Petitie adresata Comisiei de abuzuri a CD

D-na col(rez) Eugenia Lazea,un foarte bun ofiter finantist si cunoscator al legilor dupa care se face revizuirea si rerere-revizuirea pensiilor militare, a intocmit aceasta petitie ce va fi inaintata Parlamentului Romaniei, avand anexat si tabelul cu semnaturile membrilor de sindicat


CĂTRE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI – CAMERA DEPUTAŢILOR
COMISIA PENTRU CERCETAREA ABUZURILOR, CORUPŢIEI ŞI PENTRU PETIŢII
Sediul : PALATUL PARLAMENTULUI

PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ABUZURILOR ŞI PROCEDURILOR ILEGALE APLICATE DE M.Ap.N. , M.A.I. ŞI S.R.I., ÎMPOTRIVA PENSIONARILOR MILITARI ALE CĂROR PENSII AU FOST DIMINUATE

Domnule Preşedinte



Subscrisa, SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, CLUJ-NAPOCA (SCMD, CLUJ-NAPOCA), cu sediul în CLUJ-NAPOCA…………………………………………………………………………………, reprezentată de MIRON GELU, în calitate de Preşedinte al SCMD CLUJ-NAPOCA, în temeiul Constituţiei României, art. 51 şi al Ordonanţei nr.27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
1. Procesul de recalculare şi revizuire a pensiilor militare organizat şi condus de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi S.R.I., în baza Legii 119/ 2010 şi a OUG nr.1 /2011, conţine multe greşeli şi erori datorate lipsei datelor şi informaţiilor necesare şi aplicării discriminatorii şi abuzive a prevederilor unor acte normative, astfel:

1.1. Legea 119 din 2010 este imorală şi are un caracter distructiv.

a) Este imorală pentru că a fost introdusă la adoptare cu un slogan mincinos prin care se doreşte promovarea principiului contributivităţii pentru toţi militarii, ceea ce este fals. În cazul militarilor nu se poate face dovada contribuţiei la un fond de pensii, ceea ce face imposibila aplicarea unui algoritm de calcul ca şi la civili. Considerând că ar fi putut contribui, inventându-li-se şi o vechime a stagiului de cotizare, deşi nu au cotizat, acest fapt reprezinta în dreptul administrativ un fals; prin introducerea unui element fals într-o bază de calcul, toată baza de calcul devine nulă de drept iar rezultatul este fals.

b) Este imorala, nu pentru că unora li s-au luat din pensii, ci dimpotrivă pentru faptul că li se acordă altora la pensii în plus ceva la care nu au dreptul. Militarii au fost retribuiţi de două secole numai din fondul de înarmare (de la bugetul statului) atât în activitate, cât şi în rezervă, având la bază principiile ierarhiei militare. Retribuirea lor a fost şi va fi diferită de civili şi acest lucru s-a făcut şi se face din mai multe considerente, cum ar fi: condiţii de muncă diferite, categorii diferite de drepturi băneşti, condiţii diferite de plată, timp de muncă diferit, sarcini şi scopul pentru care au fost retribuiţi, obligaţii diferite, să apere, să lupte, să moară dacă situaţia de luptă o cere. De aceea nici nu se poate constitui un fond de pensii din contribuţii, deoarece o armată când se doreşte, în funcţie de politica de înarmare a statului poate fi de 20 de mii de militari sau poate fi şi de 250 de mii aşa cum de altfel a şi fost. Şi atunci ei nu pot fi retribuiţi decât cu solde de la bugetul de înarmare, iar în rezervă tot de aici în funcţie de vechimea îndeplinită şi soldele avute. Constituirea unui fond de pensii din contribuţii, nefiind funcţionabil, ca urmare a fluctuaţiei în timp a efectivelor care pot sa creasca, să scadă ca urmare a unor politici conjuncturale sau pot fi pierdute în luptă.

c) Aplicarea Legii 119/2010 şi în cazul militarilor are un efect devastator asupra fondului de pensii civil întrucât s-a introdus la aprobare fără un studiu de impact, fără a se cunoaşte istoricul drepturilor băneşti în armată, fără a avea răspunsuri, de ce se plătesc în armată solde şi nu salarii, de ce civilii plătesc o contribuţie la un fond de pensii şi militarii nu (exceptie pentru militarii in activitate incepind cu 01.01.2011), de ce plata soldelor nu este legată de timpul de muncă, de ce solda este legată de o ierarhie militară şi un lucru foarte important de cunoscut, că soldele nu se stabilesc în raport de salariul mediu pe economia naţională. Toate acestea au condus la aplicarea mecanică a unei metode de calcul care este discriminatorie întrucât se aplică la ambele categorii şi la pensionarii civili şi la pensionarii militari, dar unii au plătit conbtribuţii la un fond de pensii iar alţii nu, considerând că ar fi putut contribui ceea ce nu este egal cu a contribui. Ori prin Legea 119 se trimite la calcularea unui punct de pensie lunar raportându-se la salariul mediu pe economia naţională ceea ce conduce la obţinerea unui punctaj artificial care măreşte pensia militară şi mai mult. Mărirea este artificială neavând ceva comun cu principiile ierarhiilor militare pe baza cărora s-au stabilit soldele la un anumit moment, creşterea nejustificată ţinând mai de grabă de perioadele când au funcţionat militarii. Astfel că raportându-se soldele la salariul mediu pe economia naţională în perioada anilor ‘50-60 când acesta era de 366 lei punctul de pensie se duce nejustificat la 4-5 şi chiar 6 ceea ce este enorm. Fără susţinere într-o contribuţie, creşterea punctului de pensie devine artificială. Acest artificiu de calcul neancorat în realitate şi neavând nici suport juridic a condus la creşterea pensiilor militare, mărindu-le cu mult faţă de soldele, de gradul şi de funcţiile cu care au ieşit aceştia la pensie. Astfel un lt. col.care a avut pensie de 2650 lei şi care a trecut in rezerva in anul 1985 îi creşte nejustificat pensia cu 1400 lei, primind 4050 lei mai mult decât un general fost comandant corp de armată care a ieşit în 2005. De altfel, şi un maistru militar în baza acesui calcul aberant, beneficiază în prezent de o creştere a pensiei de la 1700 lei la 3300 lei , avind in final o pensie mai mare decit a unui colonel, pensionat dupa 2005.

d) Această lege nu a ţinut seama că o armată funcţionează în baza unei ierarhii şi că militarii au avut întotdeauna alte critreii de pensionare pe baza unor principii statuate de două secole, care păstrează o scară ierarhică şi valorică inclusiv la trecerea în rezervă. Legea 119 /2010 tocmai acest lucru face, dărâmă această scară anulând Legea 164/2001 construită pe baza unor principii amintite mai sus, denaturând modul de calcul şi stabilire a pensiilor militare.

Deşi le-au crescut la toţi pensionarii militari solda tarifară brută ca bază de calcul a pensiei prin aplicarea acestui algoritm, pentru acei ofiţeri care au ieşit la pensie şi de pe funcţii de comandă, Legea 119/2010 le anulează indemnizaţia de comandă ce apărea în baza de calcul în vechile decizii, ceea ce a condus la o diminuare per-total, aceştia fiind cei 10% cărora li s-au diminuat pensia, tocmai acelora care au condus armata, de unde rezultă şi caracterul distrugător prin renunţarea la principiile ierarhiei militare la trecerea în rezervă.

Această creştere enormă nejustificată a pensiilor militare, fără precedent în istoria drepturilor băneşti va aduce grave prejudicii fondului de pensii civil dacă această lege nu va fi abrogată urgent.

Toţi acei care se bucură de creşterea pensiei militare acum, trebuie să înţeleagă că nicăieri în lume cineva nu poate primi o creştere la pensie fără a pune în spatele acestei cresteri o dovadă, un document că a contribuit cândva, cu ceva la acel fond de pensii. Neexistând o contribuţie fizică la acel fond nici o instanţă de drept corecta nu va sustine acest principiu.

1.2. Modul de elaborare şi aducere la cunoştinţă a adeverinţelor cu veniturile realizate de către fiecare militar în rezervă dovedeşte încalcarea flagrantă a prevederilor art. 5 din O.G. 33/2002, privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice şi locale, cât şi ale art.125 din H.G. 257/2011, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii 263/2010, prin care se face referire la răspunderea pe care o au angajatorii sau orice alţi detinători de arhive pe linia legalitătii, exactităţii şi corectitudinii datelor înscrise în adeverinţele pe care le eliberează, în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie. Starea de fapt creată pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie 2011, ca urmare a emiterii unor decizii de recalculare ilegale, este arhicunoscută şi de aceea nu mai fac referire la ea.

1.3. A fost emisă şi publicată în Monitorul Oficial nr. 81/31.01.2011, Ordonanţa de Urgentă nr.1, care la art.3 precizează: „pentru revizuirea pensiilor se utilizează metodologia de calcul prevazuta în anexa nr.3, astfel:

· se determină punctajul lunar prin raportarea veniturilor lunare la salariul mediu brut/net din luna respectivă;

· se determină punctajul anual prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv;

· punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate la stagiul complet de cotizare. Stagiul complet de cotizare prevazut la art.1, este de 20 ani”.

Am subliniat această anexa pentru a demonstra faptul ca acest stagiu de cotizare astfel stabilit produce efecte nedorite, datorită contextului legislativ general diferit raportat la perioadele de timp în care pensionarii şi-au desfăşurat activitatea militară.

1.4. Având în vedere ca în categoria pensionarilor militari se includ cadre militare pensionate atat înainte de 1995, anul în care s-a aprobat Legea nr. 80 privind Statutul cadrelor militare, cât şi dupa acest an, era firesc ca acea comisie de specialişti care s-a ocupat de metoda de calcul a pensiilor militare, (paşii descrisi anterior) să se fi gândit si la art. 92 din acest statut în care se precizează ” limitele de vârsta în grad şi stagiile minime în grad mult mai reduse faţă de perioada anterioară acestui statut, precum şi la Legea nr.164/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin care, în conformitate cu art.12, se precizează ca “vârsta de pensionare s-a diminuat de la 60 ani (cu raport scris, prelungire pâna la 62 de ani) la 55 ani pentru gradul de colonel, 53 ani pentru lt.col., 47 ani pentru maior, etc”. Pentru acest considerent era imperios necesar ca stagiul de cotizare de 20 de ani, sa fie diferenţiat pentru cei care au fost pensionati de la 60 de ani în sus si pentru cei care au fost obligati prin Legea nr. 80/1995 să se pensioneze la limita de virsta in grad (55 ani, 53 ani, etc.).

Dar pe lângă situaţia mai sus amintită, pentru intrarea ţarii noastre în N.A.T.O, s-au desfiinţat zeci si sute de unităţi militare, iar mare parte din cele existente au fost restructurate. Din acest motiv au fost trecute în rezervă foarte multe cadre militare. Plăţile compensatorii acordate în condiţiile O.U.G. nr.7/1998 nu au reprezentat “pensia anticipata aferenta”, asa cum eronat a susţinut ministrul apărării naţionale în Conferinţa de presă din data de 09.06.2011.
Spre exemplificare: doi militari care şi-au început cariera militară la 20 de ani şi au ieşit la pensie, conform legislaţiei în vigoare, la 60 de ani şi respectiv la 55 de ani, vor primi pensii diferite: admiţând, că pentru fiecare an punctajul anual este 1, rezultă că punctajul mediu anual este diferit şi ca atare şi pensiile sunt diferite, astfel: 60 de ani – 20 ani = 40 ani lucraţi, rezultă astfel un punctaj mediu anual = 2 (40 : 20); 55 ani – 20 ani = 35 ani lucraţi, rezultă un punctaj mediu anual = 1.75 (35:20).


Probabil, veţi spune că unul a lucrat mai mult, iar celălat mai puţin , ceea ce este adevarat, dar cu ce este vinovat militarul care a lucrat mai putin, întrucât pensionarea s-a facut nu din vina lui, ci din cauza legislaţiei în vigoare la acea dată?!

Concluzia nr.1 : pensiile militarilor trecuţi în rezervă înainte de 1995, vor fi cu cel putin 12,5% mai mari decât cele ale pensionarilor care au trecut în rezervă în baza legii 164/2001.

1.5. Ordonanta de Urgenta nr. 1/ 2011, are doar trei anexe, astfel:

· Anexa nr.1 referitoare la cuantumul soldelor de grad si soldelor de functie minime corespunzatoare gradelor militare detinute;

· Anexa nr. 2 – salariul mediu anual şi minim pe ţară;

· Anexa nr. 3 – referitoare la metodologia de calcul.

Am enumerat aceste anexe şi conţinutul lor pentru a demonstra faptul că, în conformitate cu art 8 alineatul 1 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională,”… veniturile brute/ nete după caz, realizate lunar, utilizate la calculul punctajului lunar, cuprind drepturile salariale şi cele asimilate acestora, încasate de beneficiari conform legislaţiei în vigoare la data acordarii lor”. Aceste drepturi sunt enumerate de la punctele a) la g). Ori, surprinzator că O.U.G nr.1/2011, nu face referire decât la pct. a), respectiv: „… retribuţia tarifară lunară/solda lunară/ salariul de baza de încadrare lunar, inclusiv indexari, compensaţii, indemnizaţii de conducere/comandă, salarii, solde de merit şi alte drepturi similare prevăzute de legislaţia în vigoare la acea dată”, în timp ce la veniturile prevăzute la punctele b, c, d, nu se face nici o menţiune.
Ar fi fost corect şi imperios necesar ca şi pentru aceste drepturi asimilate să existe precizari privind modul de stabilire şi reconstituire conform legii, în situaţia în care acestea nu se pot identifica, din moment ce aceste drepturi asimilate salariilor sunt prevăzute în metodologia de calcul, iar legislatia economico-financiara la acea data exista, cel putin in arhiva, iar restul datelor necesare in memoriile personale.

