PRIN DECIZIA CCR, ROMÂNII SUPORTĂ “REPETABILA POVARĂ”

 

AUTOR,

 Petrişor Mandu

La 31 octombrie 2010, pe patul spitalului de urgenţă, Marele Poet Adrian Păunescu, imprevizibil şi înverşunat, sucit , controversat, criticat de unii  oameni cu o cultură îndoielnică, părăsit de “generaţia în blugi”, transmitea românilor , ultimul său mesaj liric intitulat “De la un cardiac, cordial”.

„Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani

Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi , Doamne, viaţă, încă nişte ani

Şi ţării mele minimă dreptate.”

Astăzi, 22.08.2012, poporul român a fost nedreptăţit prin Hotărârea CCR. Aparţin  generaţiei  care s-a hrănit spiritual din filmele „Cenaclul Flacăra”, „Mihai Viteazul” şi „Nemuritorii” iar acum, pribegesc de ceva vreme, în noua „democraţie portocalie”, fundamentată pe învăţăturile lui Traian Băsescu, Vasile Blaga, Emil Boc , Cristian Boureanu, Sulfina Barbu, Elena Udrea, etc. O democraţie în care, relaţia dintre avere şi putere este singurul mecanism de acces la etajele superioare ale cârmuirii societăţii. În viziunea acestei cârmuiri, preponderend strâmbe şi absurde, viitorul se reduce la buna intenţie, trecutul un concept pierdut şi abandonat în  mirajul internaţionalizării, iar prezentul o negociere de tip mafiot. Sub asemenea conducere politică am reuşit , în cei 22 de ani, să denaturăm întregul sens al evoluţiei noastre ca entitate culturală, spirituală şi materială. Am abandonat trecutul glorios şi promovăm „pipiţele din lumea mondenă” şi găştile de cartier, am machiat realitatea existenţială cu un aspect formal   de tip occidental, fals şi mincinos, am îndepărtat preocupările generaţiilor tinere de idealul naţional şi i-am aruncat direct în vâltorile consumului şi ale distracţiei, am ridicat minciuna la rang de virtute, am condamnat bătrâneţea la „temniţă grea”, am trecut morala şi etica prin ciurul nefiresc de mocirlos , al politicii.

