joi, 13 februarie 2014
STIMAȚI COLEGI,
BIROUL OPERATIV AL FILIALEI A DEZBĂTUT ACESTE
DOCUMENTE ȘI A STABILIT CA ȘI DUMNEAVOASTRĂ SĂ VĂ SPUNEȚI CUVÂNTUL.
PENTRU A PUTEA RĂSPUNDE LA
PROBLEMELE PREVĂZUTE ÎN DOCUMENTELE DE
MAI JOS VĂ PROPUNEM SĂ VĂ SPUNEȚI PUNCTUL DE VEDERE PÂNĂ PE DATA DE 17.02.2014
LA TELEFONUL 0736601132.
Domnilor preşedinţi de filiale din Zona de Nord -
Vest,
Deşi sunt convins că
aţi luat cunoştinţă de aşa-zisa soluţie politică adoptată de Comitetul Director
al SCMD în şedinţa din data de 07 februarie a.c., care a aparut astazi pe
pagina centrala a SCMD as dori sa lamuresc câteva aspecte.
Practic
este vorba să ne angajăm în sprijinirea electorală pentru parlamentul EUROPEAN
a unui nou partid politic înfiinţat în octombrie anul trecut, şi anume Uniunea
Democrată Română, pe a cărui listă vor apărea , desigur, şi membri ai SCMD
(despre această listă naţională....pentru Parlamentul European, este vorba !).
Această
propunere, venită din partea membrilor Biroului Operativ Central al SCMD, a
fost adoptată în respectiva şedinţă a Comitetului Director cu majoritate de
voturi, în condiţiile în care din cei 8 vicepreşedinţi coordonatori din
teritoriu un număr de 5 (printre care şi cel care Vi se adresează) au fost
împotrivă.
Pe
de altă parte, problemele noastre specifice, şi în primul rând adoptarea legii
pensiilor militare de stat, a statutului militarului şi a rezervistului, sunt
la „cheremul” forţelor politice aflate la conducerea treburilor de stat ale
ROMÂNIEI, şi nu a celor care vor activa în parlamentul de la Bruxelles.
Şi
atunci mi-am pus întrebarea: sprijinind o Listă Naţională , care poate va
cuprinde şi foşti membri ai partidelor guvernamentale (spun „foşti” deoarece
legal nu poţi fi membru în două partide concomitent, cum s-a încercat a ni se
sugera), nu devenim „non grata” şi ne tăiem orice legătură , ba chiar devenim
practic adversari ai celor la a căror bunăvoinţă sperăm ? Ce trecere mai putem
avea în faţa factorilor de decizie politică atât locali cât şi din eşaloanele
superioare (deputaţi, senatori, miniştri), pe a căror influenţare am mizat până
acum şi de care mai avem încă multă nevoie ? Presupunând că trimitem în
Parlamentul European toată acea Listă Naţională, împănată cu membri SCMD, vor reuşi
aceştia să ne rezolve problemele din ţară ? Să fim serioşi...!
Domnilor
preşedinţi de filiale din Nord - Vest, am încercat să vă expun punctul meu de
vedere care m-a determinat să votez contra acestui angajament politic al SCMD,
cu atât mai mult cu cât într-o problemă atât de sensibilă nu aveam mandatul
Dumneavoastră, deoarece am fost puşi la Bucureşti în faţa faptului împlinit, de
a adopta o hotărâre despre care nu am fost preveniţi din timp (şi asta spune
ceva!).
In consecinta, Va propun
urmatoarele:
- să consultaţi membrii organizaţiilor pe care Le conduceţi in
aceasta problema;
- organizarea unei intalniri a presedintilor filialelor din zona Nord -
Vest, la Zalau;
- elaborarea unui document privitor la pozitia filialelor adresat
conducerii centrale a SCMD.
Astept raspunsul
Dumneavoastra si alte eventuale propuneri.
