SATU MARE - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

SE STRÂNGE „LAŢUL STRĂIN” ÎN JURUL ROMÂNIEI

Se strânge laţul în jurul nostru, sar scântei la intersecţia intereselor geopolitice , geme românismul de atâtea intervenţii străine sprijinite de un lichelism politic activ şi nesimţit. Aveam impresia, că unul din pilonii pe care se mai sprijinea , la un moment dat, România era marea armată de rezervă. Sărăcită, dezbinată, nepăsătoare şi melancolică, hrănindu-şi demnitatea numai din trecutul glorios al străbunilor, „marea mută” a amuţit definitiv, sub acţiunea benefică şi înşelătoare a foştilor guvernanţi portocalii. Nota de plată creşte săptămânal, cu 1-2% pentru oamenii cinstiţi, direct proporţional cu ritmul furăciunilor autohtone şi străine. Mişcarea haotică a fluxurilor financiare pe pieţele de capital se consumă instantaneu în buzunarele profitorilor, protejaţi de o justiţie incapabilă de a se opune politicii de clan (de partid). Sunt amestecate într-un malaxor de interese deciziile Parlamentului cu cele ale CCR, votul parlamentarilor cu deciziile judecătorilor, precum şi rolurile jucate de instituţiile statului de drept. Nu mai există o balanţă pentru a menţine un echilibru social, este eludat bunul simţ. Intrarea în normalitate este departe, datorită încălcării grosolane a regulilor de colaborare între instituţiile statului. Limbile unor cetăţeni mici şi laşi rostesc cuvinte mari al căror ecou este amortizat brutal, în mizerabila trădare mascată şi bine protejată din exterior. Sintagme bine concepute ( „peste 2 milioane de voturi furate; lovitura de stat; luaţi mâna de pe justiţie; presiunile Guvernului asupra vocilor şi institutiilor independente; s-a deschis razboiul politic în România; desfiinţarea CCR; SUA îşi exprimă îngrijorarea profundă; ameninţări la adresa independenţei instituţiilor statului; paralizarea procesului de luare a deciziilor politice; intervenţii abuzive şi neconstituţionale; ziua cuţitelor lungi; suspendarea statului de drept; abuz fără precedent; încălcarea gravă a legilor ţării; situatie extrem de dificila, similară cu cea generată de mineriada din 13-15 iunie 1990; aţi deschis calea spre anarhie; vreţi să-i scoateţi pe români din Europa; justiţia, ţinta finală a acţiunii majorităţii parlamentare şi a liderilor acesteia; cutremur pe scena politică românească”) sunt utilizate de un ghiveci politic de interese oculte în scopul de a transforma bunul simţ popular românesc într-o permanentă şi inconştientă isterie naţională. Pe fondul acesteia, personaje dubioase având putere de decizie, strică, rău de tot, viaţa bunilor români năuciţi de îndelungata sărăcie la care i-a condamnat, pe nedrept, istoria, îi expune prezentul şi îi avertizează viitorul.

Al treilea război mondial este în plină desfăşurare. De multă vreme avertizez continuu asupra unei ameninţări iminente: ştiinţa de a gândi spaţiul planetar finit şi heterogen nu mai recunoaşte principiile de etică, echitate , egalitate şi respect reciproc. Se pare că lupta pentru resurse se desfăşoară concomitent cu acţiunea generală de intimidare, anihilare prin represiune mascată şi convertire la un mod de viaţă străin total de condiţiile naturale în care s-au născut credinţa şi morala noastră străbună. Disciplina economică şi de austeritate impusă de organismele şi instituţiile globale a paralizat voinţa politică, rămasă fără replică, la acţiunea instrumentelor consumatoare de suveranitate naţională. Prin gestul său, „viteazul voievod” a favorizat acea forţă malefică prin care voinţa cetăţenilor ( exprimată prin Parlament) a fost împinsă cu neruşinare spre periferie. Comportamentul instituţional, deviat aproape complet de pe direcţia interesului public, ne plasează zilnic, tot mai aproape de ziua în care voinţa civică va adormi complet. Aşa se explică sfidarea fără nicio replică civică a prevederilor Art.2 din Constituţie care fundamentează ”dreptul de exercitare a suveranităţii naţionale a poporului român prin referendum”. Referendumul a avut loc, poporul român încă doarme , hipnotizat de avertizări repetate ale unor oameni mici din lumea mare. Guvernele autohtone devin, rând pe rând, tot mai neputincioase şi formale. În ţară, entităţile economice productive au rămas tot mai puţine însă acestea sunt dirijate de factori externi care le asigură capitalizarea, le transferă în în exterior producţia şi tot acolo, le asigură desfacerea . În ţară, sunt returnate sume iluzorii care reprezintă costurile fixe şi cele variabile, sume ce asigură continuarea procesului productiv. În aceste condiţii, guvernul gestionează, ca unităţi economice, chioşcurile de vânzare stradale (în care predomină mărfuri expirate), birourile notariale, xeroxurile, cabinetele de avocatură (numeroase şi fără obiectul muncii), agenţiile imobiliare (adevărate hemoragii finaciare, fără acoperire economică reală), sălile de fitness, cabinetele medicilor de familie, sălile de pariuri sportive, de „păcănele” şi jocuri de noroc etc. Din aceste considerente, neavând soluţii economice reale înviorează fluxurile finaciare prin „politici de doi bani” cum ar fi „indexarea impozitelor cu rata inflaţiei”.

