STRATEGIA NOASTRĂ ŞI PĂCATUL SOCIAL

 

AUTOR 

Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov

Preşedintele „Alianţei Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler”

Gl.Mr.(R) prof.univ.dr. Petrişor Mandu

 

 

În loc de introducere

Începând cu decembrie 2009, cohortele portocalii conduse de „viteazul voievod” au pornit în căutarea unor duşmani fictivi, identificaţi într-o opoziţie firavă, îngenunchiată şi blamată. Tot mai mulţi cetăţeni au intrat în rezonanţă cu mesajul „voievodului” relansat în sfera simpatiei publice, după referendumul de suspendare din 19 mai 2007 când, 6.059.315 cetăţeni români, reprezentând 74,48% au spus un „NU” hotărât suspendării. A urmat o guvernare lipsită de cele mai elementare reguli de bun simţ, în care „personaje elitiste” de tip boc 1 , 2 sau 3 au executat orbeşte deciziile de la palatul Cotroceni. Deseori, când logica mea este depăşită de urâţenia vremurilor pe care le trăiesc, încerc să dau răspunsuri simple asupra unor fapte şi comportamente politice. Spre exemplu, la întrebarea „de ce guvernele lui Boc au fost conduse de la celălat palat?” pot da următoarea explicaţie: prin educaţie omul poate să înţeleagă, prin înţelegere omul devine liber, în libertate omul poate decide! Care a fost veriga slabă  în comportamentul politic al lui Boc, educaţia, înţelegerea, libertatea sau toate laolaltă? Declanşată în 1989, Criza economico – financiară, mascată sub componenta ei politică, a fost recunoscută oficial în 2008  şi a constituit peisajul favorabil în care guvernarea portocalie a aşezat naţia română în pragul barbariei şi a deschis cutia pandorei, a setei de răzbunare. În „circul bătăliei cu criza”au fost identificaţi vinovaţii în rândul mogulilor, în masele acoperite de patetism şi apatie ale bugetarilor şi pensionarilor. Liderii portocalii, acoperiţi şi stimulaţi de gradele militare nemuncite şi penale au umplut ecranele televiziunilor publice incriminând huzurul begetarilor de lux şi orientând dezbaterile publice către pensiile nemeritate ale cadrelor aflate în Rezerva Sistemului Naţional de Apărare. Sectorul privat, principalul factor al declanşării şi întreţinerii crizei economice, a fost protejat în continuare pentru a-şi vedea liniştit de contractele oneroase cu statul, evaziunea fiscală, lipsa de performanţă, corupţie şi „legături trainice” cu mafia generalizată în toate sferele de activitate care, presupun circulaţia şi furăciunea banului public. Jaful naţional de proporţii şi îngenunchiarea prin sărăcie a cetăţenilor a fost rezultatul unui joc politic mascat în expresii precum „păcatele tranziţiei”şi  „capitalism sălbatic”. Graţie guvernării portocalii am devenit „milogi la porţile FMI” îndatorând forţat, orice trăitor de rând pentru câteva decenii.

