marți, 14 septembrie 2010

14.09.2010
Replica la noua diversiune orchestrata de catre ministrul Apararii Nationale

Motto:
“Biroul Asociatiei Internationale a Juristilor Democrati (AIJD) considera ca orice recalculare a unor pensii acordate legal si aflate in plata, inseamna o incalcare de catre stat a propriei legislatii, ceea ce ar avea repercursiuni grave asupra stabilitatii juridice si asupra caracterului de stat de drept. Modificarea retroactiva a unor drepturi civile deja castigate (in cazul de fata pensiile) nu este posibila decat prin incalcarea principiilor fundamentale de drept. Biroul AIJD solicita Parlamentului Romaniei sa nu valideze masurile de diminuare a pensiilor si salariilor, intrucat aceste masuri contravin dreptului international si jurisprudentei CEDO” (Extras din rezolutia adoptata la 04.06.2010 de AIJD de la Bruxelles, cu privire la masurile anticriza ale Guvernului Romaniei si trimisa la FMI, CEDO si Guvernul Romaniei).


Stimate doamne si stimati domni rezervisti,

Desi pensiile militarilor si politistilor au o medie de 1400 lei, comparativ cu ale pilotilor civili (9134 lei) si magistratilor (8276 lei), campania impotriva tuturor pensionarilor din Romania s-a declansat anul trecut, in mod murdar, scotandu-l in relief pe dl. Geica, aviator civil, si folosindu-l pentru agresarea tuturor pensionarilor militari pentru simplul motiv ca “marea muta” nu riposteaza.
Afland ca existam si ca ripostam, d-nii Oprea, Blaga si slugile lor cu galoane obtinute in rezerva, au declansat razboiul psihologic in randul rezervistilor, cu minciuna ca pensiile sub 3000 lei nu vor scadea. Pe ce temei? Deoarece nici in legile anticonstitutionale, nici in alte acte normative emanate de catre guvernanti nu exista un astfel de plafon.
Nu numai ca toate categoriile socioprofesionale au fost aruncate una impotriva alteia si absolut toate impotriva politistilor si militarilor, dar s-a incercat si se incearca si fragmentarea rezervistilor, aruncandu-i pe subofiteri impotriva ofiterilor si pe acestia din urma impotriva generalilor. Repetam : toate pensiile militare vor scadea ilegal, nu se va face nici un fel de calcul, totul este o diversiune la disperare, generata de nevoia guvernantilor de a masca incalcarea principiului neretroactivitatii legii.
Pentru aceasta au gasit solutia: legea nu se aplica retroactiv, dar daca noi cerem cu insistenta sa ni se stearga pentru trecut statutul de militar si sa ni se reduca pensiile, ei ne fac pe plac!... De asta s-a inventat formularul pe care ne cer sa-l semnam spre a fi de acord cu recalcularea. Si noi, si invalizii, si veteranii, si urmasii pensionarilor militari (pe care dl. Oprea i-a exclus, mentionand expres ca nu se va atinge de pensiile lor), uitand de formularul pe care l-a tiparit si adaugat in coada recentului Ordin M101/23.08.2010.
Catre toti rezervistii din Romania, care analizeaza cu propria minte, lansam urmatoarele intrebari:
1. Cand de un an de zile tradatorii si jefuitorii tarii spun ca nu sunt bani de pensii, cand pensiile militarilor au fost declarate nesimtite si pomeni, la un cuantum de 1400 lei, cine isi poate imagina ca ele vor deveni “simtite”, crescand una cu 100 lei, altele cu 1000 lei, deci ajungand la o medie de 19,5 milioane?
1. 2. Cine isi poate imagina ca pensiile militarilor nu vor scadea, ba chiar vor creste, pe ici pe colo, cand pensiile parlamentarilor au scazut de la 5400 lei (senator cu 4 mandate) la 2200 lei, pensiile functionarilor publici din Parlament au scazut la 40%, iar pensiile personalului navigant civil, de la 85.000 lei la 800 lei, sau de la 10.000 lei la 1900 lei (cazul Iovan)?
Incet, incet, conducerea celor doua ministere (apreciem totusi inteligenta celor de la Interne, care merg pe persuasiune, nu pe dat cu parul in cap) au renuntat la perdelele de fum: nu mai alergam ca prostii sa le cerem lor datele pe care ei le au despre noi, sa le dam tot lor, nu mai facem investigatii la locurile de munca din ultimii 150 de ani, pentru ca oricum exista toate datele in memoriul pe care l-am sustinut punct cu punct atunci, cu ani in urma, sustinandu-ne fiecare luna si fiecare functie avuta ca detasati in economia nationala sau aiurea. Ne cer doar ultimativ sa mergem sa semnam cererea prin care sa ne exprimam dorinta de a ni se rezilia trecutul militar si pensiile militare de stat. Pe ce baza legala? Deoarece Legea 119/2010 nu prevede ca noi sa cerem asa ceva.
Dupa dreptul la munca, la proprietate, la sanatate, la batranete linistita, la pensie militara de stat, ne-a fost anulat si dreptul la petitie? In ce baza legala ameninta dl. Oprea ca cei care nu vor semna cererile bagate pe gat de domnia sa, vor avea o pensie calculate dupa alt principiu? Exista doua Legi 119/2010? Una pentru cei care ii fac pe plac si alta pentru ceilalti? Si aceasta in conditiile in care practic recunoaste ca nu e nevoie de noi pentru ca au toate datele despre noi? Iar cand termenul stabilit de Normele ilegale care exced Legea 119 este 31.12.2010, de ce ne baga sula in coaste sa mergem acum? Si de ce s-o facem daca legile noastre ocupationale 164/2001 si 179/2004 inca nu au fost abrogate? In ce tara functioneaza in paralel doua legi care se bat cap in cap pe aceeasi tema?
Nu cumva graba d-lui Oprea este dictata de faptul ca Legea sistemului unitar de pensii pe care au primit ordin s-o voteze in Camera, pana in 15 septembrie, va abroga toate legile referitoare la militari, inclusiv Legea 119/2010, si abrogarea il va gasi cu misiunea neindeplinita, adica nu va avea majoritatea cererilor scontate, de la fraierii care isi cer singuri executia? La toate acestea mai adaugam faptul ca si noi, SCMD, si celelalte categorii cu legi “speciale” avem n procese declansate pe tema pensiilor, in tara si in curand si in afara. Probabil ca dl. Oprea mizeaza pe faptul ca “lichidarea” noastra va veni abia in ianuarie, data la care nu va mai fi in Guvern ci in Honolulu.
Ii promitem domnului Oprea ca la nevoie il vom gasi si acolo, prin Interpol, si-i vom cere socoteala pentru inselaciune si pentru promisiunea neonorata de a-si da demisia daca “o singura pensie militara va scadea”. Astazi admite ca s-ar putea ca unele pensii sa scada cu 100 lei, dar nu mai zice nimic de demisie. Ii uram “succesuri”, dar o tinem pe a noastra: nu semnam nimic, decat actiuni in justitie!

Honor et Patria! Vae victis!

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Publicat de Sindicatul Militarilor