11 februarie
2014 Cu
stimă,
Vicepreşedinte coordonator Zona de Nord - Vest
Preşedintele Filialei 1 Zalau a SCMD
Col(r) Anton COTOI
Proiect de actiune a
SCMD in campania electorala pentru europarlamentare
- In atentia
tuturor membrilor SCMD -
Stimati camarazi,
Cu acordul Comitetului
Director, va prezentam urmatorul punct al strategiei SCMD pe 2014, votata in
unanimitate la CNR Alba Iulia, in ziua de 30 noiembrie 2013:
"Implicarea in
alegerile europarlamentare cu intreaga masa de vot coordonata de SCMD, cu
maxima abilitate, in functie de evolutia partidelor, astfel incat si SCMD sa
aiba candidati pe liste si alesi. (Voi expune solutia, verbal doar, solicitandu-va
adeziunea la orice alianta electorala pe care o vom incheia, indiferent cat de
bizara va parea, daca vom incheia);
Implicarea in
alegerile prezidentiale, in functie de oferta factorului extern, pe principiul
sustinerii "raului cel mai mic" pentru SCMD, militari in general, si
natiunea romana;
Implicarea in
eventuale alegeri generale anticipate, direct, cu intreaga masa de vot
coordonata de SCMD, pe acelasi principiu al "raului cel mai mic",
eventual prin incheierea unei aliante electorale care sa aduca membrii SCMD si
aliati in Parlament si Guvern.
Va trebui sa actionam
in asa fel, incat nici un partid sa nu vada in noi un potential adversar, ci un
potential aliat, avand, in permanenta in vedere ca, in politica nu exista, in
fapt, morala, sentimente, idealuri ci doar interese, adversarii de astazi
devenind, asa cum s-a dovedit, aliatii de maine si invers."
De ce aceasta pozitie
adoptata de SCMD?
Pentru ca, stimati
camarazi, ca sindicat care isi solicita dreptatea si drepturile, unei
majoritati politice care gireaza Guvernul si Parlamentul si, la ora actuala,
unei minoritati politice reprezentata exclusiv de Presedinte, a trebuit si
trebuie sa luam in calcul urmatoarele:
· Dezgustul general al
romanilor fata de orice idee de partid, datorat: proastei gestionari a
rezultatelor Referendumului din 2012, care au fost aceleasi cu si fara prag;
neimplinirii de catre USL a promisiunilor ferme facute, in anii 2011-2012,
tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta si optarea pentru
paleative, date si acelea sub presiune; inlocuirii directiei "dreptate
pana la capat" cu dezastruosul program de "coabitare";
incompententei unora dintre ministrii si politicienii USL; actiunii ofensive
extreme de erodare a imaginii USL, declansata de presedinte cu ajutorul instrumentelor
de coercitie, amenintare si santaj avute la dispozitie; balbaielilor actualei
"puteri" care nu este inca "putere" in adevaratul sens al
cuvantului, in cazul unor mari diversiuni gen "Rosia Montana" si
"Gazele de sist" si dovedirea incompetentei statului in gestionarea
unor situatii de criza (cazul accidentului aviatic din Apuseni), etc. Acest
dezgust a fost clar manifestat de toti delegatii romanilor din tara si din
afara, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 2013, cand reprezentantii tuturor partidelor,
fara exceptie, cei ai administratiei de stat, parlamentului si presedintiei, au
fost huiduiti.
· Luarea in calcul, de
catre toate partidele, a realitatii decaderii clasei politice, in fata
societatii civile, dovada tentativele de vopsire a vechilor politicieni in
figuri noi, promotoare nu ale unor partide noi ci ale unor "uniuni"
sau miscari", care de care mai "populara", si atacurile la
baioneta declansate cu complicitate din interior, in scopul dezintegrarii atat
a SCMD cat si a federatiei sindicatelor din politie, invatamant, minerit,
sanatate, CFR, etc.
· Luarea in calcul si
impartirea deja a ciolanului, in procente, de catre toate fortele politice, a
prezentei la vot doar a clientelei de partid si a refuzului de prezentare
a majoritatii electoratului. Practic, calculele tuturor partidelor se bazeaza
pe prezenta la vot a maxim 4 milioane de cetateni. Orice suta de mii de
cetateni, pe care am putea-o convinge sa vina la vot, ca in 2012, cand si SCMD
si aliatii sai s-au tinut de cuvant, ar fi de data aceasta un dezastru nu numai
pentru basisti ci si pentru cei in care am crezut, toate socotelile urmand a fi
date peste cap.