După  orice „fiestă electorală”, situaţie în care ne găsim astăzi, apare necesitatea răsplătirii ,prin funcţii publice, a celor care au contribuit la victorie prin efort financiar, material, doctrinar şi fizic. Este greu să mergi din casă în casă pentru a convinge „prostimea” de avantajele noului ciclu electoral. Este greu să străbaţi toată ţara pentru a flutura stindardul politic neruşinat al bunăstării. Este foarte uşor să foloseşti funcţiile publice în scopul producerii de bani pentru partid sau, să creezi adevărate reţele de profit financiar nemuncit! Dacă cineva ar face o operatie pe „suflet deschis” la fiecare om, devenit bogat prin furăciune publică, cu siguranţă, am constata în interiorul său multă minciună şi mizerie morală. Parafrazând pe finanţatorul fostei echipe militare, abandonate în tranziţie de către marii patrioţi alteraţi de atâta obedienţă, „minciuna este una din cele mai mari creaţii ale diavolului”, întrezăresc la toţi mincinoşii politici un sfârşit lipsit de demnitate, în abisurile întunericului. Traversând laolaltă o parte a acestei crize am constatat că, inclusiv o parte a clasei intelectuale, luminată de harul ştiinţei şi dominată de morala civică a trecut prea uşor de partea „viteazului voievod” şi a cohortelor portocalii comandate de „elita coloneilor în rezervă” conectaţi la lumea duhurilor întunecate a imposturii. Acţiunile de promovare  a obedienţilor în înalte grade militare le-au sporit infatuarea şi le-au promovat caracterele drept instrumente de propagandă. Mândri din cale afară, lăudăroşi, vicleni şi orgolioşi au ocupat abuziv scena politică şi socială sub masca unor jurnalişti, lideri de opinie, lideri de partid, conducători de instituţii publice, lideri de sindicat şi chiar distinşi prelaţi ai instituţiei eclesiale. În fine, toată această guvernare portocalie a creat uriaşe breşe în sistemul de apărare al cetăţeanului obişnuit făcându - l vulnerabil în faţa răului economic. Mii de pensionari „aşteaptă la rând” să iasă pe cale naturală din sistem pentru a lăsa locul celor care, îmbuibaţi prin furăciune din avutul obştesc, speră să rămână numai ei în memoria posterităţii. Mai trebuie îndeplinită o condiţie fundamentală „ Dumnezeu să dorească acest lucru şi să vrea să-şi amintească de ei!”.

1. Tăcerea, supunerea şi obedienţa – păcatul nostru social

Este adevărat că sărăcia noastră naţională reprezintă un mod de viaţă istoriceşte determinat şi este generată de un sistem ticăloşit care nu s-a învăţat minte nici în secolul XXI. Este adevărat că am suportat de-a lungul istoriei tiranii şi dictaturi.  Valul revoluţionar al anului 1989 a propulsat un nou sistem democratic în care liderii naţionali şi guvernele, emanaţie a alegerilor libere, aveau în intenţie să proiecteze la un anumit orizont de timp, binele social. Un bine dictat de sus în jos căruia trebuia să-i răspunzi prin tăcere, supunere oarbă şi obedienţă. Ceva mai târziu, prin 2004,  a apărut şi „voievodul jucător”,  îmbrăcat în haine de lumină, singurul capabil să aducă binele „turmei sale. Dar, prin aşezarea la butoanele guvernării a unor surogate de adevăr , de bine, de libertate şi dreptate a fost compromis edificiul social şi orizontul de bine pe termen scurt, mediu şi lung. Societatea şi morala au fost penetrate de scene realiste din „Apusul Europei” adică violenţă, mizerie, înjurături, femei dezbrăcate, câini vagabonzi, copii la orfelinate, bătrâni fără adăpost, cerşetorie, droguri etc, scene care aveau să îndepărteze cetăţeanul obişnuit de idealismele de odinioară şi visele frumoase. Am crescut generaţii tinere  postrevoluţionare care, cu greu ajung la maturitate din prea multe circumstanţe ce le deschid toate drumurile către desfrâu. Un patriotism ridicol ne-a ocupat locurile intangibile ale inimilor în care, altădată, păstram poeziile patriotice înflăcărate, frumuseţea vremurilor de odinioară, măreţia luptelor pentru neatârnare, dreptatea şi libertatea pentru care îşi sacrificau destinele eroii naţionali. Pe cine mai auziţi vorbind la televizor sau pe scenele publice, despre patriotism, dragostea de neam, despre biruinţă, despre jertfă, despre strămoşi şi compatrioţi, despre comuniune, umanism şi coeziune? Toate acestea ne-au mutilat sufletele cu false raţiuni de existenţă iar locurile rămase goale sunt bombardate zilnic cu vectorii de manipulare publică. Cu siguranţă, mândria este unul din cele mai grele păcate, poate cel mai mare, însă în credinţa noastră strămoşească este unul şi mai mare, supunerea ipocrită. Se spune că Dumnezeu a dat ologului mândria drept cârjă pentru a se putea mişca. Dar tot atât de adevărat este că în spatele supunerii ipocrite nu există decât sărăcia , nedreptatea, inegalitatea, resemnarea, capitularea şi pierzania. Voievodul jucător a preluat turma  şi a crezut că poate să joace singur la ruletă destinul naţional.

Dogmele creştin  - ortodoxe zugrăvesc chipul lui Dumnezeu aşa cum poate fi perceput El de om. Neschimbarea dogmei este cauzată de faptul că omul este schimbător ca vremurile, în timp ce Dumnezeu nu se schimbă niciodată! Prin urmare, Dumnezeu este nemărginit, nelimitat pe când omul trăieşte în limitele sale date de posibilităţi şi timp. Nelimitarea nu este caracteristica lui, aceasta îl dispersează, îl alienează şi îl distruge. Tiranul este un individ absurd, nelimitat în manifestările sale, lipsit de ruşine publică. Spun acest lucru deoarece acestuia nu îi este ruşine să chinuie semenii. Acesta este motivul pentru care, tiranii au, de obicei, un sfârşit lipsit de glorie. Noi, oamenii inclusiv „vitezul voievod” putem fi cu adevărat liberi, mişcându-ne numai în limitele noastre, specifice fiecăruia , cu alte nevoi şi alte caracteristici.  Din nefericire, cele trei spaţii în care ne putem mişca pe parcursul scurtei noastre existenţe cel spiritual, cel fizic şi cel psihic nu depind numai de credinţa în Dumnezeu. În afara spaţiului spiritual care poate fi explorat prin credinţă, celelalte două, fizic şi psihic, sunt puternic influenţate de lipsa mijloacelor materiale şi financiare, prin urmare, de modul în care sunt gestionate treburile publice, sau modul în care sunt distribuite resursele necesare vieţii fizice şi psihice. Oricum am raţiona, drumurile duc către politică şi politicieni. Nu cred că trebuie să vă mai întrebaţi ”de ce turma tace în acest tip al democraţiei de piaţă”? Tace din teama de a nu pierde bruma de resurse necesare supravieţuirii.  Acesta a fost obiectivul ultimei guvernări portocalii, inducerea în dezbaterea publică a ideii că unii „pensionari bugetari huzuresc iar alţii abia supravieţuiesc”. Singurul segment bine organizat şi hotărât să limiteze comportamentul abuziv al politicienilor a fost cel al pensionarilor militari. Creşterea şi diminuarea pensiilor militare prin aplicarea prevederilor OUG nr.1 ne-au diversificat, prin aplicarea unui principiu artificial, posibilităţile de mişcare în spaţiile fizic şi psihic . Din aceste considerente, din teamă, din confort sau din revoltă  organizarea şi hotărârea noastră au pălit. În acest context, am putea să ne întrebăm inutil: ”unde am greşit?”, „de ce anume nu am reuşit?”,”cum de am suportat asemenea umilinţă?”. Avem fiecare o voce interioară numită conştiinţă care ne poate regla comportamentul şi lumina calea pe care să mergem. Conştiinţa ne fixează limitele în care trebuie să ne mişcăm dacă dorim să nu fim la voia întâmplării, să nu punem pe nimeni în pericol şi să nu fim în pericol noi, înşine. Libertatea conştiinţei nu este o invenţie a omului contemporan. Este un dar lăsat de la Dumnezeu care nu poate fi limitat de nimeni!

