STATUTUL
SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
CAPITOLUL I – DISPOZIȚII GENERALE
Art. 1. Sindicatul
”Cadrelor Militare Disponibilizate” (CMD) este o organizație cu personalitate
juridică,conform SENTINȚEI CIVILE nr.83/18.08.2009 a judecătoriei
Sectorului 1 Bucureşti și a prezentului STATUT, ce reunește, pe linia liberului
consimțământ, cadre militare în rezervă,retragere si diponibilizate conform OG. nr. 7/1998 dar și a altor acte
normative conjucturale, alte cadre militare în rezervă și în retragere din
cadrul sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala care aderă la statutul, scopul și obiectivele sindicatului, si dobandesc calitatea de membru de sindicat, în condițiile prezentului
statut.
Art. 2. Sindicatul
”Cadrelor Militare Disponibilizate” este o organizație sindicală independentă,
apolitică, si de
utilitate publica, constituită
democratic, prin voința exclusivă a membrilor săi, în strictă conformitate cu
prevederile legale.
Art. 3. Sindicatul
”Cadrelor Militare Disponibilizate” este independent față de partidele
politice, de organele de stat ale puterii, administrației, justiției, de alte
formațiuni ale sistemului instituțional politic precum și de orice alte
structuri ale Guvernului României.
Art. 4. Principiile fundamentale
ale organizării și funcționării Sindicatului sunt: respectul față de lege,
unitatea de acțiune, loialitatea și disciplina sindicală, democrația,
solidaritatea oștească, onoarea și demnitatea militară, exprimarea liberă și
respectul opiniilor.
CAPITOLUL II – SCOPUL CONSTITUIRII,
DENUMIREA ȘI SEDIUL
Art.5.
SCMD are drept scop apararea drepturilor prevazute de legislatia interna si
internationala, in pactele, tratatele la care Romania este parte, a tuturor
categoriilor de militari.
Art.6. Denumirea este de SINDICATUL
CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE , IN REZERVA SI RETRAGERE, denumit in continuare SINDICATUL.
Art.7. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are sediul în
strada Bogota, Nr. 6, Sector1, Bucureşti și poate constitui filiale în orice
localitate din țară și străinătate unde locuiesc persoane care îndeplinesc
condițiile și aderă la obiectivele și statutul său. De asemenea Sindicatul Cadrelor
Militare Disponibilizate se poate afilia la orice federație și confederație
sindicală din țară și străinătate, în condițiile prevederilor
prezentului statut.
Art.
8.Pentru atingerea scopului sau Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
isi propune desfasurarea urmatoarelor activitati , care sunt enuntiative,
putand fi intregite cu orice alte activitati legale si morale, ce sustin scopul
propus, si anume:
a) realizarea unității și forței de acțiune ale membrilor săi
pentru punerea în valoare și apărarea drepturilor, libertăților, intereselor
legale și legitime ale tuturor categoriilor de militari;
b) acționarea prin toate mijloacele legale pentru îmbunătățirea
protecției sociale a cadrelor militare de toate categoriile, pentru
respectarea, promovarea și apărarea drepturilor și intereselor lor
sociale,economice și civile;
c)asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale cadrelor
militare disponibilizate, în rezervă sau în retragere:
Ø dreptul la muncă și la
veniturile ce li se cuvin pentru munca prestată, conform prevederilor
constituției și Codului Muncii, fără nicio îngrădire, până la vârsta standard
prevăzută de lege;
Ø respectarea prevederilor
legale privind asistența medicală;
Ø dreptul la pensie
militară decentă, în raport cu munca depusă, greutățile, privațiunile,
riscurile, sacrificiile personale și familiale suportate în cariera militară.
d) susținerea de negocieri cu reprezentanții Guvernului,
Președenției, Parlamentului României, ai sindicatelor de resort și comisiilor
parlamentare de specialitate, pentru respectarea drepturilor legale cuvenite și
pentru soluționarea oricăror revendicări și probleme care intră în competența
acestora, inclusiv soluționarea propunerilor de decorare și avansare în grad a
membrilor de sindicat, cadre în rezervă și retragere;
e) participarea la realizarea dialogului social cu Guvernul
României, pentru asigurarea climatului de pace socială;
f) păstrarea și promovarea glorioaselor tradiții ale Armate Române;
g) restabilirea drepturilor legale ale membrilor în toate cazurile
în care se constată că acestea au fost încălcate prin abuzuri, acte ilegale,
imorale și netemeinice;
h) acordarea de asistență juridică membrilor de sindicat în cauze
care-i vizează;
i) conlucrarea cu toate organizațiile si organismele interne si
internaționale, care luptă în spiritual democrației pentru îndeplinirea
aspirațiilor de libertate și dreptate sociala ale tuturor categoriilor sociale;
j) conlucrarea nemijlocită cu Ministerul Apărarii Naționale și
celelalte ministere de resort pentru aplicarea prevederilor legale referitoare
la cadrele militare în rezervă și în speță la cadrele militare disponibilizate
pentru perfecționarea permanentă a acestor prevederi
k) constituirea de fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor
săi;
l) poate adresa autorităților publice competente, potrivit Art.73
din Constituție, propuneri de legiferare în domeniul sau în interesul
sindicatului;
m) respectarea declarației universale a drepturilor omului și a
celorlalte norme în domeniu.
