
luni, 26 octombrie 2015
Ştafeta veteranilor a
ajuns sâmbătă la Satu Mare
Alături
de reprezentanţii Grupului “Invictus” a alergat şi Ministrul Apărării, Mircea
Duşa
Ştafeta
Veteranilor, aflată în penultima sa etapă, organizată de Grupul de militari
voluntari INVICTUS, a ajuns sâmbătă la Satu Mare. Alături de militarii
voluntari, în ştafetă a alergat şi Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Drapelul, predat sătmărenilor Ştafeta, care purta Drapelul Tricolor, a fost
întâmpinată, pe platoul din faţa Monumentului Eroilor din Satu Mare, de
preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Satu Mare, Nicolae Codreanu, care
a preluat drapelul şi, după ce l-a sărutat, la înmânat primarului municipiului
Satu Mare, Dorel Coica, după care acesta a fost arborat lângă monument. La
momentul festiv au mai fost prezenţi şeful Statului Major General al Armatei
Române, general locotenentul Nicolae Ciucă, ministrul secretar de stat în
Ministerul Apărării, sătmăreanul Gabriel Leş, prefectul Eugeniu Avram,
subprefectul Alfatter Tamaş, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef,
vicepreşedintele Mircea Govor, viceprimarul Radu Roca, primarul oraşului
Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, şefi de instituţii deconcentrate, veterani de
război sătmăreni, dar şi mulţi cetăţeni.
O adevărată lecţie de istorie
În
cuvântul său, Nicolae Codreanu, a dat o adevărată lecţie de patriotism şi a
afirmat că în cel de-al Doilea Război Mondial, cea mai mare conflagraţie
mondială, românii au luptat pentru întregirea ţării şi nu pentru a cotropi alte
teritorii. După un moment de reculegere în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile
de luptă, a luat cuvântul şi primarul Dorel Coica care a spus că, atât pentru
el personal, cât şi pentru municipiul Satu Mare este o onoare să primească
drapelul adus de cei care au alergat în “Ştafeta Veteranilor”. De asemenea,
edilul şef a mai adăugat că veteranii de război, care sunt tot mai puţini, sunt
demni de toată stima românilor şi a înmânat plachete omagiale atât veteranilor
de război cât şi voluntarilor de la Grupul INVICTUS.
În sprijinul veteranilor de război
Ministrul
Apărării, Mircea Duşa, a afirmat că, la împlinirea a 70 de ani de la încheierea
celui de-al Doilea Război Mondial, anul 2015 a fost declarat anul veteranilor
de război. Ministerul Apărării a luat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea
vieţii acestora printre care şi mărirea soldei cu 75%. Manifestarea de la Satu
Mare s-a încheiat cu intonarea Imnului de Stat al României. “Ştafeta
Veteranilor”, constând în Drapelul Tricolor, este purtată de membrii grupului
Invictus România pe patru din principalele trasee de eliberare parcurse, în
anul 1944, de Armata României. În fiecare dintre localităţile de pe traseele
unde s-au desfăşurat bătălii, purtătorii ştafetei au înmânat Drapelul Tricolor
veteranilor de război participanţi la bătăliile desfăşurate în cel de-al Doilea
Război Mondial, după care acesta este predat autorităţilor locale şi arborat pe
un edificiu reprezentativ pentru comunitate. Traseul parcurs de militari este
următorul: Iaşi, Piatra Neamţ, Vatra Dornei, Bistriţa, Târgu Mureş, Oarba de
Mureş, Cluj Napoca, Satu Mare, Carei (aprox. 744 km).

Abonați-vă la:
Postări (Atom)