vineri, 10 iunie 2011

OPREA 90,2% DIN PENSIILE MILITARE AU CRESCUT N URMA REVIZUIRII

"Ministerul Apărării Naţionale a definitivat la 1 iunie procesul de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare care au ieşit la pensie din armată, proces care se derulează în baza prevederilor legii nr. 119/2010 şi a ordonanţei de urgenţă nr. 1/2011", a spus ministrul Oprea, care a subliniat că datele la care se referă îi vizează strict pe pensionarii cadre militare, care au lucrat în MApN.

"Aşa cum am susţinut de fiecare dată nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei, în condiţiile unei cariere complete, nu a fost diminuată. Mai mult, în urma revizuirii, absolut toate aceste pensii au crescut", a spus ministrul Gabriel Oprea.

El a adăugat că "pentru 96% dintre pensionarii cu o carieră incompletă, care primeau o pensie de până la 3.000 de lei, pensiile au crescut de asemenea".

"În plus. şi pentru 85% dintre pensionarii cu carieră militară completă şi cu o pensie de peste 3.000 de lei, pensiile au crescut. Desigur, există şi cazuri în care pensiile îşi păstrează cuantumul după revizuire", a spus Gabriel Oprea.

Ministrul Apărării a precizat că deciziile de revizuire se vor emite în intervalul 1 noiembrie - 31 decembrie 2011, astfel încât la 1 ianuarie 2012 toţi pensionarii militari să primească pensiile revizuite.

Gabriel Oprea a mai explicat că la data de 1 iunie 2011 erau în evidenţă 77.078 de pensionari şi beneficiari de indemnizaţii ai MApN, dintre care un număr de 193 au fost exceptaţi de la revizuirea pensiilor, fiind vorba despre magistraţi militari şi de persoanele beneficiare de pensii de invaliditate şi de urmaşi.

"Astăzi putem spune că 90,2% din totalul pensiilor revizuite au crescut, fie că vorbim despre militari în rezervă cu o carieră militară completă sau de cei cu o carieră militară incompletă", a mai spus Oprea.

Ministrul a mai spus că pensionarii militari au la dispoziţie în continuare un număr de telefon care poate fi apelat gratuit din reţeaua Romtelecom, de luni până vineri, de la ora 8.00 la ora 20.00. Numărul de telefon este 0800808880, iar cei care răspund la acest număr de telefon sunt specialişti de la Direcţia Financiară care oferă explicaţii în legătură cu procesul de revizuire a pensiilor.

Potrivit lui Oprea, până joi au fost înregistrate aproximativ 42.000 de apeluri telefonice.

"Cifrele arată foarte clar că procesul de revizuire a fost în favoarea majorităţii covârşitoare a pensionarilor. Sigur, mi-aş fi dorit ca toate pensiile să crească în urma revizuirii. Totuşi, pensiile înregistrează scăderi în urma revizuirii pentru mai puţin de 10% dintre pensionari. Trebuie spus că toţi cei care au ieşit anticipat la pensie în condiţiile ordonanţei de urgenţă nr. 7/1998 au beneficiat, pe bună dreptate, la momentul pensionării, de plăţi compensatorii, precum şi de alte ajutoare prevăzute de legislaţia privind salarizarea personalului militar. Ei au primit pensia anticipată aferentă şi au avut posibilitatea de a practica în continuare alte profesii, ieşind din armată mai devreme. Trebuie avut în vedere şi acest aspect", a spus ministrul Gabriel Oprea.

El a adăugat că, şi în cazul celor care au ieşit anticipat la pensie din armată şi apoi au lucrat în alte sectoare ca angajaţi civili, perioadele lucrate după trecerea în rezervă se iau în calcul la revizuirea pensiei şi, cu siguranţă, vor rezulta creşteri ale cuantumului pensiei faţă de nivelul din luna decembrie 2010.

Ministrul a mai spus că, pentru a se lua în calcul aceste perioade lucrate, pensionarii militari trebuie să trimită la casa de pensii sectorială a MApN adeverinţele de venit pentru determinarea stagiilor de cotizare ca angajaţi civili, eliberate de casele de pensii teritoriale şi cărţile de muncă în original, din care să rezulte salariul realizat şi faptul că au fost virate la buget contribuţiile de asigurări sociale.

"Faptul că peste 90% din totalul pensiilor militare au crescut în urma revizuirii arată că statul român ştie să aprecieze rolul celor care au jurat să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii", a mai declarat Oprea.