Art.9. Pentru înfăptuirea scopurilor sale, Sindicatul Cadrelor Militare
Disponibilizate va acționa prin următoarele mijloace specifice luptei
sindicale:
a) negocierea, medierea, concilierea;
b) interpelarea Guvernului României, a ministerelor de resort,
purtarea de tratative cu acestea în cazul în care hotârârile luate contravin
sau afectează negativ drepturile legale sau statutare ale membrilor de
sindicat;
c) manifestul, petiția, protestul, întrunirea, demonstrația;
d) sesizarea organelor de procuratură și justiție cu privire la
activitățile persoanelor juridice sau fizice în cazul de încălcare a
drepturilor membrilor de sindicat;
e) colaborarea cu instituții publice și organizații
neguvernamentale în vederea demascării și combaterii abuzuruilor, corupției și
încălcării drepturilor omului;
f) organizarea de dezbateri în mass-media pe probleme specifice.
CAPITOLUL III. MODUL
DE DOBÂNDIRE ȘI ÎNCETAREA CALITĂȚII DE MEMBRU
(1)
Art.10. (1) Calitatea de membru al sindicatului este personala, inalienabilă și se dobandeste sau se renunta la ea , prin vointa propie..
(2)
participarea la activitatea
sindicatului ca membru al acestuia se poate face ca persoană fizică, fiecare membru având
dreptul la un singur vot, indiferent de contribuția sa la patrimoniul
sindicatului;
(3)
votul se poate da prin mandat special numai unui alt membru al
sindicatului;
(4) incetarea calitatii de membru al
sindicatului poate avea loc in urmatoarele situatii : renuntarea voluntara a
membrului de sindicat la aceasta calitate, excluderea ca urmare a unei
sanctiuni sau decesul . In oricare dintre situatii, la incetarea calitatii de
membru de sindicat se pierde orice drept asupra patrimoniului sindicatului;
(5) membrii care se retrag nu au nici un
drept asupra patrimoniul sindicatului, ei rămânând obligați a achita în
continuare cotizațiile estante pentru perioada cât au fost membri;
(6) fiecare membru al sindicatului este obligat sa respecte STATUTUL si sa
achite o cotizatie anuala a carei modalitate de plata si cuantum, vor fi stabilite prin norme interne , aprobate de
Consiliul National al Reprezentantilor , cotizatie ce va fi depusa, anual, în
contul sindicatului;
(7) neplata cotizatiei anuale in termenul
stabilit, este considerata renuntarea la calitatea de membru de sindicat
Art. 11. (1)Membri
SCMD nu pot face parte si din alte organizatii sindicale din tara sau din afara
tarii.
(2) Membrii fondatori
sunt acele persoane care au format grupul de inițiativă pentru înființarea
Sindicatului CMD și care au constituit un patrimoniu afectat în mod permanent
și irevocabil realizării scopului Sindicatului CMD
(3)Membrii onorifici
sunt personalități din România sau din alte țări cu activitate deosebită în
direcția scopurilor sindicatului și care, pentru meritele lor, primesc distincția de membru onorific prin
hotararea Consiliului National al Reprezentantilor;
Art.
12.Solicitarea aderarii la SCMD se face printr-o cerere tip care va fi depusa
la sediul unei filiale . Aprobarea cererii va fi comunicata de catre
presedintele SCMD dupa indeplinirea reglementarilor stabilite prin ROF;
CAPITOLUL IV. DREPTURI, ÎNDATORIRI,
RECOMPENSE SI SANCTIUNI
Secțiunea I – Drepturi
Art. 13.Principiul fundamental de organizare și funcționare al
sindicatului este autonomia membrilor săi care se exprimă prin:
a) organizarea și desfășurarea activităților specifice din
domeniul de activitate;
b) dreptul de a alege și de a fi ales în mod liber în organele de
conducere;
c) participarea liberă la adoptarea și aplicarea hotărârilor;
d) formularea de propuneri pentru ordinea de zi a Comitetului
Director, pentru tactica și strategia sindicală a acesteia;
e) dreptul, fără restricții, la opinie în cadrul sindicatului.
Hotărârile organelor de conducere ale sindicatului se adoptă cu majoritate
simplă de voturi, cu excepția cazurilor nominalizate;
f) dreptul nelimitat al fiecărui membru de sindicat să hotărască
liber și oricând dacă rămâne sau se retrage din componența acestuia. Membrii
care se retrag nu pot cere sumele depuse drept cotizație sau sumele și bunurile
donate;
g) dreptul de a cere membrilor sindicatului să acționeze în comun
pentru a reprezenta, susține, apăra și pune în valoare cauza și interesele lor;
h) dreptul de a fi informați cu privire la activitatea organelor
de conducere ale sindicatului;
i) dreptul de a se constitui in filiale teritoriale pentru
apărarea intereselor pe plan local;
j) dreptul la consultanță în problemele muncii sindicale,
economice, juridice, sociale, etc. prin compartimentele de specialitate ale sindicatului;
k) participarea la elaborarea și dezbaterea unor proiecte de acte
normative de interes general sau pe domeniul de activitate;
l) dreptul de a înființa și administra, în interesul membrilor de
sindicat, unități economice, sociale, sportive, culturale, de presă, etc.