Oare este întâmplătoare această omisiune, având în vedere, ca până în anul 1990, statele de salarii se prelucrau odată pe lună, de către actualele C.M.Z.-uri (Centre Militare Judeţene) pentru toate unităţile din raza lor de activitate, pe acele calculatoare cu cartele perforate?! In acest fel, unitaţile militare care nu au avut sistem informatic propriu de calcul (situaţie în care erau majoritatea unităţilor militare), au întocmit state suplimentare de mână, cu modificările în evoluţia militară (avansări, promovări în funcţie, acordarea de recompense şi premii anuale, etc.) intervenite pe parcursul unei luni. Aceste state suplimentare erau îndosariate cu actele de cheltuieli, care dupa Legea contabilitatii aveau termen de pastrare în arhivă 5 ani de zile, după care conform ordinelor în vigoare se distrugea arhiva respectivă. Iată că acel procent de 12,5% (creştere pentru cei pensionati înainte de 1995 şi diminuare pentru cei pensionaţi dupa acest an) continuă sa fie influenţat pozitiv sau negativ în funcţie de identificarea sau nu a drepturilor asimilate salariilor lunare, de norocul fiecăruia de a-şi fi desfăşurat activitatea într-o unitate cu sistem de calcul informatic sau nu.

Acesta este şi motivul pentru care perioadele de referinţă în activitatea militară coincid cu perioada de început şi sfârşit ale fiecărei luni, ca şi când toate modificarile s-au produs numai cu data de întâi a lunii şi nu şi pe parcursul unei luni. Legislaţia privind salarizarea cadrelor militare prevede foarte clar că plata drepturilor salariale se face începând cu data producerii lor şi nu cu data de întâi a lunii următoare, asa cum sunt reflectate aceste venituri în toate bazele de date care au servit la recalcularea/revizuirea pensiilor.


Concluzia nr.2 : Deşi această arhivă nu mai există, ea putea fi reconstituită prin consultarea extraselor din ordinele de zi pe unitate (proces extrem de greoi) care se pastrează la fel ca şi statele de salarii şi în care se găsesc premiile, recompensele sau datele de la care s-au produs modificări în evoluţia militară a fiecarui militar, precum şi orice alte venituri asimilate drepturilor salariale, dar care nu au fost consultate, din motive numai de factorii din M.Ap.N., M.A.I., şi S.R.I. cunoscute. De asemenea, se puteau consulta datele din dosarele personale ale cadrelor, în care aceste drepturi sunt înscrise.
1.6. Mergând mai departe, procentul de creştere sau diminuare a pensiei revizuite suferă modificări şi în ceea ce priveşte respectarea anexei nr. 1 la O.U.G. 1/2011, privind modalitatea de utilizare a datelor din anexa nr.1, în sensul că, solda corespunzatoare unui grad militar cuprinde mai multi coeficienţi de încadrare a funcţiei (exemplu: lt.col de la 3.10 la 3.50), iar la calculul efectiv al pensiei revizuite a fost folosit numai coeficientul minim (respectiv 3.10), dezavantajând cadrele militare care au fost încadrate pe functii cu coeficienţi mai mari de 3.10 (până la coefientul maxim de 3.50). In plus de aceasta, statutul cadrelor militare permitea încadrarea pe o funcţie prevazută cu un grad superior celui pe care îl aveai la momentul numirii în funcţie. Anexa nr.1 din O.U.G.1/2011 prevede numai cuantumul soldelor de grad si soldelor de funcţie minime corespunzatoare gradelor militare deţinute. Există rezervişti care au primit decizii de revizuire cu solde de grad şi funcţie mai mici decât cele prevăzute în Anexa 1 din OUG nr.1/2011. Majoritatea rezerviştilor au deţinut funcţii superioare gradului şi logic ar fi trebuit ca veniturile luate în calcul, să fie mai mari decât cele minime specificate în OUG nr.1/2011. Această situaţie poate avea două cauze: ori nu s-au identificat toate documentele din perioada respectivă, ori Anexa nr.1 din OUG nr.1, este greşită.

1.7. Pe parcursul perioadei de recalculare/revizuire nu s-a încercat absolut deloc, identificarea sau reconstituirea actelor originale, doveditoare a veniturilor realizate, respectându-se întrutotul prevederile O.U.G.nr. 1/2011. Dimpotrivă, s-a creat un cerc vicios, intenţionat, care a vătămat drepturile pensionarilor militari. Demersurile noastre cât şi ale altor colegi care au fost adresate conducerii M.Ap.N., M.A.I. şi S.R.I, Caselor de pensii sectoriale din aceste Ministere, C.M.Z.-ului de care aparţine fiecare pensionar, precum şi unităţilor care păstrează arhiva militară, au rămas fără răspuns sau, eventual, cu un răspuns standard, negativ.

1.8. În temeiul art.41 din legea 80/1995 şi a OUG.90/2001, toate cadrele militare au semnat un contract privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, în care se stipuleaza printre altele următoarele clauze:

· Perioada pentru care se încheie contractul este pană la limita de vârstă în grad;

· În situaţia înaintării în gradele următoare limita de varstă în grad, pâna la care contractul îşi produce efectele, este limita de varstă a ultimului grad obţinut;

· Pe timpul exercitării contractului părţile au drepturile şi obligaţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Concluzia nr. 3: In acest context, conducerile M.Ap.N., M.A.I., S.R.I., şi Guvernul şi-au permis să nesocotească Legea nr. 80/1995 care nu este abrogată, precum şi OUG. 90/2001. Prin urmare , noi am fost obligaţi să ieşim la pensie, în urma aplicării acelor condiţii impuse, nu am ieşit de bunăvoie.


2. Procesul de recalculare şi revizuire a pensiilor militare organizat şi condus de către M.Ap.N., M.A.I. şi S.R.I. în baza Legii 119/ 2010 şi a OUG nr.1 /2011, conţine multe greşeli şi erori datorate modului de comunicare a factorilor de raspundere din M.Ap.N. , M.A.I. şi S.R.I. pe parcursul derularii procesului de recalculare şi revizuire a pensiilor militare astfel:

2.1. Haosul a fost generat nu doar de modul de aplicare a actelor normative cât şi de comunicarea de care am avut parte pe site-ul ministerului, dublată de expedierea pe tot parcursul anului a deciziilor de revizuire, bineânteles doar a celor majorate cu intrarea în plată de la diferite date ale anului 2011.

2.2. Cât priveste comunicarea de pe site-ul ministerului, datele şi informaţiile au fost repetate, astfel: la data de 09.06.2011, însoţită şi de o conferintă de presă a ministrului, care spre deliciul celui care o reciteste, va observa ca este plină de laude elecorale şi fapte personale care treptat, s-au dovedit de cele mai multe ori a fi false. Spre exemplificare, pentru a demonstra ritmicitatea datelor prelucrate şi făcute public, s-au observat constant câteva situatii generalizate şi anume:

· Pensiile scăzute pană la data de 09.06.2011, au rămas identice pana la 23.12.2011, inclusiv pe decizia de revizuire, deci nici vorbă să se intreprindă ceva în folosul completarii bazei de date ;

· Pensiile care au fost afişate pe data de 09.06.2011, sub cuantum de 3.000 lei au fost păstrate în cuantum identic cu cel din decembrie 2010, fapt ce conduce la ideea ca nu s-au (re)calculat de loc, sau probabil au fost menţinute intentionat la acelaşi nivel pentru a se dovedi că ministrul şi premierul şi-au îndeplinit promisiunea facută, aceea ca pensiile sub 3.000 lei să nu scadă. Ministrul a anunţat în conferinţa de presă din 09.06.2011, că procesul de revizuire s-a încheiat. Ne punem întrebarea, după această perioadă, ce pensii au mai fost revizuite şi de ce nu s-au expediat deciziile de revizuire finalizate?!

2.3. Ca urmare a sesizărilor facute în special din partea S.C.M.D., la data de 29 iunie 2011, toate acele pensii egale în cuantum cu cel din decembrie 2010, afişate pe site-ul ministerului, au fost crescute arbitrar cu sume mai mari sau mai mici în funcţie de cuantumul pensiei avute anterior procesului de revizuire. Pe baza acestor creşteri comunicate prin intermediul site-ului s-au adresat acele felicitari din partea ministrului, tuturor celor cu pensii egale sau majorate, ceea ce a demonstrat faptul ca totul este în scop electoral. Deciziile de revizuire expediate au fost, în primul rând, pentru cei cărora pensiile au crescut, astfel încât în luna decembrie au primit în plată pensia mărită şi un procent din diferenţa pentru anul 2011, deşi O.U.G. nr.1/2011 prevede la art. 7 alineatul 1 “… regularizarea se va face pâna la 31 martie 2012, prin stabilirea sumelor de plată sau de recuperat…”, deci sumele achitate în plus, atât în luna decembrie cât şi pe parcursul anului 2011, probabil, au fost date, tot în scop electoral, mascat.

2.4. La data la care va transmitem aceasta petitie, haosul in ceea ce priveste revizuirea pensiilor militare continua din mai multe puncte de vedere, astfel:

a. procesul de revizuire nu este incheiat, intrucit se mai primesc si alte decizii, sunt ofiteri care au primit dupa 01.01.2012 alte doua sau 3 decizii de revizuire;

b. Desi in conformitate cu art.1 al.(2) din O.U. nr.1/2010 se prevede:” Obligatia identificarii si transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de catre fiecare beneficiar, in vederea efectuarii revizuirii prevazute la alin.(1) revine institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala in cadrul carora beneficiarul si-a desfasurat activitatea.”Acest lucru nu s-a facut si nu se face, dovada cea mai concludenta este ca dupa demersuri repetate U.M. 02405 Pitesti, prin adresa nr. PML 12/23.02.2012 raspunde unui solicitant astfel: “Tinand cont de faptul ca pe adresa institutiei au sosit un mare numar de petitii transmise anterior datei la care a fost inregistrata petitia d-voastra si, intrucit, rezolvarea acestor solicitari presupune studierea multor documente intocmite intr-o perioada foarte mare de timp, raspunsul catre d-voastra nu poate fi expediat in termenul legal. Aceste petitii sunt rezolvate in ordinea inregistrarii lor, astfel incit raspunsul la solicitarea d-voastra va fi expediat imediat ce va fi intocmit.” Mentionam faptul ca la data de 23.11.2011 cind aceste date au fost solicitate initial de catre ofiter, raspunsul a fost o simpla repetare a bazei de date furnizata de catre C.M.Z., dar cu atit mai mult, scrisoarea a fost redirectionata inca spre alte trei U.M., care evident au raspuns ca nu figureaza in baza de date. Deci, pe linga superficialitatea de care dau dovada cei antrenati in acest proces, isi mai bat joc si de oameni punindu-i pe drumuri, cheltuind bani si in plus asteptind din nou la rind pentru a li se putea raspunde la cele solicitate.

c. Haosul continua si prin faptul ca unii ofiteri cu decizii de revizuire diminuate fata de cuantumul anului trecut, beneficiaza in continuare de acelasi vechi cuantum. Ce sa mai intelegem?

Concluzia nr. 4: Acest haos evident în procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare, agravat prin consecinţele propagandei mincinoase a creat mari nemulţumiri în rândul pensionarilor, care au primit pensiile diminuate, deşi pe site-ul M.Ap.N. acestea figurau, mărite. Dupa data de 01.01.2012 acest haos continua, tocmai prin faptul ca procesul de revizuire nu este definitivat, nu sunt culese toate datele necesare completarii bazei de date. Totul s-a lucrat numai de dragul de a marca procesul de revizuire ca atare, dar fara o raspundere din partea cuiva pentru aceste rezultate care sunt departe de adevar, atit in ceea ce priveste baza legala cit si partea practica.

3. In temeiul celor de mai sus, vă adresăm rugămintea ca Ministrul Apărării Naţionale, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Directorul S.R.I. să fie interpelaţi în Parlament în legătură cu această dezordine, un adevărat genocid asupra unei părţi însemnate a pensionarilor militari şi, în numele nostru, să le adresaţi următoarele întrebări:

a. Care sunt ţările din Europa în care principiul contributivităţii la cadrele militare se aplica?

b. Respectă deciziile justiţiei şi dacă da, de ce nu ia în considerare soluţiile favorabile date în aest sens de către diferite tribunale şi Curţi de Apel, care au caracter definitiv si irevocabil?

c. Oare dumnealui ca fost militar, a fost plătit pentru 8 ore ca şi ceilalţi salariaţi civili sau pentru 24 din 24 ore?

d. Cum s-a facut experimental aplicarea algoritmului de calcul privind recalcularea, revizuirea pensiilor militare, pe ce eşantion, cu date reale sau ipotetice, la ce concluzii s-a ajuns, la ce creşteri şi descreşteri, sau poate acestea nu au putut fi cuantificate. Dacă au fost cuantificate, coincide această cuantificare cu rezultatul final obtinut?

e. De ce în găsirea bazelor de date nu s-a insistat pe respectarea legislaţiei naţionale şi specifice în vigoare?

f. De ce în comunicarea facută pe diferite site-uri s-au împletit la perfecţie politicile de campanie electorală cu cele legate de revizuirea pensiilor? In acest context, dacă este sincer să recunoască care este răsplata multor ofiţeri în rezervă care s-au înscris în rândurile U.N.P.R.? Cum explică domnia sa sensul documentelor trimise de către Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în rezervă şi retragere, Filialelelor judeţene, din septembrie şi decembrie 2011, cu nr.775, 776, 1062 şi 1063? Să înţelegem că are vreo legatură cu păstrarea subiectivă al unui cuantum mărit al pensiei?

g. Care este scopul pentru care a emis Ordinul nr. M.S.132/28.12.2010, pentru modificarea anexei nr.1 la “Normele metodologice privind încadrarea în conditii deosebite şi alte condiţii specific cadrelor militare în activitate” aprobate prin Ordinul ministrului apararii nationale nr. M.116/2002 ? Oare acesta nu este un motiv de discriminare între cadrele militare active si rezervisti? Oare este întâmplător, faptul că se aplică din anul 2011, dată ce coincide cu aplicarea Legii nr.263/2010 ? Pentru eliminarea acestei discriminări, se are în vedere extinderea prevederilor acestui ordin şi asupra ofiţerilor trecuţi în rezervă înaintea acestei date?

h. Dacă domnii din fruntea M.Ap.N., M.A.I., şi S.R.I., s-ar identifica cu orice militar în rezervă căruia i-a scăzut dramatic pensia militară (între 1% -60%), singurul venit din care trăieşte şi ar mai fi obligaţi să restituie diferenţa aferentă anului 2011( între 2000 – 10.000 lei), care le-ar fi cu adevărat starea sufletească şi cum pot trăi, fără remuşcările inerente nedreptăţilor comise?

i. Daca procesul de revizuire nu este incheiat, cum si-a permis cineva sa ne diminueze dreptul pe care l-am dobindit in conditii legale si pe deasupra sa faca si nistre regularizari tot atit de ilegale ?

j. Daca se considera ca pensiile obtinute in baza unor legi anterioare sunt ilegale sau nesimtite asa cum unii politicieni au afirmat in repetate rinduri, atunci de ce nu au curajul sa faca aceste regularizari cu trei ani in urma asa cum prevede legislatia juridica referitoare la prescriptibilitatea unei creante?

