BALAMUCUL POLITIC, DREPTUL FORŢEI ŞI UTOPIA FEDERALIZĂRII

 

La 12 septembrie 1919, ION I.C. Brătianu, primul ministru al României a demisionat refuzând să semneze Tratatul de Pace cu Austria ce cuprindea clauze menite să faciliteze amestecul Marilor Puteri în treburile interne ale României. Reamintesc faptul că, pe timpul guvernului Ion I.C. Brătianu (PNL) delegaţia României a participat cu succes la Conferinţa de Pace de la Paris, Tratatul de Pace de la Versailles, iar brava oaste română a ocupat Budapesta. Tot pe timpul guvernării respective a început reforma agrară prin exproprierea marii proprietăţi rurale. Cabinetul noului prim ministru Arthur Văitoianu numit în funcţie la 27 septembrie 1919 a avut rolul de a  organiza primele alegeri generale parlamentare pe baza votului universal. Cum niciun partid nu a reuşit să câştige alegerile s-au purtat tratative în vederea realizării unei majorităţi parlamentare pe baza unui program de guvernare sub sigla „Uniunii Naţionale”. Şi acest guvern a căzut la 28 noiembrie 1919 iar în data de 1 decembrie 1919, reprezentantul „Blocului Parlamentar”, Alexandru Vaida Voievod a devenit noul  prim ministru  al României. În timpul guvernării sale Parlamentul a votat legile prin care s-au ratificat: Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România; Tratatul privind minorităţile; Tratatul de pace cu Austria de la Saint Germain (la presiunea Marilor Puteri). Revenirea la putere a guvernului Ion I. C. Brătianu (PNL) la 19 ianuarie 1922 a fost benefică pentru România deoarece: s-a  instituit strategia economică protecţionistă de sprijinire a burgheziei industriale (sintagma ”prin noi înşine”), s-a adoptat Constituţia din 1923, a avut loc ceremonia de încoronare  a lui Ferdinand I, ca rege  al tuturor românilor, au fost puse în aplicare legile „Pentru învăţământul primar”, „Pentru unificarea Administrativă” şi „Legea electorală”, a fost înfiinţată Patriarhia Română. Poporul Român, blând şi drept se părea că a intrat , în sfârşit, în cadenţa istorică a evoluţiei naţiunilor europene. Au urmat zilele negre ale crizei economice din 1929 – 1933, degringolada economică şi tensiunile sociale. Guvernele  lui  Gheorghe Mironescu (10 octombrie 1930 – 4 aprilie 1931) şi cel al lui Nicolae Iorga (18 aprilie 1931 - 31 mai 1932) au instituit măsuri  anticriză precum: împrumuturi externe de peste un miliard de franci (cu 10,23% dobânda pe an), prima „curbă de sacrificiu” prin care salariile în domeniul public au fost diminuate cu 10-25%, resursele bugetare ale statului s-au înjumătăţit, a doua „curbă de sacrificiu” prin care s-a instituit impozitul de 15% pe salarii şi creşterea fiscalităţii, statul nu a mai putut să asigure plata regulată a salariilor şi pensiilor. Un an mai târziu, guvernul lui Alexandru Vaida Voievod (14 ianuarie 1933 - 9 noiembrie 1933), pregătit pentru a aplica a treia „curbă de sacrificiu”, a renunţat la aplicarea acesteia, ca urmare a marilor tensiuni sociale şi mişcări de protest, reprimate în forţă de autorităţi (greva petroliştilor de pe valea Prahovei, greva de la atelierele CFR Griviţa). 

 

În scurta perioadă istorică 1926- 1934 s-au rulat la conducerea României, 16 guverne, (iar în perioada 1926 – 1945, aproximativ 35 de guverne) fiecare, demisionând în timp scurt, pe fondul incapacităţii de a soluţiona problemele economice şi sociale. Perioada interbelică, cu toate aceste convulsii politico-sociale, a pus bazele statului naţional unitar român şi a creat fundamentele economiei capitaliste. Regimul politic comunist a instituit, pentru  o perioadă de 44 de ani, dictatura unui singur partid format dintr-o camarilă complexă politico-securistă, având în frunte activişti politici dirijaţi din afară, excepţie făcând cel mai longeviv preşedinte, Nicolae Ceauşescu. Avem rămasă , din bătrâni, expresia ”de morţi să vorbeşti numai de bine”. Această cugetare de bun simţ  este generată din respectul faţă de ei sau din posibilele  contacte între lumea fină a morţilor şi lumea noastră fizică. Credinţa străbună ne atenţionează asupra ameninţărilor ambelor lumi, în situaţia în care sunt încălcate legile supreme ale strămoşilor noştri, morţii. Serghei Nicolaevik Lazarev, în cartea „Karma sau armonia dintre fizic, psihic şi destin” aprofundează acest subiect „tabu” al respectării morţilor. Bogaţi sau săraci, demnitari sau oameni simpli, buni sau răi, oamenii mor , fiecare, în felul său. Cei mai fericiţi, după părerea mea,  sunt oamenii simpli care au trăit în anonimat şi au murit la fel cum au trăit. Fostul dictator comunist, preamărit în baladele populare, zugrăvit în pânzele pictorale şi slăvit în marşurile triumfale a avut bune şi rele. De „cele rele” s-a ocupat actualul dictator de la Cotroceni împreună cu camarila descendentă din slugile lui Nicolae Ceauşescu, prin gestul de condamnare a regimului comunist ca ilegitim şi criminal, în discursul ţinut în parlament la 18 decembrie 2006.  Personal, am să vorbesc de bine, ori de câte ori am ocazia, despre patriotismul genetic al acestui dictator comunist. In anul 1968, pe data de 21 august, data invadării Cehoslovaciei, fiind elev al prestigiosului Liceu militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, mă găseam la antrenamentele blocului de defilare din Bucureşti. Ocazionată de „ceremonialul zilei de 23 August”, defilarea trupelor române , în fiecare an, aducea în atenţia opiniei publice imaginea unei armate bine pregătite care reprezenta garanţia independenţei şi suveranităţii naţionale. În acea dimineaţă a zilei de 21 august 1968, la ora 4 dimineaţa, ne-am trezit instantaneu şi ne-am echipat la auzul mesajului transmis la difuzoarele din dormitoare. La orele 07.30 toate blocurile de defilare erau prezente  în piaţa Palatului şi înconjurate de o mare de oameni, cetăţeni bucureşteni, adunaţi spontan. La apariţia lui Nicolae Ceauşescu în balconul (care, mai târziu, în 1989 avea să-i prezică un sfârşit tragic), a ridicat mâna dreaptă înspre popor şi instantaneu mulţimea, printre care erau şi mii de militari, a început să strige , în urale repetate „Trăiască România”. În cuvântul său, Nicolae Ceauşescu a spus printre altele: „Pătrunderea trupelor celor cinci tări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru a-si apăra independenţa naţională, pentru egalitatea în drepturi, ca state socialiste să încalce libertatea si independenţa altui stat. Nu există nicio justificare, nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist frăţesc..... Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător cu privire la felul în care trebuie construit socialismul în altă ţară..... Noi considerăm că pentru a aşeza relaţiile dintre ţările socialiste, dintre partidele comuniste pe baze cu adevărat marxist-leniniste trebuie, o dată pentru totdeauna, să se pună capăt amestecului în treburile altor state, altor partide... Am hotărât ca, începând de astăzi, să trecem la constituirea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, tărani si intelectuali, apărătoare ale independentei patriei noastre socialiste (Aplauze însufletite, urale). Dorim ca poporul nostru să-şi aibă unităţile sale înarmate pentru a-si apăra cuceririle revoluţionare, pentru aşi asigura munca paşnică, independenţa si securitatea patriei socialiste... Suntem aici mulţi comunişti si antifascişti care am înfruntat închisorile, am stat în fata morţii, dar nu am trădat interesele clasei muncitoare, ale poporului nostru. Fţti siguri tovarăşi, fiţi siguri, cetăţeni ai României, că niciodată nu vom trăda patria noastră, nu vom trăda interesele poporului nostru..”

