligenţă, trebuie să ştie că intelighenţia României, a fost decimată – şi mai mult chiar - în anii comunismului de o haită de criminali, care haită după 01.04.2001 a fost răsplătită de mafia PSD-istă cu pensii neruşinate odată cu promovarea legii 164 / 2001, privind pensionarea militarilor, lege în profundă incompatibilitate cu legea 19 / 2000, privind pensionarea civililor, deci o lege neconstituţională. Înainte de 01.04.2001 exista compatibilitate perfectă dintre legea 3 / 1977, privind pensionarea civililor şi Decretul lege 214 / 1977, privind pensionarea militarilor. Altfel spus, exista un singur principiu de calcul al pensiilor pentru toţi românii.
Ce cunoştinţe privind pensionarea poate avea acel popârţac fără sutană (colegii de breaslă îl cunosc sub numele de Popa-Chioru!!), acel demon al colportării de la ANTENA 3 , care excelează prin obrăznicie şi partizanat politic?
Ce credibilitate în faţa publicului mai pot avea persoanele care au trecut pe la Conducerea ministerelor MUNCII şi FINANŢELOR, precum : Alexandru Athanasiu, Mariana Câmpeanu, Varujan Vozganian etc., care aglomerează ecranul, zi de zi, la televiziunile cu pricina, de care se leagă prestaţia criminală vizavi de gestionarea pensiilor în România începând cu 1 aprilie 2001? De prestaţia lor este strâns legată calitatea deplorabilă a formulării legii 19 / 2000 - o lege făcută de incompetenţi şi de rău intenţionaţi – atât în varianta primă, cât şi în zecile de modificări care au urmat, modificări care nu au avut darul, nici până acum, să confere legii legitimitatea de a fi o lege şi nu o făcătură generatoare de nedreptate.
De altfel mafia criminală care direct sau indirect conduce România - la vedere de această dată - începând cu sfârşitul anului 2000, premeditat nu mai era interesată de calitatea legiferărilor privind salarizarea şi pensionarea. Era interesată, în principal, de consolidarea unui sistem al criminalităţii de stat, ce consta în mituirea în masă a tot ce înseamnă instituţii de care depind pe viitor deciziile ce se vor da în inerentele procese, care inevitabil se vor antama, la timpul potrivit, într-un stat al criminalităţii şi al arbitrariului . Această mituire au făcut-o, bineînţeles, pe banii statului ! Au purces la devalizarea de proporţii a bugetului de stat, la nivel de cca. 2 miliarde euro anual, promulgând tâlhăreşte – cu surdina pusă – Ordonanţe de Urgenţă sau, direct, Legi menite să maximizeze nesustenabil salariile şi pensiile, gândind că în caz de tras la răspundere se va invoca principiul – necuprins în nici o reglementare de referinţă din lume – al dreptului câştigat. Altfel spus, pensii mărite peste noapte de 4 – 20 de ori, fără nici o motivaţie constituţională, pentru nelegiuiţii care le-au metamorfozat, sunt veritabile drepturi câştigate !
Aici voi menţiona numai cele mai semnificative legiferări flagrant anticonstituţionale apărute prin coroborarea tuturor partidelor politice parlamentare din perioada 2001 – 2008 şi a tuturor instituţiilor statului a căror fiinţare este menită să asigure funcţionarea ireproşabilă a statului de drept şi nu să mijlocească fărădelegi :
- Legea Nr. 164 / 7 aprilie 2001, privind pensiile militare de stat;
- Legea Nr. 179 / 31 mai 2004, privind pensile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor;
- Legea Nr. 223 / 4 iulie 2007, privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România;
- Legea Nr. 221 / 14 iulie 2007, pentru modificarea şi completarea Legii Nr. 7 / 2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar;
- Legea Nr. 47/ 1992 ( modificată în 1992, 1997, 16 iulie 2004 ), privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale ( Art. 72 din lege prevede pensie de serviciu !! );
- Legea Nr. 96 / 21 aprilie 2006, privind statutul deputaţilor şi senatorilor;
- Legea Nr. 567 / 9 decembrie 2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate ale instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
- Legea Nr.303 / din 28 iunie 2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor;
- Legea Nr. 595 / decembrie 2003, pentru aprobarea O.U.G. Nr.36 / 21 mai 2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular .

Haita de derbedei inconştienţi, ce se doresc formatori de opinie, îşi permit să profereze minciuni sută la sută. Oricât ar fi neajutoraţi de tărtăcuţă, nu-i putem crede că sunt chiar cretini, că nu realizează gravitatea faptelor la care se expun. Ei numai pozează astfel !
Se fac că nu pricep de ce se aplică principiul contributivităţii la calcularea cuantumului pensiilor militarilor, în noua lege unică de pensii, când de fapt ei nu au contribuit cu nimic. Dacă nu au contribuit şi societatea le acordă favoarea de ai considera egali cu cei care au contribuit nu înseamnă că îi discriminează. Din contră ! Însuşi Domnul Prim-ministru Emil Boc a explicat şi la TV , de mai multe ori, aceasta. Altfel spus, neajutoraţii în cauză, consideră că “a contribui înseamnă a fi discriminat şi a nu contribui înseamnă a fi privilegiat !”.
Aceşti impertinenţi, zeloşi apărători ai privilegiilor dobândite prin nedreptate, ar trebui să pună mâna pe carte şi să studieze compatibilitatea legilor 27 / 1966 şi 3 / 1977 cu, respectiv, decretele de lege 141 / 1967 şi 214 / 1977, şi astfel s-o compare cu evidenta incompatibilitate a perechii de legi : 19 / 2000, pe de o parte şi respectiv 164 / 2001 sau 179 / 2004 pe de altă parte. Dar de ce să studieze, când este mult mai uşor să colporteze?

3. Diverşi moderatori TV şi invitaţi, vânduţi jegurilor naţiunii, se dau de ceasul morţii plângând soarta marilor criminali şi nu numai, gestionaţi de legile 164 / 2001 şi 179 / 2004, că, vezi Doamne, nu pot trăi cu pensie de 500, 700, sau 1000 de lei lunar,ci numai cu pensie de peste 3000 de lei lunar !
Analfabeţii aflaţi în slujba răului trebuie să cunoască de la mine, dacă scăfârlia lor nu le produce decât mătreţă, că principiul de calcul fiind unic pentru tot românul, toate pensiile criminale, neruşinate, adică acele pensii, altele decât cele calculate după principiul de calcul inserat în legea 19 / 2000, vor fi recalculate, şi în proporţie de 99,999% vor rezulta mai mici, pentru că altfel ar rezulta că mafia criminală instalată în anul 2000, a lucrat nu în contra interesului naţional ci împotriva “inocenţilor” miliţieni şi securişti.
Dacă se doreşte ca pensiile să fie mai mari, trebuie să se mărească valoarea punctului de pensie, acum prevăzut a fi de 45% din salariul mediu brut pe ţară. Dar atunci se vor mări pensiile tuturor cetăţenilor ţării, nu numai ale criminalilor şi ale acoliţilor lor !
4. Deunăzi a mai apărut un specimen obraznic care făcea pe deontologul, lucrător în diplomaţie pe timpul Împuşcatului, securist pursânge. Ce colporta individul din prostie sau din obrăznicie? Că pensiile militarilor nu grevează bugetul asigurărilor sociale întrucât sunt acoperite de la bugetul de stat. Prostul nu e prost destul dacă nu se crede genial prin prostia lui ! Specimenul în cauză este traseist politic, parlamentar “de drept” şi ministru post-decembrist fără coloană vertebrală.
Dihoniile securiste nu se dezic niciodată ! De ce oare aceste specimene demonice nu deplâng viaţa pensionarilor sistemului public de pensii ? Asupra acestora se continue genocidul practicat cu nonşalanţă de gunoiul politic care a guvernat şi guvernează ţara, pentru care motiv vom milita din răsputeri pentru reintroducerea pedepsei capitale în codul penal românesc.

Mă opresc aici cu toate ca nu pot epuiza niciodată problemele grave ce necesită urgentă rezolvare, tocmai datorită faptului că rezolvarea lor nu interesează mafia criminală ce încă conduce România. Eu sunt convins că numai Domnul Emil Boc, împreună cu o minoritate, doreşte să redreseze cât de cât lucrurile, cu toate că face şi multe greşeli, poate şi pentru faptul că nu dispune de miniştri de calitate. Este inexplicabil cum i-a permis Domnului Ministru Mihai Şeitan să introducă în Parlament un proiect de lege de toată jalea, privind legea unică de pensionare. Este de-a dreptul revoltător că nu au fost operate cele cincisprezece amendamente ale noastre deşi au fost discutate în timp util cu reprezentanţii la vârf ai Ministerului Muncii din care nu a lipsit însuşi Ministrul. Din câte cunoaştem nici unul din amendamentele noastre nu a fost acceptat, deşi în timpul discuţiilor nu au existat argumente potrivnice justeţei acestora, decât unele de natură formală legate de lipsa posibilităţilor de finanţare. Anexez, pentru cei interesaţi, aceste amendamente sub titulatura “ ANEXA NR. 3 “.
Doresc pedeapsă maximă mafiei care a îndatorat ţara pe generaţii numai pentru a asigura privilegiile megalitice, de necrezut, pentru structurilor oligarhice, instituind genocid neîndoielnic asupra masei de pensionari şi salariaţi, refuzându-le acordarea drepturilor irefutabile şi inventând metode de calcul aiuristice, total ilogice, pentru a împiedica primirea unei pensii conforme cu mărimea contribuţiei şi nu invers.
Asigur pe toţi aceia care dovedesc interes sincer pentru antamarea de acţiuni concertate capabile să se opună mafiei criminalităţii de stat actuale, de o colaborare statornică, fără idei preconcepute, însoţită de distinse consideraţii.