În ţara mea, milioane de oameni, majoritatea tineri, nu au voie să muncească, deoarece politica imorală încurajează şomajul de masă şi pribegia. În acest Colţ de Rai, oamenii care reuşesc să-şi găsească un loc de muncă sunt supuşi, în totalitate, negustorului lacom autohton şi capitalistului străin, interesat de consum şi de supraprofit. Marea majoritate nu are decat forta de munca pe care şi-o vinde la cheremul şi bătaia de joc a patronului autohton evazionist, hrăpăreţ şi incult şi a străinului lacom şi nemilos. Dubele politiei, însoţite de procurori, au devenit active în zona rurală, unde se caută cei mai înrăiţi duşmani ai regimului de democratie populară, cetăţenii votanţi. Trăim în ţara în care intelectualii nu se implică în proiecte politice naţionale şi sociale, populaţia este manipulată şi nu cunoaşte adevărul, iar Viktor Orban trece nestingherit frontiera de vest şi ne spune cum să votăm. In ţara mea, ultimul comunist şef cu veleităţi dictatoriale lansează minciuni defăimătoare la adresa monarhului, minciuni pe care istoricii nu se îngrămădesc să le spulbere prin argumente şi documente istorice, oficiale. În ultimii 22 de ani, poporul meu a devenit un popor seminomad, pribegia economică îi risipeşte pe români în toate zările, iar România tinde să se depopuleze de cetăţenii născuţi români. Pe fondul depopulării şi scăderii drastice a ratei natalităţii, politicienii portocalii ataşaţi material şi financiar la cauza dictatorului, prosteşte cu neruşinare poporul blând şi credul că numărul electorilor a crescut de la an la an. Astfel, dacă în 1992 era de 16.597.508, în noiembrie 1996, a crescut cu 621.146, adică la 17.218.654. În decembrie 2000, regăsim pe listele electorale 17.699.727 de electori, în 2003, 17.842.103, iar în noiembrie 2004  ne mai îmbogăţim cu încă 799.617, deci 18.449.344 electori. Din 2004 şi până în 2012, numărul de electori a rămas acelaşi, deşi a avut loc o depopulare masivă. Şi pe vremea lui Ceauşescu natalitatea era o problema de stat materializată în celebrul Decret 770 din 1 Octombrie 1966 care interzicea avortul. Ceauşescu vroia sa creeze „Omul nou” interzicând femeilor de a scăpa de o sarcina nedorită. Atunci au venit pe lume copiii numiţi „Decreţeii”,dublând natalitatea. Şi pe vremea dictatorului comunist, dar şi în zilele noastre morala şi etica au rămas apanajul poiticii. Imi aduc aminte că, înainte de 1966, fetele care rămâneau însărcinate în timpul liceului erau exmatriculate pentru că încălcau principiile moralei şi ale eticii. Politica dicta ce este moral şi imoral. După 1966, acceaşi faptă devenea morală, fetele aflate în situaţiile similare, întrerupeau liceul pentru creşterea copilului şi reluau cursurile atunci când situaţia le permitea acest lucru. Ţara avea nevoie de cetăţeni! Acum politica apreciază că pribegia este ceva moral. Trăiesc în ţara în care oamenii sunt harnici, cinstiţi, civilizaţi şi NEFERICIŢI. Din 1945 şi până în prezent am parcurs 67 de ani de republică şi niciun an de democraţie autentică. Trăiesc vremuri absurde în care, dacă eşti legat strâns de valorile naţionale şi spiritual morale ale poporului român, eşti catalogat „naţionalist periculos”. Deşi poporul român este şi va fi, cât vor dăinui veacurile, un popor pur creştin, mai bine spus, creştin – ortodox, peisajul nostru cultural- spiritual este infectat cu doctrine mistice din import. Avem noroc însă , că pe aceste meleaguri, s-a născut un BRÂNCUŞI iar întreaga sa creaţie, având în centrul ei, biserica, conţine toată profunzimea tainei ce exprimă drumul Patimilor lui Hristos spre Înviere şi Înălţare. Revedeţi „Masa Tăcerii”( ce reprezintă Masa Cinei  celei de taină) şi „Poarta Sărutului”( prin care Brâncuşi vede locul sărutului lui Iuda din grădina Ghetsimani, locul unde Isus Hristos este vândut, arestat şi dus spre judecată şi jertfă). Trăiesc în ţara în care autorităţile au transformat instituţiile publice în instrumente politice, în care , cei mai frumoşi ani ai copiilor noştri, ajunşi la vârsta împlinirilor, nu au prea mai şanse dacă nu subscriu la gaşca politică dominantă, în care omnipotenţa şi omniprezenţa politică impostoare sunt deghizate în democraţii şi instrumente coercitive sau de decizie. În ţara mea „merituoşii neamului”au doar drepturi , nu şi obligaţii şi au făcut din existenţa pensionarilor, o problemă „colaterală” şi indezirabilă  a politicii de stat. Fiind într-o asemenea ipostază nu am dreptul să tac şi nici să mă las înrobit . "Robia cea mai demnă de dispret e cea care convinge, prin supunere oarbă, pe asupritor că victima sa e născută pentru robie" (Ch. Fourier (1772 -1837 ). În România , se poartă râsul exprimat prin HĂ-HĂ-ială, ca semn al unei „superiorităţi intelectuale”. Max Simon Nordau (1849 –1923),  scrie că „Stanley - vestitul explorator , povesteşte cum că negrii din Africa centrală se tăvăleau de râs de câte ori îl vedeau scriind, iar omul superior e serios prin conditia însăşi a muncii intelectuale ". Nu încerc, prin scris , să înfrunt pe nimeni, doresc să rămân la limita umană, având puterea interioară de a nu rămâne ca o unealtă în slujba minciunii şi fărădelegii. De-a lungul existenţei mele, mi-am câştigat dreptul de a-mi face public opiniile bazate pe ştiinţă şi o realitate trăită din greu, fără să fiu determinat de o rea intenţie, în mijlocul unei gloate nedreptăţite, manipulată şi impilată. Am apelat în repetate rânduri la a patra putere în stat. De fiecare dată, mi-au răspuns cu o profundă tăcere, prioritate având subiecte gen, nunţi celebre şi manele, şuşanele şi modele.  