Concluzia nr.5: În situaţia în care domnul Ministru al Apărării Naţionale va da răspunsuri adecvate acestor întrebări, ne rezervăm dreptul de a nu-i acorda credibilitate maximă ţinând cont de atitudinea partinică a domniei sale, care este în contradicţie cu aspiraţiile multor subordonaţi. Militarii în rezervă, de toate gradele, din toate structurile de apărare şi ordine publică au suferit, împreună cu familiile lor, condiţiile unei vieţi operative, plină de restricţii şi servituţi. Sunt camarazi aflaţi la o vârstă la care nu se mai pot apăra împotriva abuzurilor, unii sunt paralizaţi din prea mult sacrificiu, iar cei mai numeroşi sunt posesorii unor boli cronice care necesită tratament permanent şi de specialitate. S-au emis succesiv, câte 3 – 5 decizii de revizuire cu date contradictorii, în scopul vulnerabilităţii dreptului nostru de acces la justiţie. Pe fondul sărăcirii, înfometării unor camarazi, excluderii noastre din procesul luării deciziilor publice, al învrăjbirii şi manipulării s-a încercat discreditarea noastră, motiv pentru care suntem îndreptăţiţi să ne apărăm, prin mijloace constituţionale. Poporul român căruia i s-a violat dreptul de a iubi armata sa, ne-a conferit, prim manifestările sale, legitimitatea acţiunii noastre. Vom manifesta în continuare paşnic şi civilizat aşa cum am făcut-o, de fiecare dată, pentru că noi respectăm şi apărăm principiile şi instituţiile statului de drept. Vă reamintim „dragi politicieni” faptul că, încă din anul 1990, majoritatea ofiţerilor armatei (din toate componentele forţelor armate, definite prin Legea Apărării Naţionale) au acţionat cu multă responsabilitate, pentru stabilizarea situaţiei politico – sociale şi aşteptau de la factorul politic o decizie privind alianţele politico – militare. Într-o proporţie covârşitoare, ofiţerii români vedeau în NATO şi Comunitatea Europeană, obiectivele politico–militare de importanţă strategică. Nu uitaţi, că generalii şi ofiţerii cărora le-au fost tăiate ilegal pensiile militare, sunt aceia care, în Planurile de Mobilizare, conduc structurile operaţionale!

Concluzia finală: Ofiţerii şi generalii, care astăzi sunt în rezervă au pregătit terenul fertil pentru accesul românilor în NATO şi v-au oferit posibilitatea dumneavostră, politicienilor, de a lua decizii politice într-un climat de stabilitate şi securitate.

4. Din situaţia de fapt expusă mai sus vă adresăm respectuoasa rugăminte de a dispune următoarele măsuri:

4.1. Alcătuirea imediată a unei comisii parlamentare formată din experţi în domeniul financiar-contabil, care să constate greşelile enorme şi evidente care s-au produs în procesul de recalculare şi revizuire a pensiilor militare. Este evident pentru orice persoană de bună credinţă că nu s-a dispus nici de timpul suficient şi nici de personal calificat pentru prelucrarea cantităţii uriaşe de date şi informaţii aferente dosarelor de pensionare ale celor peste 170.000 de militari în rezervă.

4.2. Solicitaţi oprirea imediata a regularizărilor, în sensul de a nu reţine de la cei cu pensii diminuate, sumele stabilite arbitrar, începând cu 01.01.2011, până la revizuirea actelor normative şi a bazelor de date, concomitent cu terminarea proceselor înaintate în justiţie. Procedând astfel, veţi stopa hărţuirea militarilor în rezervă, demonstrând ca ţelul cel mai de preţ este normalitatea şi nu dezbinarea.

4.3. Pentru corectarea abuzurilor împotriva militarilor apreciem, că nu mai pot fi aplicate soluţii tehnice ci, numai soluţii politice în Parlament, deoarece justiţia este complet depăşită, asupra proceselor noastre ea acţionând mecanic şi mai putin juridic.

4.4. Cadrele militare nu ar trebui înregimentate politic, deoarece este necesar sa-şi menţină demnitatea şi să primească respectul societăţii pentru activitatea ce au depus-o şi o depun în folosul ţării.

Va solicităm ca, în termenul legal, să ne comunicaţi modul de soluţionare a petiţiei şi măsurile dispuse.

Data 10.03.2012

Preşedintele SCMD,

CLUJ-NAPOCA

DIVERSIUNE EXTREM DE PERICULOASA

EMOTIA PRODUSA DE CIRCULATIA PE INTERNET A UNUI COMENTARIU LA O DECIZIE CEDO

In ultimele zile circula pe internet un material semnat de dl. Calin Dragos, judecator de nivel Curte de Apel, fapt ce-i confera o anumita autoritate si care se refera la o decizie CEDO.
Este un comentariu personal, pe care imi permit sa-l caracterizez, datorita efectelor, drept diversionist si executat in scop de intoxicare, dovada ca a fost imediat preluat si analizat de presa scrisa si televiziunile aservite Puterii.
Acest comentariu a adus, in primul rand, grave prejudicii aliatilor nostri din Federatia Sindicatelor din Justitie, care au procese pe rol pe HG 737 de aplicare a Legii 119/2010, facand Curtile de Apel sa ezite in luarea hotararilor definitive si irevocabile in procesele pe rol ale grefierilor. Comentariul insa a produs o vie emotie si in randurile membrilor SCMD sugerand ca CEDO a respins dosarul grefierilor intr-un proces similar cu cel pe care intentioneaza sa-l deschida acolo SCMD.
In realitate cazul analizat de dl judecator nu are nici o legatura cu procesul grefierilor, fiind vorba de 5 persoane din jud. Covasna, foste grefiere, iesite la pensie in baza Legii 567/2004 care le prevedea un cuantum de 80% din ultimul salariu brut. Nici macar lor, CEDO nu le-a respins intreaga actiune, urmand sa se judece plangerea reclamantelor pe baza art. 6 si 14 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
Dosarul inaintat la CEDO de catre sindicatul grefierilor, care cuprinde aproape 300 persoane din randul personalului auxiliar instantelor si parchetelor, are numarul 14387/2011, deci este cu tottul altceva ! Acest dosar se afla in prezent la Camera Superioara 3 a CEDO pentru fixarea termenului si modului de judecata (pilot/cu celeritate sau obisnuit). Aceste aspecte au fost omise (voit ?) din comentariul respectiv, iar lipsa lor a creat o mare confuzie.
Pentru conformitate ii rugam pe toti cei interesati sa se adreseze presedintelui Federatiei Sindicatelor din Justitie, dl. Vasile Persinaru sau dnei vicepresedinte Mariana Vaida.
In ceea ce priveste pe membrii SCMD trebuie precizat ca situatia personalului auxiliar din instante si parchete nu este identica cu cea a militarilor/politistilor in rezerva. Grefierii au intrat in 2004 pe legea speciala venind de pe un sistem de pensii contributiv si nu necontributiv, cum este considerat cel al militarilor. In plus, sistemul pensiilor militare de stat, care avea la baza legile nr. 164/2001 si 179/2004, se incadra perfect sistemelor ocupaţionale de pensii guvernate de Directiva 86/378/EEC, amendată prin Directiva 97/96/EC adoptată în considerarea jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie. Daca statul roman doreste sa se conformeze reglementărilor comunitare, in mod normal va trebui sa revina la sistemul pensiilor militare de stat.
In ceea ce priveste aservitii Puterii, ii avertizam ca zelul manifestat in executarea unor operatiuni de diversiune in dauna intereselor unor largi categorii socioprofesionale va fi platit cum se cuvine, tot in baza legii, mai devreme sau mai tarziu!

PRESEDINTELE SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

CITITI CU ATENTIE!