· Cumplitul adevar,
pentru aceia dintre membrii nostri, legati sufleteste de liderii unui partid
sau altul, ca USL e sublim, dar lipseste cu desavarsire, prezentandu-se la
alegeri (ca in multe cazuri la locale, in 2012) sub forma a doua grupari
adverse: USL 1 (PSD, PC, UNPR) si USL 2 (PNL). In situatia in care noi, membrii
SCMD, avem cele mai bune relatii peste tot, in Bucuresti si teritoriu, cu
omologi PSD, PNL, PC, dat fiind colaborarea la alegerile trecute, iar, mai nou,
la varf, si cu UNPR, ce am putea face? Sa votam si lista unora si a celorlalti
nu se poate. Daca optam pentru unii, ii suparam pe ceilalti. Daca ne separam si
noi, unii hais, altii cea, se destrama si SCMD-ul ca si USL-ul. Este
principalul motiv pentru care la CNR s-a decis formula "nici
-"nici" sau cu toata lumea si, in primul rand, cu noi.
Ce posibilitati avem?
· Sa consituim, noi si
aliatii nostri, adica pe temeiul Societatii Civile, o noua structura politica,
este si antistatutar si mult prea tarziu;
· Sa incheiem o alianta
electorala, in termeni legali, nu ne permite nici timpul nici legea.
Solutia (potrivit
deciziei CD al SCMD din 07.02.2014)
- Putem
deschide o LISTA NATIONALA de candidati, pe care sa inscriem atat membri SCMD
propusi de filiale, BO sau CD, cat si nemembri, propusi de aliatii SCMD sau
candidati autopropusi, adica independenti. Deja ni s-au adresat doi
independenti care au strans peste 50.000 de semnaturi, d-na avocat Aura
Ungureanu din Alexandria si dl. Radu Golban, celebru pentru demersurile privind
restituirea de catre Germania a miliardelor datorate. Acesti candidati ar
trebui sa se angajeze fata de noi si aliatii nostri ca vor promova exclusiv
interesul national in Parlamentul European, ca vor ridica problemele legate de
lipsa unei legislatii europene a pensiilor si orice problema legata de
discriminarea tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta din Romania,
prin decizii si masuri ale Guvernului si instrumentelor de justitie
pro-prezidentiale. In plus, pe noi nu ne intereseaza, ca sindicat, apartenenta
politica a candidatilor, membri sau nemembri ai SCMD, cu, evident, conditia sa
nu aiba nici o legatura cu numitii Basescu, Blaga, Udrea, Boc sau Ungureanu.
- Intrucat
ne trebuie un "cal troian" ca sa putem supune natiunii aceasta lista,
ne trebuie un partid nou sau mic, dar necompromis pana acum, care sa nu aiba
masa electorala proprie, deci nici sanse, singur in alegeri. Acestuia ii vom
oferi LISTA NATIONALA de 40 de candidati, spre a le deschide usa in alegeri. Ce
ar castiga partidul in cauza? Doua nume pe lista, primele doua, ca lista sa
aiba in final 42 de candidati, si intreaga masa de vot pe care o pot aduce
suplimentar la alegeri, SCMD si aliatii sai civili (pensionari civili, ceferisti,
mineri, constructori, profesori, lucratori in sanatate, revolutionari,
grefieri, piloti, functionari publici, lucratori in industria de armament sau
in retelele private de productie si desfacere, etc). Cum trebuie sa fie acest
partid? Patriotic, national, prin doctrina si calitatea membrilor.
Deocamdata, asadar,
solicitam sprijinul tuturor membrilor SCMD, al tuturor filialelor, ca si al
partenerilor nostri din sistemul de alianta civica numit Consiliul National al
Societatii Civile (CNSC) sa faca propuneri pentru cele 40 de nume ale LISTEI
NATIONALE. Ca sa avem ce negocia. Solicitam, in plus, sprijinul domnului Col.
(r) Utiu Ioan, artizanul filialelor noastre de la Alba si Abrud, actualmente
unul dintre marii aparatori ai drepturilor noastre la Rosia Montana, sa ne
sprijine, deoarece asociatiile in cauza, desi au avut contacte cu noi, nu ne
sunt inca parteneri prin protocol.
BIROUL OPERATIV
CENTRAL
PS: Va atentionam
insa asupra urgentei propunerilor pentru LISTA NATIONALA, datorita lipsei de
timp fizic!