Întreaga mea viaţă, până în prezent, s-a derulat pe parcursul a două epoci, „Epoocă de Aur” şi  „Epoca Tranziţiei”. Am putea să denumim  „Epoca Tranziţiei”, „Aceeaşi Mărie cu altă pălărie”. Astăzi 22.08.2012, putea avea loc sfârşitul „Epocii de Tranziţie” prin debarcarea, „din vârful catargului naţional”, al singurului şef de stat cu rădăcini în fosta nomenclatura comunistă. Cocoţat în funcţia supremă de „şef al statului” în urma unui proces electoral organizat şi desfăşurat în dezacord cu multrâmbiţatele valori europene, înconjurat de o camarilă arogantă, lacomă, abuzivă şi antinaţională a reuşit să creeze un sistem de guvernare nociv care a săpat permanent la temelia statului naţional unitar şi a produs ireversibil, destructurarea coeziunii populare. Astăzi, Parlamentul României, prin care poporul îşi exercită suveranitatea în temeiul democraţiei, a fost învins de către CCR, o instituţie a statului, „apolitică” dar, numită politic. Aceasta din urmă, a decis, cu o majoritate legală de 6 la  3, că preşedintele demis de popor, prin referendum, se poate întoarce la palat.

Poate vă întrebaţi cum este posibilă o asemenea soluţie? Nu întâmplător am intitulat aceasă simplă şi modestă analiză „Repetabila Povară”. Nu este singura perioadă de răscruce din multimilenara noastră istorie în care , jocurile politice interne, generate de intrigile şi orgoliile reprezentanţilor politici, sunt alimentate, în mod barbar şi la vedere, de unele autorităţi ale statelor occidentale. Nu este prima dată în istorie în care, pe fondul dezbinării, împrăştierii, dezorientării, dezinformării, poporul trece printr-o eclipsă de nepăsare faţă de propria-i soartă. Lipsit de o cârmuire proprie şi îndestulătoare, poporul român a ajuns la mâna birocraţiei de la Bruxelles, a unor guverne euro atlantice şi a unor trusturi transnaţionale.

"Idile nasc şi se desfac sub luminiş de lună,
In ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe …
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi …
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege ?’’  ( În ţara mea – Ion Pribeagu)

Sub povara grijilor pentru ziua de mâine, hipnotizaţi printr-o diversitate de iluzii, spiritul nostru naţional a adormit  de ceva timp, suficient, pentru ca aranjamentele de autonomie teritorială să devină active. În această perioadă de relativă nepăsare populară, personajul repus azi, în drepturile supreme, a reuşit să introducă în lupta politică, gradual, atât instituţiile care asigură independenţa, siguranţa şi fiinţa naţională cât şi pe cele coercitive forţând, inducerea  unei false imagini  a unui „teatru de război”. A fost suficient pentru ca vectorii de propagare ai democraţiei unicei superputeri, SUA, să fie activaţi în zona de interes a Mării Negre. Intrată în scenă la momentul oportun, administraţia nord americană a intervenit „tangenţial şi „ocazional” în conflictul dintre preşedinte şi popor. Numele unor personalităţi precum Angela Merkel, Barroso, Viktor Orban, Viviane Reding a fost completat cu cel al lui Philip Gordon, trimisul special al lui Hillary Clinton, care a avut la Palatul Cotroceni, un dialog „non verbal”  cu preşedintele interimar, Crin Antonescu. Această atitudine, dacă nu exprimă relaxare, cu siguranţă, exprimă dominare.

Nu am să dau explicaţii nici asupra conflictul de interese din interiorul alianţei Euro – Atlantice şi nici asupra uriaşei importanţe geopolitice a acestui cap de pod la Marea Neagră care se numeşte ROMÂNIA. Reţin doar atenţia asupra unui principiu geopolitic care a dominat şi va domina evoluţia statelor în zona euroatlantică şi anume „principiul eforturilor colective pentru apărarea intereselor euro –atlantice”. Încerc să vă readuc în memorie, două momente istorice care confirmă inviolabilitatea acestui principiu. Cu ocazia efectuării primului turneu diplomatic european, după preluarea puterii, la 20 ianuarie 2005 (cel de-al doilea mandat), G.W. BUSH  a expus la BRUXELLES, în faţa liderilor NATO şi UE, noua viziune oficială asupra relaţiilor americano – europene:

