vineri, 10 iunie 2011

DECLARAŢIE DE PRESĂ

Redau in totalitate Declaratia de presa a lui Oprea pe tema revizuirii pensiilor militare
Bună ziua,

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a face câteva precizări referitoare la procesul de revizuire a pensiilor militare în Ministerul Apărării Naţionale.
Vă informez că Ministerul Apărării Naţionale a definitivat, la 1 iunie, procesul de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare care au ieşit la pensie din armată, proces care se derulează în baza prevederilor Legii nr. 119/2010 şi a Ordonanţei de Urgenţă nr. 1/2011. Datele la care mă refer îi vizează strict pe pensionarii cadre militare care au lucrat în Ministerul Apărării Naţionale.
Fac precizarea că deciziile de revizuire se vor emite în intervalul 1 noiembrie - 31 decembrie 2011, astfel încât la 1 ianuarie 2012, toţi pensionarii militari să primească pensiile revizuite.
De asemenea, OUG nr. 1/2011 prevede foarte clar termenele în care se efectuează regularizările şi primirea inclusiv a drepturilor retroactiv. Vă asigur că toate termenele vor fi respectate.
Aşadar, la data de 1 iunie 2011, erau în evidenţă 77.078 pensionari şi beneficiari de indemnizaţii ai MApN. Din cei 77.078 pensionari, un număr de 193 au fost exceptaţi de la revizuirea pensiilor – este vorba despre magistraţi militari şi de persoanele beneficiare de pensii de invaliditate şi de urmaş, acordate în condiţiile art. 21 şi 24 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Astăzi putem să dăm o veste bună pensionarilor militari şi putem demonstra cu cifre şi date concrete faptul că angajamentul pe care mi l-am asumat a fost dus la bun sfârşit.
După cum spuneam, au fost procesate şi revizuite 76.885 pensii, activitatea fiind una extrem de complexă.
Aşa cum am susţinut de fiecare dată, nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei, în condiţiile unei cariere complete, nu a fost diminuată. Mai mult, în urma revizuirii, absolut toate aceste pensii au crescut.
Pentru 96% dintre pensionarii cu o carieră incompletă, care primeau o pensie de până la 3000 de lei, pensiile au crescut, de asemenea.
În plus şi pentru 85% dintre pensionarii cu o carieră militară completă şi cu o pensie de peste 3.000 de lei, pensiile au crescut. Desigur, există şi cazuri în care pensiile îşi păstrează cuantumul după revizuire.
Prin urmare, pornind de la aceste date, astăzi putem spune că 90,2% din totalul pensiilor revizuite au crescut, fie că vorbim despre militarii în rezervă cu o carieră militară completă sau de cei cu o carieră militară incompletă. Este vorba de date precise, calculate pe baza veniturilor realizate de pensionarii militari, în perioada în care au fost cadre active.
Pensionarii militari au la dispoziţie, în continuare, numărul de telefon ce poate fi apelat gratuit din reţeaua Romtelecom, de luni până vineri, de la ora 8.00 la 20.00. Numărul de telefon este 0800 808 880, avem specialişti de la Direcţia financiară a MApN, care răspund tuturor întrebărilor referitoare la procesul de revizuire a pensiilor. Până astăzi au fost înregistrate aproximativ 42.000 de apeluri telefonice.
La această linie TELVERDE, camarazii noştri rezervişti pot afla toate detaliile despre propriul dosar de pensionare şi informaţii despre cuantumul pensiei rezultat în urma revizuirii.
Cifrele arată foarte clar că procesul de revizuire a fost în favoarea majorităţii covârşitoare a pensionarilor.
Sigur, mi-aş fi dorit ca toate pensiile să crească în urma revizuirii.
Totuşi, pensiile înregistrează scăderi în urma revizuirii pentru mai putin de 10% dintre pensionari.