Piteşti, 11 aprilie 2010.
Tel: +40723693528
E-mail: stanescu_tudorache@yahoo.com


PREŞEDINTE EXECUTIV al F.A.P.S.P.

ING. TUDORACHE STANESCU

miercuri, 25 ianuarie 2012

24 ianuarie
Proclamaţia de la Satu Mare

Judeţul Satu Mare a intrat în istoria României sub sintagma de ultima brazdă de pământ românesc eliberat de Armata Română de sub jugul fascisto-horthist, fapt petrecut în zilele de 24 şi 25 octombrie 1944, când au fost eliberate oraşele Satu Mare şi Carei.
Astăzi, 24 ianuarie 2012, de Ziua Unirii Principatelor Române, proclamăm Satu Mare drept prima brazdă de pământ românesc eliberată de Poporul Român de sub jugul pedelisto - udemerist.
Reprezentanţii sătmărenilor adunaţi astăzi în Piaţa Vasile Lucaciu (luptătorul memorandist şi unionist considerat cel mai mare erou al românilor de pe meleagurile Sătmarului), în jurul Statuii Lupoaicei (Lupa Capitolina) din municipiul Satu Mare, simbol al romanităţii şi perenităţii noastre, solicităm de urgenţă următoarele:
1. Demisia preşedintelui Traian Băsescu şi declanşarea urmăririi penale împotriva acestuia pentru afaceri de corupţie („Flota”, apartamentul din strada Mihăileanu ş.a.), pentru subminarea economiei naţionale (în cazul Alro ş.a.)şi pentru instigare la poliţie politică.
2. Demisia premierului Emil Boc şi a Guvernului pe care îl conduce şi declanşarea urmăririi penale împotriva miniştrilor vinovaţi de subminarea economiei naţionale, afaceri de corupţie şi discriminarea unităţilor administrativ – teritoriale conduse de reprezentanţi ai partidelor de opoziţie.
3. Demisia ministrului analfabet al Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, şi declanşarea urmăririi penale împotriva acestuia pentru implicare în afaceri de corupţie şi de crimă organizată (contrabandă cu ţigări, schimb ilegal de valută ş.a.) şi pentru instigare la poliţie politică.
4. Demisia ministrului caricatural al Apărării Naţionale, generalul Gabriel Oprea, şi declanşarea urmăririi penale împotriva acestuia pentru trădarea onoarei militare, dezonorarea uniformei militare, prădarea patrimoniului Armatei Române şi abuzarea umilitoare a militarilor pensionari.
5. Demisia ministrului corupt şi preavut al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, care nu este urmaşa lui Traian, ci a Elenei Lupescu şi a Elenei Ceauşescu, şi declanşarea urmăririi penale împotriva acesteia pentru corupţie organizată.
6. Demisia generalilor Florian Coldea (primul adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, şeful de facto al principalului serviciu secret din România), Alexandru Burian (adjunctul directorului Serviciului de Protecţie şi Pază pentru activităţi informative, coordonatorul unităţii conspirate de poliţie politică denumită Zeus) şi Marcel Opriş (directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale), precum şi a comisarului şef Cristian Gheorghe Laţcău (directorul general al direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Administraţiei şi Internelor) şi declanşarea urmăririi penale împotriva acestora pentru activităţi de poliţie politică şi pentru afaceri de corupţie.
7. Demisia Procurorului General al Românie, Laura Codruţa Kovesi, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de crimă Organizată şi de Terorism, Codruţ Olaru, şi a preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, pentru obedienţă totală faţă de actuala guvernare abuzivă şi coruptă şi pentru complicitate la poliţie politică, încălcând astfel grav principiile constituţionale ale separaţiei puterilor în stat şi independenţei justiţiei.
8. Demisia prefectului judeţului Satu Mare, Radu Giurcă, promovat şi susţinut de PDL, şi a subprefectului Pataki Csaba, promovat şi susţinut de UDMR, care sunt reprezentanţii locali ai Guvernului nelegitim şi caricatural Băsescu –Boc.
9. Constituirea unui guvern de tehnocraţi, cu largă susţinere politică naţională, care să organizeze de urgenţă alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate.
10. Adoptarea de măsuri politice, economice şi sociale care să asigure revenirea la o minimă normalitate şi la o minimă prosperitate în ţara noastră, măsuri care să vizeze respectarea libertăţii şi demnităţii umane, precum şi a valorilor şi simbolurilor naţionale (drapelul naţional, imnul naţional, Biserica, Armata, Constituţia), promovarea competenţei şi probităţii profesionale, diminuarea corupţiei şi a criminalităţii organizate, eradicarea poliţiei politice, asigurarea independenţei justiţiei, stoparea degradării nivelului de trai, reducerea şomajului, susţinerea prioritară a educaţiei, sănătăţii, culturii şi sportului, reducerea numărului şi cuantumului taxelor şi impozitelor, stimularea agriculturii, asigurarea unui mediu curat şi stimulativ de afaceri ş.a.
Toate aceste deziderate pot fi realizate printr-o ieşire în masă a românilor în stradă, unde au dreptul deplin şi suveran să protesteze cu vehemenţă, dar cu decenţă şi fără violenţă. Trebuie să adoptăm modelul nonviolent al mişcărilor revendicative declanşate şi conduse de Mahatma Gandhi în India, de Martin Luther King în Statele Unite ale Americii, de Nelson Mandela în Africa de Sud sau de Vaclav Havel în Cehoslovacia.
Fără violenţă! Armata e cu noi! Poliţia e cu noi!
Trăiască Libertatea! Trăiască Demnitatea! Trăiască România!

