vineri, 18 ianuarie 2013

INFORMARE



1.     Ieri, 17.01.2013, am avut, fiind insotit de finantisti, a sasea discutie de lucru din ultimele doua saptamani, cu dl. ministru al Apararii Nationale. Nu am negociat nimic, pentru ca nu mai avem ce negocia. Domnul ministru, in deplin acord cu domnii Radu Stroe si Corneliu Dobritoiu, este hotarat sa rezolve rapid, dar strict legal, toate problemele care constituie obiectivele noastre prioritare. In acest scop i-am pus la dispozitie si ii vom pune, in continuare, documente si documentare. Am pus la dispozitie si specialisti si vom pune in continuare. Problema fiind clara din punct de vedere juridic, atit in privinta ordonantelor cat si a Proiectului de lege, ii rog pe presedintii de filiale sa tina legatura cu vicepresedintii  coordonatori de zona si sa puna la dispozitia acestora, rapid, liste cu nume, prenume, datele de contact ale celor mai buni specialisti pe care ii au, indiferent de provenienta (MAN, MAI, alte structuri) in domeniul finante-contabilitate, oameni care au experienta si atestate in domeniu, dar care au si timpul si conditiile necesare de sanatate pentru a face fata unui efort sustinut pe termen scurt, daca vor fi contactati.
2.     Este absolut necesar sa sustinem eforturile celor doi ministri si, cand se va pune problema discutiei si votului in Camere a Proiectului Legii pensiilor militare de stat, sa sustinem eforturile domnului senator Dobritoiu si ale Comisiei de aparare din Senat, prin presiuni asupra parlamentarilor pe care i-am sprijinit in alegeri, sa nu lungeasca discutiile si sa voteze.
3.     Nu vom face nici un fel de manifestatii impotriva celor doua ministere, dar vom pune toate tunurile de imagine asupra aliatilor din PSD pentru a grabi procesul. Altfel, vom fi lasati mai la coada, pentru ca suntem disciplinati si avem rabdare. Atragem atentia ca aliatii nostri ceferisti au obtinut printr-o greva de 2 ore tot ceea ce n-au obtinut in doi ani de manifestatii si negocieri independente sau alaturi de noi. Noi insa nu avem mijloacele lor de presiune, dar avem, sper, inteligenta necesara obtinerii aceluiasi rezultat prin mijloacele specifice actiunilor psihologice si de imagine.
4.     In sensul celor de mai sus, aduc multumiri deosebite d-lui Col (r) Popescu Victor, vicepresedintele coordonator al Zonei de Sud, pentru modul in care a solutionat, in cooperare cu noi, criza ivita la Pitesti in relatia cu MApN. Imi exprim insa ingrijorarea fata de modul pripit in care actioneaza, fara a cere datele necesare si fara a sta sa analizeze situatia dl. vicepresedinte coordonator al Zonei Sud Vest. Nu exista nici un fel de criza decat, eventual, crizele de nervi ale celor care au uitat ca graba strica treaba si, prin urmare, nu avem nevoie de nici un fel de “celule” care sa initieze un dialog déjà incheiat. Comitetele si comitiile ostasesti si celulele de criza au fost inventate si folosite de Lenin in 1917, inclusiv pentru a impiedica unirea Basarabiei cu Romania si de urmasii lui Lenin, in teapa pe care ne-au tras-o in 1989 pentru ca, prin anarhizare, sa faca organismul militar romanesc incapabil de reactie la nivel national. Si ce ne-au mai tras-o, ca nu ne revenim nici astazi!..
5.     Toate solicitarile facute catre dl. ministru Dobritoiu si nerezolvate, fie ca au venit din partea centrului fie a filialelor, fie a unor simpli membri ai SCMD, au fost reinaintate, discutate si s-a obtinut promisiunea de rezolvare. Ne ocupam in prezent de rezolvarea unor cereri de acelasi tip, inaintate de simpli membri ai SCMD, prin ministrul de Interne sau primarii USL din marile orase, daca sunt de competenta acestora.

Va rog, domnilor vicepresedinti, sa transmiteti permanent presedintilor de filiale iar pe acestia ii rog sa transmita tuturor membrilor care nu mai au rabdare si  incita la gesturi necontrolate ca ne aflam in faza de lucru, iar aceasta presupune actiune rapida, profesionista si disciplinata. Ca facem presiuni media sau pe cale de zvon asupra Guvernului, sa-l impulsionam sa ne pastreze ca prioritate, sper sa fie un lucru de inteles. Cu certitudine insa vom iesi in strada si va trebui sa o facem in numar semnificativ, la primul zvon ca domnii Mircea Dusa sau Radu Stroe vor fi inlocuiti sau ca dl Gl. Corneliu Dobritoiu va fi schimbat din functia de presedinte al Comisiei de aparare (fapt care nu se poate intampla decat prin votul majoritatii senatorilor).

Mult a fost, putin a mai ramas! In concluzie, apeland la unitate, calm, dialog, intelegere, va rog sa sprijiniti conducerea SCMD in fata oricarei manifestari de nerabdare, care poate fi explicata prin disperarea unora dintre colegii nostri, sau prin actiunea dezinformativa si incitatoare a unor indivizi care se tem (si pe buna dreptate) ca vor fi schimbati din functiile pe care le detin, via Oprea si Blaga, in mod deosebit la MAN si MAI. Incapacitatea sau potlogariile lor au fost déjà scoase la lumina de audituri.

In acord deplin cu cei care au inceput sa faca reforma reala, ne-am angajat ca rufele se vor spala in familie, in interesul tuturor militarilor activi sau in rezerva.

In ceea ce priveste Forta a Treia, aceasta exista in toate statele civilizate, mai putin Romania. Ea a decis victoria lui Obama in SUA, impotriva puterii banului si a transat déjà viitorul alegerilor din Italia si Marea Britanie. Vom face ceea ce trebuie facut in aceasta directie, pentru ca acesta este trendul, potrivit inclusiv declaratiei d-lui Victor Ponta, din luna decembrie 2012, in SUA, pe care noi am publicat-o, pentru a arata cercurilor democratice europene si euroatlantice ca suntem asemeni lor si nu o adunatura de trogloditi, incapabili sa priceapa actualul context international si intern. In acest scop, vom incepe publicarea pe aceasta tema a unui amplu documentar elaborat in Departamentul Relatii, spre edificarea tuturor membrilor SCMD dar si a aliatilor nostri, care doresc, inca, sa ne sustina, rezistand noii ofensive de imagine impotriva noastra cum ca am avea pensii “nesimtite”. Si, este adevarat, unii au obtinut, intamplator sau nu, “pensii” de 2 pana la 10 ori mai mari decat camarazii lor cu aceleasi date, pentru ca introducerea discriminarii, a neintelegerii si urii intre noi, a fost un obiectiv programatic al regimului Basescu. Drept urmare, in timp ce unii sunt disperati si parasesc aproape zilnic, “pe cale naturala sistemul”, deoarece nu li se mai face odata dreptate, altii se tem de aceasta dreptate si doresc, in continuare, reducerea la tacere a SCMD, pentru ca se stiu cu musca pe caciula!

In rest, orice nedumerire, problema, nemultumire, se poate rezolva si trebuie rezolvata potrivit Statutului, Regulamentului si normelor noastre interne, prin dialog intern si nu prin iesire cu fundul la drum. Ca gorjean, pot intelege, ca militar, nu!

PRESEDINTE,
Col. (r) dr. Dogaru Mircea