2. Strategia noastră  - SCMD încotro?

De la înfiinţare şi până în prezent, SCMD a intervenit şi corectat unele abuzuri în comportamentul politicienilor. Fără să avem o recunoaştere publică oficială a actualei guvernări, comportamentul nostru civic, responsabil a contribuit , din plin , la pierderea puterii de către cohortele portocalii. Poate vă întrebaţi de ce utilizez în text noţiunea „cohortă”. Este un termen militar de provenienţă latină care defineşte o diviziune tactică a armatei romane de ocupaţie. Cohorta putea avea 500 de oameni şi era condusă de „prefectus”. Acesta a fost nucleul real al forţelor portocalii în fiecare judeţ cu care au „mânat turmele”, în tăcere şi obedienţă spre: tăierea salariilor, a pensiilor, desfiinţarea indemnizaţiilor, acceptarea furtului din banii publici al unor directori de instituţii, încheierea unor contracte supraevaluate, efectuarea unor achiziţii oneroase pe bani publici, cheltuirea în interes clientelar a unor fonduri europene, muşamalizarea multor matrapazlâcuri ale sectorului privat etc. (matrapazlâc derivă din turcescul „matrabazlic” şi semnifică şarlatanie, fraudă, excrocherie, hoţie, impostură, înşelăciune, înşelătorie, pungăşeală, pungăşie). Toate aceste fenomente au fost însoţite de o puternică manipulare, având ca temei pericolul, artificial creat, al crizei şi drept consecinţă îmbogăţirea nesimţită a unor concetăţeni. Prin tăierea pensiilor la 26.500 de pensionari militari nu s-a economisit mare lucru dar s-a creat un precedent în posibilităţile tot mai abuzive ale politicii de a interveni hotărât, în limitarea drepturilor omului. Acum avem o nouă guvernare, promovată democratic şi prin efortul nostru conceptual, combativ, stradal, mediatic şi electoral.  Se pune problema ce am realizat?

Vă propun să analizăm împreună următoarele aspecte strategice:

a. În ce sferă de aşteptare strategică ne poziţionăm noi, SCMD în prezent?

b. Ce am obţinut pentru satisfacerea interesului public din partea politicii?

d. Care sunt limitele actualei guvernări şi dacă se putea face mai mult?

e. Ce avem de făcut

Ce exprim în continuare este numai un  MODEST  punct de vedere!

a.  Sfera de aşteptare strategică, are un trend promiţător şi pozitiv. Venirea actualului Prim Ministru la mitingul din data de 1 Mai, din Piaţa Victoriei denotă interesul acestuia faţă de scopul, obiectivele SCMD şi ale societăţii civile. Încercarea de dezbatere şi soluţionare în Camera Deputaţilor a completărilor la OUG nr.1 /2011, în interesul SCMD, a existat deşi finalul a fost negativ, parţial. Există promisiunea că acest obiectiv va fi reluat în discuţie după alegerile din noiembrie 2012. Ministrul Apărării Naţionale, prin ieşirile sale mediatice îşi menţine poziţia verticală de implicare în procesul de soluţionare legală a litigiului generat de diminuarea abuzivă, ilegală şi iresponsabilă a pensiilor militare. Astfel se explică demersul domniei sale de a lucra, cu o echipă de jurişti, la noul proiect al legii pensiilor militare. Clasa politică, aflată la guvernare, a manifestat o atitudine de înţelegere a situaţiei pensionarilor militari, furaţi la buzunare. Procesele noastre în instanţe vor mai dura, aproape în unanimitate, sunt respinse ca inadmisibile, în lipsa hotărârilor comisiilor de contestaţii. La CEDO, aşteptările sunt pesimiste în condiţiile în care, organismul este în reformare, odată cu statele europene şi funcţiile acestora. Următoarele 4 luni va continua fiesta electorală în care se vor implementa bani mulţi şi murdari care pot cumpăra mult mai uşor „mituirea electoratului” decât principiile noastre. Toate aceste considerente mă îndeamnă la prudenţă strategică şi, în cazul în care pe 14 iulie ne vom găsi în Piaţa Victoriei, nu trebuie să abandonăm sprijinul USL, al guvernului şi să „luăm mâna din gâtul” adversarului politic de sorginte portocalie!

b. Satisfacerea interesului public şi creşterea bunăstării umane rămâne un obiectiv îndepărtat. Totuşi, am obţinut destul de rapid anularea datoriilor pe care trebuia să le returnăm, în temeiul hotărârii inumane şi ilegale a  guvernării anterioare mafiote. Cu mai multă speranţă, unitate şi demnitate cred că putem forţa, până în septembrie 2012, o OUG prin care să se stabilească în perspectivă, revenirea la pensiile din decembrie 2010, pentru aceia care, încă sunt abuzaţi financiar. Pentru recunoaşterea funcţionării  noastre legale  era necesară alocarea unui spaţiu în Cercurile Militare. Avem nevoie de un răspuns concret, la obiect, din partea domnului general Dobriţoiu. În lipsa acestui răspuns oficial, rămânem pentru M.Ap.N. „simplii haiduci”. Controalele stabilite de Primul Ministru la Ministere şi celelate instituţii vor demasca tot mai multe hemoragii financiare care au produs un handicap serios interesului public. Rămâne de văzut dacă acesta este stopat, dacă banii vor fi returnaţi în sacul public şi dacă cei vinovaţi vor suporta sancţiunea legii. Trebuie urmărit procesul de privatizare, relaţia guvernului cu FMI, garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, participarea noastră la planificarea şi implementarea politicilor publice. Tot în sfera interesului public se înscriu, stoparea contribuţiei  la CAS de 5,5% şi anume partea luată abuziv de stat, reîntregirea salariilor bugetarilor cu 8%, precum şi unele intenţii de revigorare a mediului de afaceri. Dialogul social este reglementat în alte coordonate şi sunt convins că pe 14 iulie 2012, vom fi primiţi la guvern în calitate de parteneri de dialog. Rămâne de văzut dacă reuşim să rămânem echilibraţi şi  demni în promovarea şi încheierea unui contract social în care să nu amestecăm şi să intersectăm responsabilităţile politice cu cele sociale şi economice ale diferitelor nivele ierarhice care presupun, o anumită expertiză.

c. Ca orice guvernare cu o vechime de numai două luni şi actuala guvernare „se poate îneca în propriile limite”. În primul rând continuă litigiul cu Palatul Victoria , litigiu caracterizat prin două aspecte: dorinţa oficială a celor doi demnitari de a colabora în interes naţional; mândria personală a celor doi demnitari de a se confrunta în interes naţional. Prima lună a guvernării a fost ocupată de problemele electorale şi lupta pentru câştigarea puterii pe plan local. Am afirmat, de atâtea ori, că nu poţi guverna fără să câştigi puterea  prin instrumentul democratic numit alegeri libere. Bâlbâiala de la Ministerul Educaţiei  şi numirea prefecţilor de judeţ pe criterii politice sunt elemente conjuncturale, pe care guvernul, care va fi constituit în urma alegerilor parlamentare, sper să le revizuiască definitiv. În ce priveşte elaborarea unui act normativ care să readucă imediat pensiile diminuate la nivelul lui decembrie 2010, nu a fost posibilă deoarece: guvernul este încă instabil din punct de vedere al suportului electoral şi ca reprezentare în parlament; pactul cu UNPR este „un rateu politic” asumat din raţiuni politice ; oarganizaţiile de revoluţionari, lipsite de indemnizaţiile respective monitorizează atent, alături de alte structuri profesionale şi civice mişcările guvernului în domeniul revenirii pensiilor militare; ministerele căpuşate încă de reprezentaţii care au aplaudat ciuntirea pensiilor invocă lipsa banilor; renegocierea contractului cu FMI prezintă deocamdată un dezechilibru în favoarea acestuia, generat de lipsa banilor publici pe piaţa financiară româneasă (banii privaţi se ascund în evaziune); timpul la dispoziţie a fost prea scurt pentru consolidarea bugetului; liderii politici ai USL sunt încă încorsetaţi de dorinţele şi pretenţiile „baronilor locali” de serviciile cărora încă nu se pot lipsi. Politicile sociale se vor mai lăsa aşteptate până când vor fi promovaţi în funcţiile publice cetăţeni apolitici, experţii în domeniile de referinţă, lipsiţi de plecăciune politică, de grade frauduloase , de preocupări private temeinic, ombilicate la banul public. Toate aceste corecţii pot fi solicitate şi de noi, SCMD. 

