sâmbătă, 11 iunie 2011

Pensiile militarilor s-au recalculat degeaba. Meleșcanu spune că au crescut cheltuielile

"La ora actuală, bugetul MApN pe cheltuieli de salarii şi pensii, că se plătesc din bugetul MApN, este mai mare cu aproximativ 20% decât a fost anul trecut, înainte de recalcularea pensiilor, din două motive", a spus, în cadrul unei emisiuni TV, fostul ministru al Apărării, Teodor Meleșcanu.

"Pentru că într-adevăr, au crescut unele pensii şi efortul bugetar e mai mare, acele aşa-zise pensii nesimţite, pe care le avea un număr foarte redus de militari, nu au compensat. Nimeni nu spune un lucru extrem de simplu, şi anume că trecând pensiile militare la sistemul public de pensii, militarii trebuie să plătească, din acest an, de când s-a aplicat sistemul, contribuţiile la CAS", a explicat acesta.
In luna ianuarie a acestui an, Capital scria că Procesul de recalculare a pensiilor foștilor angajați ai MApN, MAI, SRI, SIE, SPP sau Direcția Penitenciarelor ar putea duce la o creștere deloc neglijabilă a cheltuielilor statului. Astfel, în loc să facă economii, Guvernul s-ar putea trezi că trebuie să plătească circa 72 de milioane de euro în plus pe an. Potrivit calculelor realizate de Capital pe baza datelor puse la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale, rezultă că, în cazul celor 25.600 de pensionari militari (cu vechime completă sau incompletă) pentru care a fost încheiat procesul de recalculare, pensia medie a crescut. Astfel, pentru 17.765 de dosare (69,4% din total) s-au înregistrat creșteri ale pensiei, în 7.046 de cazuri (27,5%) aceasta a fost diminuată, iar în 765 de cazuri (3,1%) pensia a rămas la fel sau a crescut ori scăzut cu cel mult un procent. În 3.032 de situații pensia recalculată este cu 2-10% mai mare decât înainte, în 3.994 de cazuri a crescut cu 11-20%, iar pentru 4.319 de pensionari MApN recalcularea a adus majorări de 21-30%. Nu mai puțin de 3.131 de foști militari au înregistrat creșteri de 31-40%, alți 2.015 și-au văzut pensia mărită cu 41-50%, în timp ce în 1274 de situații aceasta a crescut cu peste 50%. Există, în același timp, 2.176 de foști angajați ai Ministerului Apărării ce au încasat pensii mai mici cu 2-10%, alți 2.227 în cazul cărora scăderile au fost cuprinse între 11% și 20% și 1.758 de dosare de recalculare ce au adus venituri cu 21-30% mai mici. Pentru alți pensionari scăderile au fost și mai mari: 31-40% (în 594 de cazuri), 41-50% (în 146 de cazuri), 51-60% (în 71 de cazuri) și chiar peste 60% (în 74 de cazuri). Astfel, la nivelul celor peste 25.000 de foști militari ale căror adeverințe au fost procesate, pensia a crescut, în medie, cu 38 de euro. Luând în calcul că, în total, în sistem sunt cel puțin 160.000 de pensionari ”speciali” pentru care are loc recalcularea (aproape 80.000 de la Apărare, circa 70.000 de la Interne, la care se adaugă cei de la serviciile secrete, SPP ori Direcția Penitenciarelor) și extrapolând rezultatele recalculării de la MApN la nivelul întregului sistem, se poate calcula foarte simplu care ar putea fi efectele recalculării la nivel bugetar: șase milioane de euro în plus pe lună sau 72 de milioane de euro în plus pe an. Înainte de recalculare, pensia medie a unui pensionar MApN sau MAI era de circa 1.500 de lei, iar la nivelul SRI, SIE ori SPP aceasta era estimată la peste 2.000 de lei, în timp ce pensia medie a civililor depășește cu puțin 700 de lei lunar. În fiecare an, pensiile speciale (luându-le în calcul și pe cele ale magistraților, aviatorilor, diplomaților, parlamentarilor etc.) costă bugetul de stat aproximativ 850 de milioane de euro.
http://www.1stiri.ro/vezi_link_stire.php?id=81085&idc=1