Trebuie spus că toţi cei care au ieşit anticipat la pensie, în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 7/1998, cu completările şi modificările ulterioare, au beneficiat, pe bună dreptate, la momentul pensionării de plăţi compensatorii, precum şi de alte ajutoare prevăzute de legislaţia privind salarizarea personalului militar.
Ei au primit pensia anticipată aferentă şi au avut posibilitatea de a practica în continuare alte profesii, ieşind din armată mai devreme. Trebuie avut în vedere şi acest aspect.
Mai trebuie să ştiţi că şi în cazul celor care au ieşit anticipat la pensie din armată şi apoi au lucrat în alte sectoare ca angajaţi civili, perioadele lucrate după trecerea în rezervă se iau în calcul la revizuirea pensiei şi, cu siguranţă, vor rezulta creşteri ale cuantumului pensiei faţă de nivelul din luna decembrie 2010.
Acest element a fost introdus prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Pentru a li se lua în calcul aceste perioade lucrate, pensionarii militari trebuie să trimită, la Casa de pensii sectorială a M.Ap.N., adeverinţele de venit pentru determinarea stagiilor de cotizare ca angajaţi civili, eliberate de casele de pensii teritoriale şi cărţile de muncă în original, din care să rezulte salariul realizat şi faptul că au fost virate la buget contribuţiile de asigurări sociale.
Vă reamintesc faptul că Armata a fost prima instituţie a statului care a făcut reforme reale şi care s-a adaptat noilor exigenţe militare şi economice.
Faptul că peste 90% din totalul pensiilor militare au crescut în urma revizuirii arată că statul român ştie să aprecieze rolul celor care au jurat să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii.
Şi la nivelul celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, situaţia este asemănătoare, în sensul că marea majoritate a pensiilor cresc la finalul procesului de revizuire.
Pentru mine este o onoare faptul că am reuşit să determin această reaşezare pe baze corecte a pensiilor militare. Este o onoare că am reuşit să fiu aproape de camarazii mei, atunci când aceştia au avut nevoie de ajutor.
Şi, nu în ultimul rând, mă bucur să văd că opinia publică înţelege, acceptă şi recunoaşte meritele militarilor şi ale Armatei Române, dar şi ale poliţiştilor, jandarmilor şi ale tuturor militarilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Acesta a fost, de fapt, şi obiectivul demersurilor mele, iniţiate în primăvara anului trecut, în Parlamentul României. Am făcut tot posibilul să apăr drepturile pensionarilor militari din întregul sistem.
Am vrut să aduc problemele militarilor şi ale Armatei în dezbatere publică şi să obţin sprijinul opiniei publice pentru această categorie socio-profesională aparte.
Ei bine, sunt mândru că am reuşit să fac acest lucru şi că, alături de colegii mei, am respectat angajamentul asumat.
Înainte de a încheia, aş dori să mai fac câteva precizări.
În urmă cu un an, am fost primul care a semnalat, inclusiv în Parlamentul României, faptul că, în forma proiectului de lege propusă iniţial, absolut toate pensiile militare ar fi scăzut cu procente situate între 19 şi 69%, nu numai pentru personalul în rezervă, ci şi pentru cadrele active care ar fi urmat să iasă la pensie în baza legii privind sistemul unitar de pensii publice.
Am spus că mă preocupă problemele pensionarilor militari din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, militari, poliţişti şi jandarmi, oameni care şi-au slujit Ţara cu onoare şi demnitate şi pe care avem datoria să îi respectăm pentru riscurile şi privaţiunile pe care şi le-au asumat. Pentru un militar, apărarea interesului naţional şi a semenilor săi este mai presus decât propria viaţă. Militarul este la datorie zi şi noapte, în slujba ţării. Misiunea sa implică dificultăţi, riscuri şi privaţiuni care nu au termen de comparaţie cu alte domenii de activitate.
Militarii români au un contract cu ţara încheiat sub jurământ în faţa lui Dumnezeu. Ei onorează acest contract chiar cu preţul vieţii, aşa cum au făcut eroii noştri de-a lungul istoriei, inclusiv în ultimii ani, în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.