Imediat s-a trecut la acoperirea frontierelor de stat de către trupele tuturor categoriilor de forţe armate, iar blocurile de defilare au trecut în stare operativă. Noi, elevii liceelor militare am fost trimişi acasă, în stare de alertă, încă nu implinisem 18 ani. Practic, colegii mei mai mari, din şcolile militare, au plecat pe front. Situaţia s-a menţinut dramatică timp de câteva luni, armata era pregătită să apere independenţa şi suveranitatea patriei. Anii au trecut, au urmat instruiri complexe, condiţii speciale şi extrem de periculoase de muncă, renunţări la multe din avantajele unei vieţi normale, răspunderi excepţionale, aplicaţii  reale, toate acestea fiind îndeplinite, de noi, militarii, în deplin consens cu cerinţele unui jurământ trăit intens, zi de zi. A urmat revoluţia din Decembrie 1989 în care armata României a garantat victoria împotriva regimului dictatorial. Aflate într-o dinamică complexă, între trădarea naţională şi lupta pentru menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, acţiunile post decembriste au menţinut armata în stare de operativitate, iar evenimentele din Târgu- Mureş din martie 1990, au demonstrat capacitatea noastră de  a salva România în situaţii de conflicte interetnice , provocate, tendenţios şi mârşav. 

Treptat, au început să apară germenii integrării şi efectele vectorilor globalizării. Din când în când, vocile unor concetăţeni idioţi au început să acuze armata de intervenţie brutală în revoluţie pregătind terenul propice destructurării acesteia , prin reformare, condiţie impusă de  perspectiva integrării în NATO. Mai mult decât atât, comentatori şi analişti, ghiftuiţi din banii publici (utilizaţi sub marcă privată, prin contracte oneroase cu statul) au comentat şi interpretat, lungi perioade de timp, în mod tendenţios, contribuţia reală a noastră, a militarilor, la apărarea valorilor supreme ale neamului românesc, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială. Aceste lepădături  nu au fost prezente şi nu au trăit, alături de noi, în perioada în care cele două sisteme, aveau forţele militare poziţionate, în stare de conflict militar. Pentru ei, am să repet de o mie de ori: ” Militarii români, (armata, MI, SRI, Jandarmii), indiferent sub ce denumire îi regăsim în epoca postbelică şi postrevoluţionară au acţionat, în condiţiile unui câmp de luptă real. Nu suntem noi vinovaţi că nu aţi fost alături de noi la “Forţarea Dunării”, la marile aplicaţii cu trupe din podişul Babadagului, Delta Dunării, Valea Jiului, Culoarul Rucăr Bran, Depresiunea Petroşeni, etc,  la sacrificiile vânătorilor de munte, la operaţiile aeriene, antiaeriene,  maritime şi de desant aerian în care, bravii aviatori, artilerişti, rachetişti, radiolocatorişti, infanterişti, tanchişti, marinari, genişti şi chimişti dădeau o replică reală şi pe măsură, adversarilor noştri. Nu suntem noi vinovaţi de faptul că trupele noastre de geniu şi de construcţii v-au lăsat, la cheie, în toate oraşele reşedinţă de judeţ, centrele civice; că economia reală se sprijinea pe specialiştii noştri din uzine şi fabrici; că în minele de cărbuni, militarii lucrau cot la cot cu voi, fără să fie plătiţi; că recolta agricolă  era strânsă de   pe ogoarele patriei de către  noi, militarii, datorită puturoşeniei voastre; că marile obiective energetice s-au finalizat şi prin contribuţia noastră; că CFR –ul era prosper iar transportul (import – export) era amplificat şi prin munca noastră; că spitalele militare erau asaltate continuu de voi pentru că specialiştii militari în domeniu erau inegalabili profesional şi neşpăgari”. Vă este necaz că nu am avut parte de războaie ca să vă demonstrăm,  în fapt, sacrificiul nostru suprem. Cel puţin generaţia mea, a fost educată să facă tot posibilul să trăiască pentru ţara sa, pentru că România avea nevoie de luptători, oameni vii. Prin urmare, nu trăim din efortul vostru lingăi, îmbuibaţi! Repuneţi militarii în rezervă drepturile de pensie cuvenite şi nu mai staţi cu capul în nisip că, va veni  o vreme când trebuie să daţi socoteală lui Dumnezeu!