Sentinţă favorabilă

Sentinţa civilă nr. 1128/6.02.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a.
Semnează hotărârea: Judecător, în dezacord cu practica secţiei, Cecilia Jabre
Titlul sugerează o oarecare infatuare, dar numai pentru neiniţiaţi, căci cunoscătorii ştiu ce presupune a fi în dezacord cu practica, mergând de la seminarizarea forţată a judecătorului nealiniat şi prin urmare neştiutor de carte, până la valuri de casări imputabile şi sancţiuni disciplinare, interdicţia de promovare etc. Acestea ar fi de menţionat, fie şi pentru cei mai puţini sensibili, căci ceilalţi suferă probabil şi de pe urma ocheadelor cu tâlc că doar cine se crede el/ea? Îndrăzneşte să nu îi fie teamă? Sau, nu cumva, Doamne apără şi păzeşte, să îi pese? De neiertat.
Deci, departe de gândul infatuării, titlul a fost inspirat de un (sper, doar) zvon, şi anume am auzit că există instanţe în ţară unde hotărârile se semnează exact aşa: Judecător, în acord cu practica secţiei, X.Y. În materia recalculării pensiilor de serviciu ale militarilor şi a celorlaltor categorii de pensii aşa zis „speciale”, îndeobşte cunoscute sub numele de pensii nesimţite, la Tribunalul Bucureşti exista doar doua complete care anulează deciziile de recalculare cu consecinţa menţinerii în plata a pensiilor de serviciu, iar la Curtea de Apel Bucureşti, doar un complet, care şi acela se pronunţa în majoritate, nu în unanimitate.
Aşadar, avem doar patru judecători, care au citit bine, şi cu bine, noile abateri disciplinare. Coincidenta sau nu, ei provin toţi de la Judecătoria sectorului I Bucureşti. să fie spiritul domnului profesor Piperea, care a funcţionat la aceeaşi instanţa acum 15 ani, vreme de 3 luni? După cum a treia sfera a universului, compusa din constelaţii şi galaxii, stele pitice şi albe şi izvoarele veşnice de hidrogen sunt reglate de spiritul profesorului Hoyle?
Nu ştim. Ne vom margini la a reproduce conţinutul considerentelor propriu zise, acţiunea şi întâmpinarea fiind mult prea voluminoase, iar problema de drept dedusa judecaţii, cunoscuta.
“Analizând probele administrate în ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa constata: Reclamanţii sunt beneficiarii unor pensii de serviciu calculate în baza Legii nr. 164/2001, astfel cum rezulta din deciziile de la dosar emise de parat.
În baza Legii nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale reclamanţilor au fost transformate în pensii în sensul Legii nr. 19/2000 (pensie contributiva), paratul emiţând o serie de decizii de recalculare (deciziile nr. 33848/22.12.2010, nr. 88297/31.12.2010, nr. 32658/31.12.2010, nr. 80311/31.12.2010, nr. 97625/1.01.2011, nr. 80602/31.12.2010, nr. 86056/30.12.2010, nr. 41660/31.12.2010, nr. 73885/31.12.2010, nr. 42382/31.12.2010), prin care a diminuat pensiile în diferite cuantumuri. Reclamanţii nu contesta corecta aplicare a Legii nr.119/2010, în sensul ca nu au invocat erori de calcul, ci au invocat neconformitatea legii cu prevederile din tratatele internaţionale la care România este parte. Instanţa urmează a analiza situaţia reducerii cuantumului pensiei prin prisma respectării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Piperea…
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate prin raportare la blocul de convenţionalitate, instanţa urmează a analiza situaţia reducerii cuantumului pensiei prin prisma respectării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (in continuare, CEDO), respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului s-a prevăzut că “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea să decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. În alineatul 2 al aceleiaşi dispoziţii se arată că „Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau amenzilor”.
În primul rând instanţa urmează să analizeze dacă reclamanţii se aflau în posesia unui bun în momentul recalculării pensiilor. Principiul potrivit cu care art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie garantează dreptul de proprietate se regăseşte practic, în multe dintre hotărârile Curţii consacrate aplicării dispoziţiilor acestui text. Organele Convenţiei au extins protecţia instituită de art.1 şi la alte drepturi reale cum ar fi drepturile de creanţă.
În cauza Buchen v. Cehia s-a reţinut că pensia constituie un drept patrimonial motiv pentru care limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior fără a existe o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. 1 Paragraful 1 din Protocol nr. 1 CEDO dar şi o discriminare în sensul art. 1 din Constituţie şi a art. 1 din protocolul nr. 12.De asemenea în acelaşi sens Curtea a reţinut că „din moment ce un stat contractant a adoptat o legislaţie care prevede acordarea în mod automat a unei prestaţii indiferent de împrejurarea dacă plata ei depinde ori nu de vărsarea unor cotizaţii prealabile de către persoana interesată, această legislaţie dă naştere unui interes patrimonial ce intră în domeniul de aplicaţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie” (Stec v.Royaume – Uni).
În cauza Kecko contra Ucrainei, cauză în care petentul a reclamat nepunerea în aplicare a unor dispoziţii legale ce priveau drepturi de natură salarială, sub cuvânt că fuseseră, prin efectul altor reglementări, suspendate, s-a apreciat că prin conceptul de „bunuri” din prima parte a art. 1 din Protocolul nr. 1 se are în vedere un sens autonom, care nu este limitat la proprietatea de bunuri fizice, şi este separat de clasificarea formală din legislaţia relevantă. Anumite alte drepturi şi interese, de exemplu datorii, activele la constituire, pot fi, de asemenea, considerate „drepturi de proprietate” şi, astfel, „bunuri” în sensul acestei dispoziţii.
În cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei s-a statuat faptul că poate fi considerat un „bun” în accepţiunea Convenţiei existenţa unei legi cu caracter general, de reparaţie pentru persoanele care au suferit condamnări şi represiuni cu caracter politic, lege ce reprezenta o speranţă legitimă, chiar dacă, la momentul sesizării primei instanţe, respectiv în anul 1998, articolul 9 din legea denumită de Curtea de la Strasbourg „legea din 11.11.1997”, făcea trimitere la adoptarea unei legi ulterioare care să detalieze condiţiile în care se vor putea obţine compensaţiile morale( legea nu a fost adoptată de autorităţile interne).Curtea de la Strasbourg, în cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei, a apreciat că la momentul sesizării instanţelor interne, reclamanţii aveau, în baza art. 9 din „legea din 11.11.1997” o creanţă suficient de clară pentru a fi considerată exigibilă. Faţă de aprecierile Curţii de la Strasbourg, se poate lesne concluziona că şi partea din pensia de serviciu a reclamanţilor a constituit un bun, în accepţiunea CEDO, bun de care recurentul a fost privat ca efect al recalculării.
În final instanţa mai reţine că în materie de prestaţii sociale Comisia a statuat în sensul că plata unor contribuţii la sistemul de securitate socială poate în anumite condiţii să ducă la naşterea unui drept protejat de art.1, adică dreptul de a beneficia la un moment dat de avantajele conferite de acest sistem. Numai că, pentru ca un asemenea drept să se nască şi deci să fie recunoscut, trebuie ca cel interesat să îndeplinească acele condiţii care sunt prevăzute de legislaţia naţională în materie. Aşadar dreptul la pensie reprezintă un bun în înţelesul art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, indiferent dacă acesta rezultă direct din lege sau este stabilit printr-o hotărâre judecătorească şi dacă se bazează sau nu pe principiu contributivităţii. Pe de altă parte trebuie observat că petenţii îşi legitimează interesul lor prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificaţia unui drept câştigat, recunoscut şi executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 164/2001, suficient de clară şi previzibilă la data pensionarii şi care le-a permis să-şi planifice acţiunile atât pe termen lung cât şi pe termen scurt pentru sine şi familiile lor, precum şi o anumită maniera de gestionare a bunurilor lor prezente şi viitoare. Este firesc a recunoaşte oricărei persoane o asemenea prerogativă şi orice intervenţie intempestivă a legiuitorului are, de cele mai multe ori, aşa cum este şi situaţia de faţă, ca efect afectarea substanţei dreptului în partea să cea mai importantă.
În susţinerea tezei contrare, că reclamanţii nu deţineau un bun, s-a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 871/2010 în care s-a reţinut ca acordarea suplimentului la pensie, respectiv partea de pensie ce a depăşit cuantumul contribuţiei asiguratului reprezintă politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie ca element constitutiv al acesteia şi că partea necontributivă, ca element component al pensiei de serviciu, este supusă practic condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a o putea acorda. Ca observaţie preliminară, este de subliniat ca Curtea Constituţională nu este competentă să analizeze conformitatea legislaţiei interne cu CEDO, ci doar cu Constituţia. Din moment ce Curtea a declarat constituţională Legea nr. 119/2010, este de la sine înţeles că acest aspect rămâne definitiv tranşat. Ceea ce Curtea nu putea însă stabili este convenţionalitatea Legii, conformitatea acesteia cu CEDO.
Apoi, este de observat că Legea nr. 164/2001 nu menţionează ca pensia de serviciu a militarilor ar fi constituita dintr-o parte contributiva şi o parte necontributivă, adică un supliment şi de altfel, nici nu avea cum să facă o astfel de menţiune, fie şi pentru simplul motiv ca militarii nu au achitat contribuţii de asigurări sociale în timpul activităţii. De asemenea, legea de mai sus nu a prevăzut niciodată faptul ca pensia de serviciu în întregul ei sau ceea ce se desemnează în decizia Curţii Constituţionale ca fiind supliment, ar fi condiţionata de existenta resurselor necesare în bugetul de stat.
Rezulta deci, ca introducerea noţiunii de „supliment” pare să aibă rolul exclusiv de a justifica diminuarea pensiilor de serviciu prin transformarea lor în pensii de asigurări sociale. în aceeaşi decizie, Curtea Constituţionala retine ca măsura eliminării pensiilor speciale nu impune ca o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, întrucât se aplică tuturor pensiilor speciale, iar nu selectiv şi nu prevede diferenţieri procedurale pentru diversele categorii cărora se adresează, pentru a nu determina ca una sau alta să suporte, mai mult sau mai puţin, măsura reducerii venitului obţinut dintr-o atare pensie. In primul rând se constata ca acest raţionament tinde să justifice numai inexistenta discriminării intre persoanele care deţin pensii de serviciu şi nu inexistenta unui bun în sensul Convenţiei. Chiar şi acest sens, se constata ca argumentele nu sunt pertinente.
Astfel, nu toţi beneficiarii de pensii de serviciu au suportat transformarea pensiilor, pensionarii magistraţi fiind exceptaţi de la o astfel de operaţiune, deşi în toate cazurile raţiunea instituirii pensiilor de serviciu a fost aceeaşi şi anume: compensarea parţiala a restrângerilor, restricţiilor şi diferitelor incompatibilităţi la care au fost supuşi în timpul activităţii (este adevărat ca întinderea acestor restrângeri a fost diferita, dar aceasta ar justifica cel mult o diferenţiere de cuantum intre pensiile de serviciu, dar în niciun caz eliminarea lor completa).In al doilea rând, se constata ca prin transformarea în pensii de asigurări sociale, pensiile de serviciu suferă diminuări din cele mai diverse, cuprinse, în medie, între 25% şi aproximativ 70-80%, ceea ce demonstrează că, sarcinile impuse fiecărui pensionar nu pot, în niciun caz, fi considerate ca egale.
Împrejurarea invocată de Curte, în sensul că Legea nr. 119/2010 nu prevede diferite procente de diminuare a pensiilor este adevărată, dar este absolut nerelevantă, deoarece diferenţele foarte mari de reduceri ale pensiilor, vor exista şi ele vor rezulta, nu din scăderea lor automată cu anumite procente legale, ci din aplicarea unui alt algoritm de calcul al pensiei, respectiv cel din Legea nr. 19/2000 (actuala Lege nr. 263/2010).Cu alte cuvinte, reducerile de pensii vor fi diferite, dar vor fi generate de altceva decât de aplicarea unor procente.
În al treilea rând, este de subliniat că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, analiza sarcinii exorbitante se realizează punctual, de la caz la caz, spre deosebire de analiza Curţii Constituţionale care nu se apleacă asupra situaţiei faptice a unei persoane care a fost lipsită, spre exemplu de 70% din pensia ce i-a fost iniţial stabilită, pentru a vedea dacă, în exemplul dat, sarcina la care a fost supus individul a fost una exorbitantă şi mult prea împovărătoare, în evident dezechilibru cu interesul public. Analiza Curţii Constituţionale se circumscrie, în limite exclusiv teoretice, raportării Constituţiei la dispoziţiile actului normativ analizat, în vreme ce instanţa de judecată trebuie să răspundă unor pretenţii concrete şi unor situaţii de fapt concrete pentru aprecierea cărora judecăţile teoretice rămân, fără îndoială, un punct de plecare, dar nu constituie, în toate cazurile, şi soluţia ce poate rezulta după o analiză concretă, iar nu aplicarea mecanică a unor considerente eminamente teoretice. În acest sens este şi jurisprudenţa CEDO conform căreia Convenţia apără drepturi reale, iar nu drepturi iluzorii, după cum accesul la o instanţă de judecată trebuie să fie efectiv, nu numai prin prisma permisiunii procedurii de sesizare a instanţei, ci şi prin analiza efectivă a pretenţiilor formulate.
Mai mult decât atât, se poate privi pensia de serviciu pe care au primit-o reclamanţii ca fiind un „bun” în înţelesul Convenţiei întrucât această pensie le-a fost plătită perioade îndelungate de timp, de ordinul câtorva ani, prin urmare legea care o prevedea nu a rămas neaplicată, ci a fost pusă în practică, pensia trebuind interpretată în sensul în care ea reprezintă „un bun existent” şi nu doar o „speranţă legitimă” la dobândirea unui bun, respectiv un drept de creanţă împotriva Statului. În cele ce succed, vor fi analizate şi celelalte condiţii dezvoltate în Jurisprudenţa CEDO referitoare la câmpul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Nu se poate reţine ca serios argumentul potrivit căruia Statul a garantat constituţional reclamantului doar dreptul la pensie, nu şi cuantumul acesteia, întrucât, dreptul la pensie fiind un drept eminamente pecuniar, cuantificabil în bani, iar nu în vreo altă modalitate, garantarea sa, în absenţa luării în considerare a conţinutului concret al dreptului garantat, nu reprezintă o garanţie, ci o simplă formă fără fond, întrucât o garanţie reală se referă la un aspect cuantificabil, „palpabil” în cazul drepturilor cu un pronunţat caracter patrimonial, iar nu la un drept, considerat ca un element abstract, desprins de accepţiunea sa materială.
Aşa cum şi Curtea de la Strasbourg a reiterat constant în jurisprudenţa sa, este de datoria Curţii şi, prin extindere, inclusiv de datoria instanţelor interne din statele semnatare ale Convenţiei, să aibă drept scop protejarea unor drepturi efective, iar nu a unor drepturi iluzorii. Or, dacă se acceptă teoria conform căreia Statul Român garantează doar dreptul la pensie, în abstract, în absenţa unei corelaţii cu suma ce reprezintă emolumentumul dreptului, înseamnă că se tinde spre ”protejarea” unor drepturi iluzorii, câtă vreme, în cazul pensiilor de serviciu, anumiţi salariaţi au optat pentru a-şi desfăşura serviciul în anumite sectoare de activitate publică, şi în considerarea răsplătirii constrângerilor şi limitărilor ce au survenit din exercitarea activităţii, prin prisma beneficierii, la vârsta pensionării, în baza unui stagiu de cotizare stabilit de lege, de o pensie al cărui cuantum să răsplătească restricţiile din timpul perioadei active, cuantum al cărui calcul nu a avut la bază ab initio principiul contributivităţii, principiu transpus în practică la calcularea pensiilor din sistemul asigurărilor sociale publice.