Contribuţia lor se măsoară nu în bani, ci în libertatea de care se bucură copiii noştri, în demnitatea acestei ţări şi în respectul de care România se bucură în faţa aliaţilor. De aceea, ei merită mult.
Nu m-am limitat la a trage semnale de alarmă, pentru că asta poate face oricine. Sunt ministrul apărării, sunt militar în rezervă şi ştiu că o analiză corectă este doar primul pas în rezolvarea unei probleme.
Obiectivul pe care mi l-am asumat a fost şi este protejarea militarilor, a poliţiştilor, a jandarmilor care sunt astăzi la pensie. Prin urmare, am acţionat în mod concret pentru împlinirea acestui obiectiv.
În lunile aprilie şi mai 2010, toată presa din România a scris, şi vă rog să verificaţi acest lucru, că ministrul Oprea se opune proiectului de lege din domeniul pensiilor iniţiat de Guvern.
Evident, s-a încercat, de fapt, inducerea unui conflict la nivel politic. Însă astăzi puteţi vedea că am avut dreptate şi că am avut o poziţie corectă.
Nu am fost împotriva cuiva din Guvern, ci dimpotrivă, am găsit înţelegerea şi sprijinul primului-ministru Emil Boc pentru apărarea drepturilor militarilor în rezervă în ceea ce priveşte pensiile acestora.
Mi-am pus atunci în joc mandatul de ministru al apărării naţionale. Am fost consecvent în găsirea celor mai bune soluţii pentru cadrele militare în rezervă, dar şi pentru cele în activitate, astfel încât cuantumul pensiilor să reflecte în mod echitabil importanţa muncii lor.
Am făcut acest lucru deoarece cred cu tărie - cu tot respectul pentru celelalte categorii socio-profesionale - că militarii sunt singurii care îşi asumă riscuri şi responsabilităţi enorme şi singurii care îşi leagă viaţa, prin jurământ, de apărarea ţării.
Tocmai de aceea am făcut tot posibilul ca militarii să primească, în societatea noastră, aprecierea care li se cuvine.
Şi nu vorbesc doar de pensionarii Armatei, ci de toţi cei care au lucrat şi lucrează în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
În toată această perioadă am avut sprijinul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, Comandantul Forţelor Armate şi îi mulţumesc încă o dată pentru faptul că a fost alături de militari şi a susţinut aceste demersuri legitime, inclusiv prin impulsionarea elaborării Ordonanţei de Urgenţă nr. 1/2011, în deplin respect pentru pensionarii militari, astfel încât procesul de revizuire să se desfăşoare în condiţii normale.
Niciodată nu voi fi împotriva celor care se bat pentru drepturile militarilor. Am spus întotdeauna: suntem de aceeaşi parte a baricadei, atâta vreme cât sunt respectate tradiţiile şi valorile militare româneşti.
Am constatat, cu regret, că au existat şi există acţiuni ale unei anumite părţi a clasei politice, care a avut abordări populiste faţă de subiectul revizuirii pensiilor militarilor. Pensionarii militari au fost induşi în eroare şi atraşi într-o luptă care nu era a lor şi nici măcar în interesul lor. Am convingerea că rezultatul revizuirii a demonstrat încă o dată cine este cu adevărat aproape de militari şi cine îi foloseşte în interes politic.
Nu vreau să dau lecţii colegilor mei din Opoziţie care au stat cu mâinile în sân şi au comentat de peste gard. Dar nu pot să nu constat, cu amărăciune chiar, că nu este deloc uşor să faci reformele pe care alţii, de atâţia ani, le-au tot amânat din interese mărunte, iar acum, în loc să le susţină, mai mult încearcă să le blocheze.
S-au vehiculat informaţii false, s-au spus minciuni şi vreau să folosesc acest moment pentru a le demonta.
De exemplu, au spus unii că prin revizuirea pensiilor au fost confiscate gradele militare sau că a fost anulat statutul de militar în rezervă. Total greşit!
