DREPTUL DE A FI NEFERICIT ÎNTR-O ROMÂNIE JEFUITĂ

DREPTUL DE A FI NEFERICIT ÎNTR-O ROMÂNIE JEFUITĂ
Nu este prima dată când clasa politică din România doreşte să intre în cadrul economiei capitaliste europene. Vă amintiţi, din lecţiile de istorie de altădată, că până la jumătatea secolului al XIX –lea România nu era decât o colonie agricolă a capitalismului străin (anglo–francez şi austriac). A doua parte a secolului al XIX-lea a stimulat pofta clasei politice de a reduce jugul robiei străine şi a înfiinţa un capital autohton cu care să domnească peste un popor care muncea din greu şi consuma foarte puţin. Un popor care a permis atunci, cu blândeţe şi supunere, ca acea clasă politică să jefuiască propria avere naţională. Din acel moment se poate vorbi despre corupţia la români şi nu trebuie să-i amestecăm pe strămoşii noştri (daci şi romani) în acest carusel al corupţiei. Cunoaştem faptul că pe timpul războaielor şi revoluţiilor se naşte o isterie în clasa politică, de a acapara bunurile statului pe fondul suspendării şi anihilării tuturor pârghiilor de control. Pe acest fond au luat naştere afaceriştii autohtoni acompaniaţi de aceiaşi oameni politici aflaţi la butoanele guvernării din 1989 şi până în prezent. Pe durata ultimei guvernări, renumita guvernare Boc, viaţa noastră a militarilor a devenit un şir de întâmplări nenorocite una după alta. Însă povara vieţii noastre în această etapă a fost şi rămâne lipsa de performanţă a unui guvern lipsit de activitate conceptuală şi parazitat de o iubire de putere fără egal în istoria României. Poate nu ar prezenta atât de mult interes acest aspect parazitar dacă nu ne-ar afecta atât de profund. În această etapă a existenţei noastre acest partid ne mână de la urmă încărcându-ne conştiinţele cu o uriaşă povară legată de nereuşitele noastre care este, de fapt, povara propriei lor identităţi şi eşecuri politice. Mulţi dintre noi ne trezim dimineaţa şi pentru o secundă, cât ne bucurăm de o nouă zi, uităm de numele lui Boc, apoi revenim urgent la normal, şi toată ziua trăim cu o serie de zgomote mentale generate de această putere portocalie. Încep să ne copleşească gândurile inspirate de faptele trăite ieri sau cele care urmează să se petreacă azi şi mâine.
Multe milioane de români trăiesc în acest mod. Dar cum poţi trăi altfel în această lume în care, în fiecare zi, sunt atâtea probleme de rezolvat? Ascult şi văd la TV destul de rar, în ultimul timp, pledoaria unor lideri portocalii care ne indică, în modul cel mai furios, dreptul de a fi nefericiţi. Sub această povară care ne apasă în fiecare clipă, se nasc emoţii pline de teamă. Ne-au înlănţuit în jurul unor evenimente pline de rutină dintre care cel mai nociv este criza, un fenomen artificial produs de ei, pentru a ţine la întuneric economia şi evaziunea. Această guvernare va lăsa ceva moştenire şi anume „cum poţi genera artificial o criză economică” pentru a-ţi menţine puterea . Trăim într-un univers îndrăgostit de viteză, iar noi continuăm să rămânem în acelaşi loc. Cei mai mulţi dintre noi ne simţim blocaţi sau închişi, constrânşi de circumstanţele vieţii noastre impuse de realitatea pe care ne-o construieşte o lume politică lipsită de prejudecăţi. Iar această realitate refuză să se transforme în bine. Există şi o explicaţie de fond. Domnul Boc a studiat, ca şi noi , teoria marxistă care reglementează trecerea de la capitalism la socialism. Nu cred că a avut vreodată ocazia să studieze etapa de tranziţie de la socialism la capitalism pentru că, altfel, înţelegea că această trecere se face împreună cu poporul român, nu cu FMI. Personal, am studiat mult teoria marxistă cu privire la evoluţia socială însă, nu am crezut niciodată în „motorul” acestei evoluţii şi anume, lupta de clasă. Iată că omul din fruntea guvernului a aplicat-o în mod magistral atunci când a produs vrajba între categoriile sociale în special între „militarii bogaţi cu puşca şi cureaua lată” şi „politicienii săraci”. Cercetările de „etologie” umană au scos la lumină un şir de comportamente, ritualuri şi norme destinate să asigure protecţia indivizilor aparţinând aceleeaşi specii, când ei ajung într-o situaţie de conflict. Din cele mai vechi timpuri, strămoşii noştri, s-au străduit să introducă practici şi reguli, având drept obiectiv restrângerea violenţei puterii politice împotriva propriului popor. Pe acest exemplu , actuala guvernare , „în spiritul solidarităţii sociale” a declanşat un furibund proces de înfometare prin care bătrânii şi bolnavii să intre în programul ”ultima casă”. Ce vină au pensionarii români pentru