m)
membrul de sindicat are dreptul sa se autosuspende din SCMDpentru o perioada de
cel mult doi ani, fara a pierde calitatea de membru al sindicatului
Secțiunea II - Îndatoriri (obligații)
Art. 14. Obligațiile membrilor
sindicatului sunt următoarele:
a) să respecte statutul sindicatului și regulamentul de organizare
și funcționare (ROF)
b) să participe, atunci când este solicitat, la activitatea
sindicatului și a organelor sale de conducere;
c) să acționeze pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor și
măsurilor stabilite de către organele de conducere. Membrii care nu sunt de
acord cu unele hotârâri nu sunt obligați să participe la îndeplinirea lor, dar
se vor abține de la orice acte potrivnice realizării acestora, daca nu contravin legilor statului,
Statutului si ROF-ului;
d) să respecte prevederile Declarației Universale a Drepturilor
Omului și ale celorlalte norme pe domeniu;
e) să achite cotizația la termenul prevăzut
.f)
activitatea politica desfasurata de catre orice membru de sindicat nu trebuie
sa aduca prejudicii SCMD, iar aceasta activitate sa nu se duca in interiorul
organizatiei sindicale.Membrii de sindicat care au apartenenta politica vor
trebui sa promoveze interesele militarilor in rezerva/retragere in cadrul
formatiunilor politice in care activeaza
Sectiunea III -Recompense
Art. 15. La propunerea Preşedintelui sindicatului, Biroul Operativ Central poate
recompensa financiar sau material pe oricare din membrii SCMD ca urmare a
activităţii deosebite desfăşurate în plan sindical.
Art. 16. La nivelul filialelor judeţene, la propunerea preşedintelui de filială,
Biroul Operativ poate recompensa material sau financiar pe acei membri care
s-au remarcat în mod deosebit în activitatea sindicală a filialei.
Art. 17. Nivelul recompenselor şi procedura de acordare vor fi stabilite de
Comitetul Director, în limita fondurilor disponiubile.
Sectiunea IV -Sancţiuni
Art. 18. (1). Membrilor sindicatului care au săvârşit abateri de la prevederile
statutare , ori prin activitatea sau comportamentul lor aduc prejudicii
imaginii sindicatului, funcţie de gravitatea faptelor, li se pot aplica
următoarele sancţiuni:
a).
atenţionarea scrisă sau verbală;
b).
avertisment;
c).suspendarea din funcţia de
preşedinte al SCMD, de prim-vicepreşedinte , secretar –general , preşedinte de
filială, vicepreşedinte sau secretar al Biroului Operativ al filialei;
d).
revocarea din funcţia de conducere pe care o deţin;
e).
excluderea din sindicat.
(2).
Sancţiunile prevăzute la literele a). b). şi c). se aplică în cadrul filialei
judeţene de către Biroul Operativ oricăror membri ai filialei. Membrilor
Biroului Operativ, sancţiunile de la literele c) şi d) vor fi aplicate de către
Adunarea Generală ordinară sau extraordinară a Filialei, convocată de Biroul
Operativ propriu la propunerea preşedintelui filialei.
(3).
Sancţiunile se aplică de către Biroul Operativ
cu o majoritate de 2/3 din numărul membrilor săi..
(4).
Sancţiunea excluderii va fi validată de Adunarea Generală a Filialei cu o
majoritate de 2/3 din cvorumul de şedinţă.
(5).
Cazurile de abateri şi măsurile de sancţionare luate vor fi comunicate Biroului
Operativ Central în termen de 10 zile de la aplicare.
(6).
În toate cazurile de abateri disciplinare, constatarea se face prin
autosesizarea Biroului Operativ sau sesizarea oricărei alte persoane.
(7).
Hotărârea de sancţionare poate fi contestată la Comisia Naţională de Etică în
termen de 30 de zile de la comunicarea sancţiunii.
Art. 19. (1). Sancţiunile prevăzute la Art. 58.(1). literele a).-e). se aplică în
mod corespunzător şi membrilor Biroului Operativ Central şi ai Comitetului
Director.
(2). Sancţiunile prevăzute la literele a)
şi b). se aplică membrilor Biroului Operativ Central şi ai Comitetului Director
de către Comitetul Director la propunerea Preşedintelui sindicatului.
Sancţiunile se hotărăsc cu votul majorităţii calificate de 2/3 din numărul
membrilor organului competent.
(3). a) Suspendarea din funcţiile
prevăzute la litera c), Art. 58(1) se propune ca urmare a încălcării
prevederilor statutare, încălcări care au drept consecinţă aducerea unor
prejudicii grave imaginii SCMD şi activităţii sindicale.
b). Suspendarea este
măsura premergătoare propunerii de revocare din funcţie sau excluderii. Decizia
de suspendare este luată de Comitetul Director sau de către Biroul Operativ al
filialei, şi va fi urmată în termen de 30 zile de procedurile de excludere.
c). Procedura de suspendare poate fi
finalizată prin una din următoarele soluţii:
-
revocarea din funcţie;
- excluderea
din sindicat;
-
reconfirmarea în funcţia deţinută.