miercuri, 18 ianuarie 2012

COMUNICAT

MITINGMîine 19.01.2012 la orele 16.00 la statuia Lupoaica va avea loc un miting. B.O. va invită să fiţi prezenţi la această activitate.

duminică, 15 ianuarie 2012

Ce este ordonanţa preşedinţială?



Este o procedură specială în temeiul căreia, instanţa de judecată poate dispune măsuri vremelnice, în cazuri urgente, pentru:

· păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere;
· prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara;
· înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
·
Ce condiţii trebuie să îndeplinească o asemenea cerere?


Condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială sunt următoarele:

· urgenţa măsurii solicitate;
Aceasta va fi apreciată de către instanţă în raport cu situaţia existentă în momentul judecării cererii de ordonanţa preşedinţială.

· Nesoluţionarea (neprejudecarea) fondului cauzei.
Aceasta înseamnă ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului. În soluţionarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu analizează fondul dreptului discutat de părţi.

În literatura de specialitate, această condiţie mai este exprimată şi prin ideea de “pipăire a fondului”, judecătorul verificând de partea cui este aparenţa dreptului.

· Vremelnicia măsurii.
După cum s-a arătat mai sus, prin intermediul acestei proceduri nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părţi. Partea nemulţumită de măsura luată prin ordonanţă are posibilitatea de a se adresa instanţei, pe calea dreptului comun.

De regulă, măsurile dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale sunt limitate în timp, până la soluţionarea pe fond a cauzei, dar există posibilitatea ca acestea să rămână definitive şi irevocabile, dacă părţile nu mai urmează calea dreptului comun.


În ce situaţii se poate folosi ordonanţa preşedinţială?


În practica judiciară, în mod frecvent se recurge la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale:

· în materia raporturilor de familie;
· în materia raporturilor de vecinătate şi de proprietate;
· în materia raporturilor locative;
· în materia executării silite.
Spre exemplu, în timpul în timpul procesului de divorţ instanţa poate dispune măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei. Numai prin hotărârea irevocabilă de divorţ instanţa stabileşte, însă în mod definitiv asupra unor asemenea cereri, măsurile dispuse în cadrul cererilor formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale putând fi diferite. O dată cu rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii de divorţ, hotărârile pronunţate în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale îşi încetează efectele.


Cui adresaţi cererea?


Aceasta se depune la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.


Judecarea cererii se face de către un singur judecător, de regulă, cu citarea părţilor, însă legea permite ca aceasta să se facă şi fără citarea lor. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere. Pronunţarea asupra cauzei se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar redactarea motivelor ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.


Căi de atac.


Dacă sunteţi nemulţumit de soluţia pronunţată de prima instanţă, aveţi posibilitatea să declaraţi recurs:

· în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă judecata s-a făcut cu citarea părţilor;
· în termen de 5 zile de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Judecarea recursului se face de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.

Ca şi instanţa de fond, instanţa de recurs poate amâna pronunţarea cel mult 24 de ore şi va redacta motivarea deciziei în termen de cel mult 48 de ore de la pronunţare.

Legea prevede că împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se poate face contestaţie. În temeiul acestei dispoziţii legale, în practica instanţelor se admite că părţile pot formula şi contestaţie în anulare.

Ordonanţa, adică hotărârea pronunţată este executorie, adică poate fi pusă în executare, iar dacă instanţa hotărăşte, executarea se poate face fără somaţie şi fără trecerea unui termen. Cu alte cuvinte, se vor evita anumite formalităţi (somaţia) şi anumite termene, care trebuie respectate în executarea obişnuită a tuturor hotărârilor judecătoreşti.

Împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se poate face contestaţie la executare. Executarea hotărârii poate fi suspendată de către instanţa de recurs, până la judecarea recursului, cu plata unei cauţiuni, adică a unei sume de bani al cărui cuantum se stabileşte de către instanţă şi se consemnează într-un cont, la dispoziţia acesteia.

miercuri, 11 ianuarie 2012

IATA CE VA CER
SA VA TREACĂ ÎNTR-UN TABEL CARE SE INTITULEAZĂ” SITUATIA NUMERICA CU CADRELE MILITARE CARE AU TRECUT ÎN REZERVĂ ÎN CONDIŢIILE OG-7/1998 DIN PERIOADA 01.01.98-31.12.2009”.
Tabelul cuprinde următoarele rubrici:
-nr.crt.
-gradul
Nume
Prenume tata
Prenume
Data nasterii
Unitatea
Promoţia ofiteri
Promotia mm si subof.
Anul trecerii în rezervă
Data trecerii în rezerva
Vechimea în armată
Plăţi compensatorii
Ajutor la trecerea în rezerva
Total venituri lei (RONI)

O noua diversiune ticaloasa, marca MApN


In atentia tuturor “asistatilor” sau “beneficiarilor”, dar in special a celor “proveniti din structurile” MApN

Doamnelor si domnilor,

In cursul zilei de ieri, 10.01.2012, MApN, prin ofiterii de serviciu ai Centrelor Militare Zonale a cheltuit scuipat, energie si bani, convocandu-va pe toti cei care ati primit decizii de revizuire, impreuna cu acestea (de parca nu ei le-ar fi trimis) si cu contestatiile dvs. (de parca nu ei le-ar fi primit déjà) la discutii inutile.
Este o noua diversiune, poate cea mai ordinara din seria celor incercate pana acum. Vi le reamintim:
1. Au dat legi contra naturii, cu caracter retroactiv, rapindu-ne natura juridica a pensiei, adica proprietatile numite grad si pensie militara, dreptul la munca, pana la 65 de ani si la asistenta medicala gratuita. Si au dezlantuit asupra noastra ilegala “recalculare”. Ca sa ne prosteasca, ne-au cerut tuturor cereri de recalculare, adica sa recunoastem, prin semnatura, noul statut de civil dependent de punctul de pensie. Dar s-au tradat, afirmand ca nu la cererea NATO am fost dati afara, ci la cererea noastra, prin semnatura. Ni s-a intrerupt cariera fiindca voiam bani. Atunci am inteles ca nu trebuie sa cerem si sa semnam nimic.
2. Vazand ca nu le tine figura cu cererile de recalculare, au incercat sa ne pacaleasca sa cerem noi, tot de la ei, adeverinte de venituri. Si pe acestea le-au “confundat” cu cererea de recalculare, Basescu anuntand ca disciplinati, militarii sunt de acord cu ceea ce li se intampla. A urmat ofensiva noastra in tribunal si victoria de la 28 septembrie 2010, cand operatiunea numita recalculare a fost suspendata definitiv si executoriu.
3. Continuand ilegal recalcularea, au emis deciziile de pensie, nule de drept, de la sfarsitul lui decembrie 2010, lansand a treia diversiune, ca suspendarea HG 735/2010 nu se aplica tuturor (erga omnes) ci numai celor 7 de la Cluj, desi i-au lovit in reclculare si pe acestia. Mai tineti minte urletele domnilor Basescu, Oprea, Fratila si ale doamnei Lupu pe aceasta tema? Dar, la 7 ianuarie 2011, ICCJ ne-a dat dreptate.
4. Pana la data de 7 ianuarie 2011, a functionat in paralel cu cele trei diversiuni, cu incepere de la 6 octombrie 2009, diversiunea “nesimtitii cu pensii nesimtite de 20 de milioane” care viza atragerea urii intregii populatii impotriva purtatorilor de uniforma. Cu data de 7 ianuarie, au trecut la un nou tip de diversiune.
5. A cincea diversiune a fost OUG 1/2011 adoptata ulterior prin frauda ca lege. S-a declarat ca scopul ei este sa ne scuteasca sa mai producem singuri probe (adeverintele de salarii si venituri). In realitate, OUG 1/2011 incearca sa legitimeze deciziile nule de drept, luate pe recalculare.