calvarul neputiinţei voastre în actul de guvernare?De asemenea, a aplicat o strategie de anihilare a opoziţiei politice precum şi a instrumentelor democratice de luptă împotriva abuzurilor. Respingerea cererii SCMD, Filiala 1 Braşov, de pichetare a sediului PDL nu reprezintă un caz unitar. Le reamintesc liderilor portocali, că sistemul Proscripţiilor (denunţarea celor ostili puterii, denunţătorul urmând să primească o parte din averea victimei) a fost introdus de Cornellius Sulla în urma războiului dintre Optimates (conduşi de Sulla) şi Populares (conduşi de Marius). În urma Proscripţiilor (81- 79 î.e.n) au fost executaţi 4.700 de cetăţeni romani (din care 40 de senatori).
Doresc să reamintesc întregii clase politice că taberele angajate în conflicte interne de ordin politic nu trebuie să se călăuzească după principiul „ori noi, ori ei”(conform căruia nu mai este loc pentru celălalt). Unde sunt politicile de armonizare a efortului social?
Dar cea mai gravă problemă a guvernării mi se pare absenţa penalizării celor care au dezbinat, au provocat traume fizice şi psihice pe termen lung, acestui popor.Nu cred absolut deloc, în miracolele însănătoşirii fizice şi psihice a clasei politice, în armonizarea relaţiilor ei cu mulţimile tot mai exploatate şi flămânde. Cu toţii ar trebui să ne călăuzim după aceleaşi legi. Cei mai mulţi dintre noi ne simţim blocaţi sau închişi, constrânşi de circumstanţele vieţii noastre impuse de realitatea pe care ne-o construieşte o lume fără prejudecăţi. Iar această realitate refuză să se transforme în bine. Ce putem face pentru a ne schimba în bine existenţa noastră în situaţia în care pe lista vieţii, acest guvern ne-a lăsat atât de puţine lucruri de făcut pentru a ne declara mulţumiţi. Nu mai reuşim să ne redirecţionăm gândurile şi nici energia. În fiecare din noi există o sursă de energie, o fiinţă eternă, iar conform Scripturii suntem imaginea lui Dumnezeu. Se pune problema, cine le-a permis acestor barbari să-şi bată joc de noi.? Dintr-un câmp infinit de posibilităţi am devenit pe rând nişte asistaţi. Vechile şi noile teorii susţin că am fost creaţi după chipul şi asemănarea unei forţe creatoare. Ne-am pierdut bruma de energie şi voinţă prin care puteam reuşi transformarea creatore a României. Ne-au jefuit buzunarele, ne-au luat dreptul la muncă şi pensie, la prosperitate şi armonie. În acest moment am ajuns să ne adresăm întrebarea firească dacă mai suntem ori nu, demni de noi? Am obţinut în viaţă ceea ce este demn sau nu? Dacă nu am obţinut ceea ce este demn de noi se pune întrebarea dacă şi când vom schimba această situaţie? R. Collies spunea” Toată puterea vine dinauntru şi de aceea o putem controla”. Am început să ne postăm tot mai mult în victime şi să arătăm cu degetul spre lumi şi evenimente trecute. Dacă ne ghidăm cu toţii gândurile către un scop putem deveni managerul propriei noastre acţiuni de schimbare. O serie de cutume culturale sau convingeri sociale ne opresc să ne manifestăm şi ei cred că tăcerea noastră rezultă din teamă. Aceşti guvernanţi uită că noi suntem fiinţe nelimitate cu potenţial, daruri şi talent date de la Dumnezeu. Poate că este un registru de evidenţă în cer pe care Dumnezeu a scris că unul este bogat şi celălalt este sărac. Ocupati cu apărarea statului, noi militarii nu am reuşit să găsim acel catastif şi să aflăm ce a plănuit Dumnezeu cu noi. Viaţa noastră a fost ceea ce am vrut noi să facem cu ea, a fost chemarea noastră, iar statul era obligat să ne protejeze. Mi-au trebuit câteva zeci de ani ca să înţeleg de ce am ales această cale şi în final , am denumit-o vocaţie. Acum nu-mi dau voie să lucrez ca profesor decât dacă îmi schimb stăpânul adică să-mi hotărască viaţa cel care, pe durata sacrificiului meu suprem, scotocea hoţeşte cu mâna în sacul cu bani ai statului. Ca toţi militarii şi eu m-am născut să fac ceva anume, ce nu poate face oricine, sperând că Dumnezeu şi ţara vor fi mulţumiţi de mine. Abia acum în timpul guvernării portocalii, Boc mi-a sugerat că am trăit degeaba şi nu merit să simt sau să trăiesc bucuria sacrificiului făcut. Nu ştiu dacă acest om a rostit vreodată vreun cuvânt care să aibă un rost. Este adevărat că viaţa este o călătorie minunată, dar trebuie neapărat să ai contemporani . Acest om ne-a introdus într-o eră a existenţei în care toate căile sunt blocate, uşile sunt închise şi speranţele moarte. În ziua de mâine 14.05.2011, ziua Congresului PDL, voi închide toate televizoarele din casă.


Honor et Patria! Vae victis!


PRESEDINTELE SCMD Braşov
Gl.mr. (r) prof.univ.dr. Petrişor Mandu