(4). Revocarea şi excluderea membrilor BOC
şi ai CD este de competenţa CNR convocat în şedinţă ordinară sau extraordinară,
la propunerea preşedintelui SCMD, în
cvorum de 3/4 din membri şi cu voturile a 2/3 din cei prezenţi.
Art. 20.(1). Hotărârea de sancţionare a membrilor BOC şi ai CD se va lua pe baza
raportului de constatare al Comisiei Naţionale de Etică a SCMD sau ca urmare a
deciziei adoptate în urma procedurii de Consultare Generală a Filialelor.
(2). Soluţiile propuse de CNE pot fi contestate
la Comitetul Director în termen de 30 zile, sau la CNR întrunit în următoarea
şedinţă în cvorum de 3/4 din membri şi cu voturile a 2/3 din cei prezenţi
CAPITOLUL V. ORGANELE DE CONDUCERE ALE SINDICATULUI
Art. 21. Organele de conducere ale sindicatului
Cadrelor Militare Disponibilizate sunt:
– Consiliul Național al Reprezentanților;
– Comitetul Director;
– Biroul Operativ Central
ATRIBUŢIILE ORGANELOR DE
CONDUCERE CENTRALE ALE SINDICATULUI
Art. 22. Consiliul Naţional al Reprezentanţilor (CNR)
(1). CNR este organul suprem de
conducere al SCMD şi are următoarele atribuţii:
a). aprobă ordinea de zi şi
problemele de procedură;
b). stabileşte şi alege
compunerea numerică şi nominală a Comitetului Director, a Comisiei Naţionale de
Etică şi a Comisiei de Cenzori;
c). alege şi revocă preşedintele
sindicatului, prim-vicepreşedintele şi secretarul general;
d). stabileşte obiectivele şi
strategia sindicatului pentru perioada următoare;
e). hotărăşte asupa petiţiilor,
apelurilor şi propunerilor adresate sindicatului;
f). hotărăşte asupra afilierii
sindicatului la organizaţii de profil pe plan intern şi internaţional;
g). aprobă schimbarea sediului
sindicatului;
h). aprobă nivelul cotizaţiilor
pentru organizaţia internaţională la care s-a afiliat;
i). analizează şi hotărăşte
asupra activităţii desfăşurate de Comitetul Director, Comisia de Cenzori şi
Comisia Naţională de Etică;
j). aprobă şi modifică statutul
sindicatului:
k). validează excluderea
membrilor;
l). soluţionează apelurile formulate împotriva
hotărârilor adoptate de Comitetul Director şi a soluţiilor propuse de Comisia
Naţională de Etică în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor;
m). revocă individual sau
colectiv mandatele Comitetului Director;
n). controlează activitatea şi
gestiunea organelor de conducere, administrare şi control;
o). stabileşte cuantumul
cotizaţiei anuale, hotărăşte asupra altor prestaţii ale membrilor de sindicat;
p). hotărăşte nivelul maxim al
indemnizaţiilor personalului de specialiate remunerat şi validarea altor cheltuieli
ocazionate de exercitarea activităţii sindicatului;
q). aprobă bugetul şi activitatea
economico-financiară a sindicatului;
r). adoptă hotărâri cu privire la
înfiinţarea sau participarea la capitalul social al unor societăţi comerciale,
care să asigure fondurile neceare funcţionării şi îndeplinirii scopului
sindicatului;
s). hotărăşte dizolvarea
sindicatului şi adoptă orice alte hotărâri care, conform statutului şi
legislaţiei în vigoare, sunt de competenţa exclusivă a CNR.
(2). Consiliul Naţional al Reprezentanţilor
se convoacă o dată la 4 ani în şedinţă ordinară, prin decizia Comitetului
Director şi în şedinţă extraordinară.
(3). Solicitarea de convocare a
şedinţei extraordinare a CNR poate fi făcută de :
a).
preşedintele SCMD;
b).
cel puţin jumătate plus unul din membrii Comitetului Director;
c).
cel puţin jumătate plus unul din numărul filialelor judeţene, ca urmare a
Consultării Generale a Filialelor.
(4). Şedinţa extraordinară a CNR
se convoacă în următoarele situaţii:
a).
alegerea sau revocarea preşedintelui SCMD, a prim-vicepreşedintelui sau a
secretarului general;
b).
revocarea sau completarea Comitetului Director, a Comisiei Naţionale de Etică
sau a Comisiei de Cenzori ;
c).
dizolvarea sau reorganizarea SCMD;
d).
în orice alte situaţii deosebite referitoare la activitatea şi acţiunile
sindicatului.
(5). Consiliul Naţional al
Reprezentanţilor este legal constituit dacă la şedinţă participă jumătate plus
unul din numărul total al membrilor delegaţi, deciziile adoptându-se numai în
cazul unei majorităţi absolute a celor prezenţi.
(6). Hotărârile privind alegerea
sau revocarea preşedintelui SCMD, a prim-vicepreşedintelui a secretarului
general, precum şi cele referitoare la dizolvarea, reorganizarea sau
modificarea statutului sindicatului se adoptă cu un cvorum de 3/4 din numărul
total al membrilor CNR şi cu o majoritate calificată de 2/3 din cvorum.