6. In sprijinul revizuirii, au lansat diversiunea ca fac “dreptate in interiorul sistemului”. Nerecalculand nimic, pentru ca le trebuie 30 de ani si 8000 de operatori sa recalculeze corect, presupunand ca aceasta operatiune ar fi legala, au dat unora din burta pensii de la 3 la 100 de ori mai mari, fraierii uitand ca “nesimtirea” era cotata la “20 de milioane”, urmand ca aceste sume sa fie retrase ulterior ca foloase necuvenite din drepturi de pensie, prin operatiunea numita REGULARIZARE.
7. Tot pentru a sustine noua operatiune, au lansat diversiunea “pensiile sub 30 de milioane nu scad”. Aceasta diversiune avea ca scop sa-l acopere pe dl Oprea, care de doua ori, in ianuarie 2010, in prezenta mea, a lansat “nemuritorul” legamant: DACA O SINGURA PENSIE MILITARA VA SCADEA, EU IMI DAU DEMISIA! ASA IMI CER ONOAREA SI DEMNITATEA MEA DE MILITAR!”. Vorbe!
8. Pentru ca si pensiile sub 30 de milioane au fost facute tandari, pe idea Basescului: “600 de lei daca are, un leu sa i se ia, da sa i se ia!” au lansat diversiunea “cariera militara completa”. Dar tuturor ne-au trecut in noile decizii masluite, indiferent in ce conditii si cand am iesit, chiar pe caz de boala, ca avem vechime de cotizare completa si ca am iesit la limita de varsta (acesta ca sa nu putem sa ne angajam la stat – legea functionarului public prevazand ca poti fi angajat pana in momentul in care primesti “o decizie de pensie, pentru limita de varsta”).
9. La MApN, spre deosebire de MAI si SRI, unde au fost mai prudenti (minciuna fiind raspandita aici pe cale de zvon, ca vor scoate HG-uri si OUG-uri separate si favorabile) s-a afisat pe site un tabel propagandistic si manipulator, conform caruia, la marea majoritate a militarilor, pensiile le ramaneau la fel sau le cresteau. Aceasta ca, pe langa batalia din interiorul sistemului (intre subofiteri, MM si ofiteri, intre cadre ale diferitelor arme, etc) victimele sa stea cuminti, sa nu mai sprijine SCMD, in asteptarea minunii.
10. In situatia in care SCMD a castigat mii de procese in prima instanta si peste 700 la Curtile de apel, cu hotarari definitive si irevocabile, prevazand intoarcerea pagubasilor la decizia initiala de pensie si la statutul initial, au lansat catre tribunale ordinul diversionist al respingerii actiunilor pentru “lipsa de obiect”.
11. Cum nu toti judecatorii s-au lasat santajati, chiar si sub amenintarea cu sanctiuni disciplinare si procesele au continuat sa fie castigate de SCMD, au lansat diversiunea RIL, cu complicitatea dnei Kovesi.
12. Cum ICCJ a respins RIL-ul, lasand la constiinta fiecarui judecator hotararile, au lansat imediat, cu complicitatea dintotdeauna a media obediente, diversiunea “pensii de lux” pe care tot ei le-au facut de “lux”, propagandistic.
13. A 13-a mare diversiune (cele mici nu le-am enumerat, pt ca au avut loc pe cale de consecinta, in cadrul marilor diversiuni) este aceasta lansata marti, 10.01.2012 – convocarea la Centrele Militare Zonale. Referitor la aceasta diversiune, cantarindu-mi bine cuvintele, intreb si afirm pe propria-mi raspundere: Daca m-ai facut din dl. Colonel (r) Popescu, civilul dl. Popescu, pastrand doar obligatiile mele la mobilizare, in caz de razboi sau calamitati, dar luandu-mi toate drepturile, pe ce baza ma convoci tu, Centru Militar, pe mine, dl. Popescu, care nu mai am nici o treaba cu tine, pe timp de pace? De ce incalci propria-ti lege magareasca (OUG 1/Legea 165/2011) si-mi ceri sa iti aduc acte, pe care ti-ai asumat obligatia sa le produci tu? Iti atrag atentia, domnule sef de Centru Militar ca ordinele trebuie sa fie legale pentru a fi executate. Anul trecut nu ai stiut ca exista o Lege a arhivelor conform careia nu tu, ci persoana juridica proprietara a arhivei poate sa-mi elibereze adeverinta de venit in urmatoarele conditii: cu aviz juridic, cu aviz financiar si copii ale tuturor documentelor utilizate. Ai fost in culpa, pentru ca ai executat prosteste o aberatie (caz penal). Astazi, domnule sef de Centru Militar, desi nu ai nici o competenta, ma chemi sa discutam un document emis de altul (Casa Sectoriala de Pensii) si nu de tine. De ce iti asumi raspunderea pe un alt caz penal? Nu stii ce prevede, incepand cu 2008, metodologia aplicarii legilor financiare? In cazul in care nu-mi gasesti un document, ai trei zile la dispozitie sa-l declari pierdut, dupa care sa treci in 30 de zile la reconstituire. Tu, detinator, nu eu! Iti asumi asa ceva, tovarase gradu? Vrei sa fii legat cand astia nu vor mai fi la Putere? Iti atrag atentia tie, tovarase sef de Centru Militar ca aceasta divesiune o pregateste pe urmatoarea.
14. A 14-a mare diversiune, in pregatire, prevede, in mintile crete ale corifeilor “Armatii” (dnii Maior si Chesnoiu, ca Igas nu stie sa scrie si sa citesca, s-au dovedit mai inteligenti si mai prudenti, pana in prezent) atragerea “beneficiarilor” la Centrele Militare, nu numai ca prin acceptul lor de a colabora eventual la refacerea ilegala a propriilor documente, sa se declare de acord cu cele ce li se intampla (acesta este obiectivul minor al diversiunii nr. 13) ci, trasi de limba sa declare pe proprie raspundere sau sa furnizeze date despre salariile compensatorii primite. Precizez ca este un ordin dat comandantilor UM si MU in acest sens, dar cum este haos in urma desfiintarilor si restructurarilor, se apeleaza si la marturia lui Gaga. Si mai precizez ca respectivele salarii compensatorii au fost date legal, ca si altor categorii socio-profesionale, in plus, la noi, conditionand integrarea fara revolte in NATO si ca au fost facute déjà tandari, prin impozitarea ilegala, in cazul meu, de exemplu, intre brutul acordat si netul primit fiind o diferenta de 40% (SCMD s-a infiintat, in primul rand, in 2009, pentru a va da in judecata in aceasta chestiune). In momentul in care tabloul salariilor compensatorii va fi complet, tovarasii propagandisti, in frunte cu tovarasul Fratila, vor porni la asalt la baioneta, cuvantul “nesimtit” fiind alaturat , din nou, la tema “pensionarii de lux”: “ia uitati-va si la nesimtitii astia, dupa ce ca au pensii de lux, au mai si fost platiti in avans, pe 10-15 ani, pentru munca neprestata, cu salarii in cuantum de ….”
Personal, v-as sfatui, dragi “beneficiari” ca, la invitatia de a merge degeaba din punct de vedere al interesului dvs., sa raspundeti la aceasta noua insulta adusa inteligentei noastre, cu romanescul “Mai cautati-ma ca poate ma gasiti!.., Eventual invitati-ma in scris, ca sa am proba in justitie!..” In ceea ce ma priveste, ca subiect al diversiunii minore ca pensia mi-ar fi crescut, afirmata public de tovarasul Fratila, raspunsul este ca o scadere de 6,5 milioane (conform tabelului postat pe site-ul MApN la 23 decembrie2011) fata de o scadere de 8,5 milioane (conform aceluiasi tabel, 3 luni mai devreme) tot scadere se cheama. Crestere s-o fi chemand in aritmetica d-soarei, deocamdata, Anastase Roberta. In nici un caz, Dogaru nu se vinde pe minus 6 milioane, asa cum s-a vandut BCR-ul pe minus 1,5 miliarde euro! In concluzie, l-as sfatui pe dl Fratila, prieteneste, sa aiba grija ca, din punct de vedere istoric, nimic nu este vesnic: nici regimul basescului, nici ramanerea domniei sale in activitate. Sa aiba grija unde emigreaza dupa iesirea la pensie, pentru ca mancand cu deosebita pasiune ceea ce-i place extrem de mult, dovada ca mananca in continuare, motiv pentru care a primit si gradul de contratorpilor, exista riscul ca dupa trecerea in rezerva, sa navigheze pe o mare de scuipat!...