Dacă se acceptă teoria garantării dreptului la pensie, şi nu la cuantumul pensiei stabilite cu ocazia plăţii primei pensii, înseamnă că un principiu asemănător ar trebui aplicat şi în privinţa garantării dreptului de proprietate (există, de altfel, păreri care şi susţin că Statul Român aplică cu succes şi această interpretare în privinţa despăgubirilor persoanelor deposedate abuziv de proprietăţii imobiliare, prin imposibilitatea de obţinere a sumelor care să compenseze privarea nelegitimă de proprietate), în sensul în care Statul Român ar garanta doar dreptul la proprietate, în abstracto, fără a crea sau susţine mecanisme juridice sau administrative eficiente şi precise care să permită şi posesia materială a bunului imobil. Atât în cazul dreptului la pensie, cât şi în cazul dreptului la respectarea proprietăţii, o garanţie eficientă şi egală este reprezentată de respectarea şi neatingerea substanţei materiale a bunului ce formează obiectul dreptului, care rămâne exclusiv o noţiune juridică. Bunul în cazul pensiei este reprezentat de suma de bani ce constituie cuantumul pensiei, în vreme ce în cazul proprietăţilor imobiliare, bunul este terenul sau clădirea în sine, iar privarea de care face vorbire jurisprudenţa Curţii trebuie raportată la aceste bunuri în materialitatea lor, iar nu la noţiunea complet abstractă a dreptului ce reprezintă dimensiunea juridică a respectivelor bunuri. [Introducem o paranteză, care nu se regăseşte în conţinutul sentinţei, cu o comparaţie mundană. Este ca şi cum dumneavoastră aţi deţine o casă cu 10 camere şi vi s-ar expropria 9, apoi vi s-ar spune că nu s-a atins dreptul, ci doar cuantumul, şi nu este nici o măsură retroactivă, căci cele 9 camere vi se vor expropria doar pentru viitor, căci pe trecut. ei, v-aţi cam bucurat de ele.]
De altfel, o asemenea accepţiune a noţiunii de drept contrazice concepte juridice elementare precum raportul juridic, actul juridic şi dreptul subiectiv. Astfel, structura raportului juridic în general, şi a celui de asigurări sociale în special, este compusa din parţi, conţinut şi obiect, în care conţinutul raportului este dat de drepturile şi obligaţiile parţilor, iar obiectul raportului este dat în principal de actele materiale, adică din acţiunile sau inacţiunile la care părţile sunt obligate, iar în secundar de bunul material, concret, asupra căruia poarta acţiunile sau inacţiunile. Cu alte cuvinte, dreptul generic la pensie (in realitate, dreptul la o suma de bani, pensia nefiind un bun în sine, ci doar denumirea acelei sume de bani) poate reprezenta cel mult conţinutul raportului juridic de dreptul asigurărilor sociale, în timp ce suma concreta ce reprezintă cuantumul pensiei şi acţiunea fizica de plata a acesteia reprezintă obiectul raportului juridic. Or, ignorarea cuantumului concret al pensiei echivalează practic cu inexistenta raportului juridic, deoarece îl lipseşte de unul din elementele constitutive şi anume obiectul.
De asemenea, actul juridic care generează raportul juridic de asigurări sociale (ex. încadrarea în sistemul public însoţita de plata contribuţiilor de asigurări sociale, încadrarea în sistemul militar etc.) trebuie să aibă un obiect care este însuşi obiectul raportului juridic pe care îl generează şi constă în principal în acţiunile sau inacţiunile la care părţile sunt obligate, iar în subsidiar din bunul la care se refera aceste acte materiale. Una din condiţiile obiectului actului juridic este aceea ca el să fie determinat sau determinabil, aceasta însemnând în cazul bunurilor de gen, cum sunt banii, fie ca suma să fie stabilita în concret, fie ca ea să poată fi determinata în concret pe baza unor criterii clare. Acelaşi raţionament subzistă şi în cazul dreptului subiectiv care consta în prerogativa titularului de a pretinde o anumită conduită din partea celui obligat, constând în a da ceva, unde „ceva” reprezintă suma de bani concretă ce reprezintă pensia.
De asemenea, este lesne de constatat că în lipsa determinării sumei concrete, nu se poate stabili nici conduita persoanei obligate şi, implicit, nici dreptul subiectiv al beneficiarului. Reclamanţii au avut prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii 119/2010, un bun actual în accepţiunea Convenţiei astfel că urmează a se analiza dacă există o ingerinţă a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ingerinţă care să fi avut ca efect privarea reclamanţilor de bunul lor în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la Convenţie. Partea a doua a art.1 din Protocolul nr.1 statuează 3 condiţii în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, după cum urmează:
1) privarea de bun să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie;
2) să fie impusă de o cauză de utilitate publică şi
3) să fie conformă cu principiile generale a dreptului internaţional. Jurisprudenţa organelor Convenţiei a mai adăugat la acestea 2 condiţii specifice situaţiei de privare de proprietate şi anume: necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului şi orice limitare a dreptului de proprietate trebuie să fie proporţionala cu scopul avut în vedere la instituirea ei.
1. Cu privire la prima condiţie, respectiv ingerinţa să fie prevăzută de lege, se apreciază ca fiind satisfăcută în cauza de faţă întrucât desfiinţarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forţa legii, lege rezultată ca urmare a asumării răspunderii de către Guvern în faţă Parlamentului. Însă legea trebuie să fie suficient de clară şi previzibilă. Previzibilitatea poate avea însă şi un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci şi posibilitatea de a modifica legile pentru viitor. Persoanele au astfel un drept la continuitatea acţiunii statale. Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acţiunii sale. Reclamanţii sunt beneficiarii unei pensii de serviciu de mai mulţi ani, moment în care nu s-a pus problema schimbării legii.
În acest context al previzibilităţii legii este deosebit de relevanta practica legislativa interna în domeniul asigurărilor sociale. Or, se constată că România nu a cunoscut perioade de diminuare a pensiilor aflate în plată, dimpotrivă legiuitorul roman aplicând constant principiul protejării drepturilor câştigate, modificările legislative presupunând indexări sau majorări ale acestor drepturi. Mai mult, chiar şi în perioade de dificultăţi economice sau în care s-au aplicat reforme substanţiale în sistemul de pensii, ce au presupus recalculări ale pensiilor, legiuitorul a prevăzut menţinerea în plată a pensiei mai mari, putând fi amintita aici OUG nr. 4/2005, aplicabilă, este adevărat, sistemului public de pensii, dar relevantă pentru optica legislativă.
Or, această practica legislativă, întărită de discursul public atât politic, sindical, cat şi al societăţii civile, a creat convingerea populaţiei că drepturile de pensie nu pot fi afectate în sens negativ, Legea nr. 119/2010 având deci un vădit caracter imprevizibil. Mai mult, instanţa constată că Legea nr. 119/2010 are efect retroactiv deoarece se aplică unor situaţii juridice născute sub imperiul unei legi anterioare, respectiv ale Legii nr. 164/2001. Mai mult, raportul juridic de dreptul asigurărilor sociale legat între reclamanţi şi stat a fost definitivat la momentul ieşirii la pensie şi emiterii primei decizii de pensionare, dată la care atât drepturile şi obligaţiile părţilor, cât şi conţinutul lor concret, au fost fixate clar şi definitiv. Ulterior acestui moment, singura problemă care se mai ridică una de executare a obligaţiilor şi nu de stabilire a lor.
Trebuie precizat că raportul juridic de dreptul asigurărilor sociale prezintă unele aspecte particulare, unul fiind acela că obligaţiile reciproce ale părţilor nu se nasc în acelaşi moment, putându-se vorbi astfel de un moment al naşterii raportului juridic şi de unul al definitivării lui. Mai exact, momentul încadrării în muncă a salariatului, naşte obligaţia acestuia de a plăti contribuţiile de asigurări sociale şi dreptul corelativ de a obţine o pensie al cărei cuantum este incert la acest moment, drept condiţionat de îndeplinirea condiţiilor pe care legiuitorul le va fixa la un moment dat (cu alte cuvinte, este un drept sub condiţie pur potestativă din partea celui care se obligă, statul fixând unilateral condiţiile şi cuantumul pensiei). În momentul în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile de pensionare stabilite pentru un moment dat în timp de lege şi se emite decizia de pensionare, dreptul la pensie devine cert, în cuantumul stabilit de legislaţia în vigoare la momentul emiterii deciziei, născându-se corelativ obligaţia statului de a plăti acest cuantum al pensiei pe viitor, iar raportul juridic fiind definitiv fixat.
Desigur, situaţia pensionarilor militari este una specială, aceştia având beneficiul de a nu fi supuşi obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale, aceasta neînsemnând însă că în momentul emiterii deciziei de pensionare, raportul juridic nu este definitivat. O altă particularitate a acestui tip de raport juridic constă în faptul că statul deţine un control permanent şi total asupra obligaţiilor reciproce ale părţilor, având astfel puterea de a face previziuni şi de a regla oricând eventualele deficite ale bugetelor implicate. Astfel, statul este cel care poate decide oricând pe parcursul activităţii unui salariat, să introducă obligaţia plăţii contribuţiilor de asigurări sociale sau să le mărească valoarea.
De asemenea, statul poate să modifice condiţiile de pensionare oricând până în preziua ieşirii la pensie a unei persoane, putând astfel să îngreuneze condiţiile cu consecinţa amânării pensionării şi realizării astfel a unor economii bugetare. Mai mult şi mai ales, statul are posibilitatea de a modifica în preziua ieşirii la pensie a unei persoane, însăşi cuantumul pensiei ce se va plăti, în sensul diminuării ei, astfel încât să se realizeze şi de aceasta dată anumite economii băneşti. Se observă deci că salariatul este, până la definitivarea raportului juridic de asigurări sociale, într-o permanentă dependentă faţă de politica statului în materie, fiind expus unei stări constante de incertitudine şi fiind nevoit să se supună oricăror măsuri financiare pe care statul le-ar putea impune la un moment dat.
Or, pentru a conferi totuşi certitudine şi stabilitate raportului juridic de asigurări sociale, pentru a evita expunerea persoanei la abuzuri şi măsuri discreţionare, cu consecinţe patrimoniale şi nu numai deosebit de grave, ţinând seamă de situaţia vulnerabilă în care se afla persoana pensionată care se presupune că şi-a diminuat considerabil capacitatea de muncă din cauza vârstei şi, eventual, a bolii, se impune oferirea unui instrument de protecţie adecvat. Acest instrument constă în garantarea dreptului asupra cuantumului concret al pensiei astfel cum a fost el fixat de stat, aceasta presupunând evident nediminuarea lui pe viitor. În acest context trebuie precizat că nu s-ar putea imputa pensionarului lipsa de prevedere a statului care ar putea avea ca efect la un moment dat crearea unui dezechilibru în sistemul de pensii, deoarece statul a avut la îndemână toate mijloacele pentru a previziona şi controla evoluţia sistemului. Desigur, nu i se poate interzice statului, după cum de altfel s-a arătat mai sus, ca la un moment dat, acesta să hotărască diminuarea pensiilor, dar această măsură nu s-ar putea aplica pensiilor deja aflate în plată, ci numai celor ce se vor naşte pe viitor. Cu alte cuvinte, concluzionând, dreptul la pensie este supus legii sub imperiul căreia s-a născut, adică legii aplicabile la momentul emiterii deciziei de pensionare, în caz contrar încălcându-se atât principiul neretroactivităţii legii, cât şi stabilitatea şi certitudinea raporturilor juridice.
2. Analizând cea de-a doua condiţie, respectiv să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desfiinţa pensia de serviciu instanţa reţine următoarele: Guvernul a arătat în expunerea de motive a Legii 119/2010 că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare şi în anul 2010” datorită evoluţiei crizei economice în anul 2009 şi extinderea acesteia în cursul anului 2010 precum şi acordurile de împrumut cu organismele financiare internaţionale. În ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor bugetare, se constată că legiuitorul s-a rezumat la a prezenta un scop general, fără a oferi însă şi informaţiile necesare pentru a se aprecia asupra realităţii acestui obiectiv, asupra necesitaţii luării masurilor, asupra impactului pe care acestea îl vor avea etc. Astfel, legiuitorul nu indică, de exemplu, cuantumul tuturor pensiilor aflate în plată, cuantumul pensiilor calificate ca „speciale”, cuantumul bugetului asigurărilor sociale pe anul 2010 şi pe anii anteriori, al sumei alocate de la bugetul de stat, al reducerii ce se va realiza prin transformarea pensiilor de serviciu, numărul total al pensionarilor, numărul pensionarilor de serviciu şi, mai ales, de ce această era singura măsură posibilă pentru reechilibrarea bugetară.
Faţă de această surprinzătoare lipsă, în condiţiile în care numărul celor afectaţi de schimbarea modalităţi de plată a drepturilor de pensie depăşeşte o sută de mii de persoane, nu se poate decât specula că scopul legitim avut în vedere de legiuitor ar fi fost reflectat de interesul public. Însă, şi acest interes public nu trebuie să rămână într-o conotaţie exclusiv abstractă în care devine imposibil de evaluat şi cuantificat. Dimpotrivă, el trebuie prezentat într-o manieră cât se poate de concretă, pe bază de cifre şi realităţi concrete, pentru a se putea aprecia în ce măsură reprezintă într-adevăr un argument serios sau este doar un pretext pentru a da o aparenţă de fundamentare economică unei legi prin care se reduce substanţial cuantumul unor pensii, dar se omite a se explica, în termeni economici, cum se stimulează dezvoltarea economică a ţării şi care este cuantumul economiei bugetare realizate, raportat la efortul bugetar anual de plată a tuturor pensiilor.
În ceea ce priveşte cea de-a doua motivaţie, referitoare la acordurile de împrumut cu organismele financiare internaţionale, se constată că legiuitorul nu a indicat în concret nici la ce acorduri face referire şi nicio clauză relevantă din cuprinsul acestora din care să rezulte că recalcularea pensiilor de serviciu ar fi reprezentat o condiţie impusă statului român. Mai mult, chiar dacă aceste acorduri conţin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuţie nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiţii, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreţia Statului. Or, daca masurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foşti angajaţi din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura juridică a unor măsuri cu caracter excepţional, atunci este cu totul evident că Legea 119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituţia revizuită deoarece lipseşte una din cele două caracteristici esenţiale, care ar permite evocarea sa, şi anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv şi nu temporar. Legiuitorul a încercat să suplinească lipsa unei motivări adecvate pentru aceste măsuri, prin inserarea unor consideraţii de ordin general în preambuluri unui act normativ ulterior, respectiv OUG nr. 59/2011 în care se arată următoarele :
„În temeiul Legii 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor speciale prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de legislaţia în domeniul asigurărilor sociale, în scopul asigurării egalităţii de tratament pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii, având în vedere exigentele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicţional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, În vederea instituirii unor masuri legislative pe baza cărora instituţiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie intr-un mod obiectiv şi justificat, se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii şi egalităţii, scopul fiind acela de a se stabili în mod just şi echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanţa de urgenta sunt îndreptăţite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice şi să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi profesionale. Deoarece aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de masuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate prevăzute la art. 1 lit. c)—h) din Legea nr. 119/2010. în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă”. Nu s-a precizat în concret care sunt acele exigenţe subliniate de puterea judecătorească cu prilejul controlului jurisdicţional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, şi cu atât mai puţin rezultă din modalitatea de reglementare scopul asigurării egalităţii de tratament pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii.
3. Cu privire la cea de-a a treia condiţie, respectiv ca ingerinţa să fie proporţională cu scopul legitim urmărit, instanţa are în vedere că trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (cauza Pressos Compania Naviera să şi alţii contra Belgiei şi cauza Străin şi alţii împotriva României). Pentru a stabili dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru şi în special dacă nu obligă pe contestatoare să suporte o sarcină disproporţionată, trebuie să se ia în considerare modalităţile de compensare prevăzute de legislaţia naţională. În această privinţă Curtea a statuat deja, că fără plată unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal o atingere excesivă şi că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepţionale (cauza Ex Regele Greciei şi alţii împotriva Greciei; cauza Broniowski împotriva Poloniei). În orice caz, după cum s-a pronunţat deja Curtea, dacă o reformă radicală a sistemului politic şi economic al unei ţări sau situaţia să financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice a despăgubirilor, atare circumstanţe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenţie, cum ar fi spre exemplu principiul egalităţii şi cel al autorităţii şi efectivităţii puterii judecătoreşti (cauza Broniowski). Cu atât mai mult absenţa totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepţional, în prezenţa unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenţie.