” Prietenia noastră este solidă şi de importanţă vitală pentru pacea şi securitatea lumii . Nici o controversă temporară , nici un dezacord trecător între guvernele noastre , nici o putere de pe Terra nu va putea vreodată să ne dezbine”. În noiembrie 2010, cu ocazia Summit – ului NATO şi al UE de la Lisabona, Barack Obama a declarat că doreşte o Alianţă Nord-Atlantică revitalizată pentru secolul al XXI-lea „Am venit la Lisabona pentru a revitaliza alianţa NATO pentru secolul al XXI-lea şi pentru a întări parteneriatul dintre SUA şi UE”. De la preluarea puterii la Casa Albă, Barack Obama a încercat să le transmită subliminal oficialilor europeni că procesul de federalizare a Uniunii Europene trebuie să înceapă mai repede, Statele Unite ale Americii fiind mai mult interesate să înceapă relaţii de politică externă cu Statele Unite ale Europei, decât cu o Europă unită printr-un fir foarte fragil. Prin legătura transatlantică, securitatea Americii şi a Europei devine expresia eforturilor colective pentru apărarea intereselor comune şi este fundamentată, prin acelaşi concept. Pentru SUA, Europa reprezintă aliatul său natural cu care împărtăşeşte aceleaşi valori şi, în esenţă, aceeaşi tendinţă religioasă, practică aceleaşi politici democratice, este patria de origine a marii majorităţi a americanilor dar Europa mai semnifică principalul cap de pod geopolitic  al  SUA pe continentul EURASIA, folosit ca trambulină pentru exportul de democraţie  spre est. Cum ar fi permis Hegemonul ca, cel mai înaintat „cap de pod” al democraţiei americane spre Eurasia să devină instabil, prin demiterea lui Traian Băsescu, (aliatul şi garantul obiectivelor strategice americane)  ?

România, ca ţară de contact între spaţiul euro-atlantic şi cel euro-asiatic precum şi Marea Neagră s-au transformat într-un spaţiu transfrontalier de securitate pentru NATO şi UE. Fiind cel mai puternic stat din NATO, SUA îşi domină geopolitic şi geostrategic partenerii săi europeni. Este adevărat că UE face eforturi deosebite , în planul politico – diplomatic, pentru a deveni partenerul egal al SUA, mai ales, în ocuparea unui loc privilegiat în crizele mondiale. Iată cum , în problema stabilităţii politice  a României, liderii din UE şi trimisul special al lui Hilari Klinton au vorbit limba lui Traian Băsescu, aliatul strategic consacrat al SUA. Însă ultimul care a pus ştampila pe soluţia crizei politice din România a fost Philip Gordon. Însă americanii ştiu că Domnul preşedinte Traian Băsescu nu mai are susţinere populară. Democraţia nord americană nu acceptă lideri care şi-au pierdut credibilitatea şi , prin urmare, soluţia de azi, „este o soluţie de avarie”. Sunt sigur că pe scena politicii româneşti, vor urma unele mutaţii profunde, puse de acord cu voinţa poporului. Nici UE şi nici SUA nu vor fi de acord cu aceste „soluţii de avarie” şi , în curând, sper să avem alegeri prezidenţiale. Poate până atunci, se vor lămuri primarii, prefecţii guvernul, INS şi  BEC asupra numărului real de electori existenţi pe plaiurile mioritice. Poate , în ultimul ceas, cel care a fost suspendat va lua o hotărâre înţeleaptă. Altfel , cu siguranţă, Dumnezeu va da românilor o cale de ieşire din impas.

Salut hotărârea Comitetului Director al SCMD de  a convoca CNR în luna octombrie, 2012. Până atunci, intrarea triumfală a „campionilor democraţiei” în Palatul Cotroceni va produce multe evenimente interesante pentru naţiune iar noi, vom continua să acţionăm sporadic şi nehotărât. 

VĂ DORESC LA TOŢI, ADVERSARI ŞI AMICI, O VARĂ FRUMOASĂ CU SĂNĂTATE!