Cu voia lui Dumnezeu ne-am integrat în NATO (2004) şi UE (2007). Accesul nostru în cele două structuri integrate, Euroatlantice şi Europene, extrem de necesare, urma să slujească interesul public naţional ”CREŞTEREA BUNĂSTĂRII CETĂŢENILOR, ÎNTR-O PATRIE LIBERĂ, INDEPENDENTĂ INDIVIZIBILĂ ŞI SUVERANĂ”. Multe pagini istorice au fost scrise cu sângele patrioţilor români, cu preponderenţă militari, pentru acest ideal naţional. Lumea politică, de astăzi, începând cu „ilustrul gânditor carpatin” Emil Boc, ardelean al timpurilor noastre, s-a gândit că armata are prea multe privilegii şi trebuie „pusă la colţ”. Sub deviza „ofensiva asupra pensiilor nesimţite” s-a încercat, într-o primă fază reducerea cu 20- 60% a pensiilor militare, în iarna lui 2011(ianuarie). Ca urmare a previziunii unui dezastru conflictual social şi politic, declanşat de SCMD, cameleonul politic din fruntea armatei (şi nu numai) a redresat „busuiocul” şi prin revizuiri repetate, a crescurt pensiile la peste 85% dintre pensionarii militari readucând un oarecare acord social tacit, suplimentat prin sublimele scrisori de felicitare din vara anului 2011. Au rămas peste 26.500 de pensionari militari jefuiţi prin introducerea unui criteriu arbitrar în noua legislaţie ”principiul contributivităţii”. Astăzi, SCMD continuă lupta pentru aducerea cuantumului pensiilor militare a celor jefuiţi, în mod banditesc, de guvernul Boc, la nivelul lui decembrie 2010.

Dragi camarazi,

 evenimentele din ultima perioadă de timp, confirmă faptul „că lupta pentru putere” are un singur stăpân, „pofta de dominaţie şi îmbogăţire pe seama exploatării popoarelor”. La Bucureşti au avut loc , într-o atmosferă demnă de pârghiile economiei de piaţă, două evenimente concurenţiale, Congresul PPE (partidul Popular European) şi mitingul USL, din Arena Naţională. Desfăşurate simultan, cu participarea aleşilor noştri, aceste două evenimente, au transmis mesaje de prosperitate viitoare, invocând, cu preponderenţă, valori europene (Congresul PPE) şi valori naţionale (Mitingul USL). Nefiind partizanul unei integrări totale şi necondiţionate, nu împărtăşesc, decât parţial , mesajele mai marilor europeni „populăroşi”. Principalul scop pentru care s-au reunit, în congres la Bucureşti, este mesajul de susţinere, dat unui regim apus, regimul Băsescu. În ecuaţia viitoare a guvernărilor europene, problema integrării totale, promovate de PPE, începe să trezească conştiinţele cetăţenilor europeni şi să provoace imagini , „din ce în ce mai sparte”, liderilor care au inventat această religie, ce reprezintă anticamera globalizării. Este un vis îndepărtat, lumea a mai avut astfel de vise, este capriciul demnitarilor de a forţa ştergerea identităţii popoarelor şi rolul statelor naţionale. Speculând la maximum condiţiile menţinerii alianţei politice PDL – UDMR, entuziasmul general creat de Congresul PPE şi conjunctura teoretică -doctrinară favorabilă,  Laszlo Tokes, Liderul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, a lansat o fumigenă afirmând în discursul său: "Partidul Popular Maghiar din Transilvania propune un astfel de program de descentralizare, de regionalizare, care va conduce la un sistem de federalism în România.... Noi considerăm că problema regimurilor este o problemă genuină europeană şi, totodată, una specific românească. România supercentralizată nu va reuşi să iasă din criză, dacă nu se va face descentralizarea şi regionalizarea ţării". Din gândirea „demiurgului răspopit” am înţeles că insistă pe descentralizarea României şi ca rezultat imediat, „FEDERALIZAREA EI”.

