marți, 30 iulie 2013

COMUNICAT

In atentia membrilor SCMD

Am inceput sa primim adrese (nesemnate) din partea presedintilor comisiilor de contestatii pensii ale structurilor din care provenim (MApN, MAI, SRI). Prin acestea ni se aduce la cunostinta ca, incepand cu 01.10.2013, in baza  Legii reparatorii nr. 241/2013, vom primi ca "beneficiari proveniti din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala", pensiile in cuantumul din decembrie 2010, daca am fost defavorizati pana acum (cei cu cuantumuri diminuate din ian. 2012 pana astazi).
Totodata, ni se transmite "rugamintea de a preciza in scris, in termen de 30 de zile, de la primirea prezentei, in ce masura contestatia/contestatiile formulata/formulate"de noi la casele sectoriale de pensii "mai subzista". Cu alte cuvinte, sa stergem cu buretele totul si, eventual, sa producem documente care ne-ar lichida toate procesele.
Fata de aceasta curioasa cerere (ca de obicei, nesemnata), Departamentul Juridic si reprezentantii caselor de avocatura ai SCMD, se vor intruni maine, 30.07.2013, pentru a analiza situatia si a elabora instructiunile-ghid pentru membrii SCMD afectati.
Pana la elaborarea si transmiterea acestor instructiuni, transmit tuturor celor care au primit astfel de "invitatii" rugamintea de a nu se grabi sa raspunda.
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU