joi, 9 decembrie 2010

Senatorul Marian l-a dat pe ministrul Oprea pe mâna Parchetului General
Autor GNV Locale 8 Decembrie 2010



Acesta a depus ieri o sesizare penală împotriva ministrului apărării pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi trafic de influenţă

Senatorul PSD de Satu Mare Valer Marian a depus, ieri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sesizare penală împotriva ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea. În sesizarea adresată procurorului general Laura Codruţa Kovesi, senatorul Marian solicită cercetarea ministrului Oprea pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi trafic de influenţă. Reproducem integral conţinutul plângerii penale, înregistrată sub nr. 21124/08.12.2010:

“Subsemnatul Marian Valer, cu domiciliul ales în Satu Mare, Piaţa 25 Octombrie nr.1, etaj 8, camera 9, senator în Parlamentul României şi vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senatul României, vă înaintez alăturat copii de pe interpelarea adresată primului ministru al României în data de 18 octombrie 2010, intitulată “Folosirea aviaţiei militare în interes de partid de către ministrul apărării naţionale”, şi de pe declaraţia politică prezentată în data de 6 decembrie 2010, intitulată “Ministrul apărării recidivează”, şi vă solicit să dispuneţi efectuarea de cercetări penale asupra numitului Oprea Gabriel, deputat independent şi ministru al apărării naţionale în Guvernul României, sub aspectul următoarelor infracţiuni:

1. abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. şi ped. de art.248 din Codul penal, pentru folosirea în scopuri politice, respectiv în interes de partid, a avioanelor, autoturismelor şi personalului Ministerului Apărării Naţionale, cu ocazia deplasărilor efectuate la Satu Mare în zilele de 9-10 octombrie 2010, respectiv 28 noiembrie 2010, prejudiciul cauzat constând în valoarea carburanţilor şi a uzurii mijloacelor de transport folosite şi în contravaloarea salariilor personalului folosit în perioada respectivă;
2. trafic de influenţă, prev. şi ped. de art.257 din Codul penal, pentru intervenţia la ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, pentru aprobarea finanţării proiectului de reabilitare drumuri şi canalizare al comunei Odoreu din judeţul Satu Mare, şi pentru intervenţia la nivel de Guvern, prin iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale a unei hotărâri care a fost aprobată, pentru transferul terenului şi construcţiilor unei foste unităţi militare către comuna Odoreu, în scopul racolării primarului comunei Odoreu, Pop Dumitru, actualmente cu apartenenţă politică la PSD, în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), partid în care deţine funcţia de preşedinte executiv.
Cu precizarea că prezentul act are caracter de denunţ penal, aştept să fiu convocat de urgenţă pentru a oferi detalii şi pentru a depune în probaţiune înscrisuri şi fotografii, precum şi pentru a indica martori”.