SFÂRŞITUL PUTERII OBSESIVE ŞI IMORALE
AUTOR
Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Preşedintele „Alianţei Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler”
Gl.mr.(r). prof univ dr. Petrişor Mandu
1. Am sperat că din
2004, vom încheia cu păcatele tranziţiei şi vom crea condiţiile necesare
unui orizont social politic şi economic în care, prosperitatea să ocupe
locul puterii obsesive şi imorale. Încet, dar sigur,
noua putere portocalie în frunte cu „locomotiva” acesteia, Domnul Traian
Băsescu şi „mecanicul de slabă competenţă profesională” domnul Emil Boc
au declanşat operaţiunea de implementare a nedreptăţilor sociale şi de
inoculare a vrajbei naţionale. Impardonabila propagandă de corupţie a
sufletelor a încheiat ciclul complet al acesteia în cadrul unei reţele
de mafioţi cu rădăcini înfipte în toate elementele de bază ale vieţii
românaşilor. Înconjurată şi protejată de un pachet de legi menite să
apere haita prădătoare, pornită în căutarea şi stăpânirea surselor
puterii, guvernarea portocalie a dezvoltat şi încurajat sistemul mafiot
al statului, fără frica de sancţiune. Prin manipulare şi promovarea
minciunii au reuşit să producă o confuzie generală cu privire la esenţa
dreptăţii şi nedreptăţii sociale, în contextul căreia, oricare cetăţean,
deconectat de la reţeaua mafiotă să nu-şi poată asigura supravieţuirea
decât, invocând milă la stăpân.
Limbajul comun al
guvernării Boc, un amestec idiot de minciuni, promisiuni, văicăreli,
previziuni dramatice asupra existenţei cotidiene, ameninţări, linguşeli
şi trăncăneli a generat un autentic haos dâmboviţean care a poluat
conştiinţe, a distrus destine, a provocat tragedii, a indus o stare
patologică de automulţumire în structurile societăţii civile. Împărţind
nedreptatea din condeiul superficial finisat pe băncile şcolilor, Emil
Boc a urmat orbeşte ordinele de la Cotroceni sfărâmând, sub lovitura ciocanului incompetenţei, sâmburele democraţiei care exista într-o stare incipientă.
Dând exemplul personal,
la coasă , la cioplit, la cântec, joc şi dans, la fotbal, la „spart
oulele în cap”, la căzături „favorabile fizice şi politice”, la
adoptarea legilor după metoda interlopă, în miez de noapte, acest
individ a înţeles că poate face rău unei naţiuni fără să plătească. Pe
timpul guvernării sale, peste România s-a căscat o prăpastie în care au
fost înghesuite, cu silă şi incompetenţă, sărăcia şi hoţia, obedienţa,
nedreptatea, , aroganţa, egoismul, avariţia, dorinţa de putere şi
laşitatea.
Epoca lui Boc a sacrificat valoarea şi creaţia potenţială şi a promovat gunoierii, măcelarii, ciorditorii, trosnitorii, cămătarii, gorobeţii, mahării şi cerşetorii.
Am pierdut, ca oricare
dintre cetăţenii rămaşi fideli interesului public, posibilitatea de a fi
util naţiunii din care fac parte. Prin „jaf oficializat” am fost
obligat să renunţ la postul didactic universitar, la 50% din veniturile
care-mi asigurau existenţa minimală în calitate de om de ştiinţă, precum
şi la privilegiul de a participa la reconstrucţia statului, prin
implicare profesională.
2. Există în viaţa
fiecăruia, pagini de frumuseţe şi sensibilitate în contrast cu răul care
ne pândeşte pretutindeni şi oriunde. Există situaţii în care putem
practica, în mod conştient, dreptatea sau nedreptatea şi situaţii în
care aceste componente morale sunt impuse sau dictate cu autoritate.
