vineri, 21 septembrie 2012
DEFICITUL DE
ONOARE NAŢIONALĂ
AUTOR,
Gl.(r). Prof.univ.dr. Petrişor Mandu
Dragi prieteni,
Sunt momente rare în istorie, în care, sufletul unei naţiuni îşi găseşte
exprimarea prin vocea exponenţilor săi. Întâmplător sau nu, în asemenea momente,
oamenii ar trebui să trăiască în pace şi
armonie unii cu alţii, să construiască şi să apere laolaltă interesul comun, să
onoreze , cu responsabilitate, mandatul încredinţat de compatrioţii săi. Am
ascultat, de-a lungul vremii, nenumărate discursuri pline de idealuri şi
înflorituri, demne de imaginea unei societăţi cu dimensiuni umane. Ascultând
aceste discursuri, m-au încercat sentimente diferite de admiraţie, repulsie sau
speranţă. Imi amintesc de o frază „tip lozincă comunistă” cu care Nicolae
Ceauşescu îşi încheia discursurile în nenumăratele congrese, ”Trăiască scumpa
noastră Patrie – Republica Socialistă România!”. Atunci, ca şi acum, apreciez, că a-ţi iubi
patria nu este o „fantezie ideologică” cu care am fost hrăniţi decenii în şir,
noi, cetăţenii României. Iubirea de patrie şi popor, statornicită istoric, defineşte „patriotismul”. Românii s-au născut cu patriotismul în ei, zestre care s-a transmis,
din generaţie în generaţie. Prin acest sentiment nobil, putem înţelege pe
cei din jurul nostru, ne putem identifica laolaltă aspiraţiile, strămoşii,
tradiţiile, istoria, pământul care ne hrăneşte, locul în care ne-am născut şi
ne-am petrecut copilăria. Din aceste considerente românul trebuie să respecte, să
dorească şi să lupte pentre binele patriei lui, să slujească cu devotament,
comunitatea din care provine. Patria noastră, România mai există
încă, astăzi, pentru că nenumăraţi patrioţi şi-au sacrificat vieţile pentru
reîntregirea neamului şi apărarea acestuia, împotriva inevitabilelor pericole. Sângeroasele şi iresponsabilele evenimente
din Decembrie 1989 au marcat, din punct de vedere formal, trecerea haotică şi
ezitantă, la capitalism. Timp de peste 22 de ani, o clasă politică
deviantă, hrănită din lupta pentru putere, a furat şi distrus sistematic,
întregul sistem de valori autohtone. În aceste condiţii au fost excluse, cu rea
intenţie, din agenta publică educaţională, strategiile de formare şi dezvoltare
a sentimentelor de patriotism, onoare şi demnitate. Ba mai mult, s-a
oficializat ideea că” pentru a putea fi
definit ca patriot autentic, trebuie să treci, mai întâi, prin şcolile
europene”. Aşa s-a umplut ţara, până la refuz, de „patrioţi europeni” de
tipul „Bourenilor, Funeriştilor, Ungurenilor, Prigonenilor, Macovenilor, etc”.
Aceste sinistre personaje, hulite de cei care i-au ales, au conceput orbeşte
strategii şi politici publice anacronice, care au secătuit naţia română,
material şi spiritual. Intâlnirea noastră cu destinul european a dat o mică
şansă comunităţilor locale de a limita , hoţia şi lăcomia, corupţia şi bogăţia
acestor impostori. Ascunşi în tainicele lor „cazemate luxuriante” aceste tipuri
de personaje au falimentat şi vândut ţara pe nimic şi ne cer, cu obrăznicie şi
nesimţire, să ne
lăsăm, de bunăvoie, cotropiţi. În fruntea lor, „vitezul voievod”
bolboroseşte, cu scârbă, fraze despre patria
vândută şi îngenunchiată şi acompaniază o „ceată
lătrătoare de patrioţi europeni”. Din când în când, pe ecranele
televiziunilor, ne mai amuzăm de expresia melancolică şi patologică a unor
indivizi care mimează ”dragostea şi dorul de scumpa noastră patrie – România”.
Pe data de 14 august 1947, în cadrul Adunării Constituante din New
Delhi, Jawaharlal Nehru, primul
ministru al Indiei independente a rostit, printre altele următoarele:” La miezul nopţii,
atunci când lumea doarme, India se va trezi la viaţă şi libertate”.
Prima voce a Indiei independente a lăsat compatrioţilor săi, sintagma „Awake to freedom - Treziți-vă la libertate!”. Adaug şi eu: ”Treziti-vă la libertate
fraţi români, ridicaţi-vă frunţile şi apărati-vă demnitatea naţională!
Împrejurările cele mai nefavorabile pe care le-am trăit, de-a lungul vieţii
mele, nu mi-au produs atâta confuzie şi
zbucium interior, precum pierderea şansei oferite de Parlamentul European, în
data de 13.09.2012, cu ocazia dezbaterii situaţiei politice din România. Aceasta a fost şansa politicienilor români de
a puncta pe tabla de şah a intereselor Europene şi a convinge „stăpânii
Europei” de existenţa şi apărarea celor trei valori strămoşeşti: independenţa,
suveranitatea şi unitatea teritorială. A fost şi poate va fi una din puţinele şanse oferite de istorie, în
care, exponenţii noştri, europarlamentarii, puteau să cânte în cor „noi suntem români, noi suntem aici pe veci
stăpâni!”. Această şansă a fost exploatată la maximum, numai de echipa
USL, cealaltă echipă portocalie, a lăsat sentimentele patriotice la sediul din
Modrogan. În cadrul Parlamentului European, rând pe rând, imitând „viteazul
voievod”, fără pic de ruşine, europarlamentarii portocalii „şi-au pus poalele
în cap”, solicitând ajutorul extern pentru condamnarea „loviturii de stat” date
de Parlamentul României şi cei 8,4 milioane de cetăţeni prezenţi la
Referendumul de demitere a „viteazului voievod”.
Dragi prieteni,
Dacă Europa doreşte să fie ţara tuturor europenilor şi, în acest context,
este tolerată şi încurajată atitudinea de adormire a patriotismului naţional,
cu siguranţă, nu-mi voi găsi locul într-o astfel de construcţie. Prin modul meu
de viaţă, prin sentimente şi atitudini, conştiinţa imi spune că nu sunt încă,
nici neamţ, nici ceh, nici francez sau elveţian. Mă simt foarte bine , în
pielea şi credinţa mea strămoşească, de român! Cei mai mulţi dintre noi , trăim
dezbinaţi iar cei curajoşi sunt reduşi, rând pe rând, la tăcere. În acest timp
, ţara se confruntă cu un dezastru continuu.
Multi dintre
concetăţeni romani apără privilegiile libertăţii. Întâlnirea cu destinul
european ne-a proiectat un model de societate, în care, după cum bine a spus
Nietzsche “nu va mai domni judecătorul
ci creatorul”.În cei peste 22 de ani de istorie iraţională, abandonat de
politică, în convulsiile luptei pentru putere, ca toţi oamenii de vârsta mea, am fost hrănit
de sentimentul că pot scrie ceea ce gândesc şi cred despre fenomenele
incojurătoare. Alături de cei neprivilegiaţi, din ultimii trei ani, cărora
le-au fost tăiate abuziv pensiile militare, am continuat să trăiesc aceeaşi
istorie, nefericire şi speranţă. Cred că nimeni nu se poate aştepta ca aceşti
oameni care denigrează continuu România, să devină, în timp, buni români. Sunt de părere că trebuie să-i înţelegem,
fără a înceta lupta împotriva lor, fără să le iertăm escaladarea disperării pe
fondul pierderii puterii. Prin cuvântul lor, în Parlamentul European, au
revendicat dreptul la dezonoare şi s-au cufundat în nihilismele portocalii. Europa rămâne o construcţie aflată în cursa ameţitoare contracronometru
dar sunt şi multe ameninţări de dezintegrare. Este nevoie de o Europă modernă
care să fie capabilă a restabili armonia şi pacea între naţiuni nu servitutea
şi vrajba. Provocările adevărului şi libertăţii , în acest for european au
surprins liderii în poziţii partizane. În
loc să fie încurajate şi promovate valorile europene,inteligenţa europeană
încearcă să devină “slujitoarea resentimentelor şi vrajbei portocalii”.
Atât Europa cât şi România sunt angajate în căutarea unei legitimităţi. Suntem
în căutarea adevărului european, încă misterios şi evaziv. Trăim, cu destulă
dificultate, o libertate enuziasmată, dar încă suficient de periculoasă. Pe un
drum atât de lung este posibil să avem şi unele eşecuri. Trebuie să învăţăm din
erorile şi greşelile noastre, să înţelegem mai profund comportamentul compatrioţilor
care nu mai suportă traiul ce le-a fost destinat, ca beneficiari ai unor
fericiri scurte şi gratuite. Iată că, după 22 de ani, am reuşit să revenim la o societate nefericită şi persecutată! Iar
celor care au denigrat România în Parlamentul European, pe 13.09.2012, le
transmit mesajul meu sincer: ” NU
UITATI ŢARA IN CARE V -A FOST TĂIAT
BURICUL!”. Sau le reamintesc scurtul discurs al lui Ion Creangă, candidat la
postul de deputaţi din Iaşi: "În Ţara asta.....n-ar fi rău...să fie BINE!”