Gândirea economică a bravilor politicieni cocoţaţi în funcţii administrative a luat-o razna, am ajuns să trăiesc momente în care , prin politicile de relansare economică figurează indexarea impozitelor cu rata inflaţiei în loc să fie indexate cu aceasta, veniturile oamenilor muncii. Justificarea este în tipare „Aşa e legea”. Probabil, se va ajunge, cât de curând la aplicarea unor soluţii mult mai eficiente cum ar fi „tăierea completă a veniturilor”. Zonele metropolitane care defilează cu etichete şi embleme pompoase , precum pietrele kilometrice, pe marginea drumurilor naţionale, au rămas la stadii infantile. Este atât de evidentă reaua intenţie economică şi puteţi observa cum marile entităţi economice productive de altădată din centrele demografice importante ale României, au fost înlocuite treptat, cu gigantice obiective care încurajează consumul nelimitat.

Cu ani în urmă, în Academia de Înalte Studii Militare eram cooptat într-un studiu care viza apărarea din aer a principalelor obiective economice din patria noastră dragă. Studiul cuprindea aproximativ 1500 de entităţi economice de care astăzi s-a ales praful şi pulberea iar în locul acestora au apărut micii întreprinzători, patronii faimoaselor chişcuri de banane, legume multi intermediate, spălătorii auto, adică „fabricile de împachetat fum”, adevărate „bombe sociale cu efect întârziat”. Este clar că, guvernul autohton a pierdut autoritatea economică şi la ora actuală este constrâns în tentaculele operaţiunilor de privatizare a ultimelor 12 obiective economice în care acţionar majoritar este statul. Numai că şi în acest domeniu speranţele sunt inutile pentru că în matricea FMI, aceste obiective figurează falimentare şi „moca”.

Poate vă întrebaţi de ce sunt mai marii lumii atât de preocupaţi de stabilitatea în România? Nu mai este niciun secret că suntem printre puţinele state ale căror teritorii conţin bogate resurse naturale. Trebuie să vă dea de gândit manevrele strategice ale SUA în zona de interes a Mării Negre. Această superputere apreciază în mod real potenţialul resurselor româneşti şi din aceste considerente, în conformitate cu „strategia de apărare a intereselor americane”, a trimis în România, mai întâi, buzduganul. În acelaşi timp, prin subordonaţii strategici ai politicii europene strâng laţul în jurul manifestărilor de apărare a identităţii naţionale a românilor, implicându-se abuziv şi, în mod făţiş, în politica internă a statului. Ca reacţie, politicienii au efectuat unele comentarii electorale în Parlamentul European, după care au tăcut. Acum, nemultumiţi că li s-au tăit rentele de deplasare în străinătate şi speriaţi de pierderea locului în Parlament au abandonat sălile de şedinţe şi cutreieră plaiurile mioritice în căutare de consens naţional şi sprijin electoral. Ţara geme de neputiinţa lor, iar în localităţile în care aceştia se fac vizibili, din punct de vedere fizic, continuă dezmăţul zilelor festive, berarul şi alte manifestări unde prostimea, consumând mici şi bere, uită de necazul comun - sărăcia.

Cerul patriei, în loc să fie utilizat în scopuri economice, este scena spectacolelor de artificii, spre deliciul unor spectatori inconştienţi de un viitor care-i dirijează spre apusul unei civilizaţii construite cu mari sacrificii. Autorităţile guvernamentale sunt înfometate de absenţa unor investitori străini. Miliardarii de carton autohtoni nu pot alcătui un potenţial investitor comun pentru „Roşia Montana” şi hidrocarburile din Marea Neagră. Geopoliticienii se întrec în a preda, prin înaltele şcoli des frecventate de boureni , udreni, sârbeni şi ungureni, importantele atuuri geopolitice ale României, Munţii Carpaţi, Dunărea şi Marea Neagră şi nu atacă viguros jaful asupra acestor importante puncte de sprijin pe care ni le-au lăsat, cu sacrificii enorme, strămoşii. Ca şi islamicii aşezaţi de măreţul Alahh pe o mare de petrol şi pe noi Dumnezeu ne-a aşezat, prin sacrificiul milenar al strămoşilor, lângă o mare de aur. Superbogată în hidrocarburi , golită de flota economică prin fraudă naţională , acum este abandonată în favoarea multrâvniţilor şi lacomilor investitori străini. Nouă, românilor, ne vor arunca firimiturile rămase după ghiftuiala lor, însoţite de comisioane tentante pentru reprezentanţii trădători. Contemporanii şi urmaşii lui „Traian cel demis de popor” aplaudă măreţia timpurilor în care trăim sugrumaţi continuu de o camarilă mondială. Abordarea neserioasă şi tendenţioasă a privatizării celor 12 obiective economice figurate pe lista FMI confirmă ipoteza că, „profiturile imediate ale celor implicaţi sunt mai importante decât iubirea de patrie”. Suntem ameninţaţi cu foametea, guvernanţii invocând unele capricii ale vremii, în timp ce apele limpezi ale Dunării, Prutului, Mureşului , Oltului, Jiului etc curg dinspre „cetate spre periferie”, fără niciun folos economic. În acest timp, „ceata lui piţigoi” , a fostului lider portocaliu basculat ,ca edil, la Cluj aplaudă rezultatele arşiţei din Câmpia Bărăganului, Brăilei, Ialomiţei, Câmpiei de Vest sau de Est şi lucrează subversiv, la căderea guvernului Ponta. Consumăm din plin şi cu nonşalanţă fructele şi legumele venite din străinătate injectate cu tot felul de conservanţi care dau aspectul mercantil şi conţinutul furajat şi sunt dirijate eficient şi obscur de mafia autohtonă. Sub arşiţa soarelui, câmpiile româneşti lipsite de binecuvântarea apelor cristaline care curg de milioane de ani, sunt vândute bucată cu bucată. Un inocent politician cu gândire utopică şi caracter îndoielnic liniştea poporul spunând „ce domnule dacă-l cumpără nu poate fugi cu el peste hotare”. Aşa este pământul nu poate fugi peste hotare dar îşi schimbă mai întâi proprietarul şi apoi stăpânul. Şi atunci de ce cânţi măi inocentule, la beţie „Noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni”?.

Dragi camarazi,

Marii strategi ai României au fost înlocuiţi cu micii comentatori şi tendenţioşii analişti, legaţi ombilical, de un furnizor de capital privat. Crescuţi în vatra fostei securităţi şi şcoliţi în arta manipulării, aceştia continuă să tulbure apele stabilităţii interne şi amplifică vrajba naţională. Aşa se face că „piţifelnici de toate orientările sexuale”, lipsiţi de cultură politică şi deontologie socială îşi dau cu presupusul asupra instituţiei militare. Citesc tot felul de aprecieri la adresa militarilor activi şi din rezervă şi, de fiecare dată, conştiinţa mi-a sugerat, că nu sunt demni de un răspuns din partea subsemnatului. De data aceasta am să trec peste impulsurile interioare şi am să exprim un punct de vedere în legătură cu acest fenomen de denigrare a noastră. În primul rând, am reţinut din capitolul „determinism” al disciplinei filosofice (atât materialistă cât şi idealistă) că orice efect este rezultatul unei cauze. Acesta , efectul, la rândul său, devine în anumite circumstaţe, o nouă cauză. Orice cauză este însoţită în derularea ei, de anumiţi factori care amplifică sau reduc impactul cauzei. Sunt identificate o paletă largă de cauze, chiar în interiorul nostru, al sistemului militar care generează unele reacţii impardonabile ale celor pentru care ne-am sacrificat, noi militarii din toate sistemele, vieţile, libertatea şi prosperitatea. Cea mai dăunătoare este, cu siguranţă lipsa de solidaritate, în problemele de interes general.