Temeiul legal al obligaţiei de indemnizare a fost găsit de Curte tot în dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1, Curtea ajungând la concluzia că această obligaţie decurge implicit din acest text, luat în ansamblul său. Curtea a statuat în sensul că în absenţa unei indemnizări art.1 din Protocolul nr.1 n-ar asigura decât o protecţie iluzorie şi eficace a dreptului de proprietate în totală contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei. Privarea de proprietate impune aşadar obligaţia Statului de a-l despăgubi pe proprietar pentru că, fără plată unei sume rezonabile raportate la valoarea bunului ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1. Imposibilitatea de a obţine fie şi o despăgubire parţială dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituite o rupere a echilibrului între necesitatea protecţiei dreptului de proprietate şi exigenţele de ordin procedural. În lumina considerentelor expuse se constată că Legea 119/2010 şi OUG 59/2011 nu oferă reclamanţilor posibilitatea de a obţine despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Mai mult, desfiinţarea pensiei de serviciu concomitent cu înlocuirea acesteia cu pensia de asigurări sociale echivalează în concret cu imposibilitatea reclamanţilor de a-şi mai recupera vreodată diferenţa reprezentând sumele de bani rezultate din pensia de serviciu şi pensia de asigurări sociale au dus la ruperea în defavoarea acesteia a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecţia dreptului de proprietate şi cerinţele interesului general.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în cauza Pravednya v. Rusia a decis că există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie prin revizuirea, prin acte normative/administrative a unei pensii stabilite pe cale judecătorească. Şi în această cauza Curtea a reţinut că o „cerere” cu privire la dreptul la pensie poate constitui „bun” în înţelesul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi aplicată, iar o lipsire de proprietate potrivit unei legi ulterioare poate fi justificată doar de „ interesul public”, interes care poate justifica o schemă eficientă şi armonioasă de Pensii, de dragul căreia Statul îşi poate modifica legislaţia. Totuşi posibilul interes al Statului de a asigura o aplicare uniformă a legii pensiilor nu poate viza retroactiv recalcularea unei pensii stabilite pe cale judiciară. Curtea a considerat că, lipsind reclamantul de dreptul de a beneficia în cuantumul stabilit în hotărârea finală, Statul încalcă justul echilibru între interesele în discuţie, cel general şi cel individual. Mai observă instanţa că, procedându-se la recalcularea pensiei şi la lipsirea reclamanţilor de cea mai mare a dreptului de pensie deja câştigat s-a adus atingere chiar substanţei dreptului de proprietate al acesteia, atingere care în concepţia instanţei europene, este incompatibilă cu dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie. În speţa de faţă, micşorarea cu 10 - 50% a cuantumului pensiei are fără doar şi poate o asemenea semnificaţie, contrar celor lapidar enunţate de Curtea Constituţională care a constatat că ar fi vorba numai de o limitare a dreptului şi nu de o pierdere a dreptului în substanţa sa.
Însă, după cum a constatat Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauză Sporrong et Lonnroth contra Suediei, limitările aduse dreptului de proprietate de către autorităţile statale au făcut ca acesta să devină „precar” cu consecinţe asupra valori bunurilor ce formează obiectul acelui drept. Acest aspect este enunţat în cauza Muller versus Austria, prin care s-a decis în sensul că „o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrâneţe”. Curtea a decis ca, şi dacă Statul reduce temporar pensia în situaţii de recesiune economică rapidă, rămâne totuşi un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge şi a considerat esenţial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanţa să – în cauza Kjartan Ásmundsson c. Islanda, cererea nr. 60669/00, 2005. În speţă, se constată în primul rând că povara măsurilor de reechilibrare a bugetului de asigurări sociale a fost suportată de o mică parte din pensionari şi anume doar de beneficiarii pensiilor de serviciu, adică de mai puţin de 10% din cele 4 milioane de pensionari, fără ca statul să ofere explicaţii pertinente cu privire la motivele acestei alegeri. Măsura transformării pensiilor de serviciu în pensii obişnuite nu a respectat cerinţa justului echilibru, fiind evident că o astfel de măsură care a ţintit în special categorii de foşti salariaţi cu o carieră şi grad de specializare cu mult peste media celorlalţi pensionari, nu a produs efectele pretinse, respectiv nu a redus semnificativ pasivul bugetar reprezentat de plată tuturor pensiilor, de vreme ce Statul a continuat să plătească peste 4 milioane de pensii în aproximativ acelaşi cuantum.
În al doilea rând, în cazul individual al reclamanţilor, reducerea pensiei într-un procent de aproximativ 75% (de la 6.049 lei la 1.462 lei) nu se justifică, prin prisma proporţionalităţii sarcinii impuse, câtă vreme cuantumul tuturor celorlalte pensii, în contextul crizei economice pentru depăşirea căreia s-a susţinut că s-a luat măsura eliminării pensiilor de serviciu, cu o singură excepţie, respectiv cea a categoriei magistraţilor pensionari, nu a fost diminuat prin reduceri. Împrejurarea invocată de stat în sensul că măsura se aplică tuturor categoriilor de pensionari vizaţi de Legea nr.119/2010, deşi adevărată, nu este relevantă, deoarece o sarcină rezultată din pierderea unei sume de bani nu devine mai uşor de suportat pentru că şi alţi pensionari, destul de puţini la număr raportat la întreaga categorie a pensionarilor aflaţi în situaţii identice, suportă aceeaşi diminuare sau una apropiată ca şi cuantum. Rămâne însă esenţial ca orice măsură luată de către Stat, prin prisma jurisprudenţei CEDO, în respectarea şi aplicarea Protocolului nr.1, să se justifice în mod obiectiv, or din această perspectivă, se poate reţine că: nu se cunoaşte cu exactitudine care este economia bugetară realizată raportat la nivelul efortului bugetar presupus de plata a peste 4 milioane de pensii; nu se explică cum măsura de transformării unor pensii, măsură ce a presupus prin scăderi semnificative ale cuantumului pensiilor aflate în plată pentru un procent de aproximativ 10% dintr-un total de peste 4 milioane de pensii, a putut ajuta în mod real la depăşirea unei situaţii economice dificile.
Necunoscându-se răspunsul la aceste întrebări, nu se poate extrage decât o singură concluzie, şi anume că, în acord cu jurisprudenţa CEDO în materia respectării dreptului de proprietate, reclamantului recurent i-a fost stabilită o sarcină deosebit de împovărătoare, în raport de interesul comunităţii, ceea ce a condus la un evident dezechilibru între cerinţele satisfacerii interesului general şi imperativul respectării dreptului de proprietate al recurentului reclamant. Pentru toate aceste motive instanţa consideră că prin recalcularea pensiei de serviciu şi transformarea acesteia în pensie de asigurări sociale, în baza legii 119/2010, au fost încălcate dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1
Referitor la dreptul de acces la justiţie Tribunalul a statuat anterior asupra încălcărilor despre care s-a făcut vorbire, chiar daca prin decizia 871/2010 Curtea Constituţională a decis ca dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniu pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, din următoarele considerente: Dimpotrivă, instanţele judecătoreşti sesizate cu soluţionarea litigiului sunt obligate în temeiul prevederilor art.20 din Constituţie şi a obligaţiilor pe care România şi le-a asumat în urma ratificării acestor pacte convenţii şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului să ignore legile interne şi interpretările Curţii Constituţionale care contravin acestor reglementări internaţionale. Chiar dacă prin decizia Curţii Constituţionale s-a analizat conformitatea noii legi cu anumite dispoziţii constituţionale pe care Curtea le-a analizat în limitele investirii sale, în egală măsură nu se poate ignora că această decizie nu poate să acopere prin problema de drept analizată şi prin considerentele acolo expuse toate aspectele referitoare la speţa dedusă judecăţii; concordanţa legii 119/2010 cu textele constituţionale pe care Curtea a constatat-o cu toată ampla motivare asupra ameninţării la adresa stabilităţii economice nu se poate substitui aprecierii instanţelor în orice situaţie în care sunt invocate încălcări ale unor drepturi.
Instanţele interne independente şi imparţiale, care alcătuiesc puterea judecătorească în accepţiunea Legii 304/2004 sunt şi trebuie să rămână singurele care au plenitudine de competenţă şi singurele investite cu puterea de a aprecia în litigiile cu care sunt sesizate, dacă trebuie să aplice un text de lege dintr-o lege internă sau să aplice direct o normă internaţională în baza prevederilor art.20 alin 2 din Constituţie. Aşadar a nega prerogativa instanţelor de a aprecia ele însele în mod independent şi imparţial asupra modului de aplicare şi interpretare a unei legi sub motivul că o anumită interpretare a aceleiaşi legi a fost făcută de Curtea Constituţională înseamnă a le nega acestora puterea (şi obligativitatea) de a soluţiona pretenţia dedusă judecăţii, ceea ce ar însemna practic un regretabil regres în evoluţia statului de drept, din perspectiva cerinţelor primului paragraf al art.6 din Convenţie. Chiar Curtea Constituţională prin decizia nr. 1344 din 09.12.2008 a reţinut faptul că nu are atribuţia de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislaţia supranaţională, aceasta revenind instanţelor judecătoreşti arătând: „ de altfel instanţelor judecătoreşti le revine sarcina de aplicare directă a legislaţiei comunitare atunci când legislaţia naţională este în contradicţie cu acesta”.
Obligativitatea judecătorului naţional de a aplica cu prioritate reglementările internaţionale faţă de legislaţia internă, chiar dacă s-a procedat la verificarea constituţionalităţii acesteia de către Curtea Constituţională a fost statuată şi în materia dreptului comunitar care are de asemenea preeminenţă faţă de dreptul intern la fel ca şi prevederile internaţionale referitoare la protecţia juridică a drepturilor omului Acest principiu al supremaţiei dreptului comunitar a fost consacrat prin Hot. Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene din 15.07.1964 – Costa E.N.E.L şi Cauza Amministratione delle finanze deloo Stato c. Simmenthal, prin care s-a statuat că „Judecătorul naţional însărcinat să aplice în cadrul competenţei sale dispoziţiile dreptului comunitar are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aşteptat eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau de instanţa de contencios constituţional”.Aplicând cu prioritate reglementările internaţionale privitoare la drepturile omului sau dreptul comunitar instanţele de judecată nu depăşesc limitele judecătoreşti şi nu îşi arogă atribuţii specifice celorlalte puteri în stat (legislativă şi executivă) deoarece nu creează noi norme ci la aplică pe cele internaţionale existente în defavoarea celor interne, norme internaţionale care, prin ratificare sau prin aderarea României la Uniunea Europeană au devenit parte a dreptului intern.
Faţă de considerentele expuse instanţa constată că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate şi în consecinţă urmează să admită contestaţia formulată, să anuleze deciziile nr. 33848/22.12.2010, nr. 88297/31.12.2010, nr. 32658/31.12.2010, nr. 80311/31.12.2010, nr. 97625/1.01.2011, nr. 80602/31.12.2010, nr. 86056/30.12.2010, nr. 41660/31.12.2010, nr. 73885/31.12.2010, nr. 42382/31.12.2010, emise de pârât. Totodată, instanţa va obliga pârâtul la plata către fiecare reclamant a diferenţei dintre pensia de serviciu stabilita conform Legii nr. 164/2001 sau Decr. nr. 214/1977, plătita în decembrie 2010 şi pensia încasată pe perioada 1.01.2011 până la emiterea unei eventuale noi decizii de recalculare, actualizată cu indicele de inflaţie, plus dobânzi legale aferente, calculate pana la data plăţii efective a plăţii iniţiale de serviciu. Cu referire la anularea deciziilor de mai sus, paratul a susţinut ca o astfel de măsură nu s-ar mai justifica deoarece OUG nr.1/2011 a prevăzut că pensiile vor fi supuse unei noi operaţiuni de recalculare după ce se vor obţine toate adeverinţele doveditoare ale veniturilor militarilor şi ca pana la acel moment se vor menţine în plata pensiile de serviciu nediminuate. Instanţa constata ca aceasta apărare nu poate fi primită şi că există în continuare un interes în anularea deciziilor pentru următoarele motive:
În primul rând, prin prezenta sentinţa instanţa a înlăturat „de plano” , de principiu, dreptul statului de a transforma pensiile de serviciu în pensii în sensul Legii nr.19/2000, rezultând astfel ca o astfel de recalculare va fi nelegală indiferent dacă este făcută printr-o singură decizie sau va fi urmată de noi decizii de revizuire, astfel încât interesul reclamanţilor de a-si vedea recunoscut dreptul la păstrarea pensiile de serviciu nu poate fi tăgăduit. În al doilea rând, din interpretarea sistematică a art. 6 şi 7 din OUG nr. 1/2011, rezultă cu claritate că menţinerea în plată a pensiilor de serviciu din decembrie 2010, pe tot parcursul anului 2011, este numai aparentă sau, în orice caz, numai provizorie, deoarece după emiterea deciziilor de revizuire se va face o regularizare retroactivă a pensiei, pentru întreaga perioadă 01.01.2011 - 31.12.2011, în funcţie de noul cuantum rezultat, urmând, fie ca pensionarul să restituie sumele primite în plus, fie organul de pensii să achite un supliment. Cum cel mai probabil noile cuantumuri ale pensiei recalculate în baza Legii nr. 19/2000 vor fi mai mici decât pensia militară de serviciu stabilită potrivit Legii nr. 164/2001 (eliminarea privilegiilor prin diminuarea pensiei de serviciu fiind obiectivul declarat public al Legii nr.119/2010), rezultă că militarii pensionaţi vor fi supuşi unei noi privaţiuni, prin obligarea lor la restituirea retroactivă a unei părţi a pensiei, al cărei cuantum le este cu totul necunoscut în prezent, situaţia lor materială fiind supusă în această perioadă de tranziţie unei vădite stări de incertitudine. Cu alte cuvinte, menţinerea în plată în anul 2011 a pensiei de serviciu, prevăzută de art. 6 din OUG nr. 1/2011, nu este consecinţa recunoaşterii de către statul român a dreptului militarilor de a primi în continuare această pensie, ci un simplu act de creditare temporară a acestora, însoţit evident de obligaţia de restituire ulterioară a sumelor cu care au fost împrumutaţi, adică a diferenţei de pensie tolerate în plată.
OUG nr. 1/2011 justifică menţinerea în plată a pensiei de serviciu prin imposibilitatea practică a beneficiarilor de pensii de a obţine actele doveditoare ale veniturilor lor, în scurtul interval de 5 luni stabilit de Legea nr. 119/2010 (01.08.2010 -31.12.2010) şi în consecinţă, inversează sarcina probei, stabilind în sarcina unităţilor deţinătoare obligaţia furnizării datelor (art. 1, alin. 2) şi într-un termen de 9 luni, deci aproape dublu. Se constată însa că, deşi legiuitorul îşi recunoaşte propria greşeală de legiferare produsă prin art.2 din HG nr. 735/2010 şi chiar abrogă acest act normativ, nu o oferă beneficiarilor o protecţie corelativă, de exemplu, prin menţinerea definitivă pe parcursul anului 2011 a pensiei de serviciu aflate în plată în decembrie 2010, expunându-i pe aceştia unei stări de incertitudine financiară. Se observă că art. 2 din HG nr. 735/2010 a stabilit în sarcina beneficiarilor de pensii de serviciu o sarcină disproporţionată şi excesivă, constând în obligarea lor la procurarea actelor doveditoare ale veniturilor, sarcina care, pe de o parte, produce în majoritatea cazurilor efecte în detrimentul acestor persoane (deoarece duce la diminuarea pensiilor), iar pe de altă parte, s-a dovedit în timp imposibil de îndeplinit, chiar din cauza statului, ale cărui instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciarelor, fie nu au putut procesa în timp util cererile beneficiarilor, fie nu au păstrat evidenţe complete şi corecte ale datelor solicitate. Or, pentru suportarea acestei sarcini excesive, statul ar fi trebuit să instituie în favoarea beneficiarilor măsuri de protecţie adecvate, cea mai potrivită fiind menţinerea definitivă în plată a pensiei de serviciu, pe toată perioada de tranziţie.