d. Ce avem de făcut? În primul rând, să vedem câţi am rămas. Apoi, să constatăm cât de fideli am  rămas principiilor pentru care ne-am constituit. Trebuie să ne activăm blogurile de la Constanţa la Iaşi, de la Satu Mare la  Timişoara , de la Craiova la  Feteşti pe axa Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Arad şi Bacău, Sf.Gheorghe, Sibiu, Hunedoara , Deva etc  şi să ne exprimăm urgent, un punct de vedere. Apoi să transmitem oficial şi Comitetului Director al SCMD acest punct de vedere. În cazul în care dorim un mare miting, împreună cu societatea civilă, trebuie să stabilim nişte reguli pe care să le respectăm. Fiecare lider de organizaţie, fundaţie, sindicat trebuie să-şi înscrie oamenii pe liste şi să poarte răspunderea disciplinei lor. Scena SCMD nu trebuie asaltată ca în 1917 de către revoluţionari. Noi nu facem o revoluţie ci, dorim o implicare activă în viaţa publică în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Noi nu ne propunem să răsturnăm guverne şi să punem la colţul istoriei, unele partide iar pe altele, să le zugrăvim în icoane . Să lăsăm societatea, în ansamblul ei să decidă. Ce putem face noi este să exprimăm nişte puncte de vedere legale, creatoare, destinate să apere interesul naţional. Prin urmare, este o strategie greşită să „ne avântăm soldăţeşte” în lupta pentru putere politică, aşezând eticheta şi demnitatea SCMD lângă partide „de buzunar cu iz clientelar” numai din dorinţa de reacţie la pasivitatea clasei politice. Nu am nici eu încredere în clasa politică, dar orice entitate politică se întreţine cu bani. SCMD nu are bani pentru aşa ceva, nu avem bani nici pentru transport la miting. Trebuie să cunoaştem , cu exactitate, câte din cele 80 de filiale teritoriale pot veni la Bucureşti? Trebuie să cunoaştem câţi camarazi pot convoca în Piaţa Victoriei filialele din Bucureşti? Iată de ce trebuie să rămânem fideli principiilor pentru care ne-am constituit şi pentru care încă suntem respectaţi de societate. Dacă totuşi se doreşte o schimbare radicală de strategie care ne implică pe toţi, să hotărâm împreună stând de vorbă, faţă în faţă, unii cu alţii. Prin urmare, vă propun să nu fim noi cei care scindăm, din interes imediat, USL, în buni (PNL +PC) şi răi (PSD). Implicarea noastră preferenţială va conduce la discreditarea noastră. Şi apoi, unde trimitem colegii din SCMD, membri ai PSD? În aparenţă, Victor Ponta a greşit faţă de noi, dar sub presiunea unor factori obiectivi. Trebuie să rămânem fideli USL iar dacă ieşim în Piaţa Victoriei pe 14 iulie 2012 să avem un singur ţel, sprijinul USL şi condamnarea abuzului portocaliu. Aşa, vom fi siguri că ofensiva lor pe piaţa bişniţei  electorale va fi definitiv stopată! Celelate surogate politice de tipul „Mişcarea Noua Românie „ nu merită luate în seamă, la acest moment. Insăşi prezenţa noastră masivă în piaţa Victoriei este un argument suficient de serios pentru ca USL să-şi revigoreze atitudinea pozitivă şi preocuparea de a restabili  ordinea socială şi statul de drept.

În loc de epilog.

 Astăzi este ziua Sfiinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Petru a fost fericit de Dumnezeu şi a fost numit piatră iar Pavel a fost desemnat să poarte numele Lui înaintea tiranilor şi împăraţilor. Sfântu Petru era fratele lui Andrei, cel întâi –chemat, îşi întreţinea viaţa prin osteneala mâinilor sale trăind în sărăcie. Mai târziu, „propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit”.

„Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru”.