vineri, 14 octombrie 2011

Despre destepti si alti oameni


Pensiile speciale ale militarilor au fost supuse recalcularii, revizuirii si integrarii in sistemul unic de pensii. Ca masuri de austeritate, acestea ar fi trebuit sa determine o reducere a cheltuielilor bugetare. Dar Ministrul Apararii a declarat anul trecut ca nicio pensie militara mai mica de 3000 de lei nu se va reduce. Mai mult, o buna parte din pensiile mai mici de 3000 de lei si chiar unele pensii mai mari decit aceasta suma obsedanta au crescut, ca urmare a masurilor de “austeritate”. In fapt, din 160 mii de pensii militare, doar 30% au scazut (unele dintre ele cu procente care depasesc doua treimi din pensia initiala, ceea ce, practic, afecteaza insasi substanta dreptului la pensie). Daca marea majoritate a acestor pensii nu au scazut, unele dintre ele, dimpotriva, fiind chiar majorate, oare despre ce austeritate vorbim? De fapt, dupa unele calcule din „sistem”, costul suplimentar al acestor masuri de „austeritate” este in jur de 13% din totalul fondului de pensii speciale platite pina in 31 decembrie 2010 (estimat la 1,5 mld euro). Asadar, austeritatea aceasta se traduce intr-un cost suplimentar de 200 mil euro.

Dar nu aceasta fateta a austeritatii este cea care ne-ar putea da frisoane. In definitiv, un ofiter de intendenta, ca si Pristanda, ar putea sa justifice ca 5 minus 3 izmene militare fac opt, si nu doi, ca 6 steaguri de lupta minus 3 fac noua etc. Si nici nu ar asuda spunind asta cu convingere la televizor („asea sa ne ajute Dumnezeu”). O temperatura siberiana emana dinspre cealalta fateta a masurilor de austeritate: incluzind pensiile speciale militare in sistemul unitar de pensii, militarilor actualmente activi li s-a impus o sarcina fiscala pe care nu o aveau pina acum, respectiv, o contributie totala de 47% la asigurarile sociale (42% de la angajator, adica Ministerul Apararii, Ministerul de Interne, SRI etc.; 5% de la angajat, suma care provine dintr-o majorare de salariu „acordata” militarilor activi). Se presupune ca militarii activi, in plata in acest moment, sunt cam 200 de mii. La un salariu anual mediu de 50 mii lei, rezulta un fond total de salarii de 10 mld lei (cam un 2,5 mld euro). Un cost suplimentar de 47% aplicat acestui fond de salarii inseamna aproape 5 mld lei (cam 1,2 mld euro). De data aceasta nu mai pot fi acuzati de sclipitoare inteligenta intendentii de la Minister, ci fostii ministrii cu nume diabolice de la Munca si Protectie sociala.

Si acum, va rog sa faceti un calcul: 200 mil + 1,2 mld = 1,4 mld euro anual. Acesta este costul suplimentar anual al masurilor de austeritate. Nu stiu cite rectificari bugetare va mai face guvernul pina la finele lui 2011, pentru ca e clar ca recenta rectificare nu este suficienta pentru acoperirea acestui cost. Si, atentie, este vorba de costul suplimentar financiar al eroicelor masuri de austeritate, nu si de costul social si judiciar al acestora. Multi pensionari militari au iesit si vor iesi in strada pentru a protesta. Zeci de mii dintre ei au dat in judecata, intr-unul sau mai multe procese, statul, casele de pensii, ministrii actuali si trecuti, conducatorii organismelor implicate, presedintele tarii etc., blocind, practic, accesul la justitie, prin numarul enorm de dosare inregistrate la tribunale. Aceste costuri ne-financiare sunt incomensurabile si re-actiunile cauzate de masurile de austeritate au consecinte pur si simplu imprevizibile.

PS: nu sunt un om al cifrelor (de aceea, cifrele vehiculate sunt doar ipotetice, iar calculele ar putea avea erori), dar sunt un cetatean care, ca platitor de taxe, ar putea accepta masuri de austeritate care sa poata corecta mecanismele gresite care au permis instalarea atit de severei crize economice in Romania. In schimb, stau si ma minunez cit de multa cantitate de gindire eficienta si inteligenta se concentreaza sub autoritatea guvernului nostru. Ceilalti oameni din CSAT si din DIICOT nu ar putea sa cerceteze daca nu cumva acesti incredibil de destepti, inteligenti, isteti etc. decidenti au cam subminat si submineaza economia nationala? Ca in acest ritm ne indreptam voios catre faliment. Unul mai grav decit in Grecia, Irlanda, Islanda sau Portugalia.

prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA
managing partner Piperea si Asociatii
avocat in Baroul Bucuresti

Asta este dreapta judecată.Cititi si meditati !



Punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ( Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei) referitor la Legea privind sistemul unitar de pensii publice


http://www.juridice.ro/98090/punctul-de-vedere-al-parchetului-de-pe-langa-iccj-ref-proiectul-legii-privind-sistemul-unitar-de-pensii-publice.html