Comunicatul nr. 10 din 08.03.2012

I. MODUL DE ACTIUNE IN VEDEREA DEPUNERII UNOR NOI INSCRISURI
LA DOSARUL CAUZEI

In ultima perioada de timp, o parte dintre avocatii care reprezinta in instanta interesele membrilor de sindicat au sesizat departamentul nostru de faptul ca o serie dintre membrii SCMD nu inteleg pe deplin importanta demersurilor lor si a strategiei folosite, formuland cereri - in dosarele in care sunt parte - in dezacord cu strategia pusa la punct de acestia.
In fapt este vorba de depunerea unor copii ale deciziilor de revizuire a pensiilor, sustinand ca doresc sa le conteste la pasul 1a, altii doresc sa renunte la acest pas sau sa solicite conexarea dosarelor – si exemplele ar putea continua. Toate aceste actiuni se intampla fara o consultare prealabila cu avocatii. Din aceste motive, sustin avocatii, unele complete de judecata au inceput sa ia decizii nefavorabile SCMD.
Pentru a evita astfel de situatii pe viitor, membrii de sindicat care doresc sa depuna la dosarul cauzei noi probe sau sa formuleze diverse cereri (in scris sau direct in instanta) sa faca aceste lucruri numai prin intermediul SCMD (Filiale sau Departamentul Juridic – daca ne referim la inscrisuri) sau dupa o consultare prealabila cu avocatii (daca ne referim la cereri formulate direct in instanta).
Pe de alta parte, exista si situatii in care instantele de judecata solicita punctual indeplinirea de catre petenti a unor actiuni specifice (de exemplu: confirmarea imputernicirii data presedintelui SCMD, dovedirea calitatii de membru de sindicat, depunerea la dosar a unor copii ale deciziilor de revizuire etc.). Aceste actiuni trebuie indeplinite de petenti exact asa cum au fost formulate de instanta, multe dintre ele sub sanctiunea anularii actiunii.

II.EMOTIA PRODUSA DE CIRCULATIA PE INTERNET A UNUI COMENTARIU LA O DECIZIE CEDO
In ultimele zile circula pe internet un material semnat de un anume Calin Dragos (judecator ?) care se refera la o decizie CEDO, comentariu ce a produs o vie emotie in randurile membrilor SCMD. Din comentariu rezulta ideea ca cei implicati in dosar sunt grefierii si politistii. Lucru nu tocmai adevarat ! Este vorba doar de numar de 5 doamne din judetul Covasna care au avut functii de grefier si au iesit la pensie in baza Legii nr. 567/2004, ca lege speciala. Cuantumul pensiei lor calculat in baza legii respective reprezentand in medie 80% din ultimul salariu brut incasat anterior pensionarii. In speta in cauza CEDO a respins ca inadmisibil capatul de cerere referitor la incalcarea art.1 (dreptul de proprietate) din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale. Curtea a amanat insa examinarea plangerii reclamantelor in ceea ce priveste incalcarea drepturilor protejate de art. 6 (dreptul la un proces echitabil) si art. 14 (interzicerea discriminarii) din Conventie.
Dosarul inaintat la CEDO de catre sindicatul grefierilor, care cuprinde aproape 300 persoane din randul personalului auxiliar instantelor si parchetelor, are numarul 14387/2011. Acest dosar se afla in prezent la Camera Superioara 3 a CEDO pentru fixarea termenului si modului de judecata (pilot/cu celeritate sau obisnuit). Aceste aspecte au fost omise (voit ?) din comentariul respectiv, iar lipsa lor a creat o mare confuzie.
Oricum, situatia personalului auxiliar din instante si parchete nu este identica cu cea a militarilor/politistilor. Grefierii au intrat in 2004 pe legea speciala venind de pe un sistem de pensii contributiv si nu necontributiv, cum este considerat cel al militarilor. In plus, sistemul pensiilor militare de stat, care avea la baza Legea nr. 164/2001, se incadra perfect sistemelor ocupaţionale de pensii guvernate de Directiva 86/378/EEC, amendată prin Directiva 97/96/EC adoptată în considerarea jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie. Daca statul roman doreste sa se conformeze reglementărilor comunitare, in mod normal va trebui sa revina la sistemul pensiilor militare de stat.

III. PROBLEMA EVIDENTEI DOSARELOR/PROCESELOR

Avand in vedere importanta tinerii unei evidente exacte a dosarelor aflate pe rolul instantelor de judecata, Departamentul Juridic a hotarat in sedinta din 07.03.2012 sa il numeasca pe domnul colonel (r) Ioan State, membru cu drepturi si obligatii depline al departamentului, responsabil cu evidenta proceselor SCMD. In aceasta calitate, dl colonel (r) va tine periodic legatura cu filialele si casele de avocatura in vederea centralizarii datelor necesare intocmirii si actualizarii acestei evidente.
La solicitarea Comitetului Director al SCMD sau a Departamentului Juridic, dl colonel (r) State va prezenta situatia proceselor in sedintele organismelor de conducere respective.


Anexa: Scrisoarea SCMD adresata ministrilor de resort in scopul anularii procesului de regularizare a platii pensiilor, in sensul retinerilor sumelor “incasate in plus”

NOTA : Continutul comunicatului a fost aprobat in sedinta Dep. Jur. din 07. 03. a.c.

Seful Departamentului Juridic
Col (r) Monica CALOIAN


DOMNULE MINISTRU
Va informam ca Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a obtinut in justitie pentru membrii sai peste 1200 de hatarari definitive si irevocabile favorabile impotriva deciziilor de recalculare, acestea fiind nule de drept deoarece au fost emise in plina perioada de suspendare definitiva si executorie a acestei activitati, cu un nepermis caracter retroactiv. Drept urmare, deciziile de revizuire, emise in baza OUG nr. 1/2011, aprobata la doua maini prin Legea 165/2011, sunt fara obiect deoarece incearca sa legitimeze respectivele decizii nule de drept.
In aceasta situatie va solicitam sa interveniti, in calitatea pe care o aveti, in conformitate cu prevederile legale pentru amanarea/incetarea executarilor silite, adica restituirea de sume abuziv stabilite ca foloase necuvenite din drepturile de pensie, cu incepere de la 01.01.2012, pentru membrii de sindicat.
Cata vreme membrii SCMD sunt in procese in instante pe recalculare si pe revizuire - pe care culmea ! – le si castiga in tara, executarea silita nu poate fi declansata pana la solutionarea definitiva pe cale juridica a cazurilor, cu atat mai mult cu cat se bazeaza pe OUG nr.1/2011, deja desfiintata in justitie.
In speranta ca veti intelege demersul nostru, faptul ca nici noi nici institutia dumneavoastra nu avem nevoie de actiuni absolut inutile, care sa complice si mai mult haosul juridic in care se zbate Romania, consideram ca ceea ce propunem va scuteste de asumarea unor noi, inutile si ilegale responsabilitati.
Asteptam raspunsul dumneavoastra pana pe 15.03.2012 cand, daca acesta va fi negativ, vom incerca sa obtinem, pe alte cai legale, pentru membrii SCMD, ceea ce stabileste legislatia nationala si europeana in situatia proceselor aflate in derulare.
Al dumneavoastra,
COLONEL (r)
Mircea DOGARU
PRESEDINTELE SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE


DOMNULUI DIRECTOR AL SERVICIULUI ROMAN DE INFORMATII

“Legea 119 din 2011 este imorala si are un caracter distructiv”

Sunt col (r) Nour Constantin specialitatea Finanţe, promoţia 1970. Am activat 17 ani ca ofiţer financiar şi 13 ani ca ofiţer de comandă, fiind locţ. Al Cdt. La Spitalul Militar Galaţi. Nu sunt membru de partid sau sindicalist. Cunosc bine armata, am activat şi în unităţi luptătoare, stăpânesc bine fenomentul militar, cunosc administraţie, organizare şi conducere. Sunt printre puţinii ofiţeri din Armata Română, specialitatea finanţe care a deţinut o funcţie de comandă 13 ani, iar din acest punct de vedere sunt singurul. De aceea îmi permit şi mi-am permis să fac unele aprecieri şi constatări pertinente legate de efectele produse prin aplicarea Lg. 119, pe care le-am prezentat în emisiuni televizate la cele 4 posturi de televiziune locale, la Radio Galaţi precum şi într-un articol publicat în “Viaţa liberă” din 8 feb. 2011. Încerc să vi le prezint şi dumeavoastră în speranţa că le veţi face mai departe cunoscute publicului larg dar şi guvernanţilor, întrucât sunt lucruri de o extremă gravitate pe care unii ofiţeri de specialitate nu au tăria morală să o facă iar alţii se tem pentru familile lor.

Legea 119 din 2011 este imorală şi are un caracter distructiv.

Este imorală pentru că a fost introdusă la adoptare cu un slogan mincinos prin care se doreşte promovarea principiului contributivităţii pentru toţi, ceea ce este fals. În cazul militarilor nu se poate face dovada contribuţiei la un fond de pensii, aplicându-li-se şi lor un algoritm de calcul ca şi la civili. Considerând că ar fi putut contribui, inventându-li-se şi o vechime a stagiului de cotizare deşi nu au cotizat ceea ce în dreptul administrativ reprezintă un fals. Prin introducerea unui element fals într-o bază de calcul, toată baza de calcul devine nulă de drept iar rezultatul este fals.

Este imoral nu pentru că li s-ar fi luat din pensii, ci dimpotrivă pentru faptul că li se acordă la pensii în plus ceva ce nu au dreptul. Militarii au fost retribuiţi de două secole numai din fondul de înarmare atât în activitate, cât şi în rezervă având la bază principiile ierarhiei militare. Retribuirea lor a fost şi va fi diferită de civili şi acest lucru s-a făcut şi se face din mai multe considerente, cum ar fi: condiţii de muncă diferite, categorii diferite de drepturi băneşti, condiţii diferite de plată, timp de muncă diferit, sarcini şi scopul pentru care au fost retribuiţi, obligaţii diferite, să apere, să lupte, să moară dacă situaţia de luptă o cere. De aceea nici nu se poate constitui un fond de pensii din contribuţii, deoarece o armată când se doreşte, în funcţie de politica de înarmare a statului poate fi de 20 de mii de militari sau poate fi şi de 250 de mii aşa cum de altfel a şi fost. Şi atunci ei nu pot fi retribuiţi decât cu solde de la bugetul de înarmare, iar în rezervă tot de aici în funcţie de vechimea îndeplinită şi soldele avute. Constituirea unui fond de pensii din contribuţii nefiind funcţionabil ca urmare a fluctuaţiei în timp a efectivelor care pot creşte, să scadă sau pot fi pierdute în luptă.

Tot ce s-a întâmplat în luna ian. 2011 cu pensiile militare a fost o mare diversiune bine gândită şi pusă în aplicare de guvernanţi, atenţie, după ce şi-au dat seama că principiul contributivităţii anunţat cu trâmbiţe, aplicat militarilor prin algoritmul de calcul din sistemul public îi aruncă pe aceştia cu pensiile mult mai mari decât soldele pe care le-au avut la ieşire şi chiar faţă de soldele actuale dacă ar fi în activitate. Situaţie fără precedent, extrem de gravă care ar trebui să pună pe gânduri pe mulţi, dar în primul rând pe parlamentarii din tot spectrul politic.