Aici, am să vă reţin atenţia cu patru studii de caz.

Se cunoaşte faptul că în anul 2012, promoţiile de ofiţeri din Academiile Militare ale Categoriilor de Forţe Armate nu au fost repartizate pe posturile corespunzătoare în structurile operative ale sistemului de apărare. La noi , militarii în rezervă, pensiile continuă să vină în fiecare lună şi ferească Dumnezeu să fie, într-o oarecare împrejurare, eludate. Sunt convins că acei camarazi din structurile de comandă, în frunte cu miniştrii de resort, trăiesc adevărate drame de conştiinţă. Însă lucrurile sunt mult mai grave decât par a fi. Aceşti tineri cu vocaţie pentru o viaţă eroică au fost primiţi în sistem cu braţele deschise. Atât deschiderea anului universitar cât şi ceremonialul depunerii jurământului militar le-au confirmat recunoştinţa poporului faţă de opţiunea lor iar comandanţii, prin alocuţiuni notificate riguros pe colile de hârtie, i-au asigurat de preţuirea, îndrumarea, formarea profesională şi protecţia lor. Acest moment promiţător din intrarea în sistem le-a potenţat enegiile creatoare le-a amplificat voinţa de implicare conştientă în acest proces. Timp de trei ani, zi de zi, aceşti oameni speciali au apăsat pe acceleraţia efortului intelectual şi fizic pentru a deveni compatibili cu omologii lor din NATO. La ieşirea din sistem, în loc de preţuire şi recunoaştere socială statul le-a creat o surpriză, unică în istoria lumii, plasându-i în poziţie de şomeri, din lipsă de bani, adică nişte hârtii. Iată cum, tot ce s-a construit cu efort în cei trei ani, s-a năruit prin decizia unor politicieni nătângi. Oare este întâmplătoare situaţia?

Al doilea studiu de caz se referă la oportunitatea înaintării unor liste cu membri ai SCMD, propozabili pentru decoraţii sau medalii. Din umilele mele experienţe şi cunoştinţe am înţeles că un om demn este vertical fizic şi moral, satisfăcut de prestaţia muncii lui, de rezultatele ei şi recunoscut social pentru implicarea sa în transformarea mediului ambiant general. Ori guvernul Boc ne-a tratat ca pe nişte „paria sociali”, ne-a cântat prosperitatea nesimţită pe scena din Cluj, ne-a tăiat, în corpore, „pensiile nemuncite”, ne-a catalogat „bugetari de lux”, ca şi cum am fi crescut pe spinarea neamului său. Ca urmare a solidarităţii noastre din primăvara lui 2011, au urmat presiunile şi ameninţările exercitate de politicienii cu grade militare din UNPR şi, ca rezultat, pensiile militare a peste 80% dintre rezervişti au fost crescute substanţial. Au rămas în jur de 30.000 (cifra reală) de militari în rezervă cu pensiile ciuntite (premieră naţională şi mondială) pe baza mult lăudatului principiu inexistent, al contributivităţii. Aceştia formează, în mare parte, baza operaţională a SCMD. Cei cu pensiile mărite au uitat, sper pentru puţină vreme, de SCMD. Demnitatea acestor oameni furaţi de stat este serios afectată. Înconvoiaţi de nevoile vârstei, uitaţi de instituţiile pe care le-au slujit, suferizi şi bolnavi cronic, în continuă luptă cu zilele vieţii, aceştia trebuie să-şi recâştige demnitatea. Prin urmare, este o aberaţie să crezi că un om înconvoiat de abuzul statului poate acepta o decoraţie din partea acestuia. Imi pare rău domnule Ministru Dobriţoiu, mai întâi să redăm oamenilor demnitatea şi apoi să-i decorăm! Prin urmare memoriile noastre vizează tocmai recâştigarea demnităţii prin recunoaşterea meritelor noastre asupra pensiilor militare! Faceţi acest demers cât mai rapid cu putinţă aşa cum trebuie să repuneţi în drepturi, urgent, pe acei tineri care „apără patria din postura de şomeri”!