Am vorbit anterior şi despre o conjunctură favorabilă. Proiectele lumii viitorului sunt fundamentate, în cancelariile Marilor Puteri, de oameni de ştiinţă care susţin că evoluţia statelor naţionale  se va finaliza cu un regres  inevitabil. Am să comentez, pe scurt teoriile celor doi geopoliticieni (istorici) de marcă, Francis Fukuyama  şi Samuel Huntington cu privire la viitorul sumbru, al statelor naţionale.

Teoria lui Francis Fukuyama  care se bazează pe supoziţia că revoluţia liberală a ieşit victorioasă şi democraţia liberală a suprimat existenţa altor posibile democraţii. Autorul susţine necesitatea dezvoltării economice a tuturor statelor „care să ridice societăţile tradiţionaliste la nivelul unor societăţi bazate  piaţa liberă”, cultura de consum universală, în care diferenţele să coexiste armonios în conformitate cu principiile şi valorile „statului planetar”, termen introdus de Marshall Mc Luhan.  

Teoria lui Samuel Huntington care prezintă o altfel de perspectivă a statului naţional, identificând, „prezenţa acestuia în unul din cele 7 sau 8 blocuri civilizaţionale”. Aceste blocuri fiind un ansamblu socio-uman structurat prin aceeaşi cultură şi religie astfel: „blocul occidental, lumea chineză, lumea islamică, lumea indiană, Blocul balcanic-Rusia şi vecinătatea sa apropiată, blocul african . În opera sa, autorul înlocuieşte statul cu civilizaţia. Raportul de forţe echilibrul capabil să menţină viabil sistemul internaţional nu vor fi rezultatele comportamentelor statelor naţionale ci, al civilizaţiilor. De asemenea, respinge ideea „statului planetar” prin argumentul că, în unele state încercarea de occidentalizare a societăţilor a eşuat. Acest istoric al lumii moderne anticipează „un conflict armat între un occident pe cale de dispariţie şi un islam modernizat şi superior numeric”.  

În ce mă priveşte, apreciez că economia de sorgine neoliberală (economia de piaţă)  a slăbit potenţialul strategic al statului naţional şi a clătinat serios confortul politic al liderilor europeni în proiectul de integrare. Marea majoritate a populaţiei din statele europene apreciază că, statul naţional se face responsabil de toate relele sociale  şi că acesta nu mai poate gestiona fluxurile de informaţii, cele financiare şi nici schimburile de mărfuri. Aceste componente care reprezintă fundamentele pieţei naţionale  şi susţin statul naţional sunt scăpate de sub autoritatea statului.

Prin urmare şi statul român nu mai posedă instrumentele şi mijloacele necesare pentru a contracara efectele pieţelor liberalizate în condiţiile în care fiecare guvern a acceptat (în lipsa altei soluţii) să respecte cerinţele impuse de FMI (Fondul Monetar Internaţional), BM (Banca Mondială) şi OMC (Organizaţia mondială a Comerţului). În aceste condiţii structurile administrative centrale au fost obligate să transfere problemele fundamentale ale societăţii (locuri de muncă, investiţii, educaţie, cultură, mediu, chiar şi unele elemente ale siguranţei publice) din sfera publică în sfera privată.  