Astfel în luna ian. s-a trimis în teren numai 50% din pensii (restul s-a trimis în feb. odată cu pensia întreagă avută) cu scopul de a se provoca voit o nemulţumire generală în rândul militarilor şi un sentiment fals de mulţumire în rândul civililor cu privire la egalizarea pensiilor. Efect care s-a şi produs.

Aplicarea acestei metode de calcul prmovată de Legea 119 şi în cazul miitarilor are un efect devastator asupra fondului de pensii civil întrucât s-a introdus la aprobare fără un studiu de impact, fără a se cunoaşte istoricul drepturilor băneşti în armată, fără a avea răspunsuri, de ce se plătesc în armată solde şi nu salarii, de ce civilii plătesc o contribuţie la un fond de pensii şi militarii nu, de ce plata soldelor nu este legată de timpul de muncă, de ce solda este legată de o ierarhie militară şi un lucru foarte important de cunoscut, că soldele nu se stabilesc în raport de salariul mediu pe economia naţională. Toate acestea au condus la aplicarea mecanică a unei metode de calcul care este discriminatorie întrucât se aplică la ambele categorii şi la pensionarii civili şi la pensionarii militari, dar unii au plătit conbtribuţii la un fond de pensii iar alţii nu, considerând că ar fi putut contribui ceea ce nu este egal cu a contribui. Or prin Legea 119 se trimite la calcularea unui punct de pensie lunar raportându-se la salariul mediu pe economia naţională ceea ce conduce la obţinerea unui punctaj artificial care măreşte pensia militară şi mai mult. Mărirea este artificială neavând ceva comun cu principiile ierarhiilor militare pe baza cărora s-au stabilit soldele la un anumit moment, creşterea nejustificată ţinând mai de grabă de perioadele când au funcţionat militarii. Astfel că raportându-se soldele la salariul mediu pe economia naţională în perioada anilor 50-60 când acesta era de 366 lei punctul de pensie se duce nejustificat la 4-5 şi chiar 6 ceea ce este enorm. Fără susţinere într-o contribuţie, creşterea punctului de pensie devine artificială. Acest artificiu de calcul neancorat în realitate şi neavând nici suport juridic a condus la creşterea pensiilor militare, mărindu-le cu mult faţă de soldele, de grade şi de funcţii cu care au ieşit aceştia la pensie. Astfel un Lt. Col. Care a avut pensie de 2650 lei şi care a ieşit în ’85 îi creşte nejustificat pensia cu 1400 lei, primind 4050 lei mai mult decât un general comandant corp de armată care a ieşit în 2007. De altfel, şi unui maistru militar în baza acesti calcul aberant, beneficiază în prezent de o creştere a pensiei de la 1700 lei cu 1600 lei ridicând mai mult decât un colonel. Această lege nu a ţinut seama că o armată funcţionează în baza unei ierarhii şi că militarii au avut întotdeauna alte critreii de pensionare pe baza unor principii statuate de două secole, care păstrează o scară ierarhică şi valorică inclusiv la trecerea în rezervă. Legea 119 tocmai acest lucru face, dărâmă această scară anulând o Lege 164 construită pe baza unor principii amintite mai sus, denaturând modul de calcul şi stabilire a pensiilor militare.

Deşi le-au crescut la toţi pensionarii militari solda tarifară brută ca bază de calcul a pensiei prin aplicarea acestui algoritm, pentru acei ofiţeri care au ieşit la pensie şi de pe funcţii de comandă, Legea 119 le anulează indemnizaţia de comandă ce apărea în baza de calcul în vechile decizii, ceea ce a condus la o diminuare per-total, aceştia fiind cei 10% cărora li s-au diminuat pensia, tocmai acelora care au condus armata, de unde rezultă şi caracterul distrugător prin renunţarea la principiile ierarhiei militare la trecerea în rezervă.

Această creştere enormă nejustificată a pensiilor militare, fără precedent în istoria drepturilor băneşti va aduce gave prejudicii fondului de pensii civil dacă această lege nu va fi abrogată urgent.

Toţi acei care se bucură de creşterea pensiei militare acum, trebuie să înţeleagă că nicăieri în lume cineva nu poate primi o creştere la pensie fără apune în spatele cereri o dovadă, un document că a contribuit cândva, cu ceva la acel fond de pensii. Neexistând o contribuţie fizică la acel fond nici o instanţă de drept nu va da curs cereri.

Deşi am făcut parte din sistem nu pot rămâne pasiv faţă de lucruri murdare, iraţionale şi iresponsabile ce se petrec la lumina zilei şi m-aş simţi mânjit dacă am să primesc o pensie ca rezultat al jocului de ruletă. Mă surprinde faptul că şi alţi rezervişti de specialitate nu au reacţionat. Apariţia unor foşti ofiţeri de diferite arme la emisiuni televizate, necunoscători în domeniul acesta, nu face altceva decât să le facă jocul guvernanţilor, şi un mare rău sistemului militar în ansamblu. Înţeleg spiritul de conservare şi teama de a-şi pierde scaunul precum şi dorinţa de avansare a ofiţerilor din Direcţia Financiară. Numai la armatele din Est poţi întâlni grade de general la birouri cu scop precis de a implementa un program dezastruos de majorare a pensiilor militare.

Am convingerea că o asemenea lege nu va rezista şi oricare alt guvern, va reveni cu o lege nouă a pensiilor militare după Legea 164 din 2001 completată şi republicată.

Col.(r) Nour Constantin

Departamentului Juridic - 01.03.2012

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Departamentul Juridic
Comunicatul nr. 9 din 01.03.2012
I. CU PRIVIRE LA PROCESUL DE REGULARIZARE A PENSIILOR
In urma punerii in aplicare a deciziilor de revizuire a pensiilor constatam cu ingrijorare un fenomen extrem de periculos pentru mii de pensionari, respectiv imposibilitatea de a duce o viata normala din cauza unor probleme de natura financiara. O mare parte dintre colegii nostri au contractat credite inainte de pensionare, acestea fiind asumate tacit de catre conducerile institutiilor militare prin eliberarea adeverintelor de venit necesare pentru astfel de operatiuni. Intrucat peste procesul de restituire a creditelor care continua si in prezent, se suprapune operatiunea de regularizare a platii pensiei, se va ajunge in situatia in care mii de oameni nu-si vor mai putea plati creditele contractate sau alte datorii semnificative ca valoare, inducand in progresie geometrica un lant intreg de consecinte pe toate planurile vietii fiecaruia dintre cei vizati.
Avand in vedere situatia aratata mai sus, Departamentul Juridic a decis sa propuna presedintelui SCMD trimiterea unei scrisori ministrilor de resort prin care acestora sa li se ceara la modul imperativ o initiativa prin care sa proroge aceasta actiune de regularizare a pensiilor pana la terminarea proceselor aflate pe rolul instantelor de judecata. Acest lucru se va solicita si din considerentul ca in prezent am inceput sa obtinem in instante decizii favorabile, definitive si irevocabile in procesele pe revizuire, avand motive sa credem ca numarul acestora va creste substantial in viitorul apropiat.
II. RENUNTAREA LA JUDECATA
Avand in vedere interesul membrilor SCMD cu privire la problema renuntarii la judecata (mentionam solicitarea scrisa a Filialei nr.1 a Sectorului 3 adresata Casei de avocatura Gilca&Vasiliu), Departamentul Juridic considera ca informatiile de mai jos sunt utile, mai ales in ideea de a facilita continuarea judecatii in acele dosare in care sunt mai multi reclamanti, iar unul dintre acestia doreste sa-si retraga actiunea de pe rolul instantei.
Potrivit art. 246 Cod de procedura civila “Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa. Renuntarea la judecata se constata prin incheiere data fara drept de apel. Daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instant, la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli. Cand partile au intrat in dezbaterea fondului, renuntarea nu se poate face decat cu invoirea celeilalte parti”.
Plecand de la dispozitiile citate mai sus, va facem precizarea ca renuntarea la judecata se face personal de catre reclamant, fie pe cale orala in sedinta de judecata, fie printr-o cerere olografa (scrisa de mana) in doua exemplare, care se depune la registratura instantei, sectia conflicte de munca si asigurari sociale, document ce urmeaza sa fie insumat dosarului in care reclamantul intelege sa se retraga. Un model de astfel de cerere este prezentat in anexa comunicatului.
Anexa: Cerere de renuntare la judecata, model
NOTA: Continutul comunicatului a fost aprobat in sedinta Departamentului Juridic din 01.03.2012
Seful Departamentului Juridic
Col. (r) Monica CALOIAN
------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Tribunalul ………………………….
Secţia …………………………….
Dosar nr. ………………………..
Termen: …………………………….
DOMNULE PREŞEDINTE,
Subsemnatul ………………………………….. născut la …………………………, cu domiciliul în Bucureşti………………………………………………….. CNP …………………………….. formulez prezenta
CERERE DE RENUNȚARE LA JUDECATĂ
În dosarul mai sus rubricat, aflat in faza procesuala ……………………………………………..
ÎN DREPT
Imi întemeiez prezenta cerere pe dispozițiile art. 246 Cod procedura civila
Semnatura Data
…………………… …………….

NOTA: Cererea se scrie de mana

Intalnire de gradul 3, SCMD - Guvern

In atentia tuturor membrilor SCMD si a tuturor celor interesati

Doamnelor si domnilor colegi,
Intrucat procesul SCMD cu Statul roman la Curtea de la Luxemburg este iminent, CD al SCMD a propus premierului o intalnire intre conducerea si avocatii SCMD, domnia sa si avocatii Guvernului pentru studierea posibilitatii stingerii litigiilor pe cale amiabila. Deoarece domnia sa nu a raspuns mesajului nostru (presupunem ca a fost interceptat de catre propriii consilieri) il retransmitem pe aceasta cale ca scrisoare deschisa.
Evident ca textul in sine va constitui pentru curtile internationale de justitie dovada ca am incercat totul, inclusiv pe cale amiabila, in tara.
Maine, 23.02.2012, vom publica si telenovela dialogului de surzi pe care il purtam in scris, cu ministrul Apararii Nationale, prin reprezentantii sai.

Va prezentam mai jos textul scrisorii trimise de catre SCMD catre Primul-ministru:

PRIMULUI MINISTRU AL ROMANIEI
Domnul Mihai-Razvan Ungureanu

Domnule Prim-ministru,

Ati mostenit de la precedentul guvern un proces cu SCMD la Curtea de Justitie a Uniunii Europene de la Luxembourg si peste 30.000 de actiuni in justitie in tara (numarul lor creste zilnic) care vor fi definitiv solutionate la CEDO, intrucat hotararile definitive si irevocabile favorabile, obtinute de SCMD in instantele romanesti nu se respecta.

Deoarece va prezentati drept un spirit european deschis dialogului, propunem o intalnire intre parti pentru a analiza eventualitatea aplanarii pe cale amiabila a conflictelor in chestiune.

Spre informarea dvs. precedentul guvern, prin legi antieuropene si neconstitutionale asupra carora si-a asumat raspunderea sau pe care le-a trecut fraudulos prin legislativ, ne-a limitat pana la anulare dreptul la munca (legile 329/2009 si 263/2010) si, denuntand unilateral contractul cu statul, pe care fiecare dintre noi, militari si politisti in rezerva, l-am semnat candva, ne-a abrogat legile ocupationale (164/2001 si 179/2004) si ne-a anulat, tot unilateral, prin modificarea anticonstitutionala a naturii juridice a pensiei noastre, dreptul la proprietatea dobandita legal, numita grad militar in rezerva si la pensie in cuantum déjà stabilit. De asemenea, aducandu-ne insulte nemeritate, menite a atrage asupra noastra oprobiul public, ne-a supus unei discriminari multiple prin legile 119 si 263/2010 si OUG 1/2011:

· Discriminare fata de toti cetatenii Romaniei, militarii si politistii in rezerva si in retragere pierzandu-si statutul profesional si devenind simpli “beneficiari” sau “asistati” ai statului;
· Discriminare fata de magistrati (desi suntem prinsi alaturi de ei si in Pilonul II si in Constitutia Romaniei ) carora li s-a admis pensia de stat si legea ocupationala;
· Discriminare, conform legislatiei europene, prin diminuarea unor pensii aflate in plata;
· Discriminare in interiorul categoriei noastre socio-profesionale, la ani de munca si conditii egale, prevazandu-se rente (pensii) diferite si rasturnandu-se, totodata, ierarhia militara.

Toate acestea au fost posibile prin promovarea unui principiu inexistent in dreptul international, acela al retroactivitatii legii, in locul Principiului sperantei legitime sau al coerentei legislative.

Din aceste motive propunem, pentru a nu târî Romania si Guvernul ei in instante internationale, fara a fi obligati, o discutie constructiva la care sa participe, din partea noastra, conducerea si expertii juridici ai SCMD. Data si locul raman la latitudinea dvs. dar va semnalam faptul ca stabilirea datei procesului de la Luxembourg este iminenta.

De asemenea, SCMD, asumandu-si sarcina organizarii pentru actiune civica a Societatii civile, si Guvernul precedent facandu-se vinovat de insultarea, agresarea si discriminarea nemeritata a tuturor categoriilor de varsta si socioprofesionale (copii, persoane cu dizabilitati, bolnavi incurabili, varstnici, salariati si pensionari civili si militari, profesori, medici, constructori, mineri, politisti, militari, functionari, artisti, ceferisti, etc.) va sugeram si o discutie separata cu reprezentantii sindicatelor si ONG-urilor care alcatuiesc Consiliul National al Societatii Civile.

In asteptarea raspunsului care va putea dovedi natiunii romane buna dvs. credinta,
Am onoarea sa va salut,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU
PRESEDINTELE SCMD