Haiti şi Chile, lecţii pentru România

Imaginile difuzate de televiziunile de la noi surprind senzaţionalul dar pierd esenţialul. Telespectatorii au putut vedea mult căutatele ”imagini şocante” cu o bandă jefuind un magazin părăsit. Concluzia, scrisă în josul ecranului: ”Haos în Chile”.
Ei bine, nu.
Realitatea este că statul Chile a evitat un dezastru major, acolo unde Haiti nu a reuşit. Iar cutremurul din Chile a fost de 50 de ori mai puternic decât cel din Haiti! Șapte sute de morți în Chile și două sute de mii în Haiti - aici nu mai este vorba de întâmplare.
Haiti era și până la cutremur un stat eșuat. Prăbușirea infrastructurii, starea de subdezvoltare a sistemului sanitar și incapacitatea de intervenție a autorităților au mărit considerabil numărul victimelor. Este adevărat, comunitatea internațională s-a mobilizat imediat și a furnizat ajutoare. Dar asta nu a oprit haosul, fiindcă nu a existat o coordonare a trimiterilor. Apoi, nu a avut cine să administreze eficient ajutoarele și să le trimită acolo unde era nevoie de ele. Autoritățile haitiene au fost nepregătite și depășite.
Azi, statul Haiti este practic inexistent, fiind înlocuit cu administrarea internațională a ajutoarelor. Cum se va reface acest stat? Va reizbucni haosul și vor exploda violențele după plecarea administratorilor internaționali? Se va transforma această țară fără noroc într-o Somalie caraibeană? Nimeni nu poate ști cu siguranță astăzi.
Și acum, despre Chile.
În cele două decenii scurse de la reisntaurareea democrației, țara s-a angajat într-un proces ambițios de reforme – cea a sistemului de pensii, de exemplu, a fost considerată un model pentru statele în tranziție. Pare să nu aibă legătură cu reacția în caz de seism, dar are.
Chiar dacă nu se numără printre cele mai bogate state din lume, și nu e deloc ocolită de inegalități, societatea chiliană este, totuși, una de succes pentru felul în care a știut să iasă din dictatură. Transparența în decizii și încrederea publică în instituțiile statului au făcut posibil un răspuns coerent al societății la dezastrul natural.
Chile are nu numai cel mai mare număr de seismologi raportat la numărul populației, dar are și regulamente de construcție dintre cele mai severe. Care se și respectă. În urma unei evaluări naționale, în 1996 a demarat un vast program de consolidare a clădirilor, iar normele de construire au fost reevaluate.
Să ne amintim cutremurul devastator produs în Turcia, în 17 august 1999. Clădiri noi s-au prăbușit în totalitate, în timp ce clădiri vechi au rezistat cu mult mai bine. Anchetele care au urmat s-au soldat nu numai cu pedepsirea unor antreprenori, dar au determinat și schimbarea regulamentelor de construcție și controlul mai sever al aplicării lor. Dar acestea s-au întâmplat după dezastru.
Acum 50 de ani, în Chile a avut loc cel mai puternic cutremur cunoscut în istorie, de 9,5 grade. De o jumătate se secol, chilienii se pregătesc pentru noua încercare.
Au avut loc, cu regularitate, simulări ale unui seism devastator, la care au participat nu numai organele de intervenție, ci și locuitorii. Sistemul medical a fost pregătit pentru intervenții în caz de urgență, instalarea taberelor pentru sinistrați a fost minuțios planificată. Seismologii, foarte influenți în Chile, au determinat politici stricte de dezvoltare urbană, astfel încât să fie evitată crearea de zone de mare aglomerație, în care echipele de intervenție să nu poată ajunge în caz de dezastru. Presa internațională vorbește acum despre o adevărată ”cultură seismică” în Chile.
Semnificativ este faptul că președinta statului chilian, Verónica Michelle Bachelet Jeria, a amânat primirea ajutorului internațional, până când nevolie nu vor fi cunoscute cu claritate și căile de acces nu vor fi deblocate. Fără planificare, o cantitate mare de ajutoare, distribuită haotic sau care rămâne blocată în depozite, mai mult încurcă.

Exemplele chilian și haitian sunt bune pentru România, unde este așteptat un cutremur de mare intensitate.
Aici nu este vorba numai despre clădirile neconsolidate, ci de un întreg șir de riscuri. Prăbușirea infrastructurii rutiere și feroviare, din cauza stării proaste, va face imposibilă intervenția în multe locuri. La fel, aleile înguste dintre blocuri, ocupate de mașinile locuitorilor. Știți ce înseamnă miile de fire întinse aiurea pe stâlpii din orașele noastre? Șanse mari pentru pene de curent și comunicații, în caz de dezastru. Primul pas spre panică e asigurat.
Un alt risc este dat de starea de permanentă improvizație a sistemului sanitar – crize de sânge, de medicamente, personal insuficient etc. În sfârșit, un element cu totul necunoscut îl constituie reacția unei populații needucate în ce privește răspunsul la dezastre.
Dar riscul cel mai mare vine din cu totul altă parte. De 20 de ani, societatea românească a cevenit una tot mai atomizată și individualistă. Spiritul comunitar, distrus de comunism ( cuvintele sunt asemănătoare, conceptele, deloc!) nu s-a refăcut. Putem să ne aștetăm la solidaritate și la voluntariat, în aceste condiții?

Două cutremure puternice, petrecute la începutul acestui an, ne arată de ce e bine să fim pregătiți. Dar sună și alarma, fiindcă timpul pe care îl mai avem la dispoziție poate fi foarte scurt.