Drept consecinţă, statul român, din dorinţa de  a-şi relaxa capacitatea de guvernare, a  vândut masiv unităţile economice sectorului privat, cu preponderenţă străin (mai puţin   autohton) care, în mare parte au fost basculate în patrimoniul societăţilor transnaţionale (corporaţiilor) . Mult trâmbiţata reformă a statului român concepută şi impusă de la Cotroceni şi însoţită de falsele Hă- Hă –ieli „patriotice”, a obligat statul român să abandoneze funcţiile tradiţionale (economică, politică, socială, de educaţie, ordine publică, mediu, etc.) să le transfere în sectorul privat de unde sunt exercitate preferenţial (după bugetul personal),în mod  tendenţios şi sfidător. Vocile din mulţime susţin că există o legătură strânsă între lumea politică, imperiul pieţelor financiare, mafia administrativă şi justiţie. Aleşii rămân ţintuiţi în miezul evenimentelor iar noi cetăţenii vom alerga, obosiţi în urma lor. În consecinţă Congresul PPE de la Bucureşti a dat o gură de oxigen unui partid şi unui lider, tot mai străini, de interesul naţional

Marele miting desfăşurat în  Arena Naţională, de către USL s-a constituit într-o strategie de răspuns democratic la  intervenţia brutală a liderilor europeni (Angela Merkel şi Samuel Barroso), în treburile interne ale statului român. Mesajul principal, lansat din Arena Naţională, de către reprezentanţii celor 8,5 milioane de români participanţi la referendumul de demitere a fost un mesaj naţional de invocare a  independenţei şi suveranităţii naţionale ca principiu fundamental  al integrării europene. Totodată s-a afirmat hotărârea de   apărare a unităţii şi integrităţii teritoriale ca suport real de susţinere a efortului de integrare.  În afara celor două elemente nu putem accepta integrarea europeană. Acest mesaj a fost însoţit de unele elemente strategice colaterale: lansarea candidaţilor USL, promovarea unor elemente din viitorul program de guvernare, relansarea ofensivei electorale de toamnă, refacerea punţii de legătură dintre USL şi electorat, ruptă pe alocuri de stângăcia tânărului prim ministru. Unii comentatori au invocat absenţa europarlamentarului Gigi Becali de la acest grandios miting. Alţii au invocat costurile şi au asimilat eforturile USL cu cele depuse în Festivalul Naţional ”Cântarea României”. Am constatat că, în ultima perioadă de timp, tot mai mulţi neaveniţi, dezavuiază prezenţa finanţatorului Stelei, în alaiul electoral al USL. Mulţi se întreabă ce caută în acest „alai electoral ciobanul Becali”? „Legenda spune că demult, demult, pe când prin luncile Dâmboviţei trăiau puţini oameni, a venit un cioban. Numele său era Bucur. Şi-a aşezat stâna pe lângă apele Dâmboviţei. Avea multe oi şi alte animale, dar şi multe slugi. Din când în când viaţa ciobanului Bucur şi a familiei sale era cutremurată de vizitele nedorite ale unor prădători. Tătarii şi alte neamuri atacau şi jefuiau stâna lui Bucur.
Azi aşa, maine aşa, pâna într-o zi când nemernicii de jefuitori au îndrăznit să o răpească şi pe fata ciobanului. Atunci Bucur împreună cu slugile sale au plecat sa o salveze pe fată. După lupte grele care s-au dat prin smârcurile care domneau atunci prin zonă, i-au ucis pe toti duşmanii şi au salvat-o pe preafrumoasa fiică a lui Bucur.
Ciobanul şi oamenii lui s-au întors la stană. Ca sa nu se mai întâmple şi altă dată asemenea nenorociri, ciobanul şi-a împrejmuit stâna cu stâlpi groşi din lemn, ca pe o cetate, şi aşa a luat naştere cetatea lui Bucur, mai târziu BUCUREŞTI”. Este „un cioban român” cu frica lui Dumnezeu, cu grijă faţă de cei nevoiaşi şi săritor atunci când idealul naţional păleşte. Europarlamentarul Gigi Becali vorbeşte şi face ceva pentru ţara lui, spre deosebire de  celălalt „fals tribun”, care mulţumeşte lui Barosso pentru sprijinul acordat în lupta de anihilare a voinţei celor 8,5 milioane de români, participanţi la Referendum.