Honor et Patria! Vae victis!


PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU

PS 1: Atentie mare, doamnelor si domnilor colegi, avem déjà dovada - iata ce va cer:



PS 2: Ii rugam pe toti “beneficiarii” de la MApN, MAI, SRI, etc., “multumiti” de noile masuri, sa faca un efort fizic si financiar si sa vina pe jos, cu bicicleta, masina, trenul, etc, la mitingul din 24 ianuarie a.c., in Bucuresti, Piata Victoriei, orele 12.00, pentru a exprima “stima noastra si mandria/ Boc, Basescu, Romania!” - onor Puterii.

PS 3: Mai oameni buni dupa ce ne-au scos la pensie, ne iau retroactiv din ele, astia vor sa ne ia si salariile compensatorii inapoi, asa ciuntite cum au fost!
Ii mai vreti? Ii mai votati?

joi, 5 ianuarie 2012

Operatiunea




VAL DE PLANGERI PENALE


In atentia tuturor membrilor SCMD si a tuturor militarilor si politistilor in rezerva si in retragere care vor sa se bata pentru drepturile lor, contrar politicii liderilor obedienti ai asociatiilor nationale servile Puterii

Ceea ce se intampla cu noi in ultimele zile este incununarea unui proces inceput in ianuarie 2009 si care se cheama RESTRANGEREA ABUZIVA A DREPTULUI DE PROPRIETATE. Ne referim la proprietatea numita grad militar/profesional si la proprietatea numita pensie militara de stat. In aceasta situatie, specialistii SCMD au hotarat sa analizeze oportunitatea elaborarii unor plangeri penale impotriva persoanelor vinovate. Acestea vor fi depuse oficial de sindicat si individual de fiecare dintre dvs., cei care doriti, la Parchetul General. Nu conteaza ca vom primi NUP. Imaginati-va ce inseamna sa dea 30, 40- 50.000 de NUP-uri la plangerile dvs. individuale la adresa vinovatului “X”! Din cateva zeci de mii, unul dintre noi tot va castiga, si vinovatul “X” a terminat-o cu alegerile, nemaiputandu-se inscrie in campania electorala!... In plus, toate aceste plangeri, vor constitui probe in favoarea noastra, in momentul in care le vom solicita daune morale si despagubiri.
In eventualitatea ca vom declansa acesta operatiune, modelele de plangeri penale, vor fi pentru:
1. 1. Cei peste 700 de membri ai SCMD (sau altii) care au castigat pana acum hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, in recurs la Curtile de apel si au primit decizii de revizuire, chiar si raspunsuri impertinente de la Casele de pensii. Vor fi plangeri penale pentru nerespectarea unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile si-i vor avea in vedere pe semnatarul din partea Casei Sectoriale de pensii si pe ministrul de resort (Oprea, Igas, Maior) in calitate de ordonatori de credite. Pentru colegii aflati in aceasta situatie se va solicita executor judecatoresc (pe civil) de punere in aplicare a hotararii.
Va rugam, stimati colegi sa incepeti sa trimiteti pe adresa sindicatului, pentru Departamentul Juridic, copii dupa urmatoarele probe:
· Hotararea definitiva si irevocabila a Curtii de Apel
· Decizia de revizuire, recent primita
· Raspunsul pe care l-ati primit (daca l-ati primit) de la Casa Sectoriala de Pensii
Va depune plangere penala sindicatul, dar va rugam sa depuneti si dvs, potrivit modelului pe care il vom afisa.
2. 2. Plangere penala pentru abuz in serviciu si inselaciune inclusiv pentru utilizarea bazei de date a MApN in interes personal sau de partid, impotriva viitorilor asistati/beneficiari Gabriel Oprea, Tiberiu Fratila si Maria Lupu (daca noi n-avem grade, nu vor mai avea nici ei). Plangerea va fi facuta in baza afisarii inca din vara, a unui tabel cu caracter “definitiv” (permanent modificat) cu cuantumuri de pensie revizuita, marite sau la nivelul anterior si a felicitarilor transmise (ca o confirmare a abuzului) unor rezervisti ale caror pensii au fost ,in fapt, micsorate prin revizuire. Ii rugam pe colegii de la MApN, aflati in aceasta situatie sa pastreze cu sfintenie si sa ne trimita in copie, pentru Departamentul juridic, urmatoarele probe:
· Decizia de revizuire
· Decizia anterioara
· Pagina din tabelul publicat pe site-ul MApN pe care s-au regasit
· Scrisoarea de felicitare a dlui Gabriel Oprea si plicul in care a venit.
Vom depune plangere penala in numele sindicatului si veti depune si dvs. cei care doriti, in nume personal, completand modelul pe care il vom afisa.
3. 3. Plangeri penale pentru abuz in serviciu impotriva domnilor ministri Igas, Oprea si a sefilor Caselor de Pensii Sectoriale de la MApN si MAI in cazul deciziilor de revizuire identice sau cvasiidentice cu cele de recalculare. Reamintim ca, prin lege, Casele de Pensii erau obligate sa caute toate documentele necesare si in caz de lipsa sa comunice in 30 de zile pierderea/distrugerea documentului, trecand la reconstituirea lui. Or, in cele mai multe cazuri, calculele se fac pe salariul mediu/minim pe economie. Colegilor in aceasta situatie le solicitam sa trimita pentru Departamentul juridic copii dupa Decizia de recalculare si Decizia de revizuire. Plangerile vor fi inaintate si de sindicat si de dvs, individual, cei care doriti.
4. 4. Plangeri penale pentru abuz in serviciu si inselaciune pe adresa domnului George Maior si a Casei de Pensii Sectoriale a SRI pentru cele 2-5 decizii de revizuire, “una mai definitiva decat alta” primite de una si aceeasi persoana, fost lucrator la SRI. Colegilor de la SRI, aflati in aceasta situatie, le solicitam sa trimita copii dupa deciziile de recalculare (daca au, pentru ca dl Maior a stopat primul trimiterea deciziilor de recalculare) si dupa toate deciziile de revizuire primite. Plangerile penale vor fi depuse de sindicat, dar si de dvs. individual, daca doriti.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU