luni, 7 mai 2012

SCENARII POLITICE ŞI PERSPECTIVE IMEDIATE
AUTOR
Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Preşedintele Alianţei Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler
GL.mr.(r). Prof.univ.dr. Petrişor Mandu

 DRAGI CAMARAZI
Teoria riscului (specializarea universitară în care am profesat în ultimii 10 ani şi pentru care neregretatul şi impostorul regim Boc mi-a suspendat, pe aproape 2 ani, pensia militară de serviciu) fundamentează anumite instrumente de analiză, investigare şi previzionare a evoluţiei unor factori economici şi social politici care vor alcătui cadrul probabil de existenţă, al convieţuirii umane. Viitorul este întradevăr, greu de ghicit. Ştiinţa, deşi a înaintat serios în timp, nu a reuşit, pe unele direcţii, să confere mai multă predictibilitate unor fenomene ale căror cauze sunt necunoscute sau despre care avem prea puţine date. În asemenea situaţii, teoria riscului nu poate formula matematic, modul lor de manifestare şi nu poate exprima o anumită predicţie liniştitoare. Sunt situaţii în care, noi oamenii, nedispunând de un mare număr de date observaţionale, elaborăm prognoze chiar dacă lipseşte o anumită corelaţie între parametrii fizici ai fenomenului respectiv. Nu se poate vorbi despre o lipsă de responsabilitate ci, doar de necesitatea existenţei unui mijloc de prevedere. Orice previziune se bazează pe o funcţie probabilă care nu exprimă  o dependenţă funcţională riguroasă. Realizând o  mai eficientă intersecţie între problemele de corelaţie şi  cercetările practice, oamenii de ştiinţă au în vedere evoluţia unor fenomene periculoase şi greu predictibile cum sunt: agitaţiile şi frământările din interiorul planetei noastre; factorii cosmici mai importanţi; fenomenele şi evenimentele politice, economice şi sociale deosebit de importante , din perspectiva interesului public. Am lăsat, în final, fenomenele meteorologice deoarece acestea au loc în atmosfera terestră, despre care avem tot mai multe informaţii. Constatăm, pe zi ce trece că tot mai mulţi „analişti, evazionişti, parlamentari propulsaţi financiar pe listă la caseria partidului, sociologi, propagandişti şi foşti utecişti” vorbesc despre prognoze politice, necondiţionând sensul discursului lor, de unele cauze ştiinţifice, de care, habar nu au. Se poate spune că, „dacă s-ar aduna toţi oamenii de ştiinţă de pe planetă nu ar fi în măsură să stabilească cu exactitate, aprioric, traiectoria unei frunze care cade dintr-un copac”. Apreciez, în final, la această introducere că, oricât de puţin predictibilă ar fi o prognoză, aceasta reprezintă ceva mai mult decât ignoranţa.
Dragi camarazi,
Manipularea prin scenarii este la îndemâna oricărui om care dispune de ceva bani şi poate avea acces la una din sursele media. Pe măsură ce confruntarea electorală „umflă gogoaşa minciunii” în ambele tabere, iar sărăcia şi corupţia ajunse drept politici de stat, au născut un politicianism ipocrit, politicienii încearcă să ne convingă asupra bunelor lor intenţii. Fiecare grupare este gata să-şi asume rolul de „salvator al naţiunii”, se vorbeşte despre „apocalipsa după Boc”, „disoluţia statului”, „alianţe contra naturii, şubrede, temporare”, „presiunile baronilor locali”, „incapacitatea de a gestiona treburile ţării”, „suspendarea preşedintelui”, „spargerea borcanului cu miere bugetară”,” anihilarea  monopolului asupra numirilor clientelei în funcţiile publice”,”refacerea unei noi configuraţii a opoziţiei unite”, „alegeri anticipate”, „dizolvarea parlamentului” etc. Acest „ virus Troian – scenarita” pică bine la prostime aşa cum, scenele vieţii mondene lasă cu „gura căscată” o mare parte a „femeilor militante întru nimic”. Au fost deschise mai multe „fronturi de luptă politică” în care sunt poziţionaţi o serie de factori interni şi externi. În prezent, sunt activate trei scenarii care  satisfac , cel puţin simbolic, pe susţinătorii tandemului Băsescu – Boc şi anume:
a. Trece guvernul Ponta în Parlament, cu excepţia unor miniştri, asupra cărora , Primul Ministru desemnat va reveni; după investire, acest guvern va trece la aplicarea unor  „măsuri populiste” care vor eroda imaginea şi eficienţa de guvernare, iar până la alegerile parlamentare, se va reface puterea electorală a PDL; Acesta, va fi reformat prin MRU şi sprijinit masiv de UDMR, PNG şi UNPR şi ce mai rămâne din PPDD;
b. Cade guvernul Ponta în Parlament, iar pe fondul instabilităţii politice temporare, se amână alegerile locale până în noiembrie 2012, timp suficient pentru o nouă „înverzire a PDL reformat”;
c. Trece guvernul Ponta, au loc alegerile locale iar Preşedintele dizolvă Parlamentul. Au loc alegeri parlamentare, anticipate.