(7). Convocarea Consiliului
Naţional al Reprezentanţilor, cu precizarea datei, locului şi ordinii de zi,
trebuie făcută cu cel puţin 15 zile înaite de data ţinerii acesteia, prin
înştiinţare în scris a tuturor membrilor sindicatului.
(8). Fiecare membru al
Consiliului dispune de un vot egal în cadrul CNR.
Art. 23 Comitetul Director (CD) , format
din:
(1). preşedintele sindicatului,
care este şi preşedintele Comitetului Director;
(2). prim-vicepreşedintele
sindicatului;
(3). secretarul general;
(4). 3 vicepreşedinţi pe linie de specialitate
(5). câte un vicepreşedinte coordonator pentru fiecare zona desemnati de
filialele din zona respectiva si confirmati de CNR
(6). 8 membri supleanti ,câte
unul ales din cadrul fiecărei zone , pe lângă vicepreşedintele coordonator de
zonă.
Art. 24. Atributiile Comitetului Director (CD)
(1). Comitetul Director este
organul de conducere în perioada dintre şedinţele Consiliului Naţional al
Reprezentanţilor.
(2). Membrii Comitetului Director sunt aleşi
pe o perioadă de 4 ani. Nu pot fi membri ai CD persoanele ce deţin demnităţi
publice şi cele cu antecedente penale sau care nu se bucură de o bună reputaţie
morală.
(3). În prima şedinţă după
alegerea membrilor de către CNR, Comitetul Director îşi alege vicepreşedinţii
şi Biroul Operativ Central.
(4). Preşedintele sindicatului
este şi preşedintele Comitetului Director.
(5). Comitetul Director se
convoacă trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la o dată stabilită de
Biroul Operativ Central. Convocarea precum şi comunicarea ordinii de zi a
şedinţei se face prin sistemul de legături al sindicatului, cu cel puţin 10
zile înainte de data întrunirii.
(6). Şedinţele Comitetului
Director sunt statutar constituite prin participarea a minim jumătate plus unul
din membrii săi, iar deciziile se adoptă cu majoritatea absolută a celor
prezenţi
(7). Comitetul Director are
următoarele atribuţii:
a). direcţionează, organizează şi
supervizează activitatea sindicatului pentru realizarea în bune condiţii a
scopului şi obiectivele stabilite de statut şi a hotărârilor Consiliului
Naţional al Reprezentanţilor;
b). aprobă investiţiile
sindicatului şi acţiunile promovate;
c). stabileşte şi organizează
departamentele din structura SCMD;
d). aprobă statul de funcţiuni şi
nivelul salariilor angajaţilor din subordine;
e). stabileşte nivelul
recompenselor ce pot fi acordate membrilor de sindicat;
f). asigură întocmirea bilanţului
şi a bugetului sindicatului;
g). aprobă Regulamentul de
Organizare şi Funcţionare (ROF) a sindicatului;
h). analizează şi hotărăşte
asupra contestaţiilor depuse de membrii de sindicat, referitoare la soluţiile
adoptate de Comisia Naţională de Etică;
i). avizează înfiinţarea şi
dizolvarea filialelor/subfilialelor sindicatului;
j). hotărăşte asupra propunerilor
Biroului Operativ Central de revocare a unor membri din birourile operative din
teritoriu
k). decide cu majoritatea
voturilor membrilor săi declanşarea Consultării Generale a Filialelor de către
Biroul Operativ Central.
Art. 25. Biroul Operativ Central
(1). Biroul Operativ Central
(BOC) este ales în prima şedinţă a Comitetului Director şi coordonează
activitatea şi asigură conducerea curentă a sindicatului între şedinţele
Comitetului Director, stabilind măsuri pentru realizarea în bune condiţii a
hotărârilor Consiliului Naţional al Reprezentanţilor şi a deciziilor Comitetului Director.
(2). Preşedintele sindicatului
este şi preşedintele Biroului Operativ Central.
(3). Biroul Operativ Central se
întruneşte LUNAR sau ori de câte ori este nevoie. Şedinţele BOC sunt statutare
dacă participă jumătate plus unul dintre membrii săi, iar măsurile se hotărăsc
cu majoritatea celor prezenţi.
(4). Biroul Operativ Central are
următoarele atribuţii:
a). organizează şi coordonează
activitatea curentă a sindicatului;
b). coordonează activitatea
birourilor operative teritoriale;
c). propune Comitetului Director
revocarea de membri ai birourilor operative din teritoriu, în cazul manifestării
unor disfuncţionalităţi majore;
d). urmăreşte executarea
bugetului şi verifică oportunitatea cheltuielilor angajate;
e). coordonează activitatea
secretariatului general.
.Art. 26. Preşedintele
Sindicatului
(1). Este ales de Consiliul
Naţional al Reprezentanţilor prin vot secret pentru un mandat de 4 ani.
Preşedintele sindicatului este şi preşedintele Comitetului Director şi al
Biroului Operativ Central.
(2). Preşedintele sindicatului
are următoarele atribuţii:
a). reprezintă sindicatul în
virtutea mandatului încredinţat de Consiliul Naţional al Reprezentanţilor şi
veghează la buna funcţionare a activităţii organelor şi structurilor de
conducere ale sindicatului;
b). prezidează şedinţele
Comitetului Director şi ale CNR. În lipsa acestuia, şedinţele sunt prezidate de
prim-vicepreşedinte sau de secretarul general.;
c). reprezită sindicatul în
justiţie, în raporturile cu persoanele fizice sau juridice din ţară şi din
străinătate;
d).urmăreşte respectarea
prevederilor statutare şi ale ROF;
e).asigură aplicarea hotărârilor
Consiliului Naţional al Reprezentanţilor, ale deciziilor Comitetului Director
şi ale măsurilor Biroului Operativ Central;
f). coordonează activitatea de
elaborare a proiectelor de politici şi strategii ale sindicatului;
g). coordonează activitatea
curentă a sindicatului;
h). poate delega din atribuţiile
sale prim-vicepreşedintelui sau secretarului general.
. (3). În caz de vacantare a
postului, se organizează alegeri în termen de 45 zile de la data încheierii
mandatului anterior.
ilesc prin R.O.F.
(4)
In vederea depunerii candidaturii
candidatii vor formula platforme program cu privire la activitatea sindicala pe
o perioada de 4 ani. Aceasta va fi depusa la cd cu 45 de zile inainte de alegeri,
pentru a fi dezbatuta de membri de sindicat.
Art.27
Presedintele de Onoare
Preşedintele de Onoare este propus de
Comitetul Director si aprobat de catre Consiliul National al Reprezentantilor
din randul presedintilor care si-au incheiat mandatul si care au avut o
contributie deosebita la evolutia sindicatului.
Preşedintele de Onoare este propus şi
aprobat din rândul personalitatilor marcante ale vietii politice, economice sau
sportive si in activitatea sa trebuie sa
respecte Statutul si ROF-ul
sindicatului.
Presedintele de Onoare poate indeplini
unele atribuţii date de catre Consiliul National al Reprezentantilor sau
Comitetul Director, atat in plan intern, cat si in plan international.
Presedintele de Onoare poate participa, cu
aprobarea Comitetului Director, la
activitati interne si internationale,
ca reprezentant al SCMD
Art. 28.
Prim-vicepreşedintele sindicatului
(1). Este ales de Consiliul
Naţional al Reprezentanţilor prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, face parte
din Comitetul Director şi Biroul Operativ Central .Are următoarele atribuţii:
a). asigură buna desfăşurare a
activităţii organelor de conducere centrale şi locale a sindicatului;
b). este înlocuitorul legal al
preşedintelui;
c). urmăreşte respectarea prevederilor
statutului şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare de către toate
structurile de conducere ale sindicatului;
d). îndeplineşte sarcinile
stabilite de Comitetul Director, Biroul Operativ Central şi de preşedintele
sindicatlui
(2). În caz de vacantare a
postului, Comitetul Director alege un prim-vicepreşedinte interimar dintre
vicepreşedinţi.
Art. 29. Secretarul
general
(1). Este ales de Consiliul
Naţional al Reprezentanţilor prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, face parte
din Comitetul Director şi Biroul Operativ Central .Are următoarele atribuţii:
a). asigură comunicarea cu
membrii şi coordonează organizarea acţiunilor specifice scopului pentru care
s-a înfiinţat sindicatul;
b). preia prerogativele
preşedintelui în lipsa acestuia şi a prim-vicepreşedintelui;
c). alte atribuţii se stabilesc
prin ROF.
(2). În caz de vacantare a
postului, Comitetul Director alege un secretar general interimar din cadrul
secretariatului, până la organizarea şedinţei extraordinare a Consiliului
Naţional al Reprezentanţilor.
Art. 30.
Vicepreşedinţii sindicatului
(1). Sunt aleşi în prima şedinţă
a Comitetului Director după desemnarea(alegerea) acestuia de către Consiliul
Naţional al Reprezentanţilor şi fac parte din Biroul Operativ Central.
(2). În perioada dintre alegeri,
în caz de vacantare a unor posturi din
Comitetul Director, pot fi desemnaţi interimari de către acesta, respectând
procedurile statutare . Pe timpul interimatului vor îndeplini prin cumul
atribuţiile ambelor posturi.
(3). Numărul de vicepreşedinţi
este de 7 sau 9, în funcţie de numărul departamentelor stabilite de Comitetul
Director.
(4). Au următoarele atribuţii:
a). coordonează activitatea
departamentelor de resort din teritoriu;
b). controlează activitatea
departamentului de care răspunde;
c). raportează trimestrial în
şedinţ
Art. 31. Adunarea Generală a Filialei (judeţene/de sector, locale)
(1). Adunarea Generală a Filialei
este forul de conducere al filialei, fiind constituită din membrii de sindicat
din unitatea teritorială respectivă (judeţ/sector sau localitate).
(2). Adunarea Generală a Filialei
se convoacă anual în şedinţă ordinară şi ori de câte ori este nevoie în şedinţă
extraordinară, de către Biroul Operativ teritorial, sau la cererea unei treimi
din numărul membrilor filialei.
(3). În cazul în care nu pot fi
întruniţi jumătate plus unul din membrii
filialei judeţene/de sector, şedinţa AGF se va desfăşura în condiţiile în care
sunt prezenţi membrii Biroului Operativ Judeţean/de Sector, membri ai filialei
din municipiul reşedinţă de judeţ/sector precum şi delegaţii aleşi ai
filialelor/subfilialelor locale, conform normelor şi criteriilor stabilite de
Biroul Operativ Judeţean/de Sector.