Există, de asemenea, drame în care personaje reale, extrem de valoroase
sunt îngenunchiate sub călcâiul dictaturii, în timp ce, lepădături,
scursuri sociale şi figuri demente lipsite de autocontrol, sunt
promovate în zone ierarhice de responsabilitate şi impact public. Mă
întreb adesea, cum este posibil ca o cârmuire democratică, responsabilă,
să nu pună capăt rapid şi definitiv, unor asemenea situaţii paradoxale?
Actualul preşedinte autointitulat „jucător”( la ora la care scriu încă
mai este în funcţie), instalat „la timonă” acum 8 ani a asigurat
poporul, prin jurământ, de buna sa credinţă. Înţeleg, că nava pe care
scrie ROMÂNIA a trecut prin "furtuna economico – financiară planetară",
înţeleg că trebuia să strângem cureaua, înţeleg că suntem unii „graşi”
iar alţii „slabi”, că trebuie să reformăm statul şi că „nu putem consuma
mai mult decât producem”. În timp ce noi suportam toate aceste cerinţe,
domnia sa , din umbra palatului, mobiliza greii partidului hrăpăreţ, în
„tragerea sforilor” pentru umplerea buzunarelor sfidând sărăcia
generalizată şi multiplele drame sociale. Am irosit un timp important
din vieţile noastre numărând mărunţişul aruncat cu scârbă şi bătaie de
joc de către gaşca ministerială influenţată de mintea creaţă, duioasă ,
odihnită şi probabil blondă şi luminată de „farul de la Cotroceni”.
Revelaţia şi vibraţia de lider au născut "idei unice , de necontestat",
cu privire la reformarea instituţiilor statului cât şi la modificarea
calitativă a conţinutului şi exercitării funcţiilor acestora. Ceea ce nu
a sesizat, în mod intenţionat, este incapacitatea acestora de a
îndeplini funcţiile statului din motive evidente: încuscrire, năşie, cârdăşie, toleranţă la hoţie, duioşie la beţie şi „promovarea pe felie”. Prin mişcări spectaculoase de imagine şi manevre perfide şi obscure de promovare, sub masca apărării României, a impus prin „forţa malefică a ascultării telefoanelor”
mitul puterii, mitul politic şi implicit supunerea necondiţionată.
Migala şi perseverenţa invocate în "construcţia independenţei justiţiei
faţă de politic", după patent portocaliu, au provocat:
sute de mii de procese inutile (din care peste 30.000 ale militarilor în
rezervă); inconsecvenţa comportamentului deontologic al CCR faţă de
dreptate (inclusiv hotărârea de astăzi);
depozitarea unor dosare grele în rafturile tabu ale uitării; promovarea
pe criterii politice a tuturor funcţiilor de decizie etc.
Câştigător a două campanii la
primăria Capitalei şi a două campanii presidenţiale, „marele voievod”,
autor principal al unei scandaloase opere de dezbinare publică, ne-a
convins definitiv, că este un actor, în măsură a păcăli electoratul cu
zâmbetul pe buze. Confruntat cu tendinţa de izolare mediatică, agăţat de
proiectul iluzoriu al unei Românii moderne, abandonat de cetăţenii
defavorizaţi şi pensionari, pierzând sprijinul cohortelor paramilitare portocalii
şi simpatia externă, preşedintele Traian Băsescu, se consideră victima
inocentă a unei injustiţii populare reprezentată de noua coaliţie de
centru dreapta PNL – PSD. Astăzi în Parlamentul României va fi ultimul Show politic al lui Traian Băsescu.