* *
*
Dragi camarazi,
În urmă cu câteva
zile, am adresat un Apel către toate Filialele SCMD din Ţară, pentru a folosi
la maximum, în favoarea camarazilor nenorociţi financiar de Boc, întâlnirile
ocazionate de adunările generale ale filialelor. În acest sens, am sugerat
tuturor acelora care încă mai cred în soluţia politică a eliminării abuzurilor
provocate nouă, prin OUG nr.1/2011, următoarele:
- semnarea unui Memoriu
adresat Guvernului României şi Primului Ministru. De asemenea, cu modificările
respective, acesta trebuie înaintat, în aceeaşi zi, Ministrului Apărării
Naţionale şi Şefului Camerei Deputaţilor . Prin acest memoriu să
solicităm, sub semnăturile noastre, urgentarea adoptării OUG cu privire la
revenirea pensiilor diminuate la cuantumul din decembrie 2010, şi
începând cu ianuarie 2013, să fim repuşi în drepturile legitime;
- transmiterea
prin poştă, la destinatari, în aceeaşi zi de către toate filialele, cu
confirmare de primire, a acestui memoriu, semnat de toţi cei care au pensiile
diminuate ( în data de 26.09.2012);
- Activarea
tuturor blogurilor filialelor cu această problemă şi manifestarea unei
susţineri substanţiale din partea membrilor filialelor SCMD din toată ţara;
- În
funcţie de rezultate, la sfârşitul lunii Octombrie (începutul lunii noiembrie),
printr-o mobilizare exemplară, să participăm la un miting autorizat, peste
20.000 de militari în rezervă. Această hotărâre să o fundamentăm la CNR. În
cazul în care nu vom reuşi, avem şansa reluării acţiunilor sau a resemnării
definitive. Aşa vom constata dacă mai avem cu cine şi pentru ce lupta! Pentru
că este un principiu în toată existenţa umană ”dacă doreşti să
supravieţuieşti, implică-te!”
VARIANTA FINALĂ DE MEMORIU -adresat
„GUVERNULUI ROMÂNIEI( Ministrului Ap.N., MI, SRI, şi Camerei Deputaţilor)
Domnului Prim Ministru VICTOR PONTA
Domnilor Guvernanţi,
Domnule Prim Ministru
1. Începând cu 01 ianuarie 2012, pensiile
militare a 26.500 de pensionari militari aparţinând tuturor structurilor de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost diminuate drastic, de
către guvernul Boc, cu avizul de constituţionalitate al CCR. Fiecare dintre noi
am slujit necondiţionat, interesele statului Român zeci de ani, fără să fim
umiliţi, minţiţi sau ignoraţi de politicieni. Criza economică care încă zguduie
porţile democraţiei europene, nu a afectat, în drepturile de pensie, nicio altă
categorie profesională (în sensul diminuării prin lege a cuantumului
acestora), în afara pensionarilor militari. Cunoaşteţi, ca şi noi, cei vătămaţi
şi ignoraţi până în prezent, că prin OUG nr.1 /2011, s-a introdus în sistemul
de revizuire şi recalculare al cuantumului pensiilor militare, un
criteriu artificial şi nedrept „principiul contributivităţii”. Acest principiu,
nevând niciun element de sprijin în realitatea economico- financiară în care
ne-am desfăşurat noi activitatea profesională, a produs discriminări şi
nedreptăţi greu de suportat.
2. De la data primirii pensiilor diminuate (01.01.2012), acţiunile noastre în instanţe, continuă fără succese
notabile, aceste instanţe motivând că legea prin care s-au decis aceste ”curbe
de sacrificiu este constituţională”. Nu interesează pe nimeni gravitatea
consecinţelor acestor „jafuri considerate legale” asupra nivelului de trai al
camarazilor noştrii, iar apelurile noastre către politicieni şi dumneavoastră,
guvernanţii de azi sunt auzite, dar nu ascultate şi soluţionate. Noi nu
cerem nimic, în plus, faţă de drepturile noastre legitime şi fireşti. Cerem
revenirea la normalitate. Salariile bugetarilor tăiate printr-o lege abuzivă şi
discriminatorie (având avizul de constituţionalitate al CCR) vor reveni la
normal, încă din acest an. Contribuţiile la sănătate, impuse abuziv au fost şi
vor fi restituite. De ce oare nu acţionaţi şi pentru stoparea abuzului
împotriva noastră? Nu cumva apreciaţi că este momentul ca şi demnitatea noastră
să fie readusă la locul cuvenit?
3. Criza economico –financiară produce încă
multe îngrijorări în cancelariile statelor europene şi nu numai. Cunoaştem
eforturile dumneavoastră depuse pentru asigurarea funcţionalităţii
instituţionale a României, în contextul ameninţărilor crizei, diversiunilor
politicii interne, a constrângerilor şi presiunilor externe de toate tipurile.
Sprijinim, prin toate căile democratice posibile, revenirea întregii societăţi
la armonie şi normalitate.
4. Vă solicităm domnule Prim Ministru Victor Ponta să supuneţi
atenţiei Guvernului României, în baza art. 115 din Constituţia României,
adoptarea, până la alegerile parlamentare din decembrie 2012, a unei
„Ordonanţe de Urgenţă” prin care abuzurile săvârşite împotriva celor
26.500 de pensionari militari cu pensiile diminuate artificial, abuziv, să
înceteze, începând cu 01 ianuarie 2013. Proiectul unei asemenea Ordonanţe de Urgenţă a fost întocmit de
Comisia pentru elaborarea actelor normative care reglementează reconstrucţia
sistemului de pensii ocupaţionale. Vă reamintim, domnule Prim Ministru, că
prin Decizia nr.125/16.02.2012, CCR a detaliat faptul reglementat şi prin
legislaţia anterioară a pensiilor şi anume că „ O PENSIE AFLATĂ ÎN PLATĂ NU MAI POATE FI MODIFICATĂ PRINTR-O NOUĂ LEGE
DECÂT PRIN MĂRIREA CUANTUMULUI ACESTEIA”! De asemenea, vă reamintim
că, în conformitate cu prevederile Dispoziţiilor art.61
din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în cadrul dezbaterilor plenului,
premergător votului asupra Legii de aprobare a OUG nr.1/2011, trebuia pus în
dezbatere AVIZUL nr. 32/103/2011, care cuprindea punctul de vedere favorabil,
al Comisiei pentru Apărare, Ordine publică şi siguranţă Naţională. Nu a fost
pus în dezbaterea plenului datorită atitudinii, rău voitoare, a Robertei
Anastase. Acest aviz cuprindea amendamentele propuse de comisia respectivă,
amendament ce face şi obiectul acestui memoriu. . Această acţiune reparatorie supune
efortul bugetar anual, la o sumă de aproximativ 20 milioane de euro.
Suma respectivă nu poate acoperi, în niciun caz suferinţele noastre
cauzate de impostorii care au crezut că pot scoate ţara din criză, pedepsind pe
aceia care au reprezentat, decenii la rând, pilonii ei de susţinere. Procedând
astfel, ne veţi scuti de chinurile luptei pentru căutarea dreptăţii într-o
justiţie blocată prin intimidare, şantaj şi corupţie. Încălcarea
drepturilor noastre asupra unei pensii muncite şi obţinute legal, prin
schimbarea întregului sistem de recalculare şi revizuire, cu acţiune
retroactivă, semnifică cea mai perfidă atitudine politică, fără precedent în
istoria civilizaţiei. Avem convingerea că dumneavoastră, politicienii mai
tineri, înţelegeţi mai corect nebunia şi răutatea cu care guvernul Boc şi-a
revărsat ura, asupra noastră. Avem încredere, că dincolo de preocupările şi
urgenţele guvernării, vă aplecaţi asupra unui episod care ne-a lovit
viaţa şi demnitatea, în mod intenţionat, într-o lume în care, România fără noi,
va fi tot mai vulnerabilă şi expusă riscurilor regionale şi globale.
5. Domnule Prim Ministru,
Dacă doriţi o
altfel de guvernare să manifestaţi amabilitatea şi voinţa de a repara politic,
ceea ce guvernul de tristă amintire, cu vocaţie antinaţională a lui Boc, a
săvârşit ca abuz politic împotriva noastră. Dacă doriţi, cu adevărat, o altfel
de guvernare, să anihilaţi precedentul creat de guvernul Boc în încălcarea
grosolană a dreptului de pensie şi să puneţi capăt tot printr-un demers de
natură politică acestei agresiuni tendenţioase la adresa noastră. Noi am ieşit
la pensie, la timpul respectiv în mod legal şi nu vom accepta justificarea
artificială a incompetenţei guvernării de măsura diminuării cuantumului pensiei
. Dacă doriţi să fiinţăm ca societate clădită pe principii fundamentale de
drept nu ne mai consideraţi ”paria societăţii” şi binevoiţi, prin autoritatea
guvernului, de a ne salva din zecile de mii de procese în care guvernul Boc
ne-a determinat să intrăm. Dacă doriţi să daţi un exemplu de patriotism
naţiunii nu ascultaţi toate lichelele parvenite ale societăţii şi nu
condiţionaţi dreptul de pensie al unui militar în funcţie de „numărul de
războaie locale şi mondiale” la care a participat. Dacă doriţi ridicarea
naţiunii pe pilonii stabilităţii, consideraţi că şi armata de rezervă poate fi
unul dintre ei şi aceasta trebuie să rămână unită nu dezbinată discriminatoriu,
demnă şi nu aservită politicii, respectată şi nu hulită de unii infractorii
deveniţi prezicători, analişti şi sfătuitori.
Prin urmare, vă
adresăm , în corpore, rugămintea de a da curs acestui memoriu, în numele
dreptăţii, legalităţii şi al onoarei de care trebuie să se bucure, în viitor,
raporturile între cetăţeni şi consolidarea armoniei naţionale. Efortul
financiar pentru stingerea acestui litigiu creat intenţionat de cei care au
dorit dărâmarea naţiunii, pentru a satisface unele experimente josnice la
adresa noastră ca popor, se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro,
anual. Acesta poate fi adunat din mărunţişul clandestin găsit în fişetele a
20 -30 de infractori, renunţând la 1% din evaziune fiscală anuală sau
recuperând 5% din paguba pricinuită bugetului de stat, de către mafia
cerealelor. Întăriţi, în acest scop, instituţiile de control ale statului de
drept iar, în noi, veţi avea cel puţin , unul din pilonii veşnici, ai
suveranităţii statului.