(4). Convocarea Adunării Generale a Filialei
trebuie comunicată membrilor împreună cu ordinea de zi, data, locul şi ora
desfăşurării, cu 15 zile înainte, prin toate mijloacele de comunicare.
(5). Adunarea Generală ordinară
pentru alegeri se desfăşoară o dată la 4 ani, pentru a fi aleşi preşedintele
filialei, 1-3 vicepreşedinţi, secretarul filialei, trezorierul şi 2-4 membri,
care constituie Biroul Operativ al Filialei.
(6). Adunarea Generală
extraordinară a filialei se convoacă la solicitarea Biroului Operariv al
filialei sau la cererea unei treimi din numărul membrilor filialei.
(7). Adunarea Generală extraordinară
a filialei se convoacă în următoarele situaţii:
a).
revocarea sau alegerea preşedintelui, a membrilor Biroului Operativ pentru
completarea acestuia, în termen de 10 zile de la apariţia situaţiei care a
impus acest lucru;
b).
pentru adoptarea unor măsuri strinfgente privind interesele membrilor de
sindicat sau a organizaţiei sindicale.
Art. 32. Atribuţiile
Adunării Generale a Filialei
a).
analizează şi aprobă Raportul de activitate al Biroului Operativ;
b).
aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al filialei;
c).
dezbate şi adoptă Programul de activitate pentru perioada următoare cu privire
la problemele de interes general şi particular în conformitate cu prevederile
statutului şi hotărârilor organelor de conducere centrale;
d).
reprezintă în justiţie interesele membrilor filialei;
e).
alege şi revocă preşedintele, vicepreşedinţii şi membrii Biroului Operativ al
filialei;
e).
hotărăşte asupra problemelor de dizolvare sau comasare a filialei şi a
subfilialei pe care o coordonează.
Art. 33. Biroului
Operativ al filialei
(1). Biroul Operativ al filialei
este ales de Adunarea Generală prin vot secret şi este format din preşedinte,
1-3 vicepreşedinţi, secretar, trezorier şi 2-4 membri.
(2). Durata mandatului este de 4
ani.
(3). Biroul Operativ este organul
de conducere executivă al filialei în intervalul dintre Adunările Generale.
(4). Biroul Operativ îşi
desfăşoară activitatea în şedinţe lunare sau ori de câte ori este nevoie. În
activitatea sa , Biroul Operativ adoptă măsuri.
(5). Preşedintele filialei este
şi preşedintele Biroului Operativ.
Art. 34. Atribuţiile Biroului Operativ al filialei
a).
conduce activitatea filialei pentru îndeplinirea atribuţiilor statutare şi a
hotărârilor organelor centrale de conducere.
b).
reprezintă filiala în relaţiile cu organele administraţiei locale, cu
instituţiile publice şi alte organizaţii sindicale.
c).
stabileşte compartimentele de activitate şi numeşte responsabilii lor.
d).
primeşte noi membri de sindicat.
e).
aplică sancţiuni disciplinare şi propune Adunării Generale a Filialei revocarea
din funcţia de conducere în cazul membrilor săi, precum şi excluderea din
sindicat în cazul membrilor filialei.
f).
organizează şi conduce acţiunile sindicale.
g).
întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli.
h).
planifică şi organizează şedinţele Adunării Generale.
i).
coordonează şi conduce activitatea filialelor locale şi a subfilialelor.
j).
unde este posibil,constituie subfiliale în localităţile din judeţ, cu avizul
Comitetului Director.
k).
acţionează pentru a asigura plata cotizaţiei de către membrii de sindicat din
filială.
l).
la solicitarea BOC, exprimă poziţia majorităţii membrilor săi asupra temei pusă
în dezbatere prin Consultarea Generală a Filialelor.
Art. 35. Atribuţiile
filialelor locale
Sunt coordonate de filialele judeţene şi au
aceeaşi organizare şi atribuţii ca acestea la nivel local, mai puţin
coordonarea subfilialelor, a căror activitate este organizată şi condusă de
filialele judeţene.
Art. 36. Subfilialele
(1). Se constituie şi organizează
de către Biroul Operativ al filialei judeţene în localităţile unde se pot reuni
cel puţin 5 membri şi îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea filialei
judeţene.
(2). Adunarea Generală a
Subfilialei este organul de conducere al acestei organizaţii sindicale şi are
următoarele atribuţii:
a).
alege şi revocă prin vot deschis Biroul Operativ al subfilialei, o dată la 4
ani.
b).
se întruneşte în şedinţă ordinară anuală şi în şedinţe extraordinare ori de
câte ori este nevoie.
c).
analizează activitatea biroului.
d).
stabileşte şi adoptă Programul de activitate al subfilialei.
Art. 37. Biroul
Operativ al subfilialei
(1). Este organul de conducere
între Adunările Generale şi se compune din preşedinte, secretar şi un membru.
(2). Subfilialele care au peste
10 membri pot alege şi un vicepreşedinte şi 2 membri.
(3). Preşedintele subfilialei
este şi preşedintele Biroului Operativ al subfilialei.