Al treilea, se referă la încercările prin care am trecut, ca militar aflat într-o misiune, la o bază aeriană din Munchen – Bavaria. Eram în vizită la Universitatea din Munchen, o universitate de elită a armatei germane patronate de Bundeswehr. În discuţia avută cu rectorul acestei universităţi, un distins colonel, cu două doctorate în ştiinţe, m-a interesat situaţia unui căpitan din armata României care studia la această universitate. Aprecierile rectorului la adresa lui erau la superlativ însă mi-a spus că este un om mai retras şi puţin comunicativ cu ceilalţi colegi din celelate state. Am solicitat o întrevedere cu căpitanul român şi am concluzionat că sunt doi factori care-i restricţionează comportamentul în colectivitate; lipsa banilor şi ţinuta. Am avut ulterior o conversaţie cu câţiva ofiţeri din unele armate străine aflaţi la cursuri. Din discuţii au reieşit următoarele: Aveau salarii peste 3000 de mărci (eram în anul 2000, la început), câte două ţinute pentru fiecare activitate:clasă, oraş, sport, campus, etc. Sâmbăta şi duminica plecau în plimbări şi excursii la Londra, Paris, Madrid, Roma etc.Ceilalţi frecventau cluburile din zonă, intituţiile de cultură sau sălile de sport. Românaşul nostru îşi împărţea bruma de sărăcie cu familia din Ţară şi avea două uniforme pe care sâmbăta, le spăla: una de oraş, cam veche şi una de clasă. Iată domnule Boc, nu suntem bugetari de lux! Bugetarii de lux sunt cei de teapa dumitale! Unde este solidaritatea dintre armată şi popor? Armata a trăit, alături de poporul său, în cruntă sărăcie!

Al patrulea caz se referă la contradicţia dintre indulgenţa financiară cu care este tratată instituţia militară şi performanţele acesteia. Mă aflam undeva prin munţii Carpaţi (Cehia) la o aplicaţie (un fel de antrenament în comun) condusă de trupele speciale, din corpul de elită al infanteriei uşoare, a Marinei Militare Britanice. Am avut satisfacţia de a-i întâlni în poligonul din inima munţilor, pe românaşii noştri, atât de apreciaţi ca luptători. Încă nu eram în NATO, dar eram curtaţi, pentru calităţile noastre excepţionale. Am avut parte de un respect total şi necondiţionat din partea participanţilor fiind singurul general din tabăra respectivă. Comandantul, un maior englez, după ce mi-a descris conceptual conţinutul activităţii, m-a invitat în tabăra din munţi pentru a participa la câteva operaţiuni ale comandourilor de rangers. Printre ei era bineînţeles şi comandoul românesc format din tineri locotenenţi. La plecare cu autobuzele, din tabără spre poligon, am avut surpriza să constat o mare de luptători (ofiţeri, gradaţi soldaţi – profesionişti) aliniaţi pe marginea drumului, care s-au urcat în autobuze numai după ce eu, generalul român, m-am urcat însoţit de comandantul tânăr, englez. Pe drum, m-a avertzat că sunt aşteptat în poligon de românii care au fost înştiinţaţi că vin. Am văzut la un moment dat, un grup de militari care aruncau cu bonetele în sus şi maiorul mi-a confirmat că sunt românii. Mi-a spus scurt şi tăios”Domnule general dacă ar fi permis, mâine i-aş numi pe toţi, fără excepţie , instructori în trupele de rangers, atât sunt de buni luptători şi plini de caracter”. Am coborât şi am identificat pe unul dintre ei, era un fost student din forţele aeriene, campion în echipa de biatlon militar. Toţi ceilalţi au afirmat că au făcut parte din echipele de biatlon ale Academiilor Militare şi că sunt mândri de performanţele lor. După ce am servit împreună pe raniţe, în dispozitiv circular, binemeritatele conserve de fasole, am asistat la antrenamente. Fiecare a obţinut calificativ excepţional , prin urmare, afirmaţia maiorului englez , avea o serioasă motivaţie. Am plecat din tabără cu satisfacţia că participarea mea , ca simplu camarad, alături de echipele de atletism , duel de foc şi biatlon, în cadrul olimpiadelor militare, indiferent de locul desfăşurării lor, au cimentat frăţia de arme şi spiritul de solidaritate. Aşa a fost posibilă recunoaşterea subsemnatului de aceşti bravi luptători.

La întoarcere, de pe aeroportul Otopeni am plecat direct la şedinţa comisiei de învăţământ din Senatul României. Am fost invitat ca urmare a unui memoriu înaintat comisiei pentru a obţine sprijinul financiar adecvat în scopul finalizării unui „proiect militar cu semnificaţie strategică” Centru Regional Pentru managementul Resurselor de Apărare din Braşov. Distinsul profesor universitar Stanciu, preşedintele Comisiei, oarecum surprins de insistenţa mea , privită asimetric din perspectiva prezenţei unui general în Comisia de învăţământ, a avut o prestaţie admirabilă, de adevărat patriot. Discursul meu s-a axat pe oportunitatea de a definitiva acest centru la Braşov şi nu la Budapesta sau Warşovia, mai ales că, în perspectivă, acesta era destinat să pregătească cadre militare şi civile pentru armatele din Europa de Sud Est. De morţi trebuie să vorbeşti numai de bine, dar şi aici am întâlnit un paradox al patriotismului autohton. Ca şi Domnul Vadim în Parlamentul european, fostul şi regretatul senator Pruteanu (afişând în situaţii televizate un naţionalism accentuat), ascultând discursul meu, a spus că trebuie să plece să rezolve „probleme mai importante”. Prin deciziile politice şi militare ulterioare, acest Centru a intrat în funcţiune în ultimii ani ai secolului trecut. Nu cunosc dacă funcţionalitatea sa se ridică la anvergura concepţiei de fundamentare a existenţei sale. Dar aici, merită exemplificată o „atitudine de solidaritate”. A doua zi, şeful meu nemijlocit, comandant al SMFA m-a apostrofat „ce este în capul tău, ce ai căutat la Parlament fără ştirea mea?”. Nu mai contau rezultatele benefice ale acestui demers disperat, în interes naţional. Această indulgenţă financiară cu care a fost tratată instituţia militară, de către clasa politică, a inspirat o serie de „pierde vară” care continuă să blameze armata fără niciun fel de reţinere şi care găsesc un suport optim, în oameni de teapa lui Boc. Am încercat,dragii mei camarazi, să vă îndemn la solidaritate, o provocare morală demult uitată între pereţii cazărmilor şi care însoţea relaţiile de altădată. Dar în urma noastră vin tinerii care iată se confruntă cu probleme mult mai serioase decât noi. Imaginaţi-vă ce simt aceştia, cum se mai poate repara destructurarea spirituală şi morală creată de indulgenţa financiară cu care instituţia militară continuă să fie tratată de politicieni. Noi suntem peste 150.000 de militari în rezervă, dumnealor politicienii, numai 470. De ce oare vocile noastre nu pun capăt acestui abuz? Vă spun eu, din teamă, nesiguranţă, indiferenţă, nepăsare, egoism şi lipsă de solidaritate! Parcurgem vremuri regretabile şi dăunătoare pentru toţi. Ba pentru unii, sunt de-a dreptul periculoase. Rămân perseverent în a constata, cu multă amărăciune, ca şi în lucrările anterioare, că nu avem o conştiinţă clară a scopului urmărit. Nimeni nu se poate lăuda cu o cunoaştere profundă a realităţii dar putem sesiza, destul de uşor, că între noi, există corpuri străine de interesul comun. Consecinţa cea mai gravă a acestui fenomen este renunţarea, plafonarea şi aceptarea declinului. Trecem unii pe lângă alţii fără a putea găsi un punct de contact iar condiţiile vieţii noastre active în colectivitate au fost demult uitate, expunându-ne pericolului de a cade în ipocrizia celor din jur. Am trecut în rezervă drept posesori ai unei anumite morale de coeziune colectivă, pe care, treptat, ne-am adaptat-o, într-un fel sau altul, la linia vieţii fiecăruia. Ne-am aşezat frumos în noile tipare ale vieţii, trăim cu o anumită motivare, suntem prevăzători şi reuşim, destul de rar, să ne menţinem convergenţa concluziilor asupra aceluiaşi fenomen. Tânjesc sincer după solidaritatea de altădată, resping cuvintele pompoase oficiale despre patriotism şi sunt tot mai convins că nu vom putea reuşi să punem umărul la reconstrucţia armoniei sociale. Sfatul meu este „să lăsaţi denigratorii neamului românesc şi ai bravei sale armate, în seama lui Dumnezeu”. Nu "muhaielele crescute în mahalale" pot face aprecieri la adresa luptătorilor pentru Patrie ci, CREATORUL. EL a creat în final, după învăţător , medic şi preot , MILITARUL, pentru a-i apăra pe toţi. Încet, încet, mocirla imoralităţii în care se scaldă aceşti denigratori de ţară, neam şi armată îi va înghiţi definitiv, cu tot neamul lor spurcat.