Cu respect, şi consideraţie
Urmează semnăturile preşedintelui Filialei şi ale tuturor membrilor care
apreciază că este cazul să se implice în acest pas decisiv.”
Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Preşedintele „Asociaţiei Alianţa Pentru Respectarea
Democraţiei – Octavian Paler”
Gl.(r). Prof.univ.dr. Petrişor Mandu
miercuri, 12 septembrie 2012
Transcrierea declarațiilor de presă ale vicepreședintelui PNL, Mihai Voicu,
la finalul ședinței Biroului Politic Central
10 septembrie 2012
"Bună ziua!
S-a încheiat ședința Biroului Politic Central al Partiului Național Liberal. Aș dori să vă prezint patru decizii, marea majoritate fiind pe plan parlamentar.
S-au mandatat grupurile noastre parlamentare pentru a discuta, bineînțeles, cu colegii din USL și după aceea a iniția procedurile parlamentare pentru o serie de legi pe care noi le-am discutat și credem că sunt necesare, și anume: legea industriei de apărare, o lege care să permită cumularea pensiilor cu salariile, o lege pentru revenirea la pensiile militare la valoarea de dinainte de tăiere și, în sfârșit, o lege privind prevenția în sănătate.
Tot pe plan parlamentar, s-a decis mandatarea domnului senator Cristian David, președintele Comisiei de apărare a Senatului, pentru a demara demersurile necesare în interiorul acestei Comisii, pentru a strânge informații și a investiga o informație care deocamdată este foarte proaspătă, nu pot să fac comentarii asupra ei, și anume chestiunea cu zborul din Arabia Saudită. În rugăm pe domnul Cristian David, împreună cu Comisia de apărare, să facă pași în această direcție. Nu am alte comentarii pe acest subiect.
Tot pe plan parlamentar, Biroul Politic Central consideră că subiectul unei interacțiuni în orice formă între comisiile juridice ale celor două camere și responsabili din cadrul Ministerului Public este necesară. Dincolo de declarații de presă de genul independenței - care este o chestiune pe care n-o contestă nimeni - trebuie să înțelegem că într-un stat de drept există un control reciproc al puterilor în cadrul democratic și, de aceea, colegii noștri din comisiile juridice trebuie să indentifice formele legale prin care aceste discuții - nu vreau să le spun anchete, în niciun caz - trebuie să aibă loc.
În sfârșit, o a patra decizie, ținând cont de apropierea alegerilor parlamentare, în urma discuțiilor avute în Uniunea Social Liberală au fost desemnați o serie de colegi pentru a face parte din cadrul comisiei comune a USL pentru elaborarea programului de guvernare, respectiv domnul Crin Antonescu, domnul Daniel Chițoiu, domnii Relu Fenechiu, Eugen Nicolăescu, Lucian Isar și Radu Stroe.
Vă mulțumesc! "
marți, 11 septembrie 2012
APEL, CĂTRE TOATE FILIALELE SCMD
Dragi
camarazi,
Sincer, mi-e greu să readuc în
atenţia dumneavoastră, nevoia de unitate şi acţiune pentru a „vindeca rănile”
produse de iresponsabila guvernare
„tricefală portocalie boc”. Tăierea
pensiilor militarilor în rezervă a fost un un abuz care a creat primul
precedent periculos, la adresa democraţiei şi statului de drept din România.
De atunci, constatăm cu mâhnire , că instituţiile statului de drept care
veghează la respectarea drepturilor omului şi triumful dreptăţii în România
sunt în permanent declin şi la
dispoziţia unui singur om. Sprijinul extern mult aştepătat, occidental, care să
limiteze abuzurile din România, intervenţiile noastre în justiţia autohtonă şi
la CEDO sunt concretizate în aroganţă şi dispreţ la adresa noastră. Dezamăgirea
generală, pe zi ce trece, este tot mai mare, populaţia este tot mai scindată,
suspicioasă, intolerantă şi plină de ură la adresa politicienilor. În urma
aplicării, începând cu 01 ianuarie 2011, a lui OUG nr.1, prin pixul lui boc, au
fost dijmuite ”legal”, din pensiile a aproximativ 27.000, de pensionari
militari, sume cuprinse între 5%- 25%. O
mare parte a camarazilor noştri, aflaţi în această situaţie, au tăcut de
multă vreme, nu au participat la nicio acţiune intreprinsă de filialele SCMD,
sunt resemnaţi şi închişi în ura şi necazurile lor. Acest fapt se constată, cu multă
uşurinţă, din „efervescenţa cu care interacţionăm pe blogurile noastre cu
sfaturi şi idei”. Încetul cu încetul, devenim tot mai ineficienţi în zbaterile
noastre pentru dreptate şi manifestăm un
apetit substanţial, către show-ri şi manipulare.
Cancelariile occidentale,
făcând abstracţie de conştiinţele noastre, ne avertizează că trebuie „să stăm
în coloană” pentru a intra într-o zonă iluzorie a viitoarei prosperităţi. Dezbaterile televizate având ca temă,
„tăierea pensiilor militare” au asfinţit, în negura badjocoritoare a
aplaudacilor şi consumatoriştilor fără de ţară.
Am ajuns să cred, că după
revoluţia din 1989, „am scăpat de dracu
şi am dat peste tasu”. Am ajuns să stăm , în propria noastră ţară,”cu
căciula în mână” la porţile guvernării pentru a scoate în ilegalitate un furt
oficial. Acest furt nu a afectat nicio altă categorie profesională, iar cei
care sunt plătiţi să-l demaşte, i-au dat un aviz de constituţionalitate. Cei nouă judecători de la CCR, se umflă în
piept cu Constituţia română şi sunt permanent conectaţi la neadevărurile din
imoralul comportament politic. Ne-am câştigat pensiile prin sacrificiul
nostru deliberat iar acum guvernaţii ne tratează ca şi cum am participat, o
viaţă, la „corvoada naţională”. Rând pe rând, binevoitorii neamului,
acompaniaţi de cei din exterior, veniţi să dicteze şi să exploateze, azmut
împotriva noastră, a cetăţenilor, „cohortele
de jurnalişti, analişti şi liber cugetători” care ne şterg din conştiinţe trecutul şi ne intoxică prezentul şi viitorul. Boicotul,
mult aplaudat de CCR şi de mai marii europeni, este o permanenţă în politica de
palat care, fără nicio jenă, vorbeşte în numele poporului. Declasarea morală,
scoasă zilnic pe taraba politicii, mă face să cred că, trebuie să ne unim
eforturile, cei 27.000 de pensionari militari, pentru a produce o scânteie de
moralitate în acţiunea reparatorie de drept , la adresa noastră. Din aceste considerente vă sugerez
următoarele:
- Având în vedere oportunităţile dezbaterilor în
adunările generale ale filialelor, din această lună, să supunem atenţiei,
camarazilor noştri, semnarea unui Memoriu adresat Guvernului României şi Primului Ministru. De
asemenea, cu modificările respective, acesta trebuie înaintat, în aceeaşi zi,
şi Ministrului Apărării Naţionale. Prin acest memoriu să solicităm, sub
semnăturile noastre, urgentarea adoptării OUG cu privire la revenirea pensiilor
diminuate la cuantumul din decembrie 2010, şi începând
cu ianuarie 2013, să fim repuşi în drepturile legitime;
- Transmiterea prin poştă, la guvern şi
Ministerul Apărării, în aceeaşi zi de
către toate filialele, cu confirmare de primire, a acestui memoriu, semnat
de toţi cei care au pensiile diminuate ( în data de 26.09.2012);
- Activarea tuturor blogurilor filialelor cu
această problemă şi manifestarea unei susţineri substanţiale din partea
membrilor filialelor SCMD din toată ţara;
- În funcţie de rezultate, la sfârşitul lunii
Octombrie (începutul lunii noiembrie), printr-o mobilizare exemplară, să
participăm la un miting autorizat, peste 20.000 de militari în rezervă. Această
hotărâre să o fundamentăm la CNR. În cazul în care nu vom reuşi, avem şansa reluării
acţiunilor sau a resemnării definitive. Aşa vom constata dacă mai avem pentru
cine şi pentru ce lupta! Pentru că este un principiu în toată existenţa umană ”dacă doreşti să
supravieţuieşti, implică-te!”
4. O VARIANTĂ DE MEMORIU ADRESAT GUVERNULUI ŞI PRIMULUI MINISTRU(vă propun
ca acest Memoriu să fie adresat şi Ministrului Apărării Naţionale, cu
modificările de rigoare)
„GUVERNULUI ROMÂNIEI
Domnului Prim Ministru VICTOR PONTA
Domnilor
Guvernanţi,
Domnule
Prim Ministru
1. Începând cu 01 ianuarie 2012,
pensiile militare a 26.500 de pensionari militari aparţinând tuturor
structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost
diminuate drastic, de către guvernul Boc, cu avizul de constituţionalitate al
CCR. Fiecare dintre noi am slujit necondiţionat, interesele statului Român zeci
de ani, fără să fim umiliţi, minţiţi sau ignoraţi de politicieni. Criza
economică care încă zguduie porţile democraţiei europene, nu a afectat, în
drepturile de pensie, nicio altă categorie profesională (în sensul diminuării
prin lege a cuantumului acestora), în afara pensionarilor militari. Cunoaşteţi,
ca şi noi, cei vătămaţi şi ignoraţi până în prezent, că prin OUG nr.1 /2011,
s-a introdus în sistemul de revizuire şi recalculare al cuantumului pensiilor militare, un criteriu artificial şi
nedrept „principiul contributivităţii”. Acest principiu, nevând niciun element
de sprijin în realitatea economico- financiară în care ne-am desfăşurat noi
activitatea profesională, a produs discriminări şi nedreptăţi greu de suportat.
2. De la data primirii pensiilor diminuate (01.01.2012), acţiunile noastre în instanţe, continuă fără succese
notabile, aceste instanţe motivând că legea prin care s-au decis aceste ”curbe
de sacrificiu este constituţională”. Nu interesează pe nimeni gravitatea
consecinţelor acestor „jafuri considerate legale” asupra nivelului de trai al
camarazilor noştrii, iar apelurile noastre către politicieni şi dumneavoastră,
guvernanţii de azi sunt auzite, dar nu ascultate şi soluţionate. Noi nu cerem nimic, în plus, faţă de
drepturile noastre legitime şi fireşti. Cerem revenirea la normalitate.
Salariile bugetarilor tăiate printr-o lege abuzivă şi discriminatorie (având
avizul de constituţionalitate al CCR) vor reveni la normal, încă din acest an.
Contribuţiile la sănătate, impuse abuziv au fost şi vor fi restituite. De ce
oare nu acţionaţi şi pentru stoparea abuzului împotriva noastră? Nu cumva
apreciaţi că este momentul ca şi demnitatea noastră să fie readusă la locul
cuvenit?
3. Criza economico –financiară
produce încă multe îngrijorări în cancelariile statelor europene şi nu numai.
Cunoaştem eforturile dumneavoastră depuse pentru asigurarea funcţionalităţii
instituţionale a României, în contextul ameninţărilor crizei, diversiunilor
politicii interne, a constrângerilor şi presiunilor externe de toate tipurile.
Sprijinim, prin toate căile democratice posibile, revenirea întregii societăţi
la armonie şi normalitate.
4. Vă solicităm domnule Prim Ministru Victor Ponta să supuneţi atenţiei Guvernului României, în baza art. 115 din Constituţia
României, adoptarea, până la alegerile
parlamentare din decembrie 2012, a unei „Ordonanţe
de Urgenţă” prin care abuzurile săvârşite împotriva celor 26.500 de pensionari
militari cu pensiile diminuate artificial, abuziv, să înceteze, începând cu 01
ianuarie 2013. Proiectul unei asemenea Ordonanţe de Urgenţă a fost întocmit de
Comisia pentru elaborarea actelor normative care reglementează reconstrucţia
sistemului de pensii ocupaţionale.
Această acţiune reparatorie supune efortul bugetar anual
la o sumă de aproximativ 20 milioane de euro. Suma respectivă nu poate acoperi, în niciun
caz marile „crevase psihice „săpate de
impostorii care au crezut că pot scoate ţara din criză, pedepsind pe aceia care
au reprezentat, decenii la rând, pilonii ei de susţinere. Procedând astfel, ne veţi scuti de chinurile luptei pentru
căutarea dreptăţii într-o justiţie blocată prin intimidare, şantaj şi corupţie.
Încălcarea drepturilor noastre asupra unei pensii muncite şi obţinute legal,
prin schimbarea întregului sistem de recalculare şi revizuire, cu acţiune
retroactivă, semnifică cea mai perfidă atitudine politică, fără precedent în
istoria civilizaţiei. Avem convingerea
că dumneavoastră, politicienii mai tineri, înţelegeţi mai corect nebunia şi
răutatea cu care guvernul Boc şi-a revărsat ura, asupra noastră. Avem
încredere, că dincolo de preocupările şi urgenţele guvernării, vă aplecaţi asupra unui episod
care ne-a lovit viaţa şi demnitatea, în mod intenţionat, într-o lume în care,
România fără noi, va fi tot mai vulnerabilă şi expusă riscurilor regionale şi
globale.
5. Domnule Prim Ministru,
Dacă doriţi o altfel
de guvernare să manifestaţi amabilitatea şi voinţa de a repara politic, ceea ce
guvernul de tristă amintire, cu vocaţie antinaţională a lui Boc, a săvârşit ca
abuz politic împotriva noastră. Dacă doriţi, cu adevărat, o altfel de
guvernare, să anihilaţi precedentul creat de guvernul Boc în încălcarea
grosolană a dreptului de pensie şi să puneţi capăt tot printr-un demers de
natură politică acestei agresiuni tendenţioase la adresa noastră. Noi am ieşit
la pensie, la timpul respectiv în mod legal şi nu vom accepta justificarea artificială
a incompetenţei guvernării de măsura diminuării cuantumului pensiei . Dacă doriţi să fiinţăm ca societate clădită
pe principii fundamentale de drept nu ne mai consideraţi ”paria societăţii” şi
binevoiţi, prin autoritatea guvernului, de a ne salva din zecile de mii de
procese în care guvernul Boc ne-a determinat să intrăm. Dacă doriţi să daţi
un exemplu de patriotism naţiunii nu ascultaţi toate lichelele parvenite ale
societăţii şi nu condiţionaţi dreptul de pensie al unui militar în funcţie de „numărul de războaie locale şi mondiale” la
care a participat. Dacă doriţi ridicarea naţiunii pe pilonii stabilităţii,
consideraţi că şi armata de rezervă poate fi unul dintre ei şi aceasta trebuie
să rămână unită nu dezbinată discriminatoriu, demnă şi nu aservită politicii,
respectată şi nu hulită de unii infractorii deveniţi prezicători, analişti şi
sfătuitori.
Prin urmare, vă
adresăm , în corpore, rugămintea de a da curs acestui memoriu, în numele
dreptăţii, legalităţii şi al onoarei de care trebuie să se bucure, în
viitor, raporturile între cetăţeni şi consolidarea
armoniei naţionale.Efortul financiar
pentru stingerea acestui litigiu creat intenţionat de cei care au dorit
dărâmarea naţiunii, pentru a satisface unele experimente josnice la adresa noastră ca popor, se ridică la aproximativ 20
de milioane de euro, anual. Acesta poate fi adunat din mărunţişul
clandestin găsit în fişetele a 20 -30 de infractori sau renunţând la 1% din
evaziune fiscală anuală sau recuperând 5% din paguba pricinuită bugetului de
stat de către mafia cerealelor. Întăriţi, în acest scop, instituţiile de
control ale statului de drept iar, în noi, veţi avea cel puţin , unul din
pilonii veşnici, ai suveranităţii statului.
Cu respect, şi consideraţie
Urmează
semnăturile preşedintelui Filialei şi ale tuturor membrilor care apreciază că
este cazul să se implice în acest pas decisiv.”
Dragi camarazi,
Condamnăm amestecul grosolan,
lipsit de raţiune politică şi eleganţă morală a unor demnitari europeni în
treburile care ţin de suveranitatea instituţiilor fundamentale româneşti. Vedem
ca o prioritate naţională despărţirea intituţiilor democratice de serviciile
secrete. Suntem indignaţi de modelul „coloneilor în rezervă” făcuţi peste
noapte şi infiltraţi în patrulaterul, „magistratură-servicii secrete-armată-comandant suprem”. Suntem
conştienţi de faptul că anumite prerogative ale autorităţii României sunt grav
afectate de derapajele, focalizate cu scop antinaţional, de cei care ,
manevrează la vedere, destinul nostru. Nu ştim
dacă ciclicitatea, prin rolul ei, îşi va spune şi de această dată cuvântul,
însă dacă o va face, având în vedere obicieiurile „neortodoxe” ale vechilor
imperii, cu actuala noastră apatie generală indusă, ne putem trezi, din nou, în faţa repetării istoriei. Sunt tot mai
conştient că astăzi, se duce un război direct împotriva neamului românesc. Şi
alte neamuri sunt la fel de expuse însă, poate sunt ceva mai protejate din
interior. Fiecare dintre noi, indiferent de vârstă şi apartenenţa religioasă,
cu voie sau fără voie, suntem angrenaţi în acest război care semnifică, cedare de teritoriu şi suveranitate, vânzare
de resurse, concesionare, asociere în participaţiune, cedare de acţiuni, iar
deciziile politice se iau sub presiune, în contradicţie cu propria strategie de
securitate naţională. Participăm
triumfal, la deformarea istoriei, acceptăm cultul banului, renunţăm cu atâta
uşurinţă la camaraderie, asistăm neputiincioşi la inocularea ideilor
separatiste şi la descompunerea tradiţiilor naţionale. Amestecăm, pe
ecranele televiziunilor comportamentele morale cu cele mondene, gunoierii cu
ofiţerii şi înlocuim judecata instituţională cu cea a unei lumi interlope şi
decăzute. În urma criticilor şi a
probelor prezentate public, membrii castei noastre politice conducătoare îşi
consolidează poziţiile dând impresia că trăim într-un „stat mafiot”.
Sunt multe încrengături,
ciudăţenii şi atitudini în societatea noastră care frizează bunul simţ, sunt
multe alte priorităţi care activează şi consumă eforturile cetăţenilor de a
depăşi criza. Aşa cum spunea colegul de
la Filala Iaşi, dl.col.(r) Dan Moraru „în
fiecare lună acceptăm să ne dijmuiască ilegal pensia” ca şi cum am decăzut
prin infracţiune, din drepturile fireşti. Acordul nostru tacit la discriminare,
resemnarea , apatia, indiferenţa şi refuzul de a participa la rezolvarea
acestui litigiu, ne vor cauza adevărate drame nouă şi familiilor noastre. Peste ani, vom povesti nepoţilor şi
strănepoţilor cât de firavi am fost la aceste abuzuri , cât de uşor am putut fi
dezbinaţi de gaşca trădătoare, cât de
umili am acceptat diversiunea naţională. Zilele acestea am revăzut
un coleg de promoţie pe care nu l-am întâlnit de peste 40 de ani. Astăzi, la Braşov este
întâlnirea promoţiei 1972, de şcoală militară iar colegul m-a întrebat „de ce
nu particip?” L-am făcut să înţeleagă destul de uşor alegerea mea, între nevoia de a revedea colegii şi jena
pe care o simt, produsă de lipsa de unitate a noastră din ultimii 3 ani.
Prefer să meditez la ceea ce am făcut greşit
şi ne-a adus, pe unii dintre noi, în situaţia de a regreta „anii
pierduţi prin tribunale”. Prefer să mă gândesc la cei care nu au ce pune pe masă, la cei care
s-au îmbolnăvit din pricina abuzului nesimţit al statului, la cei care au pierit odată cu tinereţea şi
sacrificiul lor. Să meditez asupra guvernanţilor lacomi şi corupţi şi la
viitorul nostru comun, riscant şi nesigur. Când voi simţi căldura unităţii
camaradereşti, când voi vedea „răniţii” vindecaţi prin grija şi ataşamentul
ostăşesc de odinioară, când se vor uni apele naţionale într-un singur crez, voi
vorbi despre adevăratele promoţii. Până
atunci, numai la bine , să se adune cine vrea. În ţară este rău, este rău şi pentru Oştire şi pentru neam. În această luptă am
rămas puţini şi am format SCMD. Sper ca Dumnezeu să fie cu noi până la sfârşit!
Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Preşedintele „Asociaţiei Alianţa Pentru Respectarea
Democraţiei – Octavian Paler”
Gl.(r). Prof.univ.dr. Petrişor Mandu
joi, 6 septembrie 2012
ROMANIA, ÎNTRE OBEDIENŢA
AUTOHTONĂ ŞI PRESIUNEA EXTERNĂ
AUTOR,
AUTOR,
Petrisor Mandu
Motto:” Onoarea e superioară vieţii”
Odată cu scurgerea anilor trăiţi în cele
două „tipuri de sisteme democratice” sunt tot mai convins că lumea politică
românească , în general, nu a găsit „leacul” pentru a vindeca bolile de
care suferă şi că noi românii, invrăjbiţi de o cârmuire obedientă nu mai
putem convieţui în armonie. Realităţile prezente şi predicţiile asupra
viitorului mă obligă să transmit acelaşi mesaj spre direcţia guvernărilor de
mâine: „Viaţa politică, economică şi socială va deveni tot mai complicată
şi greu de suportat de către cei cârmuiţi. În pofida sentimentelor şi
reacţiilor negative de care vă bucuraţi în rândul cetăţenilor, politica va
rămâne un domeniu necesar şi util”. Îmi este tot mai clară perspectiva
sumbră a vulnerabilităţii politicii autohtone, lipsită de acele oportunităţi
prin care să reziste în vasele comunicante ale hegemoniei regionale şi mondiale,
scandaloase şi nedrepte. Îmi este tot mai greu să înţeleg pasivitatea elitelor
„călcate în picioare”, a celorlalţi cetăţeni indiferenţi şi apatici, incapabili
pentru a amenda sau a solicita o justificare a comportamentului şi
responsabilităţilor aleşilor noştri. Incerc, ca de obicei ,
să abandonez constrângerile de ordin duplicitar ale moralei politice şi să rămân
cantonat în prezentul utopic al interesului naţional. Nu cred o iotă în
proiectul european actual, care vizează un teritoriu geografic cuprins între
Atlantic şi Urali, integrat economic şi, mai nou, politic, condus de la Berlin.
Trăiesc şi simt din plin consecinţele unei hegemonii mondiale şi regionale
asupra destructurării rânduielilor creştine ale neamului românesc, meditez
asupra regrupărilor morale în zona de consum, tânjesc după armonia prietenilor
şi respectul adversarilor. Deasupra mea, simt neputinţa unei clase politice
corupte şi prospere. Amestecul grosolan al puterilor străine în treburile
interne ale României, poziţia liderilor europeni şi atitudinea obedientă a
aleşilor îmi dau senzaţia că, treptat, vom deveni un teritoriu şi o
populaţie. În lipsa unei reacţii culturale, politice, economice, morale şi
atitudinale pe măsură, vom tânji după „vremurile de altădată”. La orizontul
anilor 2015, „Statele Unite ale Europei”, vor fi sau nu vor mai fi, deloc.
Germania, cu siguranţă, va deţine rolul principal, în măsura în care, va rămâne
„copilul credincios” al SUA şi aliatul fidel al Rusiei. Din aceste considerente, analiza vizează rolul şi
perspectivele hegemoniei germane în acest proiect european, iar cei care,
prin lecturare, simţiţi o stare de „plictis modern”vă îndrum spre vizionarea
can – canului politic servit ,ca marfă , în economia politică de piaţă.
1.
IZVOARELE HEGEMONICE ALE
GERMANIEI
Motto: „Cei care
uită trecutul sunt obligaţi să îl repete”
În conformitate cu izvoarele istorice
scrise, originile „Sfântului Imperiu Roman” trebuie căutate în Imperiul
Carolingian, fondat la 25 decembrie anul 800, data încoronării lui Carol cel
Mare, de către papa Leon al III-lea, cu ocazia Crăciunului. Acest imperiu a fost
divizat în anul 843 iar, din partea lui estică, a rezultat „Sfântul Imperiu
Roman” care avea să dăinuie în timp, sub diferite forme , din anul 962 până în
1806. La apogeul său, acest imperiu cuprindea o parte însemnată a teritoriului
pe care astăzi, sunt aşezate statele naţionale: Germania, Austria, Elveţia, Liechtenstein, Belgia, Luxemburg, Ţările de Jos, Cehia, Slovenia, partea estică a Franţei, o parte din Italia
şi părţile occidentale ale Croaţiei şi Poloniei. Deşi, în majoritatea sa, atât populaţia cât şi elita politică
aparţineau etniei germane, conducătorii săi se autointitulau „cetăţeni romani”,
continuatori ai tradiţiei statale a Romei antice. Această mentalitate a dominat
epoca medievală, iar prin recunoaşterea cuvântului „sfânt” la denumire, de către
Biserica Romano- Catolică, i s-a adăugat o aură creştină.
Numit iniţial Sfântul Imperiu Roman, a
fost redenumit oficial Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicæ
(Sfântul Imperiu Roman al Naţiunii Germane) începând cu 1448,
pentru ca titulatura să corespundă cu aria geografică ocupată, devenită, între
timp, mai restrânsă.
A urmat o perioadă istorică în care o
serie de principi, prelaţi şi nobili au urmărit satisfacerea propriilor
interese şi ambiţii egoiste, elemente care au contribuit la destructurarea
autorităţii imperiului. Publicarea în anul 1517, a celor 95 de teze de către
călugărul Martin Luther, prin care atacă unele practici ale bisericii Catolice
însoţită, ceva mai târziu de pătrunderea în teritoriile germane a religiei
Luterane (reforma protestantă) a declanşat „Războiul de 30 de ani (1618 –
1648)”. Statele germane au fost angajate într-un conflict sângeros care a
devastat ţinuturile germane şi a redus populaţia cu 30%. Pacea de la Westfalia
(1648), a pus capăt confruntării religioase, iar imperiul s-a fărâmiţat în
peste 350 de state independente. Din 1740, monarhia austriacă de Habsburg şi Regatul
Prusiei au dominat istoria
germanilor. Revoluţia franceză din 1789 , răsturnarea
dinastiei bourbone, instaurarea unei republici franceze efemere şi intervenţia
Austriei, Prusiei, Angliei şi Spaniei în sprijinul dinastiei regale, au
grăbit apariţia pe scena europeană a tânărului Napoleon Bonaparte. Sfântul
Imperiu de Naţiune Germană a continuat să existe doar formal până în anul 1806,
când Împăratul Francisc al II-lea a abdicat sub presiunile şi loviturile Franţei
bonapartiste. După renunţarea forţată la coroană, Francisc al II-lea , la
cererea lui Napoleon, transformă Austria în imperiu (capitala la Viena), un fel
de substituient al defunctului imperiu romano-german. Pentru doi ani, între 1804
– 1806, Habsburgii au deţinut reşedinţa împăratului cu coroană dublă (germană şi
austriacă). După a doua exilare a lui Napoleon I, în urma Congresului de la
Viena (1815) s-a încearcat o restaurare a graniţelor Sfântului Imperiu romano
–german însă s-a reuşit numai alcătuirea unei Confederaţii germane în
interiorul căreia, Imperiul Austriac, concurat puternic de regatul Prusiei,
devine principala putere. Soarta istorică a Germaniei se schimbă odată cu
apariţia , pe scena politică, a lui Otto Eduard Leopold von Bismarck (1815 –
1898) care după 1871, devine primul său cancelar . Sub conducerea sa,
naţionalismul german s-a îndepărtat rapid de caracterul său liberal din
perioada anului 1848 şi a îmbrăcat haina autoritară a „Realpolitik”, stabilind
ca obiectiv politico –strategic general, unificarea germanilor într-un stat
conservator, dominat de Prusia. Planul său a vizat trei obiective importante
urmate de trei victorii militare: în alianţă cu Austria a cucerit în 1864 de la
Danemarca, zona Schleswig-Holstein;
în 1866 a învins pe austrieci în bătălia de la Königgrätz, excluzându-i din
Confederaţia Germană Nordică care, avea să fie capul de pod al imperiului german
din anul 1871; a învins Franţa în războiul franco – prusac (1870-1871) în urma
căruia, aceasta a încetat a mai deţine supremaţia continentală. Războiul
franco–prusac, câştigat de prusaci, a avut drept consecinţă destrămarea
Confederaţiei Germane şi apariţia Uniunii Nord Germane (care din 1871 se va numi
„Imperiul German”) şi a celui Austro - Ungar. Confederaţia germană a fost
transformată în imperiu, Wilhem I s-a proclamat împărat german, într-o
ceremonie din Palatul Versailles,
un gest de umilire a Franţei. După unificarea din 1871, guvernarea semiparlamentară germană a impus o reformă politică şi
economică de sus în jos, reformă relativ fără asperităţi, ceea ce a condus
Germania către statutul de forţă industrială de primă mărime a
timpului. Fabricanţii germani au ocupat piaţa internă
excluzând prin concurenţă , pe cei britanici, iar pe la mijlocul anilor 1880 ,
concurenţa germano – britanică a devenit acerbă şi pe pieţele externe.
Industrializarea a progresat în mod spectaculos în Germania şi Statele Unite ale
Americii, permiţându-le acestor state să
cucerească primele locuri mondiale înaintea Angliei şi Franţei. Având profunde convingeri conservatoare, monarhiste şi aristocratice, Bismark a avut ca principal obiectiv polititc
„ridicarea Prusiei la rangul celui mai puternic stat al Confederaţiei
Germane”. Prin unificarea din 1871, Germania a absorbit
în imperiul nou format, întregul regat al Prusiei. Au devenit părţi componente
ale noului stat naţional şi provinciile „Prusia Răsăriteană”, „Prusia Apuseană”
şi „Posenul”. Primele două aveau importante minorităţi poloneze iar Posenul era
locuit, în pricipal, de polonezi. Încorporarea polonezilor în noul stat german,
, după împărţirile Poloniei din sec. Al XVIII-lea, a devenit o problemă
alarmantă, în condiţiile în care aceştia se opuneau asimilării. Guvernul german
a încercat să impună, începând cu anul 1873, limba germană ca singura limbă
oficială, în speranţa anihilării opoziţiei polonezilor. Manevra a dat greş,
iar rezistenţa polonezilor la germanizare , a crescut. Bismark a dominat
treburile noului imperiu german până la demiterea sa de către Wilhelm al
II-lea, în anul 1890.
2. MANIFESTAREA HEGEMONIEI GERMANIEI
ÎN EPOCA MODERNĂ
Motto: Dreptatea
fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este
tiranică”
Echilibrul european s-a distrus în
anul 1879, an în care, imperiul Austro - Ungar a devenit aliatul
Germaniei. Această alianţă geopolitică credincioasă
avea să se menţină până la sfârşitul primului Război Mondial (1914 – 1918),
război în care s-au intersectat interesele de toate categoriile ale celor
patru imperii ( Austro – Ungar, German, Ţarist şi cel Otoman- denumit
„Bolnavul Europei”)
În urma asasinării moştenitorului tronului,
Austro Ungariei în anul 1914, aceasta a declarat
război Serbiei. Germania a sprijinit în mod necondiţionat obiectivele din Serbia ale
aliatului austriac credincios. Serbia era sprijinită de
Imperiul Rus, care la rândul lui era aliat cu Franţa. Ca urmare a deciziei Rusiei de mobilizare
generală, (împotriva atât a Austro-Ungariei cât şi a
Germaniei), Germania a declarat război Rusiei şi Franţei. Astfel au fost
declanşate luptele primului război
mondial. În ciuda succeselor iniţiale, Germania şi
acoliţii săi au fost înfrânţi de Aliaţi, a căror forţă s-a întărit odată cu intrarea în luptă a
Statelor Unite ale
Americii în 1917.
Kaizerul Wilhelm al II-lea a fost detronat şi exilat de o mişcare revoluţionară
condusă de elemente din opoziţia social-democrată şi comunistă în noiembrie
1918, care, în ianuarie 1919, au organizat o nouă încercare de preluare a
puterii, eşuată de această dată. În iunie 1919 Tratatul de la
Versailles a pus în mod oficial capăt războiului.
Documentele tratatului de pace au fost semnate în Sala
Oglinzilor din Palatul
Versailles, în acelaşi loc unde în 1871 fusese
proclamat Al doliea Reich. Germania a pierdut
teritorii în favoarea Franţei, Belgiei şi a Poloniei renăscute şi a fost obligată să plătească uriaşe despăgubiri de război.
După primul război mondial Austria şi Ungaria (Imperiul
Austro-Ungar) au pierdut teritoriile ocupate. Tratatele de la Saint-Germain
şi Versailles au interzis atât Austriei cât şi Germaniei o unificare
politică. Tradiţia ofensivă germană lăsată moştenire de Bismark şi de
atitudinea militaristă a lui Wilhem al II-lea, acompaniate de doctrinele
politico militare ale lui Karl Haushofer (1869 – 1946), figura centrală a
geopoliticii germane, au contribuit la formarea unei culturi politice germane în
care şi-au găsit rădăcinile, nazismul. După anul 1919, încercările de
democratizare a Germaniei (ca şi în Japonia şi Italia) au condus la instalarea
unui regim politic vulnerabil sub denumirea „ Republica de la Weimar” (1919 –
1933). Perioada 1933-1945 este denumită cel de-al Treilea Reich
(al Treilea Imperiu, Imperiul German 1933-1945) în care statul german s-a
aflat sub controlul ferm al partidului totalitar nazist (NSDAP) şi al Partidului
Muncitoresc German Naţionalist – Socialist şi a fost condus de regimul dictatorial al
liderului nazist, Adolf Hitler, adulat
de cetăţenii germani prin expresia „der Führer”, în
traducere „Conducătorul”. Denumirea „Al Treilea Reich” provine din
traducerea termenului german Drittes Reich şi este
asimilat Germaniei naziste. Acest termen, însuşit de propaganda nazistă din
titlul de carte al scriitorului Arthur Moeller van den
Bruck nu exprimă ţara şi poporul german ci, în principal, statul
nazist şi guvernarea monopartită. Cel de-al Treilea Reich a fost supranumit
„Reich-ul milenar” (sau „Reich-ul de o mie de ani”), întrucât
conducătorii nazişti urmăreau să implementeze credinţa conform căreia ideologia
şi puterea nazistă sunt invincibile şi vor dura 1000 de ani (cât a durat Sfântul
Imperiu Roman, alias Imperiul romano-german). Propaganda nazistă,
denumea perioada Sfântului Imperiu Roman de
Naţiune Germană ca fiind primul Reich, Imperiul German
dintre anii 1871–1918 ca pe cel
de-al doilea, şi propriul lor regim ca pe cel de-al treilea. Atât
cucerirea puterii de către nazişti cât şi desfăşurarea celui de-al doilea Război
Mondial sunt probleme complexe destul de cunoscute. Sub loviturile repetate şi
bine coordonate ale statelor aliate, reprezentând celelalte două căi de
dezvoltare, capitalistă şi comunistă „Reich-ul milenar”(a treia cale de
dezvoltare –nazistă) nu a rezistat decât 12 ani, din 1933 până în 1945. Visul unei
Germanii Mari, cu capitala la Berlin supranumită Welthauptstadt
Germania („Germania, capitala lumii”) s-a năruit sub şenilele
tancurilor sovietice şi anglo- americane, la 09 mai
1945.
3. REFACEREA HEGEMONIEI GERMANIEI
POSTBELICE
Motto: „Cel mai
pternic nu este niciodată de-ajuns de puternic”
Lovită de o catastrofă fără precedent în
istoria sa, ocupată de armatele celor patru puteri (URSS, SUA, Anglia, Franţa)
lipsită de bani, cu oraşele distruse şi economia la pământ, germania a devenit
„obiectul” politicii mondiale. In
virtutea Acordurilor de la Washington (aprilie 1949), guvernele militare au fost
înlocuite cu o înaltă Comisie aliată tripartită care trebuia sa înceapă sa
functioneze o data cu formarea guvernului german. Din acel monent s-a infăptuit
ruptura dintre cele două state, dintre care unul, Republica Federală, cuprindea
trei sferturi din populaţia germană (61 milioane din 78) şi dorea a fi un stat
de drept (Rechtstaat), ancorat în Occident, iar celălalt, Republica Democrată,
evolua pe orbita republicilor populare. Divizarea Germaniei era consecinţa
manifestării a doua conceptii politice şi morale care, la acea dată, păreau a-şi
disputa zonele de influenţă. Germania a fost una dintre
ţările beneficiare ale Planului Marshall. In urma aplicării acestui plan, în
anii 1947-1954, Germania a atins nivelul Franţei (se găsea la sfârşitul
războiului la 30%din nivelul acesteia). Creşterea fenomenală a PNB şi urcarea
rapidă a producţiei industriale atestă că Planul Marshall a reuşit să contribuie
la reconstrucţia capacităţii de producţie a Europei, şi implicit a Germaniei de
Vest. Între 1947 şi 1991, Europa este scena unor confruntări de toate tipurile
care au întreţinut o stare de tensiune însoţită de rivalitate ideologică şi
politico - militară precum şi de o puternică cursă a înarmărilor. Cele două
grupări de state europene având ideologii şi sisteme politice diametral opuse
“Blocul Răsăritean sau Oriental” (URSS şi aliaţii săi printre care şi România)
şi “Blocul Occidental sau Apusean”(SUA şi aliaţii lor) au întreţinut o
permanentă stare de tensiune, denumită “Războiul Rece” . Conţinutul acestuia desemnează un tip de confruntare în care s-au
utilizat presiunea economică, ajutorul selectiv, manevrele diplomatice,
propaganda, asasinatul, operaţiunile militare de intensitate mică şi iminenţa
unui război pe scară mare. „Războiul Rece” a dominat politica externă a SUA şi a URSS încă
din 1947, când s-a
folosit pentru prima oară termenul, şi până la colapsul Uniunii
Sovietice din 1991. Perioada
„Războiului Rece” a fost jucată magistral de conducerea politică a Germaniei
Occidentale. A acceptat ajutorul finaciar, economic şi tehnologic al SUA în
schimbul găzduirii, pe teritoriul său a unor baze militare americane. În 1951 a
devenit membru al Consiliului Europei, în 1954 membru al Uniunii Vest Europene,
în 1955 membru al NATO, în 1957 membru în Uniunea Europeană, în 1973 membru al
ONU. Pentru a construi Europa a fost dispusă să împace mândria franceză dar,
pentru ca Europa să fie în siguranţă nu a urmat conducerea franceză ( a
continuat să susţină rolul central al Americii în securitatea Europei).
Reconcilierea Franco – Germană a pus bazele dificilului proces de unificare a
Europei. Germania nu l-a urmat atunci pe De Gaulle, rămânând
credincioasă angajamentelor Alianţei Atlantice (atunci nici nu se
putea proceda altfel). Germania a devenit tot mai sigură de limitele economice
şi militare ale Franţei în raport cu cele proprii dar a apreciat că, o
întrerupere a cooperării Franco – Germane ar fi o piedică fatală pentru Europa
şi un dezastru pentru poziţia SUA în Europa.
Diplomaţia germană a jucat excelent şi „cartea unităţii germane”.
Înainte cu puţin timp de întâlnirea „cu uşile închise” de la Malta (1989),
dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush, a avut loc o întâlnire între Helmuth
Kohl şi Mihail Gorbaciov. Deşi nu se cunoaşte conţinutul discuţiilor, apar
destul de evidente consecinţele acestora: s-a aplicat scenariul convenit şi
anume ”reunificarea paşnică a Germaniei”; s-au intensificat contactele
sovieto-germane;au fost create premizele necesare pentru ca Germania să facă un
joc propriu în Europa; prin vocea cancelarului a dat impresia unei detaşări faţă
de „noua ordine mondială a vestului” după patent american etc.
Reunificarea Germaniei a costat mai mult de 1.900 miliarde de dolari, iar partea vestică este
in continuare mai puternica decat cea estică, aflată multă vreme sub controlul
sovietic. Producţia industrială din est se situează la 80% din nivelul celei din
vest. Din 2008 şi până acum, Vestul a injectat 12 miliarde de dolari în Est.
După unificare, dosarele de politică externă ale
Germaniei au fost extrem de interesante. În 1991 a
semnat acordul de frontieră cu Polonia. Se cunoaşte faptul că , după Conferinţa
de la Postdam (2 august 1945), în urma trasării frontierei polono –germane pe
linia Oder-Neisse, Germania a pierdut cea mai mare parte a provinciilor sale istorice din est :
Pomerania şi Silezia, partea de est a Brandenburgului şi cele două Prusii
(Orientală şi Occidentală), avînd împreună o suprafață totală de 113,7 mii km². Dintre acestea 15,1 mii km² i-au revenit URSS (actuala regiune
Kaliningrad, o exclavă rusă), iar 98,6 mii km² i-au revenit Poloniei. Circa 9 milioane dintre cei peste 10 milioane
de locuitori germani ai acestor ţinuturi au fost expatriaţi între 1945-1950 în
Germania. Dintre cei rămaşi circa 0,6 milioane erau etnici polonezi (în sudul
Prusiei Orientale şi în Silezia
Superioară), iar alţi 0,6 milioane erau etnici germani
pe care statul comunist polonez i-a identificat ca fiind "polonezi germanizaţi".
Golul de populaţie creat după expulzarea germanilor a fost umplut cu 4 milioane
etnici polonezi expulzaţi din teritoriile poloneze răsăritene, anexate în timpul
războiului de Uniunea
Sovietică. Ca rezultat final, Polonia a fost
„împinsă” mai spre vest, URSS a crescut şi Germania s-a micşorat. Conform
Acordului polono –german din 1991, Polonia a recunoscut existenţa unei minorităţi
germane şi a oferit acesteia o serie de
drepturi. Unificarea Germaniei a fost o înfrângere geopolitică simultană pentru
Franţa şi Rusia. Germania unificată a devenit prima
putere europeană şi chiar putere mondială ( participă la bugetul UE cu 28% şi
la NATO cu 22%). Germania a susţinut extinderea NATO spre Europa Centrală ,
Franţa spre flancul sudic. După reunificare Germania a rămas sub umbrela SUA
şi sub aceasta, a preluat conducerea Europei. Zbigniew Brezinski, cetăţean
american de origine poloneză, mare specialist în geopolitică şi geostrategie
apreciază că „ În Europa, problema constă în găsirea unei formule
care să consolideze Germania într-o Europă mai largă şi să înlesnească o relaţie
de cooperare cu noua Rusie, eliminând totodată, posibilitatea apariţiei unui vid
geopolitic potenţial distinctiv între Europa lărgită şi noua Rusie.
Incontestabil, dilema cu care se confruntă Germania şi europenii este dublă:
Germania reunificată are de ales între a deveni tot mai mult o Germanie
europeană sau a urmări realizarea unei Europe Germane”.
Economia Germaniei este cea mai
mare din Europa şi a cincea ca mărime din lume.
Germania este al doilea cel mai mare
exportator al lumii, după China. Principalele bunuri exportate
sunt: maşinile şi echipamentele industriale, vehiculele, chimicalele şi
echipamentele de uz casnic. Spre deosebire de Marea Britanie (Londra) şi Franţa
(Paris), Germania nu are un singur nod economic. Doar trei din
companiile germane de top au cartierul general în capitala Berlin. Bursa germană
este situată în Frankfurt. Germania are una dintre cele mai reduse rate
ale somajului din Zona Euro - 6%. Prin comparaţie, rata şomajului se
situează în Spania la aproape 21%. Pentru a stimula economia la începutul anilor
2000, Germania a introdus o serie de reforme: au fost reduse
taxele în anumite zone şi au crescut beneficiile sociale. De atunci, rata
şomajului a fost în scădere. Germanii sunt printre cei mai truditori europeni,
cu 40,6 ore lucrate în medie pe săptămână. Germania este unul din cei mai mari
producatori mondiali de energie eoliana. În Europa doar Spania
are o capacitate de producţie mai mare. Din cele 100 cele mai mari
companii din lume, 37 sunt localizate în Germania. Cele mai mari 8
companii germane sunt: Volkswagen, Allianz, E.On, Daimler, Siemens, Munich Re
Group, BASF si BMW.
4. ROMÂNIA, ÎNTRE OBEDIENŢA INTERNĂ ŞI
PRESIUNEA EXTERNĂ
Motto: „Teme-te de
marinarul care ajunge pe uscat!” şi, ca o continuare
„Scorpionul înţeapă şi tot el
ţipă!”
Am lăsat în urmă, uitate de timp, Pactul
Ribentrop Molotov şi Dictatul de la Viena. În ambele evenimente
internaţionale, nefaste pentru România, identificăm unul din cei doi actori
hegemonici europeni, Germania şi Uniunea Sovietică. Dacă în urma Pactului
Ribentrop Molotov (23 august 1939), Tratatul de Neagresiune germano- sovietic,
România pierdea Basarabia şi nordul Bucovinei, prin Dictatul de la Viena (30
august 1940), România a pierdut, sub titlul de „arbitraj”, sub presiunile
Germaniei Naziste şi Italiei Fasciste, 43.492 Kmp din teritoriul
Transilvaniei, în favoarea Ungariei hothyste. Ceea ce se petrece acum în
geopolitica regională pare să repete tabloul jocului politic din perioada anilor
1939 şi 1940 sub alte scenarii, dar cu aceiaşi vectori hegemonici. „Ghemul de
interese” al marilor puteri în zona geopolitică nemijlocită a României este
o realitate permanentă , activată la momente favorabile acestora şi vulnerabile
pentru români. „Viesparul politic intern”, generat de
interese iresponsabile autohtone, legate de putere, urmărit cu atenţie de
cancelarul german şi speculat la maximum, datorită unei atitudini populare
pasive şi nepăsătoare, a devenit factorul favorabil declanşării unor forme de
agresiune acută asupra suveranităţii poporului. Reacţia doamnei Merkel
faţă de suspendarea domnului Traian Băsescu, de către Parlamentul României, a
lăsat ”cu gura căscată” pe toţi aceia, delegaţi de către popor, să-i apere
suveranitatea. Având o atitudine ciudată pentru domocraţia de tip european şi
justificată din perspectiva poziţiei de hegemon european, doamna Merkel a
utilizat „la indigo”, expresiile trâmbiţate de preşedintele suspendat şi
aplaudacii săi şi anume: „atentatul la statul de drept”, „lovitura de stat în
curs la Bucureşti”. Vocile sonore ale puterii politice autohtone au încercat să
ne convingă de faptul că doamna Merkel este pradă a unei dezinformări a
minciunilor şi diversiunilor lansate de „slugile băsiste”. Ca argumente
suplimentare, au accentuat originile comune ale PDL şi PPE. Doamna Merkel nu a
avut nicio reacţie, deşi era informată că Parlamentul României, instituţia
fundamentală, expresia puterii şi voinţei poporului săvârşise „atentatul la
statul de drept” iar 8,4 milioane de români înfăptuise „lovitura de stat” cu
ştampila de vot. Această reacţie a fost nulă şi în
momentul în care a fost informată despre „boicot” şi despre intervenţia
diktatorială a lui Viktor Orban în judeţele patriei unde predominanţi sunt
„cetăţenii români ungureni”. Nici Rusia nu a avut o reacţie adecvată
atunci când Doamna Merkel a coborât din avion, la 22 august 2012 la Chişnău (
primul cancelar german care vizitează R. Moldova, deşi aceasta nu face parte din
procesul de negociere de 5:2). Constat, cu mare
îngrijorare, că toate evenimentele nefaste pentru suveranitatea României, s-au
produs în luna august, inclusiv mult invocata „lovitură de stat”( 3-6 august
2012). Din aceste îngrijorări personale, pot rezulta următoarele
consecinţe asupra suveranităţii României: Preşedintele revenit la putere va
abandona varianta coabitării naţionaliste şi va rămâne integrat în proiectul
hegemonic americano- german de realizare a „Statelor Unite ale Europei”, în
care, Germania să fie garantul menţinerii supremaţiei nord –americane în Europa;
cu acordul tacit al Moscovei şi Budapestei şi prin consultări cu premierul
moldovean Vlad Filat şi cel transnistrean, Evgheni Savciuk se va propune o
soluţie de federalizare a Republicii Moldova pentru rezolvarea conflictului
transnistrean şi accesul acesteia către UE; datorită nevoilor de resurse şi gaze
precum şi sub ameninţarea revenirii Rusiei la „statutul de primă putere
militară”, Germania va utiliza poziţiile geopolitice ale României şi Republicii
Moldova pentru strângerea relaţiilor, de toate tipurile cu Rusia; probabil, vor
urma şi alte negocieri cu preşedintele Traian Băsescu în cadrul unei viitoare
vizite, la Berlin (cei doi s-au mai întâlnit, în mod susrprinzător, la Bucureşti
în octombrie 2010 şi la Berlin în noiembrie 2011); mai trebuie adăugată
insistenţa, efervescenţa, manifestarea publică şi cooperarea maghiară recentă,
din interior, apreciată drept favorabilă şi oportună, pentru realizarea
„visului istoric” autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Înţelegând
dorinţa firească a maghiarilor din Transilvania, în general, şi al celor din
arcul intracarpatic, în special, de a-şi păstra şi afirma identitatea, cât şi
îngrijorările acestora faţă de provocările viitorului (în principal, faţă de
scăderea populaţiei de etnie maghiară), este evident că nu lipsa autonomiei este
cauza problemelor cu care se confruntă maghiarii din România. De fapt, prin
proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, nu se doreşte obţinerea unor
drepturi pentru maghiari ci, „se urmăreşte crearea bazei teritoriale
pentru grupul etnic maghiar” (Bădescu I, Mihăilescu I, Sava
N.I.,2003).
Ca urmare a suspendării, aceste
consecinţe puteau deveni operaţionale numai prin impunerea DIN EXTERIOR, a
cvorumului de „50% plus unu”, atât de uşor acceptat de puterea de la
Bucureşti. Obedienţa conducătorilor autohtoni este
consacrată istoric şi determinată material. Obedienţa nu are nimic în comun cu
spiritul creştin care, îl sfătuieşte pe om să stea „cu capul plecat” numai în
faţa lui Dumnezeu. Nu cunosc prea mulţi domnitori români care să nu fi plecat
capul în faţa hegemonilor regionali şi mondiali. Unul dintre aceştia a fost
, cu siguranţă, Constantin Brâncoveanu (1688- 1714). Personalitate marcantă şi
mare patriot a rămas în conştiinţa naţională prin dorinţa sa de libertate
naţională, de independenţă , dar şi prin reformele înfăptuite. Împreună cu fiii
săi este ucis de către turci deoarece refuză să renunţe la legea creştină, în
schimbul vieţii. Adevărata frumuseţe morală a lui Constantin Brâncoveanu,
complexitatea personalitaţii sale ni se dezvăluie, în confruntarea cu sultanul
şi în momentele dramatice ale uciderii fiilor săi, de către poetul Vasile
Alecsandri, astfel:
„Brâncoveanu se
sculă
Fata blandă el
spală,
Barba albă-şi
pieptănă,
La icoane
se-nchină.
De-am fost bun, rău la domnie
De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o
ştie;
De-am fost mare pre
pământ,
Cată-acum de vezi ce
sunt!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri
vreu!”
În opoziţie fizică, atitudinală şi
caracterială apare descrierea „SULTANULUI”, care „îngrijorat de faima şi
averile Ţării Româneşti din timpul domniei sale, de cultura şi arta care-i
poartă şi azi numele, invidios, însetat de PUTERE, DE AVERE ŞI DE MĂRIRE, prin
uneltire şi intrigi, hotărăşte moartea intregii familii
CREŞTINE.
5. ROMÂNIA , ÎN DERIVA VALURILOR DE
URĂ ŞI DEZBINARE CIVICĂ
Motto: Nu sunt
supărat pentru că m-ai minţit. Sunt supărat că de acum înainte, nu te mai pot
crede! (Friederich Nietzsche)
Cu siguranţă, suntem la o răscruce
geopolitică europeană în care, instituţii politice, economice şi financiare
internaţionale, politicieni de marcă, asociaţii şi fundaţii, servicii active de
toate tipurile caută o soluţie benefică generală, în baza unei matrice
strategice elaborate de vectorii hegemonici. În cadrul acestei matrice, unele
personaje autohtone sunt numite şi chiar obligate şi constrânse, să joace un
anumit rol. Nu cred o iotă în capacitatea lor de a servi , în totalitate,
interesul naţional în condiţiile în care sunt exportate, la vedere, idealurile
şi valorile creştine. Plasarea lor în această matrice a jocurilor de
interese este oarecum obiectivă, având în vedere tabloul conjunctural al
integrării europene însă, cel mai tare mă tem de capacitatea lor limitată de a
înţelege şi de a reacţiona competent la ameninţările , pe termen mediu şi lung.
Nu cred în obiectivitatea şi credinţa morală a unor geopoliticieni formaţi la
şcolile de propagandă, diversiune şi manipulare din exterior, de tipul
Funeriştilor, Bourenilor, Paveliştilor şi Ungurenilor. De asemenea, nici în a
celor formaţi simbolic la colegiile de apărare care, prin diploma acordată îşi
măresc „cota de piaţă” pentru ocuparea funcţiilor exclusiviste de parlamentari,
miniştrii şi secretari de stat, „adevărate trambuline de promovare în
afacerile cu destinul României”. Nu accept geopoliticieni de tipul
Udrenilor, vameşilor, Mihăileştilor, precum şi a altor pedelişti şi uselişti
care nu au nimic cu interesul naţional în afara banului nemuncit. România a mai
trecut prin perioade în care geopolitica a fost scoasă din programele de
pregătire universitară şi postuniversitară iar oamenii de ştiinţă , din acest
domeniu, marginalizaţi. Prin promovarea unor impostori, şcoliţi în fabricile
de diversiune, România se poate vinde mai uşor, pe bucăţi. Poporul este
blând şi tace. Din când în când, pe canalele de comunicare criptate,
cancelariile hegemonice vor fi informate asupra „rezistenţei instituţiilor
fundamentale ale statului de drept la loviturile de stat” date de
majoritatea parlamentară şi guvernul legal constituit. Prin acest gest de
umilinţă şi obedienţă, sunt scoase din ecuaţia elementelor care definesc statul
de drept, trei instituţii fundamentale, alegerile democratice, Parlamentul şi
Guvernul. Mai rămân în afara acestora demne de luat în seamă, instituţia
prezidenţială suspendată de popor şi parchetele. Despre CCR sunt puţine de spus
în acest context. Presiunile asupra acestei instituţii există , dar se constată
şi multă orbecăială juridică, sensibilitate politică, şantaj dar şi pretenţii
luxoase pentru a se impune un oarecare respect public. Pentru români, anul
2012, cu siguranţă, va aduce unele clarificări, spre final. Ca orice român normal, sper să fie sfârşitul unui destin
tragic şi începutul unui destin modern, democratic, prosper şi
uman. România a mai avut o asemenea şansă la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. „E vorba de
procesul început de Rǎzboiul de Independenţǎ, de stabilirea casei regale, de modernizarea societǎţii, de stabilirea instituţiilor moderne,
de lentul, sinuosul proces de umplere a formelor fǎrǎ fond, de creşterea
teritorialǎ de
dupǎ Primul
Rǎzboi Mondial (Marea
Unire) şi de dezvoltarea ulterioarǎ din perioada de glorie a anilor
20-30”. Şansa este în puterea cetăţenilor români care,
sper să dirijeze efortul politicii, în această direcţie. SCMD are această
menire şi destin istoric. Numai că, garanţia unui destin istoric este
existenţa şi acţiunea sinceră, în folosul naţiunii. Pe acest fond de
structură morală vom putea lupta împotriva abuzurilor de orice fel , prin
armonie şi solidaritate vom convinge, iar prin competenţă şi loialitate faţă de
idealurile naţionale vom învinge. În rest, sunt vorbe goale, interese
mărunte, patimi nejustificate, atitudini arogante, iar toate laolaltă, semnifică
decăderea noastră din drepturi şi morală. Vom relua împreună şi lupta pentru
redobândirea dreptului de proprietate asupra muncii şi sacrificiului nostru
DREPTURILE DE PENSIE, grav afectate de abuzurile impostorilor. Voi l-aţi uitat
pe BOC , eu, NU!
Motto: Convingerea mea
este că inteligenţa i-a fost dată omului pentru a se îndoi. Ar fi nu doar
ridicol să-mi închipui că adevărurile mele sunt, neapărat, mai adevărate decât
adevărurile altora. Ar fi şi dăunător. M-aş lipsi pe mine însumi de şansa de a
înţelege ce am greşit”(Octavian Paler)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)