Pentru a nu rămâne inactiv la aceste scenarii virusate, am să vă prezint , în opinia mea, cum se vor desfăşura ostilităţile în următoarele 6 luni.
1. Mâine, 07.05.2012, în Parlamentul României, Guvernul format de Victor Ponta va primi investitura , fără niciun dram de emoţie. Sprijinul nemijlocit al majorităţii poporului va avea un impact pozitiv asupra conştiinţelor parlamentarilor din PDL, UDMR, UNPR şi minorităţi care vor vota, în mare parte, guvernul. Votul unanim al USL va fi, implicit. Guvernul va trece cu peste 260 de voturi, suficient pentru o nouă perspectivă şi speranţă politică. Primele măsuri luate de guvernul Ponta vor fi legate de scoaterea democraţiei din chingile portocalii „înverzite de putregaiul incompetenţei şi al imposturii” şi relansarea prin atitudine corectă , faţă de români, a statului de drept. Succesiv, vor fi anihilate efectele abuzurilor iresponsabile şi penale ale foştilor guvernanţi, asupra pensionarilor, bugetarilor, femeilor şi militarilor. Începând cu luna iunie 2012 , limitarea acestor efecte va fi resimţită treptat (primele măsuri vor viza restituirea banilor reţinuţi ilegal, de la pensionari şi refacerea salariilor bugetarilor, taiate  în mod criminal, de guvernul portocaliu.
2. Se vor armoniza eforturile tuturor demnitarilor aflaţi în funcţii, pentru evoluţia pozitivă a credibilităţii României pe plan extern, acţionându-se asupra vulnerabilităţilor interne care au şubrezit indicatorii de suveranitate naţională. Strategia politică a USL va contracara urgent şi progresiv: politizarea şi destructurarea educaţiei; precaritatea şi destructurarea prin desfiinţare a sănătăţii; insecuritatea socială, corupţia locală şi statală, evaziunea fiscală, ilicitul marilor averi, mafia în toate componentele ei, etc. Deşi nu se vor modifica şi corecta substanţial, pe termen scurt,  legile organice, vor fi depuse eforturi masive pentru redimensionarea funcţiilor statului de drept şi creşterea competenţei instituţiilor statului pentru îndeplinirea acestora. Toţi prefecţii care  care au fost  numiţi şi implicaţi în probleme de partid, mai ales electorale, vor fi revocaţi din funcţie iar posturile vor fi încadrate , prin concurs, de oameni competenţi, neafiliaţi politic.
3. Configuraţia din Parlamentul României va suferi modificări dinamice în defavoarea PDL, acest partid va fi supus unor presiuni generate de comportamentul dubios şi infracţional al unor membri ai săi, atât la nivel teritorial cât şi local. Justiţia are acum posibilitatea refacerii unei imagini publice  corecte, reale  şi persistente, eliberându-se de încărcătura inutilă a proceselor aflate pe rol, generate de abuzurile împotriva pensionarilor şi dictate de guvernul portocaliu, ocupându-se de aceia care, au şubrezit temelia statului, au secat visteria publică,  au nenorocit , prin fraudă, bunăstarea cetăţenilor şi au destructurat prin învrăjbire, armonia socială.
4. Alegerile locale din iunie 2012, vor decurge liniştit şi normal, pentru prima dată, din 1989. Esenţa acestei normalităţi va consta în liberalizarea mizei votării sub presiunea iminentă, a acţiunii legii asupra infractorilor electorali. Frica de sancţionare penală va preveni tentaţia mitei electorale  care, prin abundenţa ei, a alterat în campaniile electorale anterioare, votul popular. Limitarea mituirii voturilor, atitudinea conştientă a alegătorilor, creşterea conştiinţei civice liber exprimate, implicarea  din poziţia de neutralitate a prefecturilor şi organelor MAI, vor reda treptat, stabilitatea emoţională a electoratului. Ca urmare a intrării în normalitate şi a funcţionării statului de drept, rezultatele alegerilor locale vor avea probabil, următoarea configuraţie:
·       USL se va afirma ca primă forţă politică şi va obţine peste 68% dintre primării şi consilii judeţene;
·       A doua forţă va fi PDL care, în virtutea unei remanenţe electorale, va obţine în jur de 17%  dintre primării şi consilii judeţene;
·       PP-DD (al lui Dan Diaconescu) va obţine un scor slab de numai 5%; Acest rezultat va descuraja aproape complet electoratul OTV, la viitoarele alegeri parlamentare;
·       UDMR va resimţi la alegerile locale efectul negativ al cârdăşiei, până la capăt cu PDL şi va avea un rezultat de 3,5 – 4%.; acest rezultat va fi corectat la alegerile parlamentare unde scorul va fi mai bun datorită spiritului de solidaritate , la câştig, al electoratului maghiar;
·       Celelalte formaţiuni politice (PRM, PNG, etc) vor avea electorat conjunctural şi vor obţine , la un loc, 5,5 – 6 %.
5. Scorul realizat la alegerile locale nu va  mai da posibilitatea unor manevre politice strategice, deoarece sezonul favorabil, criza şi conjunctura internaţională va cantona preocupările în zona interesului public imediat, „îmbunătăţirea nivelului de trai”. Preşedinţia, ca instituţie, va utiliza, în mai mică măsură, arma dezbinării şi a mutărilor surpriză pe scena politică, spre dezamăgirea celor din media, care vor trebui să se implice mai mult în construirea viitorului decât în dărâmarea trecutului. Între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria va avea loc un schimb necontenit de replici, atitudini şi invitaţii către normalizare. Este posibil ca Preşedintele să-şi limiteze, din propria-i iniţiativă  mandatul,  până la alegerile parlamentare din noiembrie 2012. Rolul de jucător în treburile guvernului şi ale Parlamentului va fi abandonat  şi va fi înlocuit cu expunerea unor argumente care au condiţionat un asemenea rol în perioada anterioară.
6. Alegerile parlamentare din noiembrie 2012, vor aduce unele modificări în ce priveşte configuraţia tehnică şi procedurală a acestora. Cele două forţe politice principale din structura USL, anume, PSD şi PNL, vor participa la alegeri, de sine stătător şi vor obţine scoruri probabile de 36% pentru PSD şi 33% pentru PNL. Partidul Conservator se va cupla pe listele unuia dintre cele două. Singur , nu va accede în Parlament, la un prag electoral, menţinut la  5%. Aceste scoruri pot fi confortabile pentru PSD şi PNL, în măsura în care, vor consfinţi şi oficializa alianţa de guvernare centru – stânga, centru – dreapta. În situaţia în care tentaţiile de dominaţie politică şi ambiţiile personale vor triumfa, configuraţia scenei politice se va schimba radical, pe fondul unor turbulenţe amplificate de binevoitorii perdanţi. În această situaţie, oricare dintre cele două partide câştigătoare poate fi aruncat în opoziţie. Deşi nu sunt premise serioase în acest sens, rămâne o problemă cu grad de risc maxim.
Nucleul dur al PDL se va cantona în ideea remanierii şi reformării partidului, sub umbrela deloc protectoare a lui MRU şi va obţine un rezultat mai mic decât în alegerile locale, anume undeva pe la 12%. Multe primării portocalii şi înverzite ulterior, vor căuta după alegerile locale , umbrela roşie sau galben albastră. UDMR va reveni, prin solidaritate la câştig,  la procentul de 5,8 – 6%. Celelalte 13 procente vor fi acoperite de PRM, PNG, UNPR şi minorităţi, altele decât cea maghiară.
