joi, 13 mai 2010

Ce are suveranitatea ţării cu pensionarii?

Autor: LIDIA POPEANGĂ

În urma haosului creat de vizita (de fix două săptămâni) a experţilor FMI, rămân câteva semne de întrebare care încă nu şi-au găsit răspunsul:

1. “(...) Acest program (reducerea pensiilor şi a salariilor bugetare, n.n.) este unul care să ne menţină suveranitatea. Am observat că statele, care sunt în mare dificultate financiară, cedează mare parte din suveranitate.” Aceste cuvinte au fost rostite de Traian Băsescu duminică 10 mai. Afirmaţia este cât se poate de gravă şi şeful statului este obligat să vină cu lămuriri. Potrivit art. 80 din Constituţie, preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, iar în art. 1, tot din Constituţie, se spune că România este stat naţional, suveran şi independent. Or, prin declaraţia sa, preşedintele atrage atenţia că unul dintre atributele constituţionale ale României este încălcat. Cu alte cuvinte, programul de măsuri este bine-venit deoarece ne menţine suveranitatea, în caz contrar, dacă nu s-ar fi tăiat din banii pensionarilor şi bugetarilor, suveranitatea ţării ar fi fost încălcată. Prima întrebare: Cine i-a pus la dispoziţie preşedintelui informaţiile respective? A fost implicat CSAT în această analiză de criză? Ce ştie Traian Băsescu, în dubla sa calitate de şef al CSAT şi comandant al forţelor armate, şi nu ştim noi? Există date secrete strânse şi gestionate la nivelul administraţiei prezidenţiale referitoare la încălcarea acestui principiu? În cazul răpirii jurnaliştilor români în Irak, şi nu era de o asemenea amploare, s-a constituit o celulă de criză. În cazul în care acum există o asemenea celulă, s-a întocmit un plan de contracarare a ameninţărilor la adresa suveranităţii naţionale? Sunt în alertă serviciile de informaţii interne şi externe, ministerele de apărare şi de interne, poliţia, procurorii? Ce înseamnă că suntem în pericol? Traian Băsescu ar trebui să ne explice, pe înţelesul tuturor, fără să ne recomande imagini tv şocante, din tărâmul zeilor.

2. De ce nu a existat o strategie de comunicare pe timp de criză? De exemplu, preşedintele Traian Băsescu ne asigura duminică, 9 mai, că ajutorul persoanelor cu handicap şi indemnizaţia pentru copii nu vor fi reduse. Ieri, consiliera lui Boc spunea că se discută, totuşi, despre diminuarea alocaţiei, iar ministrul muncii că ar exista mai multe variante.

3. În ce-l priveşte pe Mihai Şeitan, a ştiut sau nu de reducerile de 25% şi 15%, fiindcă explicaţia potrivit căreia şi-a demis consiliera pe motiv că a exprimat “păreri personale” este greu de înghiţit. Credem că Loredana Manolache a fost sinceră atunci când a anunţat că ministrul muncii a fost pe dinafară când s-au luat hotărârile cu experţii FMI. În 13 aprilie, Şeitan (urmează să fie schimbat cu Marian Sârbu?), la Râmnicu Vâlcea, părea din alt film: “Salariile de bază ale lucrătorilor din administraţia locală şi cele ale cadrelor didactice vor creşte (!?)...”

4. S-a spus că dacă măsurile de austeritate nu dau roade, Guvernul ar putea majora TVA şi cota unică. Ce înseamnă nu dau roade? Adică nu vor fi eficiente? Şi cât timp se vor aplica ele? Şase luni, un an? Fiindcă la greci s-a spus clar că măsurile de scădere a pensiilor şi salariilor şi de creşterea cotei unice sunt luate pentru o perioadă de trei ani.

5. De cine este mai apropiat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI, de tabăra puterii sau de-a opoziţiei?

6. Cine a avut ideea (şi mai ales, de ce?) ca primul-ministru Emil Boc să stea ascuns în toată perioada negocierilor şi să iasă în public abia duminică, 9 mai, la spartul târgului? Şi cine a inventat sintagma care face aluzie la statura sa: “Am ales răul cel mai mic”?

7. Are cineva curajul să organizeze acum un referendum? De ce nu au fost anunţate aceste măsuri – proaste – anticriză la sfârşitul lunii octombrie, când şeful experţilor FMI, aflat la noi în ţară, declara: “Problemele economice ale României nu pot fi rezolvate de un singur partid, ci de o coaliţie politică”.

8. Cine ar fi câştigat atunci alegerile?