Vreau să ştiţi că deciziile de revizuire au înscrise pe ele gradul militar pe care l-a avut pensionarul la data trecerii în rezervă, acest grad figurând şi pe cuponul mandat-plată a pensiilor. Niciodată până acum, nici înainte de 1989, pe acest formular nu figura gradul militar.
Acum gradul militar este înscris acolo, aşa cum spuneam.
Aceasta a fost o temă falsă indusă în dezbaterea publică de către persoane care probează, dacă mai era nevoie, câtă credibilitate au.
Mai mult decât atât, am dispus structurii de specialitate să actualizeze evidenţa rezerviştilor, astfel încât pe cuponul mandat-plată a pensiei să se regăsească ultimul grad obţinut de pensionarul militar, inclusiv după trecerea în rezervă.
O altă teză falsă vehiculată adesea, a fost aceea privind presupusa aliniere a soldelor militarilor activi români la cele ale militarilor din alte ţări NATO, insinuând prin aceasta o aşa-zisă decuplare a nivelului pensiilor de cel al soldelor cadrelor active. Nimic mai fals.
Nu există niciun mecanism sau aranjament la nivelul Alianţei, prin care unui stat să îi fie impus un anume plafon al soldelor, fiecare ţară având propria legislaţie în domeniul salarizării.
În mod categoric, aşa cum mă lupt pentru drepturile militarilor rezervişti, am ca preocupare îmbunătăţirea statutului militarilor activi şi voi continua să mă bat, în sensul bun al cuvântului, atât în Guvern cât şi în Parlament, pentru drepturile acestor oameni excepţionali din Armata Română şi din celelalte instituţii ale statului cu atribuţii pe linia ordinii publice şi a siguranţei naţionale.
Aţi văzut că, în urma procesului de revizuire, ne-am respectat angajamentul luat faţă de pensionari. Nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei, a pensionarilor cu carieră militară completă, nu a fost diminuată în urma revizuirii, ci toate au crescut, la fel cum s-a întâmplat şi cu peste 90% din totalul pensiilor militare.
Mai mult, tot acest proces de revizuire este, aşa cum am afirmat, în favoarea majorităţii covârşitoare a pensionarilor, indiferent dacă au avut sau nu o carieră militară completă.
Nu vă ascund faptul că a fost un efort deosebit. Şi vreau să mulţumesc public personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale desemnat să lucreze la acest proces, pentru solidaritatea şi devotamentul de care au dat dovadă.
Au fost aproape 10 luni în care s-a muncit enorm pentru întocmirea bazei de date informatizate a armatei, cu evidenţa activităţii cadrelor militare.
Datorită lor, o întreagă evidenţă a activităţii militarilor a fost trecută de pe suportul fragil al hârtiei în sistem digital, informatizat.
Este un câştig major pentru toată Armata Română, întrucât de această bază de date vor beneficia şi cadrele militare active care vor ieşi la pensie în anii următori.
În încheiere, vreau să le transmit pensionarilor militari un singur mesaj.
Îi rog să se uite pe decizia de revizuire şi să hotărască singuri cine a avut dreptate: noi, cei care ne-am bătut pentru apărarea drepturilor lor sau aceia care i-au dezinformat şi care au urmărit cu totul alte interese decât cele ale marii majorităţi a pensionarilor militari.
Vreau să-i asigur pe toţi cei care au făcut parte din armată sau care activează în Armată că nu am uitat nici ceea ce ne uneşte şi nici valorile care călăuzesc viaţa de militar. Ştiu din experienţa personală ce privaţiuni, ce greutăţi, ce tragedii pot însoţi această carieră. Tocmai de aceea, consider că, orice s-ar întâmpla, am o datorie de suflet faţă de această mare familie din care fac parte, a Armatei Române. Şi vă asigur că voi continua să îmi îndeplinesc această datorie cu toată responsabilitatea şi cu tot devotamentul.
Aşa să ne ajute Dumnezeu! Vă mulţumesc.