7. Este posibil ca din Noiembrie 2012, modelul democratic american de echilibru procentual între putere şi opoziţie să nu mai funcţioneze, în condiţiile unei alianţe stânga –dreapta. Opoziţia va fi oarecum asimetrică şi se va manifesta prin angajarea răspunderii şi libertăţii votului parlamentar. Liderii grupurilor parlamentare de talia lui „Toader din Galaţi” nu-şi vor mai amesteca degetul arătător în semnificaţia votului şi nu vor mai fi artizanii deformatori ai democraţiei.
8.  Baronii locali din toate partidele vor continua să mimeze democraţia, egalitatea şi fraternitatea cu cetăţenii exprimând, printr-un limbaj incredibil de fals, nevoia de unitate în jurul interesului public. Rezistenţi la votul uninominal, figurile lor vor fi, cu siguranţă, „bătute în cuie” şi  menţinute în topul implicărilor, structurilor de autoritate şi candidaturilor succesive la funcţii şi onoruri publice. Aceştia vor „face cărţile” în Consiliile locale şi judeţene care vor fi de două categorii, monocolore şi multicolore. Pentru a se evita situaţiile de blocaj în structurile multicolore, va fi necesară ca şi până acum, „coabitarea la vârf”. Interesul baronilor locali faţă de bugetul judeţului, contractarea de împrumuturi, stabilirea taxelor şi impozitelor, elaborarea şi finanţarea programelor de dezvoltare economică –socială şi administrarea comunităţilor va fi permanent inoculat şi celor care au fost trimişi cu destinaţie partinică în aceste consilii. Deşi lista candidaţilor comuni ai USL la şefia primăriilor din municipiile reşedinţă de judeţ şi la şefia Consiliilor Judeţene a fost elaborată şi aprobată în funcţie de poziţionarea în sondaje,datorită unor schimbări de strategii electorale ( înscrierea unui număr mare de pretendenţi pe un loc eligibil), în unele judeţe apreciate ca fiind monocolore, vor fi surprize. În situaţia în care, la nivel teritorial, va fi menţinută şi promovată acordarea şi semnarea contractelor tot în maniera coruptă (mită, favoritisme, nepotisme), comportamentul baronilor locali va constitui „călcâiul lui Ahile” pentru guvernul Ponta.
9. Componentele active ale societăţii civile, nesubordonate politic, vor fi tot mai puţin încurajate, iar în plan teritorial, izolate şi ţinute departe de media. În cazul în care guvernul nu va abandona clientelismul, rubedeniile şi spăgarii teritoriali, nota de plată a acestuia se va încărca rapid şi toată ura populară se va revărsa împotriva lui.  Din aceste considerente este necesară aplicarea viziunii lui Victor Ponta, de a „se termina definitiv cu incompetenţa şi clientelismul politic”. Un sector extrem de vulnerabil este sectorul educaţiei. După episodul Funeriu care a dezactivat o mare parte din componentele educaţionale, sper să nu ne confruntăm acum, cu episodul Dumitrescu. Este suficient timp până luni, la investirea guvernului, să se facă lumină în acest caz.
Dragi camarazi,
Schimbarea regimului politic de orientare doctrinară cameleonică, reprezentat, în mod paradoxal, de cetăţeanul Emil Boc şi continuat într-o formă salutară „de scurtă durată” de MRU, va  şterge din atenţia opiniei publice „jalnica poveste a salariilor şi pensiilor nesimţite”. Necazurile pricinuite militarilor în rezervă din toate structurile de apărare, ordine şi siguranţă naţională vor gasi o rezolvare politică care să stopeze „punerea în aplicare a consecinţelor de ordin pecuniar, provocate unor pensionari militari, prin aberantul şi ilegalul proces de  revizuire/regularizare. Având în vedere nenumăratele petiţii semnate de mii de pensionari militari , adresate Parlamentului, Instituţiei Pesidenţiale, Primului Ministru, în care sunt semnalate greşelile de ordin tehnic şi procedural din sistemul de pensii militare, intrarea în funcţiune a unei comisii interministeriale care împreună cu Corpul de Control al Primului Ministru si Curtea de Conturi sa execute un control de fond pe problematica pensiilor militare la ministerele si structurile implicate în acest proces fraudulos, va fi o chestiune de timp şi nu de voinţă politică. Pentru că aceste consecinţe sunt prea dureroase vor fi şi nişte factori răspunzători, participanţi cu voie, sau fără voie, la haosul produs. Se vor face eforturile legislative necesare, prin care, legile ocupaţionale şi statutul militar pentru personalul  din sistemele apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale să devină operaţionale cel mai târziu la începutul anului 2013. Principiul iluzoriu al “aşazisei contributivităţi” pe care subsemnatul l-a  criticat, în fiecare analiză,  nu va mai constitui unitatea de măsură a cuantumului pensiei decât pentru aceia care au contribuit sau vor contribui. Neretroactivitatea legilor va redeveni principiu general valabil în statul de drept, reaşezat în parametri săi fireşti , de către guvernul Ponta. Componenta de rezervă a armatei îşi va ocupa locul şi rolul ei, iar acest popor sper să înţeleagă, prin prestaţia politică a aleşilor săi, că apărarea ţării costă iar cei care “garantează, cu viaţa lor, libertatea şi suveranitatea ei, precum şi onorarea angajamentelor internaţionale, merită onoraţi şi plătiţi ca atare”. În prima urgenţă, guvernul USL îşi va respecta angajamentul faţă de noi în măsura în care va solicita şi va susţine proiectul  de modificare legislativă în vederea menţinerii cuantumurilor pensiilor din decembrie 2010 pentru militarii în rezerva cărora le-au fost diminuate drepturile, în procesul de recalculare/revizuire asa cum era prevazut în  Legea 19/2001 abrogată. După câştigarea alegerilor parlamentare pachetul legislativ care se referă la legile ocupaţionale şi statutul nostru trebuie să devină o realitate. Aceste deziderate au stat la baza acţiunii noastre comune din Piaţa Victoriei, la  1 Mai 2012. Celelalte comentarii şi neînţelegeri sper să fie rezolvate de membri CD şi preşedinţii de Filiale ai SCMD. Toate le-am comentat în aceste zile sub forma unor relaţionări prin gândurile scrise  şi adresate dumneavoastră, prieteni şi adversari. Acum, mă voi retrage discret din acest efort a cărui utilitate sper să fi vă fie benefică celor care, aţi suferit mai mult. Aştept reacţia şi manifestarea nevoii de solidaritate care acum este aproape anihilată de spiritul de confort relativ. Până nu voi constata că se manifestă o asemenea dorinţă de refacere a unităţii noastre atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, voi aştepta. Să nu vă lăsaţi numai pe mâna politicienilor. Politica este necesară, fie că sunt politicienii eficienţi sau nu. Politica este cea care reglează mecanismele sociale fie că ne plac sau nu politicienii. Dar societatea civilă suntem noi toţi! Numai că ne manifestăm atât de firavi în unitate! Din aceste considerente, vă propun să facem ordine între noi membri SCMD, să vedem cu cine mai rămânem, iar apoi, după „curăţenia din vară”( pe cea de primăvară am ratat-o) să revenim cu o nouă forţă şi atitudine civică, revigorată. Aşa cum ne manifestăm acum, nu se poate merge mai departe. Cel puţin subsemnatul, nu mai poate fi eficient. Sper să ne mai revedem pe această pagină în alte condiţii mai prielnice . Până atunci, vă adresez toate gândurile bune!
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhdjdbg0c1h_gxOl-HRpKjQpoky5XMEsn1tyMejCeihJFhesYz1xeeODZP9R0PQGeS1G_JR7T9fv7g49M5x-SXSi8nRbtQRIPEIV6RKCN0FbwDnIHPztLTlcIY9QQ43I6Zu8iwXSv2OB6G7/s640/scenarii.jpg

vineri, 4 mai 2012

GHIDUL ACTIVITĂȚILOR MEMBRULUI S.C.M.D. PENTRU SUSPENDAREA EXECUTĂRII DECIZIEI DE REGULARIZARE EMISĂ DE CASA DE PENSII SECTORIALĂ

SECŢIUNEA 1
REPREZENTAREA PRIN: CASA DE AVOCATURĂ
 GÂLCĂ COSTEL SAU GRAZIELA BÂRLĂ
Membrii SCMD care doresc sa deschida actiunea prin avocat se vor prezenta la sediul acestora avand asupra lor urmatoarele documente in 3 xerocopii, asffel:
  • Decizia de regularizare (inclusiv anexa);
  • Plicul in care s-a primit decizia de regularizare;
  • Actul de identitate;
  • Decizia de revizuire, ultima varianta (numai prima fila)
  • Decizia veche de pensionare (cea valabila in dec 2010, eventual si un talon din dec 2010)
SECŢIUNEA a 2-a
REPREZENTAREA  PRIN: CONSILIERII JURIDICI AI SCMD
            În baza prevederilor legale și a practicii instanței bucureștene, prezentăm următorul GHID, prin care se dorește ca fiecare membru SCMD să cunoască pașii de urmat pentru contestarea în instanță a deciziilor de regularizare. *Acest algoritm, se poate aplica și de filialele din țară, conform practicii instanțelor teritoriale și în acord cu avocatul local desemnat.
            Activități de realizat:
1 – Ce trebuie făcut înainte de primirea deciziei de regularizare?
       a) - cumpărarea a trei dosare din carton cu şină;
       b) - xerocopierea următoarelor documente, în trei exemplare:
           - decizia de pensionare (cea valabilă în decembrie 2010), inclusiv talonul de pensie
                 aferent lunii dec. 2010;
           - decizia de revizuire, ultima variantă (numai prima filă), faţă de care s-au calculat
               sumele ce urmează a fi restituite, inclusiv talonul de pensie corespunzător;
           - actul de identitate (copie alb-negru);
            - acte justificative – contracte bancare, cu operatori de telefonie, CASCO, chitanţă
               întreţinere, factură energie electrică, gaze, abonament metrou, etc., prin care să se
               demonstreze cheltuielile casei;
      c) – ridicarea de la Dep. Juridic al SCMD a Certificatului de membru şi a unei
               Împuterniciri, amândouă format prestabilit,  semnate şi ştampilate de preşedintele
               SCMD;
      d) - completarea cererii pentru eliberarea certificatului de grefă de la TMB (modelul acestei
            cereri poate fi procurat de la: xerox-ul arhivei tribunalului; descărcat de pe site-ul    
            SCMD/Dep. Juridic/ la sfârşitul prezentării modelului de ,,Contestaţie la executare”;
            direct de la Dep.Juridic;
      e) - cumpărarea timbrului judiciar de 0,15 lei - timbru judiciar de 0,15 lei poate fi procurat de   
            la oficiul postal din incinta TMB sau de la oricare alt oficiu postal);
      f) - plata taxei judiciare de timbru de 1 leu - se achita la administratia financiara a sectorului   
            de domiciliu, cu exceptia sectorului 2 - care se poate achita si la oficiul postal din incinta
            TMB:
2) Ce se face după primirea deciziei de regularizare? –
Termenul max. de contestare este de 15 zile calendaristice de la data comunicarii (data de pe plic - ştampila postei). Se constituie 3 dosare identice. Astfel
       a) se face o copie după decizia de regularizare (numai prima filă), după anexa (tabelul) cu
           sumele de restituit şi după plicul în care s-a primit decizia de regularizare;
       b) se completează CONTESTAŢIA LA EXECUTARE, conform modelului SCMD afişat pe
           site-ul sindicatului (atenţie la calculele efectuate).
            Aceste documente, împreună cu cele menţionate la pct.1) lit.b) şi d) constituie documentele minime obligatorii ce compun un dosar.
În cazul în care membrul de sindicat nu a ridicat de la Dep. Juridic certificatul de membru şi împuternicirea, acestea se depun la dosarul cauzei la primul termen de judecată de consilierul juridic al SCMD, care vă reprezintă în instanţă.              
3) Unde se depun documentele?
Cu cele trei dosare şi cererea pentru eliberarea certificatului de grefă (la care se ataşează timbrul judiciar şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru), vă deplasaţi la Tribunalul Municipiului Bucuresti (TMB) şi depuneţi:
             - la arhiva tribunalului – cererea de eliberare a certificatului de grefă, cu timbrul judiciar şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru. Certificatul de grefa se ridică în zilele de marti si joi, doar de catre titular.;  
             - la registratura tribunalului - cele trei dosare pentru înregistrare. Două rămân la tribunal şi unul în posesia membrului de sindicat, care este predat la Dep. Juridic.
4) Ce se îmtâmplă la Dep. Juridic după predarea dosarului?
            Consilierii juridici evaluează dosarul, posibil să vi se ceară şi alte documente de completare, un număr de telefon, se înregistrează dosarul în evidenţa Dep. Juridc şi se ataşează alte documente considerate ca necesare. În preziua termenului de judecată veţi fi contactat de consilierul juridic care vă reprezintă în instanţă pentru ultimele precizări.
5) Cum aflaţi de stadiul desfăşurării procesului?
            Stadiul îl aflaţi de la preşedintele filialei. Dep. Juridic actualizează situaţia cu soluţiile dispuse de instanţele de judecată. Această situaţie se transmite la preşedintele filialei din sectorul respectiv. S-a adoptat această comunicare, deoarece operaţiile tehnice de urmărire, înregistrare şi clasare a dosarelor la nivelul Dep. Juridic, sunt numeroase şi nu permit şi dialogul cu fiecare membru.
6) Cum trebuie să înţelegem cauţiunea?
            Ea poate fi dispusă de instanţă într-un procent de 10% din suma de restituit. Se plăteşte NUMAI la CEC Bank la sediul din Calea Victoriei, într-un cont special pentru cauţiuni. Cuaţiunea se restituie petentului NUMAI dacă s-a câştigat procesul pentru anularea deciziei de revizuire. Pierderea procesului, ca urmare a Deciziei civile a Curţii de Apel Bucureşti, cu caracter definitiv şi irevocabil, are drept efect nerestituirea cauţiunii, aceasta făcându-se venit la bugetul de stat.   
            Nedepunerea cautiunii în procentul sau valoarea dispuse de instanță se sanctionează cu respingerea (anularea) actiunii.
7) Cum procedați după ce instanța a suspendat definitiv și irevocabil decizia de regularizare?
            În această situație, contestatorul solicită un certificat de grefă, cu soluția instanței, pe care îl depune la casa de pensii sectoriala, în baza căruia aceasta este obligata sa suspende efectele deciziei de regularizare, practic să nu mai oprească acele sume lunare considerate venituri necuvenite.
Șeful Departamentului Juridic al SCMD
Lt. col. (r)
               Caloian MONICA

Model de contestatie la executare


Tribunalul ………………………

Sectia a …….. Conflicte de munca si asigurari sociale


DOMNULE  PRESEDINTE 

          Subsemnatul …………………………………………. domiciliat in …………………….., str........................ nr............bl..........sc.....ap......., cnp.......... ……………….., posesor al CI/BI seria ……. nr …………., eliberat de ………….., la data de  …………….., in calitate de contestator, in  contradictoriu  cu  Casa de pensii  sectoriala   a …………  cu sediul in ………………..,  str. …………….., nr. …, sector …., (in continuare creditor) formulez prezenta:

CONTESTATIE LA  EXECUTARE

a Deciziei de regularizare nr………. din …………. privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlul de prestatii de asigurari sociale (in continuare titlu executoriu), comunicata la data de …………. conform dispozitiilor art. 403 C.Pr. Civ.
Pana la solutionarea pe fond a contestatiei la executare, solicit instantei sa suspende punerea in aplicare a titlului executoriu, cu aplicarea dispozitiilor art. 403 alin. (1) si (3) C.Pr.Civ.
In cazul in care instanta va admite contestatia la executare, solicit aplicarea dispozitiilor art. 244, alin (1), pct 1 C.Pr.Civ. in sensul suspendarii dispozitiilor prevazute in decizia de regularizare sus mentionata, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a Dosarului civil nr. ……/……/…………, aflat pe rolul ………………. (se mentioneaza instanta),  care are ca obiect anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr …………… din ………….., emisa de Casa de pensii sectoriala a …………. Dovada existentei dosarului de anulare a deciziei de revizuire o fac prin Certificatul de grefa anexat.

MOTIVELE DE  FAPT

         Decizia de regularizare nr. ……  din ………….  a stabilit, in conformitate cu prevederile art 6 alin. (1) si (2) din OUG nr. 1/2011 si in baza Deciziei de revizuire nr …….. din  ……………., (pe care o anexez in copie) ca in perioada ……………………… s-au platit si incasat necuvenit drepturi de pensie in suma totala ……….. lei determinata conform buletinului de calcul anexat.
In temeiul art. 179  si art. 181 din Legea nr. 263/2010 s-a dispus recuperarea de la beneficiar (titularul deciziei de revizuire) a  sumei de  ……….  lei, reprezentand drepturi incasate necuvenit in perioada …………………………….., cu mentiunea ca anexa la decizia de regularizare nu contine intervalul de timp in care se va face recuperarea sumei de bani si rata lunara aferenta.
Aceasta regularizare reprezinta o noua diminuare a pensiei subsemnatului cu ……….. lei (…..% din cuantumul net al pensiei revizuite) si cu …….. lei (…...% din cuantumul net al pensiei stabilite la data pensionarii in baza legii anterioare Legii nr. 119/2010).
Fata de aceasta noua diminuare, consider ca ea este nejustificata si in consecinta formulez prezenta contestare la executare a Deciziei de regularizare  nr ….. din ………., intrucat o instanta de judecata nu s-a pronuntat cu privire la nulitatea  deciziei de revizuire emisa de Casa de pensii sectoriala a ……….., actiune care face obiectul dosarului nr.   ………….., cu termen de judecata la ………….., la sediul ………….. (Tribunal sau Curte de Apel)

In temeiul dispozitiilor art. 402, alin (2) C. Pr. Civ solicit instantei sesizate sa ceara de indata Casei de pensii sa depuna la dosarul cauzei copiile actelor care au stat la baza calcului cuantumului deciziei de revizuire si de regularizare, avand in vedere stransa legatura de cauzalitate intre cele doua acte.
Apreciez ca cererea mea privind contestatia la executare si suspendare a Deciziei de regularizare nr. ………….. din …………… pana la solutionarea definitiva si irevocabila a contestarii deciziei de revizuire este prevazuta de dispozitiile art. 244, alin (1), pct 1, C.Pr.Civ. si este justificata din urmatoarele considerente: prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea recupera. Precizez ca aceasta regularizare imi creeaza in mod direct si nemijlocit doua componente urgente: lipsa mijloacelor de intretinere, ce va determina o degradare a calitatii vietii si sanatatii subsemnatului, respectiv imposibilitatea de a-mi achita lunar debitele pe care le am la ………………, pe care le dovedesc cu inscrisurile anexate (acest paragraf se dezvolta de fiecare petent in parte in functie de situatia concreta).

Mentionez ca la data la care am contractat aceste credite, pensia pe care o aveam pana la momentul decembrie 2010 era in cuantum de …….. fata de ……………, cat va rezulta in urma regularizarii. Tin sa precizez faptul ca aceasta regularizare va dura o perioada de timp suficient de lunga pentru ca eu sa pot face obiectul unor executari silite ale bunurilor mobile si imobile ce-mi apartin ca urmare a neachitarii la timp a debitelor (indiferent de natura lor: plata intretinerii, utilitati, rate banci etc. ( se dezvolta de catre fiecare petent, in functie de situatia sa concreta. Copiile actelor care sustin cererea se vor adauga la anexe)
Precizez ca nu detin alte venituri suplimentare care sa acopere aceasta noua scadere a cuantumului pensiei in procent de ……..%, ca urmare a Deciziei de regularizare.
 
TEMEIUL  DE DREPT

Imi intemeiez cererea pe dispozitiile art. 403 C.proc. civ. si art. 172 si 173 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, republicat.
In sprijinul cererii mele arat ca pana in prezent s-au pronuntat hotarari judecatoresti, unele definitive si irevocabile (la Curtile de Apel din Ploiesti, Timisoara si Bucuresti), care atesta temeinicia contestarii deciziilor de revizuire emise de casele de pensii sectoriale, precum si solutii de suspendare a deciziilor de regularizare pana la solutionarea pe fond a contestatiei la executare (TM Bucuresti), motiv pentru care consider ca regularizarea pensiei mele nu poate fi pusa in aplicare pana cand nu se constata existenta sau inexistenta nulitatii  Deciziei de revizuire, pe care am contestat-o.
Fata de cele prezentate, solicit instantei admiterea prezentei cereri si suspendarea Deciziei de regularizare nr………  din …………., emisa de casa de pensii sectoriala a …….. pana la judecarea definitiva si irevocabila a dosarului nr.  …………, privind Decizia de revizuire, conform art.244 C.Pr.Civ.

Anexez in probatiune, in exemplarele necesare comunicarii (2 exemplare):
  • Copia Deciziei de regularizare (incl anexa)  nr……..…din …………
  • Copia plicului in care s-a primit decizia
  • Copia actului de identitate
  • Copia Deciziei de revizuire, ultima varianta (numai prima fila)
  • Copia Deciziei initiale de pensionare (cea valabila in dec 2010
  • Copiile taloanelor de pensii corespunzatoare fiecarei decizii
  • Certificatul de membru SCMD
  • Etc.
NOTA: Pana la primul termen de judecata voi depune si Certificatul de grefa din care sa rezulte existenta pe rolul instantei a dosarului ce are ca obiect contestarea Deciziei de revizuire.

Data …………………….                                     Semnatura …………….

DOMNULUI  PRESEDINTE AL TRIBUNALULUI  ……………….    

 Întrucât şi în cadrul filialei noastre au apărut unele probleme legate de comunicatul CD din 05.04.2012 vă prezint PUNCT DE VEDERE AL BIROULUI OPERATIV AL FILIALEI SECTOR 6 SCMD pentru ca să trageţi concluziile ce se impun şi eventual la prima şedinţă să le discutăm.

PUNCT DE VEDERE AL BIROULUI OPERATIV AL FILIALEI SECTOR 6 SCMD

In data de 25.04.a.c., Biroul Operativ al Filialei Sector 6 SCMD Bucuresti a transmis presedintelui SCMD punctul sau de vedere la doua materiale aparute pe pagina centrala a sindicatului, solicitand publicarea acestuia odata cu primirea lui pe aceeasi pagina principala ca drept la replica. Tinand cont ca solicitarea BO al Filialei Sector 6 nu a fost onorata, pentru o corecta informare a tuturor membrilor SCMD si in virtutea dreptului la opinie ne rezervam dreptul la a publica punctul nostru de vedere pe pagina filialei"
COMITETULUI DIRECTOR AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
        
            Biroul Operativ al SCMD-  Filiala Sector 6, a luat act de ,,Informarea privind unele decizii luate de catre Comitetul Director al SCMD in sedinta din 05.04.2012”, publicata in data de  08.08.2012 pe pagina principala a site-ul SCMD, si, pentru corecta informare a cititorilor, membrii sau nu ai sindicatului, prezinta urmatoarele:
a)- redam mai jos, integral, punctele 5-12 ale documentului mentionat, intrucat acestea vizeaza explicit persoana presedintelui Filialei si implicit deciziile luate in unanimitate, impreuna cu Biroul Operativ;
b)- aduce precizarile necesare si cuvenitele corectii;
c)- solicita Presedintelui SCMD, publicarea punctului de vedere al Biroului Operativ, pe pagina principala, odata cu primirea acestuia conform deontologiei, si respectarii dreptului legitim la opinie.
,,Informarea privind unele decizii luate de catre Comitetul Director al SCMD in sedinta din 05.04.2012
5. Comitetul Director (CD) a luat cunostinta de decizia dl. Col (r) Tudor Marian, trimisa presedintelui SCMD in data de 02.04.2012, inregistrata la Registratura SCMD cu nr. 1496/03.04.2012, de retragere din functia de vicepresedinte al SCMD. CD a constatat ca nu este necesara nici o comunicare la tribunal, dl. Col. Tudor fiind desemnat vicepresedinte, conform Statutului, art 9 par. (3) lit (b), de catre membrii fondatori. In aceasta situatie, CD a hotarat sa se adreseze membrilor fondatori, in baza aceluiasi articol din Statut, pentru desemnarea unui alt vicepresedinte care sa raspunda de Departamentul Organizare, si sa transmita membrilor SCMD urmatoarele: 
a)Planul de masuri, adoptat statutar dupa CNR 2011, a prevazut o delegare de competenta catre vicepresedinti a domeniilor de responsabilitate si a relatiilor directe cu presedintii de filiale dintr-un anumit teritoriu, care se constituie in Consiliul consultativ al respectivului vicepresedinte; numai in baza acestuia dl. Col. Tudor avea, ca vicepresedinte, responsabilitati pe Bucuresti si jud. Ilfov. La ora actuala, domnia sa este, din punct de vedere statutar,  doar presedinte al Filialei 2 Sector 6 Bucuresti;
b)Statutar si conform ROF, orice structura a SCMD este creata, organizata si desfiintata numai de Comitetul Director.
 Precizari si corectii :
a) - denumirea corecta si unica este Filiala SCMD- Sector 6 si nu Filiala 2 Sector 6, pentru ca aceasta nu mai exista, conform ­­­­­­­­­­­­­­­­­ Protocolului de fuzionare incheiat in 07 Iulie 2010, si transmis spre stiinta inca de acum doi ani, CD; Dar si-a pus cineva problema daca baza de date este corecta? Stie CD cate filiale are in tara si care este numarul real al membrilor SCMD? Stie CD care este situatia reala a platii cotizatiilor pe intreaga tara?
          b) - CD  nu specifica in text, nici daca a inteles corect adevaratele motive care l-au determinat pe Seful Departamentului Organizare si Vicepresedinte in CD sa demisioneze in data de 02.04.2012 (satul de atata opozitie argumentata in van) nici daca recunoscandu-i reala implicare si contributie la actiunile si activitatile sindicale a schitat vreun gest simbolic sa-l retina. Sau poate a considerat ca singurul act meritoriu in care s-a evidentiat, si pentru care poate gasi oricand un inlocuitor, a fost doar montarea si demontarea schelelor. Oare cati dintre membrii CD sau din departamente, unii platiti, au facut cat a facut acest om?
6. CD nu a infiintat niciodata vreun consiliu de coordonare filiale si  respinge o atare structura nestatutara si susceptibila de a crea paralelisme si sciziuni. CD atrage atentia BO ale Filialelor din Bucuresti si Ilfov ca au fost manipulate de catre unul dintre “venerabili”, coleg de loja cu domnii generali Oprea si Mihai Iliescu,  in sensul parasirii activitatii legate de buna functionare a filialelor, si ca nici una dintre deciziile BO nu poate fi statutara daca nu s-a facut cu aprobarea majoritatii membrilor filialei. Viitorul vicepresedinte cu probleme de organizare va lua masuri pentru intarirea filialelor din Bucuresti si Ilfov si a BO ale acestora.
 Precizari si corectii :
a)- in conformitate cu prevederile art.12 litera I, art.28(1) din Statutul SCMD si art.39 litera f alin. 4 din ROF-ul SCMD, in data de 17 august 2011 s-a decis constituirea Consiliului de Coordonare a filialelor din Bucuresti si Ilfov, structura unitara, fara personalitate juridica si fara a aduce atingere filialelor de sector. Mai mult, in data de 28 decembrie 2011 CD a aprobat constituirea Consiliilor Consultative pe zone geografice, Bucuresti si Ilfov.
b)- reamintim CD, cat si pescuitorilor in ape tulburi ca PROTOCOLUL de  constituire a Consiliului de Coordonare a filialelor din Bucuresti si Ilfov expliciteaza pe intelesul tuturor urmatoarele capitole, ca puncte de referinta:
1. Motivaţia necesităţii constituirii acestei structure.
.         2. Manifestarea unei atitudini proactive şi nu doar reactive în modul de acţiune faţă de situaţii şi evenimente (motivaţie).
3. Promovarea unei imagini profesioniste, implicate şi competente la nivelul Capitalei precum şi consolidarea filialelor prin (motivaţie).
4. 
 Atragerea resurselor financiare.
5. Organizare, atribuţii şi competenţe ale structurii.
In cel mai transparent mod, PROTOCOLUL a fost publicat si pe site-ul Departamentului Organizare, miercuri, 2 noiembrie 2011.
Orice cititor de buna credinta si cu o gandire logica isi da seama ca documentul programatic nu are si nu urmareste niciun moment vreun scop subversiv. Dimpotriva. In ceea ce priveste structura in sine, ea vizeaza in esenta prin scopurile stabilite, intarirea si nicidecum slabirea sindicatului, o forta coagulata si puternica la nivelul capitalei si nu paralelismul ori vreo tendinta de sciziune.
            c)- in ceea ce priveste viitorul vicepresedinte cu probleme organizatorice, suntem convinsi ca va primi sarcini precise in asa zisa logica a CD, pe care le va urma obedient, cu calcaiele lipite si coloana arcuita corespunzator. Altfel……cu siguranta va zbura !
d)- Asa usor se uita la nivelul CD ca azi se aproba ceva si maine nu se recunoaste acest lucru, sau Consiliul de Coordonare al filialelor din Bucuresti si judetul Ilfov este altceva decat Consiliile Consultative pe zone geografice? Dar in lipsa unor documente (procese verbale) corecte si semnate de toti membrii CD prezenti la sedinte si in logica unor oameni fara coloana vertebrala se pare ca nu s-a aprobat asa ceva la nivelul CD, sau cel putin nu se recunoaste, pentru ca nu convine cuiva.
7. CD atrage atentia ca a votat repingerea oricarui dialog la nivelul MApN, sub nivelul ministrului Oprea, orice actiune de acest gen desfasurandu-se nestatutar si fiind de natura a aduce prejudicii imaginii SCMD care doreste, speram ca in cvasitotalitatea membrilor sai, sa dialogheze cu numita tovarasa Lupu, doar in tribunal, prin intermediul avocatilor.
Precizari si corectii :
a)- La data de 07 februarie 2012 a avut loc o discutie spontana cu reprezentanti ai MAI, respectiv cu secretarul de stat, chestor pr. Dl. Guran Lucian, dialog ce nu a fost pregatit si aprobat de CD (desi a participat presedintele SCMD). Paradoxul rezulta din faptul ca la momentul discutiilor, presedintele SCMD nu a putut prezenta, in scris, setul de probleme cu care se confrunta membrii SCMD din MAI, problematica scrisa fiind depusa a doua zi. Cu atat mai mult, nici in prezent, nu se cunoaste punctul de vedere al MAI la problemele prezentate.
La solicitarea membrilor de sindicat, prin BOp ale filialelor si dorind nererepetarea improvizatiei de dialog, Consiliul de Coordonare in sedinta ordinara din 21 februarie 2012, a hotarat sa adreseze o solicitare CD cu privire la demararea unor discutii cu reprezentantii MApN, prezentand inclusiv punctajul si tematica discutiei, in similitudine cu cele prezentate la MAI.
MApN, luand act de solicitarea SCMD, a delegat pentru discutii pe secretarul de stat Vasile Mihail OZUNU. Presedintele SCMD a refuzat dialogul la acest nivel, clamand ca el nu discuta decat cu ministrul Oprea. Oare un secretar de stat care are in atributii si problematica noastra (a se citi de catre cei care nu stiu atributiile Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul si Informare Publica) este “nimeni in drum” sau presedintele SCMD se considera prea mare pentru a purta astfel de discutii cu reprezentantul desemnat de ministrul apararii, oricare ar fi acesta?
Avand in vedere ca  problemele ce urmau a fi prezentate reprezentau, de fapt, solicitarile membrilor de sindicat nu numai din Bucuresti si Ilfov ci si din intreaga tara (Craiova, Brasov, Constanta, s.a.) Consiliul de Coordonare in sedinta din 06 martie 2012 a hotarat sa dialogheze in conditiile mai sus mentionate, delegand un numar de patru persoane, asa cum reiese si din comunicatul afisat pe site, dupa intalnire.
 Se cunoaste de catre toti membrii SCMD ca in aceeasi perioada ,doua persoane (Valeriu Pricina si Contantin  Nastase - membrii ai CD) au fost in audienta la ministrul apararii Oprea? Unii zic ca pentru probleme personale, dar oare ce probleme personale? Nu cumva acestia erau in “misiune”, apropos de tradare, sau solicitau si ei grade? Oare numai unii au voie sa dialogheze cu reprezentantii Ministerului Apararii “indiferent de probleme”? Au facut cei doi o informare despre ceea ce au discutat sau este secret?
Legat tot de dialogul pe care este gata sa-l aiba conducerea SCMD cu oricine (guvern, parlament, ministere), oare inversunarea si limbajul liderilor nu a generat refuzul primului-ministru (vezi Ungureanu), ministrilor, chiar daca acestia asa au primit sarcina de la Cotroceni, da a dialoga cu reprezentantii nostrii? Oare de ce la consultarile de la Guvern din luna aprilie 2012, cu ONG-urile, sindicatele, SCMD nu a fost invitat?
8. CD isi exprima nedumerirea fata de toate acuzele aduse nestatutar si pe cale de coterie, de catre un fost membru al sau, la adresa activitatii departamentelor si chiar a CD, urmand ca in numele transparentei reclamate sa i se puna acestuia, public, un set de intrebari, la care sa raspunda.
Precizari si corectii :
a) – pentru a lamuri colegii nostri asupra semanticii cuvantului coterie utilizat intr-un mod incalificabil de catre CD, redam explicatia din DEX:
COTERÍE, coterii, s. f. Grup restrâns de persoane care urmăresc scopuri ascunse, egoiste și care urzesc intrigi și alte acțiuni reprobabile; gașcă, clică. – Din fr. coterie.  Sursa:DEX '98 (1998)
b)- nu stim exact cine este gasca care urmareste asa-zisele interese obscure in acceptia CD, insa, pe cale de consecinta, daca seful gastii e Presedintele Filialei, inseamna ca gasca nu poate fi decat BOp al Filialei Sector 6 (ca o prima explicatie).
c)- Concluzii:
   1. in ceea ce priveste Presedintele Filialei - spunem raspicat ca il cunoastem prea bine si nu a tradat niciodata interesele sindicatului. Dimpotriva, s-a identificat cu ele.
Pe langa calitatile care l-au evidentiat o cariera intreaga si care-l recomanda ca lider si in prezent, intr-adevar are un mare ,,defect”: spune mereu ADEVARUL, pana cand lucrurile se indreapta. De aceea nu ne disociem de faptele lui si mergem cu el mai departe.
2. in ceea ce priveste BOp al Filialei - pentru cine nu ne cunoaste, putem spune, cu modestie doar, ca ne caracterizeaza doua lucruri : unitatea si faptele;
- unitatea – pentru ca deciziile in cadrul Biroului se iau pe baza de argumente, si unanimitate de voturi, iar Presedintele nu are drept de veto (nu dupa cum se vede in cadrul CD, unde Presedintele decide totul, iar CD are doar rolul de paravan). Nu de alta, dar mai avem un presedinte-jucator in capul satului, si care la randu-i are un guvern. Tot de paravan. Si ne-a ajuns tuturor!
- faptele- pentru ca rezultatul muncii BOp este Filiala Sector 6, una dintre cele mai numeroase si puternice din Sindicat; pentru ca am reprezentat interesele colegilor cum am putut mai bine si, mai ales in modul cel mai transparent. Site-ul Filialei ne e martor.
3. in ceea ce priveste asocierea in sine a BOp si a Presedintelui Filialei cu coteria – subanteleasa si indusa voit de catre CD, oricat de muzical si nevinovat ar gadila urechile mai lungi ale unei minoritati, are efectul paralizant al unei palme pe un obraz nevinovat. De aceea, o respingem ca pe o jignire impardonabila, si sugeram CD sa caute asocierea cu “pricina” in alta parte, decat in structura noastra de conducere.
9. CD a hotarat sa respinga orice tentativa de scindare a sindicatului in interes propriu, de catre una sau mai multe persoane, considerand ca aceasta este o actiune dorita si angajata de actuala putere politica, in plin an electoral, cand SCMD se vadeste a fi unul dintre putinii adversari reali ai regimului. Aceasta deoarece CD a constatat, dincolo de declaratiile verbale, de dragoste catre presedinte si de “ingrijorare” fata de bunul mers al activitatii, o actiune constienta sau nu, cat se poate de practica, a unui grupuscul de 7-8 persoane, vizand destructurarea sindicatului, prin inventarea unei structuri paralele Comitetului Director, neconsultarea tuturor membrilor filialelor constituite de CD in Bucuresti, dezinformare, incercare de manipulare a presedintilor si a membrilor BO ale filialelor din Bucuresti si initierea unei strategii paralele si contraproductive cu aceea a CD. Exemple ar fi contactarea unor politicieni nesiguri din USL, care au solicitat si primit datele personale ale membrilor SCMD din Bucuresti, emigrand ulterior, cu tot cu acestea, la UNPR, sau atacurile vizand inlocuirea membrilor Departamentului Juridic  (mai nou si a Comisiei de Disciplina) pentru refuzul de a face contestatii-mamut, la presiunea unor nemembri de sindicat, dornici sa se reprezinte singuri in instanta, avand de-a gata toate elementele actiunii.
Precizari si corectii :
a) – intrucat in textul de mai sus este invocat un  grupuscul de 7-8 persoane, vizand destructurarea sindicatului, prin inventarea unei structuri paralele Comitetului Director….., rezulta de data aceasta fara echivoc, spunem noi, ca gasca, nu o constituie BOp al Filialei, ci Consiliul de Coordonare a filialelor din Bucuresti si Ilfov (a doua explicatie si speram, ultima).
b) – avand in vedere ca explicatiile referitor la structura respectiva au fost argumentate suficient la pct. 6, ne vom limita doar la simpla remarca, ca de la data publicarii Protocolului de infiintare pe site-ul Filialei 2 noiembrie 2011 si pana in prezent, ar fi fost suficient timp pentru demascarea caracterului subversiv al acesteia, de catre colegi. Ori pana acum………..
Pentru a intregi insa imaginea colegilor, le recomandam sa citeasca “ MICA SCHITADE SCENARIU” - autor dl. Valeriu Pricina publicata pe site-ul sindicatului, in realitate un scenariu ieftin cu iz cabotin,  in vederea formarii unui punct de vedere corect, si in oglinda cu al nostru. In ochii dansului Consiliul de Coordonare nu este decat “structura paralel autoimpusa – fara autoritate decizionala reala si fara vreun temei statutar” si “ paralel autoinstalata” ceea ce demonstreaza fara echivoc necunoasterea prevederilor statutare, precum si a hotararilor CD, din care face parte.
            c) – in ceea ce priveste “ grupul solidar, contestator, vesnic nemultumit, vesnic pretinzator de altceva si altcumva “ cu “ carente de ordin cultural sau profesional “ acesta este de fapt format din presedintii filialelor din Bucuresti si Ilfov, care nu a facut decat sa solicite o comunicare interna si publica transparenta care sa vizeze intarirea fortei SCMD,continuarea eforturilor pentru schimbarea atitudinii societatii fata de SCMD si realizarea obiectivelor numai in interesul membrilor sai. Reamintim ca aceste chestiuni au fost publicate pe site-ul Filialei, in Comunicatul Consiliului de Coordonare.
          Problema carentelor frizeaza bunul simt si in special incapacitatea unor critici de ocazie de a se alatura acestui grup.
           10. Rezolvarea tuturor problemelor legate de bunul mers al activitatii filialelor din Capitala este de competenta CD si a viitorului vicepresedinte cu probleme  organizatorice.
Precizari si corectii :
a) - nu ne indoim nicio clipa ca aceasta este intentia CD, singura nedumerire este insa, daca maniera de rezolvare ramane aceeasi. Adica, a se citi ca si in continuare Presedintele va decide de unul singur, ca doar CD are numai rol consultativ si din care bietul viitor vicepresedinte nu va realiza exact daca face/sau nu parte. Doar un precedent exista !
 b) - Se naste totusi o intrebare. Care este explicatia discordantei dintre prevederile statutului si cele ale ROF in privinta infiintarii/desfiintarii filialelor (Comitetul Director … infiinteaza, organizeaza si dizolva filialele Sindicatului.” (ROF, Art. 17, lit. j) si cine a introdus acea prevedere în ROF?
11. CD va supune analizei Departamentului Juridic si Comisiei de Disciplina a SCMD punctele 7- 9.
12. CD atrage atentia tuturor membrilor SCMD sa faca o distinctie  clara intre calitatea lor de membri ai unor partide (indiferent care) si calitatea de membru SCMD. Orice actiune la care participa in calitate de membri ai partidelor in cauza, in tara sau in strainatate, priveste, sub toate aspectele, inclusiv financiar, respectivele partide, nu SCMD. 
Precizari si corectii :
           a) – coroborand pct. 11 cu fraza din pct. 8 ,,….urmand ca in numele transparentei reclamate sa i se puna acestuia,  public, un set de intrebari, la care sa raspunda. (adicaPresedintelui Filialei) - cu alte cuvinte, Ai sa dai sama, Tudore !- BOp al Filialei se intreaba retoric de ce daca timpurile inchizitoriale au trecut, mijloacele au ramas inca, intr-un sindicat in care dreptul la opinie este liber, cu atat mai mult cu cat se bazeaza pe argumente.
b) – in ceea ce priveste pct. 12, nu stim la ce se refera CD.
In loc de Concluzii:
1. BOp al Filialei respinge toate jignirile CD cuprinse in ,,Informarea privind unele decizii luate de catre Comitetul Director al SCMD in sedinta din 05.04.2012”, mai mult sau mai putin voalate, mai mult sau mai putin induse, aduse de catre CD Presedintelui Flialei si colegilor din structurile de conducere, vizate.
2. Solicita CD ca in timpul cel mai scurt sa poarte o discutie pentru lamurirea deciziilor, la care sa participe Presedintele SCMD, CD in corpore, BOp al Filialei Sector 6.
3. BOp al Filialei Sector6 a pregatit  de asemenea un set de intrebari pentru conducerea SCMD intrucat tendintele de conducere autocrata devin tot mai vizibile, ca de altfel si persistenta erorilor de management la nivelul CD.  
4. Totodata, solicitam si asteptam din partea d-lui Valeriu Pricină (semnatar al materialului “Mica schita de scenariu”) si a membrilor CD, semnatari ai Informarii din data de 05.04.2012, să ceară scuze in mod public, tuturor acelora care sunt vizaţi în cuvintele nepotrivite/ofensatoare lansate pe site-ul SCMD.
BIROUL OPERATIV AL FILIALEI SCMD- SECTOR 6  BUCURESTI