(4). Biroul Operativ al
subfilialei se întruneşte lunar sau când situaţia o impune şi are următoarele atribuţii:
a).
acţionează şi ia măsuri pentru îndeplinirea prevederilor statutare şi ale
hotărârilor organelor de conducere judeţene şi centrale;
b).
informează filiala judeţeană asupra acţiunilor întreprinse;
c).
întreprinde măsurile necesare pentru a asigura plata cotizaţiei de către
membrii subfilialei;
d).
reprezintă subfiliala în relaţiile cu organele administraţiei locale şi
instituţiile publice.
e).
acţionează pentru primirea de noi membri.
ele Comitetului Director despre
activitatea departamentului său.
CAPITOLUL VI.
PATRIMONIUL, MODUL DE STABILIRE ȘI ÎNCASARE A COTIZAȚIEI
Art. 38. Patrimoniul sindicatului se compune din bunuri mobile,
imobile și mijloace bănești provenite din cotizații, donații și alte surse
prevăzute de lege.
Art. 39. Patrimoniul aparținând sindicatului poate fi folosit
numai potrivit intereselor membrilor săi, nu poate fi împărțit, transmis sau
lichidat decât pe baza hotărârii Consiliului Național al Reprezentanților și a
legislației în vigoare.
Art. 40. Mijloacele bănești ale sindicatului privin din:
a) cotizația sindicală încasată de la membrii de sindicat;
b) donații și sponsorizări din partea persoanelor fizice sau
juridice din țară și străinătate;
c) sindicatul poate dobândi în condițiile legii orice fel de bunuri materiale
sau imobile necesare scopului pentru care este înființat;
d) venituri realizate din alte surse prevăzute de lege.
Art. 41. Fondurile sindicatului vor fi folosite în principal
pentru finanțarea activităților organizatorice, sociale, culturale, artistice
și sportive, acordarea unor ajutoare, salarizarea angajaților și a membrilor
Comitetului Director, acordarea de indemnizații de colaborare și o cotă parte
pentru afiliere la organizații interne și externe.
Art. 42.Patrimoniul SCMD nu poate
fi transferat sau folosit pentru infiintarea altor structuri organizationale.decat ale militarilor in rezerva si retragere
CAPITOLULVII - DIZOLVAREA, LICHIDAREA ȘI LITIGIILE
SINDICATULUI
Art. 43. Dizolvarea
și lichidarea se fac în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Art. 44.Orice litigii ale sindicatului cu persoane fizice și juridice române
sunt de competența instanțelor judecătorești române.
CAPITOLUL VIII – CONSULTAREA GENERALĂ A FILIALELOR
Art. 45. Pentru luarea unor măsuri urgente, de maximă importanţă pentru
activitatea sindicală (organizarea de proteste, demonstraţii de stradă etc.) şi
pentru soluţionarea unor probleme statutare care influenţează direct
activitatea SCMD, Biroul Operativ Central va da curs deciziei Comitetului
Director şi va organiza Consultarea Generală a Filialelor.
Art. 46.(1). Pentru declanşarea Consultării Generale a Filialelor, Biroul Operativ
Central va comunica Birourilor Operative ale filialelor (judeţene şi locale)
tema pusă în discuţie, în vederea formulării punctelor de vedere ale acestora.
(2). Punctele de vedere ale
Birourilor Operative ale filialelor, adoptate în fiecare caz cu votul
majorităţii membrilor BO, vor fi
transmise în scris la Biroul Operativ Central în termen de 7 zile de la
comunicarea temei în dezbatere.
Art. 47. În cadrul acestei proceduri, consultarea tuturor Birourilor Operative ale
filialelor este obligatorie, iar soluţia propusă de 2/3 din punctele de vedere
exprimate devine executorie.
CAPITOLUL IX- DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII
Art. 48. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are sediul
în orașul București și își desfășoară activitatea pe întregul teritoriu al
țării.
Art. 49. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are ștampilă
și insemne proprii aprobate de Consiliul Național al Reprezentanților.
Art. 50. Sindicatul CMD are dreptul de a înființa organ propriu de
presă, precum și unități economico-sociale și comerciale.
Art. 51. Deviza Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate
este ”Honor et patria! Vae victis!”
Art. 52. Patrimoniul ce urmează a fi dobândit se dezvoltă, se
folosește și se gospodărește în mod judicios, conform hotararilor Consiliului National al
Reprezentantilor
Art. 53. Patrimoniul se întregește (completează) pe baza unor acte
legale (facturi, dispoziții de încasare, protocoale, procese-verbale, etc).
Art. 54. În raporturile cu terții, calitatea de membru al
Comitetului Director sau de angajat al sindicatului, precum și funcția
îndeplinită vor fi dovedite numai cu legitimație individuală eliberată sub
semnătura președintelui.
Art. 55. Domnii Mircea Dogaru și Moise Cornel, prin hotărârea
Consiliului Național al Reprezentanților, sunt împuterniciți pentru a
întreprinde toate demersurile legale în vederea semnării, autentificării
actelor constitutive ale sindicatului și pentru înființarea acestuia.
Art. 56. Dispozițiile prezentului statut se completează cu normele
legale în vigoare în materie.
Art. 57. Prezentul Statut a fost adoptat în ședința Consiliului
Național al Reprezentanților, astăzi, 25 Mai 2009.