Dragi camarazi,

Atât Dreptul Internaţional cât şi Drepturile Omului consacră şi garantează protecţia minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi linvistice şi a drepturilor persoanelor aparţinând acestor minorităţi. La nivel internaţional există şi este pusă în aplicare ”Declaraţia cu privire la dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice”. La nivel regional (european) sunt operaţionale trei documente speciale cu privire la minorităţi : „Convenţia Cadru pentru protecţia Minorităţilor Naţionale (adoptată la 01 februarie 1995 la Strasbourg); Carta limbilor regionale sau minoritare, Recomandarea nr.1201(1993) a Adunării Parlamentare a Europei cu privire la Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin cele trei documente se reglementează problemele minorităţilor astfel:

1. Statele se angajează, acolo unde minorităţile cer şi această cerere corespunde nevoilor reale, folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile administrative (problemă rezovată în România);

2. În ariile în care minorităţile locuiesc tradiţional, expunerea denumirilor locale tradiţionale, denumirea străzilor etc să fie concretizate în limba minorităţilor, unde există o cerere suficientă (problemă rezolvată în România);

3. Dacă există o cerere suficientă de solicitare a educaţiei şi instruirii profesionale  în limba maternă, să fie rezolvată această cerere (problemă rezolvată în România).

Prin urmare România este un stat model în Europa de rezolvare a problemei naţionale. Mai luăm în calcul faptul că un membru al UDMR a îndeplinit pe timpul lui Emil Boc, funcţia de vicepremier, iar 4 portofolii ministeriale au fost conduse de minoritari. Documentele menţionate anterior nu consacră niciun drept de autonomie specială, pe criterii etnice în zonele unde, persoanele aparţinând minorităţilor naţionale sunt majoritare. Uniunea Europeană se fereşte chiar să utilizeze expresia „structură administrativ teritorială” şi foloseşte expresia „arie”. Statul Român a ales varianta autonomiei clasice pe criteriul teritorial, nu etnic. În Constituţia României se specifică” autonomia locală funcţionează pe principiul teritorial”. Prin urmare domnule Laszlo Tokes, nu mai bate câmpii prin Congresul desfăşurat în  „sălile construite de Ceauşescu” vorbind despre federalizarea României, s-ar putea să te bântuie stafia acestuia şi să-ţi afecteze destinul politic. Fii mai atent, ce dracu, nu confunda unitatea teritorială a României cu diviziunile etnice administrative din Imperiul de tristă amintire Austro – Ungar! Şi apoi mai suntem pe aici şi noi, o armată de rezervă neglijată de politicieni şi ataşată de popor inclusiv de minorităţi. În consecinţă, visul „Federalizării României” după patent Tokesian  poate fi realizat numai prin ”trădare naţională” şi „presiune europeană”. Cuvântul „răspopitului” la Congresul PPE, poate fi un avertisment serios atât pentru dezbinata clasă politică , cât şi pentru supusul şi credulul popor român.

PS.

Apropiatul Consiliu Naţional al Reprezentanţilor SCMD poate relansa sau nu, ideea de unitate în jurul valorilor fundamentale ale Naţiunii Române în măsura în care, acesta va transforma conceptual şi strategic linia generală de conduită a SCMD. Nu va reuşi un singur om ci, numai noi toţi, împreună. Va trebui să întărim autoritatea funcţională a filialelor. Va trebui să ataşăm idealurilor noastre toate conştiinţele care  mai cred, că vom reuşi. Va trebui să ne facem vizibili la nivel central şi local şi să ne dăm mâna . Va trebui să refacem întreaga conduită, atitudine şi întregul respect reciproc. Va trebui să fim percepuţi mai corect în interiorul societăţii româneşti. Va trebui să dăm socoteală, laolaltă, pentru nereuşitele noastre. Poate vom reuşi dar sunt şi multe premise de dezbinare. Obiectivele şi dezbaterile ar trebui simplificate şi nu complicate în timp, intensitate şi adversitate. Vom trăi şi vom vedea la Alba Iulia câţi am mai rămas. Dacă vom lucra pe poziţii de forţă şi nu vom ceda hotărârii majorităţii, ne vom dezbina definitiv. Şi atunci, nu ne mai rămâne, mai nimic!

Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov

Preşedintele „Asociaţiei Alianţa Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler”

Gl. Mr. (r). Prof. Univ.dr. Petrişor Mandu