CCR i-a impus fapte conflictuale de natură politică: Traian Băsescu „prin
comportamentul sau politic, şi-a asumat public iniţiativa luării unor
măsuri economico-sociale, înainte să fie adoptate de Guvern, poate fi
reţinut ca o încercare de a diminua rolul premierului”;
"nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă, rolul de mediator între
puterile statului" ; etc. Aşa cum era de aşteptat, avizul CCR este
dispersat şi neclar, focalizat pe fiecare capitol al cererii de
suspendare. Această atitudine, ca de fiecare dată, demonstrează o stare de expectativă şi o logică juridică paradoxală, din
care se poate construi o portiţă de salvare pentru cei 7 din 9
judecători care au fost puşi în situaţia de a hotărî. Pierderea
dreptului la muncă în sectorul de stat, discriminarea evidentă între
sectorul de stat şi sectorul privat, diminuarea pensiilor a 26.500 de
militari în rezervă precum şi tăierile de salarii, în viziunea CCR, nu
sunt încălcări ale drepturilor fundamentale, iar Traian Băsescu este
declarat „nevinovat”. Cu siguranţă, ar fi încălcate drepturile omului,
dacă ar fi puse în discuţie „pensiile speciale ale magistraţilor”. Este
adevărat, că lupta politică a paralizat deciziile Parlamentului, dar
mai trebuie adăugat faptul că, aceasta a paralizat şi atitudinea
societăţii civile faţă de jaful naţional, faţă de îmbogăţirea privilegiaţilor şi sărăcirea severă a peste 50% din populaţia ţării. Nu am să ascult azi, ultimul show politic al preşedintelui.
Cu siguranţă, va invoca starea de criză, mediul extern nefavorabil,
lovitura împotriva instituţiilor fundamentale, implicit subordonarea
justiţiei, incompetenţa liderilor USL, "intenţia patriotică" de a
„scoate ţara din furtuna planetară”, orientarea sa patriotică încă de
pe băncile şcolii şi manifestarea plenară a acestui sentiment la cârma
navei maritime, complotul intern „duşmănos şi perfid”, riscul de ţară,
posibila stare de instabilitate, impactul negativ asupra imaginii
externe şi pierderea credibilităţii, dezechilibre serioase în
implementarea strategiei de modernizare şi reformare a statului, căderea
leului pe piaţa finaciară etc.
3. Rezultatele
dezbaterilor în Parlamentul României a suspendării Preşedintelui, în
condiţiile şi conjunctura nou create, pot avea ca rezultat, suspendarea acestuia şi întoarcerea la popor. Desigur, ca variantă teoretică există şi posibilitatea respingerii suspendării. În
cazul suspendării, prin votul Paralametului, cea mai favorabilă decizie
ar fi DEMISIA DE ONOARE. AR EVITA O JUDECATĂ ÎN PLUS, CEA A POPORULUI! În urmă cu 24 de ore, Parlamentul a votat cu 221 de voturi pentru, niciunul împotrivă şi 8 abţineri cererea de suspendare, iar posibila răzgândire a parlamentarilor după 24 de ore, în Plenul de azi, ar confirma una din următoarele ipoteze:
o parte dintre parlamentari sunt manevraţi politic; UDMR aşteaptă iar
la cotitură împreună cu liderul minorităţilor; argumentele preşedintelui
sunt zdrobitor de convingătoare; maturitatea politică a liderilor USL,
lasă de dorit; presiunea „invizibilă şi dezinteresată” a factorilor
externi este hotărâtoare; nu suntem capabili să ne asumăm
responsabilităţi în deplină libertate; suntem condamnaţi la
instabilitate politică încă o perioadă de timp; pot fi invocate şi
foarte multe vicii de procedură etc. PD-L va arunca în luptă, prin
vectorii săi, tot „potenţialul revoluţionar”, iar camarila politică va
găsi tot felul de motive pentru a perturba şedinţa plenului reunit al
Parlamentului. Astăzi, dacă se va ajunge la vot, cel mai probabil, peste 230 de parlamentari vor vota suspendarea Preşedintelui.
Rămâne de văzut cum va evolua şedinţa Plenului reunit, personal, am
mari reţineri în finalizarea „liniar – democratică” a acestui demers de
suspendare. Oricare ar fi acest final, mitingul din 14.07.2012, va avea o
motivaţie suficient de consistentă pentru a striga:
”Jos Băsescu!”
